dupa concert

…de fiecare data am asa, o stare de euforie…ma invart fara rost, vorbesc mult, ma agit, nu reusesc sa stau locului. prima jumatate de ora dupa ce cobor de pe scena e cea mai concentrata in agitatii. nu stiu cum sa reactionez la cei care vin spre mine, nu stiu ce sa le spun, sunt abulica total. stiu ca m-as refugia undeva, sa cuprind pe toata lumea cu privirea si sa multumesc, inca si inca, in gand, pentru faptul ca toate sufletele acelea au venit acolo, sa ma auda povestind despre mine, despre ei, despre cei care sunt istorie de viata, despre prezent.

cand ajung acasa lucrurile nu se schimba prea mult. ma foiesc, alerg in toate partile, la un moment dat ma opresc din alergat si fumez o tigara, apoi intru pe net, apoi ma ridic de pe scaun si ma duc la frigider. in ziua de concert nu mananc si evident ca noaptea mi se face foame rau 🙂 pap un sandvish, apoi inca o tigara, apoi deschid blogul si uite-ma descriind pasii de dupa. dodo e pe scaunul vecin, s-a agitat vazandu-ma “in priza”, acum sta cuminte…

in tot timpul asta am o bucurie uriasa si o recunostinta la fel de mare fata de drumul de viata care ma aduce in acelasi loc cu oameni frumosi. si ma uit asa, spre in Sus, zambind si ma fac miiiica miiiica.

invat o lectie a umilintei de fiecare data.

si da, asta se intampla de fiecare data. in orice loc din tara asta as fi.

plecaciune si drag!

postvision

in timpul selectiei nationale am urmarit cu atentie fiecare prestatie a concurentilor. piesele le stiam deja…

am comentat mult pe twitter, pentru fiecare dintre piese.oricum, puteau sa cante oricat de bine toti concurentii, eurovisionul nu inseamna interpretare ci compozitie, iar aici am spus inainte de 10 martie ce impresie mi-au lasat piesele inscrise in concurs.

dupa terminarea votului au urmat o serie de interviuri si discutii. trist sa spui trupei castigatoare ca nu va veni cu premiu de la baku si ca nu au nicio sansa. omori speranta de tot si mai ales bucuria unor oameni care au castigat. ca iti place sau nu ce a ales publicul, mandinga a condus detasat, a primit un numar de sms-uri impresionant, merge mai departe. in plus, o parte a juriului a validat optiunea telespectatorului. sa nu uitam ca totul a urmat regulamentul….nu? 😀

faptul ca o parte a discutiilor s-au dus inspre “piesa in limba rromani? no way” ma intristeaza un pic. electric fence a avut compozitie buna, orchestratie buna, voce buna, prezenta scenica buna. daca tehnicele astea nu conteaza pentru ca versurile sunt in limba minoritarilor rroma (si nu ma refer la publicul larg, ci la populatia de la care am pretentii), inseamna ca nivelul de toleranta a scazut dramatic…si asta e pacat pentru sufletul unei natiuni. sau iarasi gresesc cand voi scrie ca problema cea mai mare este nerespectarea de insasi majoritatea romaneasca a pretentiilor culturale si sociale pe care le doresc a fi respectate de minoritati. asta e alt subiect insa…

pana la urma o competitie inseamna asumarea, de catre fiecare dintre participanti, a esecului. victoria are alt regim. avem o trupa care reprezinta natiunea. si stati ca vin alegerile, daca tot asta a fost umbrela de concept a tvr…votati cu cap!

Dupa si inainte

nu cred in prietenia de “dupa”. de “dupa” orice fel de relatie, amoroasa sau nu. pentru ca “dupa” (in acest caz) presupune un “inainte” crunt.

finalul acestui an ma prinde in curatenii de viata, de prietenii, de balast. “inainte” ma debarasam de lesurile prieteniilor calcate in picioare aducand dovezi ale retragerii mele.  “iata de ce draga prietena, iata de ce draga prietene” sau “uite motivatiile“. nu stiu de ce ma gandeam tot timpul ca ei trebuie sa stie ca stiu. de-acum “inainte” nu. explicati-va voua insiva, constiintei, acum sau pe la 60 de ani. raman urme “dupa” orice. dupa suruburi, dupa saruturi, dupa pasi, dupa ganduri. vi se vor transforma in cicatrici.

raman un om tare bun si sunt mandra de mine. raman cu problema aceea cronica…sufar de deficit grav de neincredere 🙂