Noaptea de dinaintea premierei

Daca tot scriu rar, macar sa marchez momentele care conteaza.

E deja sambata, 24 iunie. In loc sa dorm cu flori de sanziana sub perna, mi-am aprins o tigara. Chestie pe care n-am mai facut-o demult acasa (pe 5 martie am primit cadou o tigara electronica si lucrurile s-au cam schimbat in privinta fumatului). E o noapte speciala insa si cred ca fiecare por din fumatoarea ce-am fost imi cere dreptul la nicotina eliminata in cateva luni. Azi am premiera. Peste 18 ore si ceva. Pentru cine nu stie, zic repede: cant singura (asta s-a mai intamplat in Bucuresti o data pe an in ultimii 3), dar nu atat de singura. Vom fi doua Aline pe scena: eu in carne si oase si eu digitala. ( Fiecare dintre noi are cate ceva de spus. Cu mix de muzica si vorbe. Cu piese mai putin cantate in concerte sau deloc. Suna ciudat, asa-i? Un pic este. Formatul acesta de concert e o premiera (din cate stiu) in lumea asta cunoscuta, romaneasca. Si uite-asa creste responsabilitatea si mai mult: fata de mine, fata de cei care vor veni sa ma asculte. Si mi-e teama un pic. Mai mult decat “un pic ciudat”-ul scris mai devreme.

(mai multe in LINK)

Data concertului vine cu un aport de semne: sunt Sanzienele si e luna noua. Da, in ultima vreme ma tot uit dupa semne. Nu le mai refuz. Si e bine. Semne de bine, semne de intrebare, semne in cer si semne pe asfalt. Creste emotia in contexul acesta? Oh, da! πŸ™‚

Dupa ce termin aici de scris fac un snur de spectacol, cu chitara in brate, aici, langa motan. Apoi nu stiu, sper sa adorm si sa gasesc secunda de somn de care sa profit si care sa imi aduca odihna.

Gata! Am scris ceea ce peste o vreme sper sa pot privi cu mai mult calm decat rascoala asta de sange din mine. πŸ™‚

Sa fie noapte magica asadar! πŸ™‚

Dupa 20 de ani la Casa Eliad

Cadoul meu de 8 martie.

S-a intamplat asa: acum cateva saptamani am primit un telefon care ma informa despre o manifestare dedicata femeii si sustinuta de Centrul Cultural Casa Artelor. Eram intrebata daca doresc sa particip in calitate de om-care-canta. Lucrurile au curs apoi dupa tipic. Intre timp aflu ca initiatorul evenimentului este Marius Matache, care vrea sa serbeze femeile minunate din lumea jurnalismului online. Acces exclusivist, pe baza de invitatie, femei una si una. Planetele s-au aliniat perfect.

Si vine ziua evenimentului. Probe. Sala. Sunet perfect. Intimitate. O sala mica si rosie, cu scena cat trebuie. Eu pe ganduri. Imi amintesc de casa aceasta din vremea Casei Eliad. Si ma apuca usor nostalgia. Ca sa imi treaca febra urc si asist la vernisajul expozitiei pictoritei Medi Dinu, aflata la varsta venerabila de 107 ani. Nu e bine. Ma emotionez si mai tare. Beau o cafea. O manifestare se incheie, este urmata de cea in discutie. Incep sa vina invitatele (au fost si domni, cativa, piper peste sarea din bucatele serii). Are loc prezentarea pentru bloggeri si jurnalisti a locului. Ok. Se aduna fluturii in stomac. Un pic rau. Pap ceva din cele interzise, doua guri cat sa ridic glicemia. Apoi cobor la cabina.

CASA_ELIAD_VECHE_ISTORIC_2
Casa Eliad cea veche πŸ™‚

Acum, intr-un film, scena ar arata cam asa: ceata si atmosfera eterica prin care merg eu spre mine, cea de acum 20 de ani. Castigam un premiu si eram invitata pentru prima data la Casa Eliad, o carciumioara pentru artisti, cu scena si toate cele pentru concerte live. “Pe vremea aceea” nu existau cluburi in care sa se cante cu atata usurinta. Imi amintesc si de prima mea emisiune filmata acolo. Mi-l amintesc pe Valeriu Sterian si pe multi dintre artistii cu care acum am bucuria sa impart muzica. Eu cu ochii mari. Sociolog in devenire. Care cateva luni mai tarziu se lasa de cantat. :)))

Se schimba cadrul, gata cu filmul, sunt la cabina, cred ca Make imi face semn ca in 2 minute incepem, aud discursul dnei Alice Barb si merg catre scena.

Timpul se comprima si am avut curaj sa spun asta public. 20 de ani s-au comprimat intr-un spatiu care a inceput sa nu mai aiba timp. Cantam in Casa Eliad, culmea, in aceeasi postura de om cu chitara ca si atunci. Primele 3 piese tremur, dar vine “Cutia pandorei” si incep sa se auda voci minunate.

Primul lucru pe care il tin minte ca fiind cu adevarat real sunt lacrimile de la Luna Patrata. Ale mele, stiti ca nu pot abtine, asta e emotia celor care va asculta pe voi, cei care cantati cu voce tare πŸ™‚

Am cunoscut aseara oameni luminati la minte (asta e expresia mamei si-mi place), am revazut chipuri pe care le am in inima, am inteles ca nimic nu e intamplator in cele care s-au desfasurat, pe scena si in sufletul meu.

Multumesc, Marius Matache, de doua ori: o data pentru jucaria ta aniversara si o data pentru cat te-ai agitat pentru ca toata lumea sa fie bine. Multumesc celor care reprezinta Casa Eliad – Centul Cultural Casa Artelor si care au fost prezenti aseara in mod activ la desfasurarea evenimentului (echipa tare faina!). Multumesc tuturor celor care mi-ati spus “Nu am auzit de tine” sau “Nu stiam de tine pana acum”, urmate de faptul ca va place cate ceva din ce fac (versuri de piese, voce etc) πŸ™‚ Uimirea voastra imi face bine pentru ca nicio intalnire nu e intamplatoare. Nici a mea cu voi, nici a fiecaruia dintre voi cu cantecele mele. Exista un moment pentru fiecare cuvant impartit cu ceilalti. Multumesc prietenelor pentru invitatiile la ceai, pentru flori si pentru imbratisari. Anca, Oana, Raluca, Ileana, Loreta, Amalia – ma bucur de revedere! Daca as bea alcool in perioada asta, as fi pus un pahar cu vin de Samburesti (dietele-s grele, da) πŸ™‚ Na, ca fac si reclama acuma, nu e platita, relax, doar e unul dintre vinurile bune pe care le cumpar de regula. :)))

Alina Manole - foto Giulia production Alina Manole - foto Giulia production

Pentru cine vrea sa citeasca gandurile celor care au fost prezenti, iata mai jos cateva articole aparute deja astazi πŸ™‚ Facebook-ul e mai generos momentan cu ganduri si fotografii πŸ™‚

Daniela Bojinca – Cadou 8 martie

Diana Duca – Seara in care Marius Matache m-a fermecat cu folk

Adriana Sandru –Β  ziua 8

Meseria de parinte – Cand eram mica imi doream sa cant precum alina manole

Irina Manole – Cantecul e cel mai frumos cadou

Fotografiile de mai jos au fost primite de toate participantele pe un stick, impreuna cu materiale documentare despre Casa Eliad πŸ™‚

Alina Manole - Casa Eliad 2016 Alina Manole - Casa Eliad 2016 Alina Manole - Casa Eliad 2016 Alina Manole - Casa Eliad 2016

Ne citim pe facebook – facebook/AlinaManoleOficial , ne auzim in fiecare marti la SmartFM si stati pe aproape pentru ca azi am mai facut un pas pentru aparitia cartii mele cu ratoiul magic πŸ™‚

Experienta muzicala Stuttgart

Tocmai m-am uitat pe cateva filmari mici de la concertul de la Stuttgart. Plus cateva fotografii. Ca de obicei cand vine vorba de lucruri bune…probabil imi voi da seama peste vreo 2 luni ca plecarea mea muzicala chiar s-a intamplat. Si atunci voi citi ce scriu acum.

Haideti sa va povestesc cum a fost, in linii mari! Inceputul l-am mai descris aici pe blog. Despre invitatie si motivul intamparii puteti citi AICI. Trimit gand bun catre Irina Constantin pentru agitatia din ziua de dinaintea plecarii. Continuarea e acum πŸ™‚

Stuttgart ne-a primit cu vreme calduta, un pic de nor si cu organizatorul evenimentului la aeroport. Florin Zaheu ne-a asistat in toata perioada si s-a implicat in toate administrativele, de la gasit solutii la inchiriat echipamente si dat de veste despre eveniment. Sper ca la ora aceasta, cand scriu, se odihneste binemeritat dupa toata agitatia datorata intregii aniversarii a celor 10 ani de Forum German- Roman (si seriei de evenimente cuprinse in aceasta perioada).

Am aterizat mai tarziu decat ora estimata si ne-am oprit la o bere germana cat sa treaca un pic si traficul cel mare. Iata-ne obositi dupa calatoria de 8 ore (prin Istanbul) si cu bateriile un pic pe zero πŸ™‚

Stuttgart Alina Manole aterizarea

Prima seara a insemnat somn. Hotel, cazare, o cina rapida si…somn. Dimineata eram toti ca noi πŸ™‚ Si, pentru ca pana la 2 aveam program de voie, ne-am plimbat ore bune, fiecare in ritmul lui, prin Stuttgart. Iata punctul de start πŸ™‚

Frumos tare orasul, cu un soi de liniste, cu verde plin, cu primavara in toate si cu Soare, desi prognoza anuntase altceva! A fost bucurie! Au trecut 4-5 ore aproape pe nestiute. Am revenit apoi la hotel (o priveliste superba de la ultimul etaj si acces la terasa comuna mare, amenajata pentru fumat) si au inceput pregatirile: pe de o parte cele tehnice, pe de alta parte…ale mele. Cresteau emotiile de la ora la ora. Cu bagajul pregatit, hainele toate de scena impachetate…la 6 eram la Laboratorium.

Alina Manole 17.04.2015 Stuttgart (1)

Proba de sunet. Au mers toate bine. Am intrebat la un moment dat daca nu cumva ar trebui sa vorbesc si in romana si in engleza. Mi s-a spus “nu”. Mai tarziu am inteles de ce. Publicul incepea sa vina. Am cunoscut-o si pe Andreea Dinca, reprezentata ICR Berlin, cu care dialogam de cam doua luni deja prin e-mail. Venise, impreuna cu colega ei Alexandra, drum lung. Emotiile devenisera fluturi.

Am inceput la 8:30. Doua seturi.

Si a fost magic.

Eram…Acasa. Nu in Germania. Cantam cantecele scrise in limba romana. Si vorbitorii de limba romana traduceau insotitorilor germani fragmente de prezentare sau versuri. Am inteles de ce nu trebuia sa “ma” traduc in engleza. Si fiecare acord era insotit de o reactie, fiecare solo de pian sau de tobe, fiecare joaca. A fost liniste, s-a strigat tare “daca poti” si “eu pot”, au venit si piticii mai aproape …din a doua intrebare, am ras, am primit flori, am plans la final, dupa “Trezeste-ma” de la bis. Apauzele nu se mai terminau. Am incercat sa cuprind cu privirea pe fiecare. Ca sufletul era deja peste tot Stuttgart-ul.

Am cunoscut oameni frumosi. Au venit la noi, ne-au vorbit despre noi si ce au simtit ascultandu-ne. O doamna foarte frumoasa mi-a spus ca fiul ei din America i-a recomandat concertul nostru din Germania. O alta doamna, nevorbitoare de limba romana, a dus mana la ureche si apoi la inima. A vorbit in cea mai frumoasa limba internationala pentru cantecul meu.

Na, uite ca acum iar m-am emotionat…si zambesc printre matase de apa.

Dupa concert am papat ceva, am mai baut o bere “de dupa” si ne-am dus la somn rapid, ca aveam drum lung sambata.

N-as mai fi plecat…dar ziua drumului catre casa a inceput frumos, cu targ de sambata langa catedrala, prin care am dat roata o data, de doua ori, de trei ori… Nu, nu mi-am cumparat nimic. Le-as fi luat pe toate. Dar e o fericire de a vedea tot si de a nu sparge cu nimic bucuria ochilor. Asta e alt pitic πŸ™‚

Zborul a ajuns tarziu, mai tarziu decat trebuia, cu pilot care a recuperat intarzierea mare facand o coborare de-am zis ca e picaj. Despre Turkish Airlines insa…altadata. πŸ™‚

Ieri (duminica) am dormit muult si de fiecare data cand deschideam ochii ma gandeam la verdele german si la calmul altfel al orasului in care am cantat. Am cantat deja? S-a terminat? Mai visez un pic πŸ™‚

Plecaciune si drag tuturor!

 

ma duc la doftor…

chitara

m-am trezit la 7 si-un pic cu senzatia ca sunt in ziua de ieri. de asta nu-i bine sa te rasfeti prea mult – mi-am spus – asa apare dorinta sa incremenesti tot in secventa ultima, cea mai linistita. πŸ™‚ azi, teoretic, duc chitara la doftor. asta dupa ce o mai cant un pic “la rece”, ca am de stabilizat niste formule pentru un cantec nou. ma simt ca si cand mi-as duce la medic o parte din mine. asta suna aiurea un pic insa daca nici ea…atunci cine sta in bratele mele in cele mai frumoase dintre momentele de creator? πŸ™‚ si am emotii, serios, astept sa mi se spuna “aaa…nu-i nimic grav…o zi si gata…5 minute si gata”. nu stiu cum sa descriu starea…poate si pentru ca e miercuri si e gri si beau pentru prima data dupa multa vreme cafea foarte tare. sau poate pentru ca, pregatind chitara de plecare am scos din toc biletelele si actele de acum ceva ani, iar pe unul dintre ele scrie “te iubesc” si de aici alte emotii intoarse in timp. de la vreme mi se trage, e clar! πŸ™‚ ori sunt romantica azi, ori nu mai sunt! πŸ™‚

dau anunt (si aici) pentru maine, joi, 30 octombrie, ora 23:00. cine sta acasa si are televizorul la indemana, ne poate vedea pe TVR 2 in cadrul emisiunii “Omul cu chitara”. Am fost impreuna cu 3 dintre dragii mei muzicali, adica veti vedea si auzi formula de cvartet. Veti vedea ce surprize mi s-au pregatit si cam cum m-au emotionat niste gesturi. De “piatra” sunt doar in asfaltul vietii mele…in rest… πŸ™‚

pentru o trezire completa am optat azi pentru Lindsey Buckingham. nu-i prima data and ma scoate omul asta din toate mintile si starile.

tineti pumnii pentru chitara, bine? πŸ™‚

 

Luni, 20 octombrie

Am inceput ziua de Luni cu pofta. De visat. Si iata-ma rasfoind magazine on-line (adica Thomann.de pentru cunoscatori) dupa tot felul de jucarii pe care mi le doresc. Sau care imi trebuie. Chestia asta mi-a luat 2 ore. Lista scurta arata bine pe hartie, microfonul, sistemul inEar si pianul electric. Doar pe hartie insa, ca mai am si altele de facut πŸ™‚ Dupa cele 2 ore m-am scuturat, am terminat (inca) o cafea si am revenit la munca.

Acum fac pauza si profit de ea pentru ca pe blog nu am anuntat concertul de pe 13 noiembrie. Si nu toata lumea are facebook. Ceea ce nu e rau πŸ™‚

Asadar fac anuntul: pe 13 noiembrie, de la 21:30, in Bucuresti, la Hard Rock Cafe, am concert. Scena noua, emotii la purtator cat incape. Da, stiu, mai sunt zile bune pana atunci, dar asta nu ma impiedica sa nu ma gandesc la ce e de facut.

Formula de concert e completa: eu (indispensabila, n-am ce face!), Raul, Claudiu, Dan si Adrian.

Biletele s-au pus in vanzare prin iabilet.ro . La achizitionare exista optiunea de Bilet electronic (SMS Θ™i/sau email) pe care o puteti folosi cu incredere! Cumpararea biletelor de pe www.iabilet.ro asigura automat si rezervarea de locuri la masa scapandu-te de drumul pana la locatie sau de un telefon pentru rezervare. Care masa poate fi in fata scenei (locuri VIP 40 de lei) sau in laterale (canapele, mese etc. – 30 de lei biletul). Cine isi cumpara bilet prin iabilet are parte de o luna gratuita de abonament la Deezer, in valoare de 7 euro.

Cine vrea bilet din alta parte…are de unde sa cumpere πŸ™‚ Adica mai sunt niste locuri unde pot fi gasite dupa cum urmeaza: Magazinele UMAN din Baneasa Shopping City (etaj) si Piata Romana (George Enescu 30 colt cu Magheru), SENIA in Magazinul Muzica, Agentiile Perfect Tour – Str. Theodor Aman, Nr. 11 si Calea Victoriei nr. 100 si direct laΒ  Hard Rock Cafe.

Am spus oare tot ce tine de “tehnice” ? πŸ™‚ Cred ca da. Ba nu! Mai e ceva! Alocarea locurilor rezervate prin cumpararea de bilet se face in ordinea datei la care a avut loc operatiunea. Deci daca veti cumpara bilete in ziua de concert…sanse slabe sa ne vedeti altfel decat pe ecrane πŸ™‚

Mi se termina pauza.

Pun poza.

afis alina manole HRC

Pun si link catre pagina de facebook a evenimentului. Cine are cont pe FB primeste si multumiri daca da invite si share. Ale mele πŸ™‚ Cu mare drag!

Pun si un live cu piesa “Asa si-asa”, varianta 2014 πŸ™‚

Sa avem spor la munca! πŸ™‚

Omul cel bun…al lui Andrei Serban

Am cunoscut oameni fundamental buni. Foarte putini. Incredibil de putini. Poate e cercul meu prea restrans (imi tot spun). M-am minunat de ei si bucurat deopotriva. Doar de doi dintre ei ma mai bucur si acum, in existenta noastra pe aceeasi planeta. De fiecare dintre ei am auzit spunandu-se, romanesc?!, acelasi lucru: “prosti de buni“, cand ei, de fapt, au inima aceea. Si o intelepciune aparte, si o lumina speciala. Si incredibil de multe incercari in care s-au incapatanat sa ramana asa cum sunt. Fundamental buni.

Omul01_foto-Mihaela-Petre-940x626
foto: Mihaela Petre

Povestea Omului cel bun din Seciuan de la asta porneste. De la o exceptie. Una “pacatoasa”. Si are in ea, scriitura lui Brecht, toata schela unei constructii reale pentru destinul omului “defect” intr-o lume care nu are nimic special. Nici macar o criza economica. Are toate personajele necesare pentru ca povara bunatatii sa devina evidenta, clara, privitorului. Are toate ingredientele pentru care nu-se-poate-altfel in ecuatia de destin a exceptiei binelui. Are, si cat de frumos, un alter-ego: masca omului bun trebuie sa fie omul-cu-picioarele-in-asfalt care lupta, pentru a proteja, acelasi Bine, dar cu armele lumii, cele cunoscute, cele care nu sperie, cele care nu arata slabiciune.

Bunatatea e o slabiciune. Probabil singura slabiciune a Frumosului…

Omul cel bun din Seciuan” se afla de astazi, in mod oficial, pe scena teatrului din Romania. Bulandra. In regia lui Andrei Serban. A fost una dintre putine dati cand, felicitand si strangand mana unui creator (de spectacol de teatru de data aceasta) am experimentat o intreaga paleta de emotii. Si un pic de fericire pentru contemporaneitate.

Am ajuns la premiera datorita Andei Pittis, careia ii multumesc cu toata inima.

Plecaciune tuturor de pe scena si din afara scenei, implicati in punerea in scena si in lucrul cu emotiile. Cu emotiile celor care vor intelege cerul intors si vor auzi strigatul de final. Cu propriile lor emotii care au trecut si dincolo de poveste.

Nu, piesa nu e o lectie. Bunatatea nu se preda in mod organizat. Are un alt filon.

Mea culpa de final: sunt cea care s-a ridicat in picioare sa aplaude, in pofida recomandariiΒ  “nu va ridicati in picioare…s-ar putea sa-l deranjati pe vecinul din spate” πŸ™‚ Am apreciat ironia si i-am vazut efectele. Sau, ma rog, m-am manifestat nepoliticos… πŸ™‚

(foto: Mihaela Petre)

Drumurile care ma salveaza…

…da, ma salveaza si de mine uneori πŸ™‚ (spus fara ton dramatic, cu un pic de ironie pe care – numai eu – mi-o permit la adresa mea)

una dintre bucuriile mele mari este sa plec pe campii. vorba vine. plec pe asfalt, rotile mananca fiecare kilometru si … incepe lumea. cele mai multe idei de scris imi vin in masina. bancheta din spate e cea mai inspirata. in fata devin copilot si sunt prea atenta. cateva cantece asa au aparut. cele mai multe poeme acolo stau, pe drumul dintre destinatii. chiar si cele mai multe momente personale fericite tot de calatorii au tinut. si acum zambesc πŸ™‚

toamna incepe asa cum speram, cu septembrie auriu si drumuri muzicale. i-am spus calatorie fericita pentru ca, “organizatoric” vorbind, este vorba de partea a doua a turneului de promovare. “Fericirea de Luni” a mers in Moldova, la mare si in nord. acum plecam cu albumul cel nou in 5 orase de care mi-era dor.

sa le iau pe rand:

24 septembrie – Sibiu πŸ™‚ – despre “orasul meu de catifea” am mai vorbit πŸ™‚ si da, cantam din nou la Atrium, loc de frumoase amintiri…

25 septembrie – Cluj-NapocaΒ  – ajung atat de rar la Cluj, fir’ar! poate de asta bucuria e si mai mare ca da, in sfarsit…La Cizmarie

26 septembrie – Baia-Mare – pentru a doua oara am fost invitati la Sarbatoarea Castanelor! ce peripetii faine au fost anult trecut…ioi! le-am povestit pe blog la vremea aceea. acum imi vine in minte si concertul de dupa concert…

27 septembrie – Zalau – in Zalau am cantat de 3 ori pana acum dar…ultima data in 2011… πŸ™‚ acum ajung insa cu Raul, care e nascut in Zalau (si ma gandesc ce frumos va fi cand, aliniind planetele, vom merge impreuna in Roman). concertul e sub umbrela Muza Fest, pe Terasa Boema

28 septembrie – Brasov – ei bine, cu Brasov-ul e poveste interesanta! au trecut…tadaaaa…5 ani de cand nu am mai…si culmea, s-ar crede ca e aproape de casa :)) vom canta in Times Pub!

cireasa de pe glazura amara care sta pe prajitura numita turneu de septembrie se numeste…Bucuresti. ne intoarcem la Teatrelli cu bucurie si drag. pe 29. partea frumoasa e ca am integrat acest “acasa” in turneu si-l vom trata ca atare. ca inca o destinatie. voi ajunge in Bucuresti in ziua concertului, singura diferenta va fi ca nu voi merge la hotel pentru pregatirile de dupa proba. pentru acest concert s-au pus in vanzare deja biletele pe eventim sau la casa de bilete a salii, din Piata Lahovari. concertul din Bucuresti inseamna si o joaca faina, intrucat pe scena va fi, in afara de duo-ul de baza, Adi Flautistu – contrabas si Adi Tetrade – tobe. Pe Adi-de-la-tobe l-au cunoscut cei care au venit la Tg Mures, Sighetu Marmatiei si Vama Veche πŸ™‚

sunt cam 1200 de kilometri si 5 concerte in tara. cu toamna. cu munti. cu paduri. cu asfalt. cu muzica. cu oameni faini alaturi (cant cu Raul Kusak si Ovidiu Condrea). cu oameni frumosi in fata mea. cu emotiile mele, de fiecare data uriase.

va astept sa veniti la concerte pe toti cei care sunteti in locurile unde ajungem si care aveti de trait si de iubit pana la capat. facem si terapie. bonus πŸ™‚ adica eu imi fac cu voi…

foto-turneu-Alina-Manole

bagajesc…

linii si becuri

astazi au intarziat cumva toate. si repetitia, si drumurile, si cheful.

evident, si bagajele. trebuiau sa fie gata demult.

problema este insa ca plec pentru 5 zile si 3 evenimente, fiecare dintre ele (si zile si intamplari) avand desfasurare diferita. asta inseamna si haine “civile” si de scena, si accesorii, si tot felul de gadget-uri. plus laptoapa. draga de ea, ocupa cel mai putin loc…

teoretic sunt un om cumpatat cand vine vorba de haine. practic nu-mi iese. si tot practic am marea problema cu sosetele. stiti ca se ascund de obicei. la mine nu, le place sa stea cuminti dar…nu in pereche. lucrul asta mi se trage demult, de cand mi-am dat seama ca o soseta de un fel si alta de alt fel ma scapa din momente mai…triste. prietenii mei s-au obisnuit, sunt in regula, dar cand calatoresc incerc sa stau cuminte…. πŸ™‚

…sau poate doar mie mi se pare ca arata haios?! πŸ™‚

sosete

una peste alta, s-au adunat: un troller, o geanta medie, o geanta mica, un rucsac. plus geanta mica cu cd-uri “dragoste in 3”. se mai adauga 2 cutii cu albumul nou (aici e mai usor ca sunt sigilate). plus chitara. plus scaun rosu. mai iau hartii, carti (mi-am luat azi o carte al carei titlu m-a facut sa zambesc)….plus rochii pe umerase. da, noroc ca maine am ajutoare, sper sa fie si loc…

plecarea e acusi. emotii de toate felurile. unele mai putin placute. altele dintre cele mai frumoase. am vrut sa adaug: “nimic special in asta, un mix de vara obisnuit“. da’ parca nu pot. πŸ™‚ stiu exact de ce si pentru ce sunt fiecare dintre emotii. si uneori as vrea sa mi le ia cineva pe toate si sa-mi spuna “va fi bine” .

pfuuui! am de inchis fermoarele. gentilor. cutiilor :)) fug!

 

Jurnal de album – fila 13

Seara de dinainte e intotdeauna cea mai grea. De data asta vor fi doua seri de dinainte, asta suna…cumva πŸ™‚

Astazi a plecat primul transport catre teatru. Astazi am auzit ca-s “freak control” cu toate programarile mele, liste, planificarile. Astazi mi s-a confirmat faptul ca cei 3 prieteni – voluntari vor fi prezenti la fata locului: Elena, Alexandra si Johnny. Astazi am facut ecusoane. Astazi am tiparit desfasuratorul pentru toata echipa tehnica. Astazi am dat ultimele sms-uri catre trupa.Β  Astazi imi dau seama ca se apropie de final munca mea de producator. E un job cu dead-line, spre deosebire de cel de artist. Ce nu va merge bine va fi din cauza mea si asa va fi toata lumea multumita si libera la comentarii πŸ™‚

Artistul-de-mine trage de el sa iasa din starea de agitatie. Fara succes. Probabil pana la prima greseala voi fi foarte incordata. Apoi voi avea revelatia ca ca perfectiunea nu e a muritorilor si o sa-mi dau voie sa ma bucur πŸ™‚

Sper ca cei care vin sa se simta bine, sa fie sanatosi, sa stea comod, sa ajunga de pe unde-i poarta drumurile. Preferabil la timp intrucat concertul va incepe foarte aproape de ora anuntata, 19:30. Nu-mi plac sa intarzii ora de incepere nici in cluburi, daramite in teatru!

Accesul se va face pe baza de bilet sau de invitatie pe care va rog sa le prezentati celor doua persoane de la intrarea in sala (nu in holul de jos, ci sus).

Pentru cei care au aparate foto, am rugamintea ca blitul sa nu fie pornit.Β  πŸ™‚ Declansatoarele provoaca zgomot, asa ca va rog sa folositi aparatele foto cu moderatie πŸ™‚ Cei care vor sa filmeze sunt rugati sa se uite la spectacol cu ochii mari, nu prin “fereastra” de telefon sau camera foto. Lumina aparatelor deranjeaza vecinii de scaun.

Orice check-in poate fi dat inainte de stingerea luminilor πŸ™‚

La intrarea in sala va exista un stand special cu albume si tricouri plus un bonus de creatii simpatice ale Atelierului Mooz.

Dupa fiecare spectacol voi veni in foaier, pentru a da autografe celor care cumpara “Fericirea de Luni”. Va fi si “Dragoste in 3” prezent…“Luna Patrata” e de vanzare doar pe internet

Maine nu voi raspunde la telefon nimanui. Sa nu fie cu suparare, dar cine a avut ceva de spus sau de cerut a avut tot timpul pana acum… πŸ™‚

Sa ne vedem sanatosi! πŸ™‚

Ma duc sa…nu stiu nici eu ce ma duc sa fac…. πŸ™‚

Astazi ma simt mica mica de tot.

 

 

 

Mirari, emotii si soare

Incep cu mirarile. Cele naive, care ma bulverseaza. Sunt mirarile in fata binelui si a gesturilor frumoase. A surprizelor care ma lasa fara cuvinte…desi sunt un om al cuvintelor. De aici vin emotiile.

Azi – mama mea s-a gandit ca trebuie sa devanseze putin cadoul de ziua mea si sa mi-l trimita acum pentru ca am nevoie de el. Si da, am nevoie. M-am burzuluit, evident. Pe lumea asta, cea mai mare grija o am pentru mama mea: sa fie bine, sa isi ia medicamentele, sa se rasfete cu ceva bun, sa fie sanatoasa, sa aiba griji cat mai putine. Este omul care m-a invatat sa lupt cu mine insami ca sa fiu un om bun. Incrancenarile mele adolescentine le-a domolit frumos. Cele de la varsta maturitatii mi le-a tolerat, amintindu-mi din cand in cand aceeasi propozitie “fii un om bun”. Datorita ei stiu caΒ  adevarul e de fiecare data la mijloc si sa nu judec pe nimeni. Azi, mama mea s-a razboit cu mine (ca nu cedez atat de usor) pentru propriul ei gest frumos. Si a facut asta atat de delicat incat am avut o portie de plans … cu soare.

Ieri – prietenii mei de la Calarasi au aflat din intamplare ca tot caut niste medicamente. Le-au gasit ei, le-au cumparat si mi le-au adus. Impachetate frumos, cu supliment de pastile “anti-stress” si un caiet superb in care sa-mi scriu gandurile, poemele…Ce sa le spun? Cand multumesc mi se pare insuficient?

Alaltaieri – “sora” mea de Bucuresti m-a informat, repet, informat, ca mi-a cumparat oglinda. Ca sa intelegeti: eu nu am oglinzi/oglinda in casa. Doar cea din baie, optionala si aceea. Nu m-am ocupat de asta pentru ca…nu stiu nici eu de ce. Sunt atenta la cum ma imbrac dar habar nu am cum se vede in ansamblu…in definitiv ma stiu din poze (asta a fost argumentul de pana acum). M-am tot plans legat de asta si … s-a decis, unde S-ul e inclus in informare: “Vezi ca venim sa iti aducem oglinda, o instalam, sa mai spui ce ai nevoie”. Ce sa spun si in cazul asta? Tot multumesc, cu zambet si o mica cochetarie: voi vedea cum arat in rochia mea cu buline… πŸ™‚

Saptamana trecuta – o prietena mi-a scris ca m-a programat pentru o sesiune de coafor si machiaj de ziua mea, drept cadou. Si ca nu accepta “nu” si sa nu ii multumesc ca nu se face. Bine, nu-i multumesc! πŸ™‚ Stiu ca voi “da din casa”, dar coaforul este foarte important in viata mea in zilele de concert (si de ziua mea se intampla asta), mai putin important decat altele: probe de sunet, playlist, pazit de raceala, luat bagaje multiple la salile de concert etc. De aceea sun de obicei cu o zi inainte cand stiu toate celelalte repere. E o grija in plus oarecum…mai ales cand suna telefonul ca la balamuc! Dar nu, nu multumesc, ca mi s-a spus sa nu spun asta πŸ™‚

In ultimele luni – ma simt uneori coplesita de povestea cu albumul. Si “fix atunci cand…” primesc un telefon, un e-mail, o incurajare, un mesaj pe facebook sau… un imprumut πŸ™‚ (da, imprumutul e de mare folos pentru ca vorbim de un buget foarte mare pentru acest album, vreau sa fie cel mai cel si…si gata!)

Exemplele pe care le-am dat mai sus nu sunt singurele. Mai sunt unele pentru care nu am “aprobare” sa scriu. Bine, nici pentru astea nu aveam, dar imi permit! πŸ™‚

E prima zi de martie cu soare din Bucuresti. Dupa atatea gesturi frumoase pe care le primesc, cred ca e si asta o cauza. Subiectiva, desigur.