intre ratiune si simtire

cat de special poti sa ramai cand celalalt iti stie toate intunecimile? in definitiv, perioada cea mai frumoasa  a unei relatii e aceea de la inceput, cand reprezentarile tale primeaza, cand proiectiile tale suplinesc lipsa de informatii despre celalalt. atunci se toarna statuia, atunci il vezi pe celalalt la fel de sus ca si tine sau un pic mai sus. apoi, rand pe rand, pe masura ce relatia inainteaza, observi lucrurile mici si deranjante. daca ai ghinion, ajungi sa cunosti in celalalt si pe propria piele lucruri grave, adanci, de structura, inimaginabile.

cat de mult rezista dragostea nu neaparat in fata incercarilor, cat in fata provocarii de a avea alaturi de tine un om complet strain fata de cel pe care il stiai? cat de mult rezista ratiunea in fata unei asemenea schimbari de situatie?

aici intervine chinul. pe de o parte, ratiunea si chiar bunul simt iti vor spune ca nu poti trai langa un strain. trauma va instaura o stare de nesiguranta permanenta. apare si dorinta de payback, in definitiv suntem programati sa nu intoarcem celalalt obraz ci sa corectam, din ce in ce mai agresiv, greselile celuilalt. oricum ne-a devenit strain, nu?!

inima insa…inima insa va cauta cu toate puterile o logica pentru care sa continui, iti va oferi scuze in baza carora sa te convingi singur ca a ramane alaturi e un gest firesc, pe alocuri omenos si bun. ca intunecimile celuilalt pot fi, o data cunoscute (deci aduse la lumina), corectabile. tot inima insa iti va atrage atentia, prin efectele unor recidive, ca esti ranit.

avem asadar o variabila comuna, cea a ranii, a traumei. factorul timp este uneori suficient de puternic incat sa estompeze socul si, cum avem tendinta normala de a conserva starile placute, motoarele vor merge o vreme. recidiva celuilalt te va readuce insa, fara putinta de scapare, la momentul traumei. il vei trai cu aceeasi intensitate, rana cusuta se va desface larg. mai poti trece peste asta?!

cu ani in urma am crezut ca pot acoperi o rana facuta in cel mai fericit moment prin “timp”. am avut naivitatea de a ma convinge, de una singura, ca lucrul acela nu mi se intampla mie. ca e in afara mea, ca e imposibil. pentru ca nu primeam nici explicatii nici sprijin, pentru ca celalalt era suficient de nepregatit incat sa managerizeze criza, efectele au fost devastatoare, am devenit un alt om, mai putin frumos, permanent in garda, permanent gata de riposta. la 20 si ceva de ani crezi ca poti sa te lupti cu monstri fara sa platesti cu tine insuti.

asta nu inseamna ca de la 30 de ani incolo vei fi mai intelept, ci doar ca vei avea o limita de trauma pusa mai sus. esti mai rezistent. ratiunea si emotionalul vor reactiona fix la fel, ducandu-te inspre aceleasi dileme, inspre aceleasi efecte, inspre aceleasi crize. si da, vei cadea in aceeasi greseala, de a crede ca lucrurile sunt rezolvabile.

cu siguranta un scop/proiect comun ajuta (casa, familie, copil etc). ce te faci insa cand acest proiect nu e definit? hm…

cu piciorul in ghips

2 saptamani de stat cu piciorul in ghips nu era chiar vestea pe care sa o aud cu bucurie in cabinetul de ortopedie de la sectia de urgenta a spitalului sf. ioan. si desi am o varsta teoretic adulta am inceput sa plang cu sughituri pe patul acoperit cu musama, spunand intr-una, spre disperarea doctorului, ca “nu vreau ghips”, cu tonul acela de copil speriat pe care il aveam in copilarie cand mi se dezinfectau ranile de bicicleta. am avut norocul sa dau insa peste un medic intelegator care sa-mi explice ca fractura aceasta trebuie tratata cu grija, ca nu este indeajuns promisiunea mea ca voi sta cuminte si doar in pat, piciorul nu e bine si trebuie sa se faca bine asa cum trebuie. da, mai exista o alternativa, cea a unei orteze de glezna, dar nu acum, nu de la inceput. tot printre sughituri am spus “imi cer scuze, ma comport copilareste” iar medicul a zambit si mi-a spus ca de cand e medic a vazut destule si ca e normal sa fiu asa…

accidentul a fost ca toate accidentele, stupid adica. o treapta nesemnalizata la godot, am calcat fara sa o vad si piciorul s-a dus intr-o parte. am si cazut in genunchi cat sa-mi amintesc cam cum e, m-am ridicat repede insa, urma sa urc pe scena, urma concertul. cateva minute adrenalina momentului a functionat perfect, parca nu ma durea nimic, oricum stateam pe scaun in fata microfonului. apoi a inceput sa fie dureros in valuri. cu siguranta mi-a ajutat emotia si concentrarea din timpul pieselor pentru ca doar in pauze simteam ca nu e in regula.

dupa concert m-am tot rugat, am tot sperat sa nu fie atat de grav incat sa re-experimentez ghipsul de vara (in 2009, tot in iulie, incercam sa merg pe plaja din vama veche cu ghips la piciorul drept, ba sa mai urc si pe scena folk you unde ma astepta un scaun inalt…). ajunsa acasa mi-am uns locul lovit cu diclofenac, am infasurat glezna cu fasa elastica si am picat cu somnul in toti porii. din somn m-a trezit durerea, ascutita ca un creion cu mina, n-au functionat nici gheata, nici o noua transa de unguent.

acum stiu ca s-ar putea sa sune cam dramatic ce povestesc eu aici, dar imobilitatea partiala e greu de suportat pentru un om care face o multime de lucruri, in casa si in afara ei. in plus, nu mi-am dat seama cam cate operatiuni fac de obicei, mai ales acum, de cand e atat de cald si vreau ca lucrurile din preajma mea sa fie cat de cat ordonate si aerisite. sau reci, vezi apa pe care o tin langa mine in loc sa o pun la frigider, pentru optimizare de traseu. in plus, dodo are pretentiile lui de hrana, balcon, mangaiere si nu intelege de ce nu trebuie sa-mi stea in cale cand ma ridic cu tot cu carje de pe scaun. recalcularea de traseu, amanarea unor intalniri stabilite pentru saptamana viitoare…hm…s-au complicat lucrurile.

si evident, intervina problema gandurilor, multe, panicate sau adanci si calme. pentru un om ca mine, invatat prea putin sa fie rasfatat, dorinta de a schimba lucrurile “in viitor” e uriasa, chiar daca pretextul, iata, e unul minor. pentru ca grija vine din dragoste nu din datorie, am 2 saptamani in care sa vad, cu atentie, de ce trebuie sa ma rup si ce trebuie sa pastrez in viata mea, tocmai pentru momentele in care s-ar putea sa-mi fie greu. cele de pe la 60 si ceva de ani.

si da, dupa o saptamana de ghips voi purta orteza…

relatii pe perioada determinata

in cat timp se pot pune corzi la chitara cu tot cu primul acordaj? in 8 minute, daca sunt sunata si mi se spune “ia si chitara” iar tu intri in panica pentru ca tocmai ai scos corzile si ai lustruit lemnul instrumentului si l-ai lasat sa respire un pic si crezi ca ai tot timpul pana vineri la concert numai ca emisiunea e peste 2 ore… 🙂

multe din lucrurile pe care trebuie sa le facem in regim de urgenta ne ies foarte bine pentru ca ne concentram toate cunostintele si energiile si adrenalina intr-un interval scurt, de obicei imposibil. reusita e intens savurata in astfel de momente, ne da masura nivelului de pregatire (nu, nu ma refer la schimbatul de corzi de chitara, inceputul era doar un pretext… 🙂 ) termenul-limita, cu cat este mai indepartat, cu atat va scadea sansa “proiectului” de a fi realizat in etape logice, coerente. stim bine ca de obicei cu 4 zile inainte de dead-line incepem sa ne ingrijoram, cu 3 zile inainte deschidem fisierele, cu 2 zile inainte scriem primele 2 pagini (din 47) si abia in ultima zi, cu noapte cu tot, muncim ca disperatii. exceptiile sa nu citeasca articolul asta 🙂

vorbeam de curand despre termene date unor relatii. daca durata unei casatorii ar fi predeterminata (5 ani de mariaj dupa care expira contractul) ar insemna oare ca ne-am manifesta altfel, ca am fi mai atenti, ne-am purta mai cu grija in raporturile de cuplu? daca aplic totusi patternul de comportament descris mai sus, legat de dead-line-uri, cred ca am cadea in acelasi pacat al crizei din mariajul pe termen nelimitat: abia pe ultima suta de metri ne-am trezi ca vrem sa facem, sa dregem, ne-am implica activ, am corecta greseli, am rescrie atitudini, fie si temporar. asa ca iata-ma cum nu pot fi de acord cu ideea de relatie pe termen fix, ca nici asta nu imbunatateste cu nimic lucrurile…

ieri s-a discutat in studioul tv, printre altele, despre ce anume inveti dupa o relatie care nu a mers bine. daca fiecare ar invata cate ceva, tot ce ar urma “dupa” ar fi perfect. fiind vorba de adulti insa, voi repeta ceea ce mi-e clar de foarte multi ani: adultii nu se schimba 🙂 cine a avut un comportament donjuanic se va manifesta la fel in continuare, cine a fost lenes si lipsit de exercitiul de daruire va lancezi in continuare. numa’ sa treaca fluturii din dragostea nr 2 si sa intram in “normal”-ul de cuplu, in rutina aceea inevitabila. stai o tzara!

in miezul zilei

bun, deci e oficial, mai mult decat oficial. pe 1 mai cantam la mare. cantam – eu, adrian, teddy si claudiu (nasu’). la ora 12:00. 11:00. ziua. sa nu va aud ca n-ati stiut, ca era prea “tarziu’, ca era “noapte”. nu! va astept la o cafea, de dimineata, inainte de pranzul traditional de la Papa la Soni. in timp ce fierb ceaunele, in timp ce ne pregatim pentru pranz bun. nu stiu care va fi playlist-ul. muzica mea e una de noapte. pe de alta parte, adevarurile spuse la lumina zilei sunt altfel. si pentru fiecare dintre cei care vor fi acolo pregatesc ceva altfel.

e dimineata deja.  e devreme de miercuri. am o dorinta de dragoste cat Luna de mare. Si nu voi spune “luna patrata”. Voi spune doar ca cea mai adevarata dintre iubiri e cea a dracului de sincera. Cea care pusa in fata Adevarului nu se da inapoi.

mi-e dor de tine.

alina manole - papa la soni - 1 mai

intre doi baieti

adica intre Valentin si fiul Babei Dochii! 😀

voi bifa ziua de azi spunand ca mi se pare destul de copilaresc sa ai ca reper intr-o relatie 14 februarie, mai mult decat ca pe o zi mult promovata. si sa te agiti pentru asta. de principiu, asa…sa te sarbatoresti cand se serbeaza toata lumea care nu pune stavila inimioarelor, cupidonasilor si diverselor produse promotionale revarsate strategic spre buzunarul naivilor…nu-mi suna bine. unde expresia asta inseamna “suna prost”. sau spune destule despre nivelul la care te situezi. daca te-ai sarbatori pe 11 februarie sau pe 25 mai ar suna mai real. din pacate multi au nevoie de stimulentul comercial pentru a se (mai) entuziasma, pentru a petrece, pentru a-si acorda pupaturi emotionate de sarbatorire a iubirii. cum naiba sa ma pup de “la multi ani” cand urla formele de plus pe langa mine? hell…no! in plus, daca s-ar intampla sa am data asta ca reper de o prima intalnire sau ma intelegeti prima…apropiere….cred ca mi-as aduce aminte brusc faptul ca era trecut de ora 24:00 cand mi-am revenit din extaz si uite cum m-as sarbatori pe 15 februarie pana la capatul relatiei 😀

nici cu dragobete nu mi-e rusine, dar e mai uman asa…adica macar “stim” despre el ca era barbat frumos si foarte iubaret…:D pun pariu ca destul de multi anti-valentines’i l-au descoperit pe google, facebook si alte mijloace de comunicare. faptul ca il stiu “de-acasa” (de pe cand stiu de sanziene + alte obiceiuri pagane) ma face sa consider sarbatoare ziua de 24, dar nu voi cumpara nici in acest an vreo jucarie, curea de ceas sau carte pentru a le face cadou barbatului in ziua aceea. mai curand voi spune ca ma ajuta paganismul sarbatorii in a avea o zi in care sa nu spal rufe. ba mai mult, ma pot face sora de cruce cu cine mi-e prieten. si inca ceva, pot aduna zapada neatinsa cu care sa ma spal pe fata si sa fiu (la fel de :D) frumoasa tot anul. am zis! 😀

iubiti-va mult, tot anul, toata clipa si sarbatoriti-va cand televiziunile se asteapta cel mai putin! 😀

p.s. azi e ziua varului meu valentin, care mi-e drag si de la care am primit primele acorduri pe o foaie de caiet de muzica. aveam asa de putini ani ca mi-e drag de mine cand ma gandesc la ziua aceea, inca atat de clara in mintea mea! la multi ani, Vali!

Mini-Turneu in Luna Patrata a Dragostei

Anuntam ca s-au confirmat datele, orele si spatiile care vor gazdui micul turneu de zapada moldovenesc in care vom pleca cu albumul cel nou, “Dragoste in 3”.

Le scriu aici, pentru dat mai departe, impatit tuturor prietenilor pe care ii aveti in cele 3 orase, dupa cum urmeaza:

17 februarie, ora 21:00, Suceava, La Fierarie (e al treilea concert al nostru acolo, mi-era dor sa revin!)

18 februarie, ora 21:00, Gura Humorului, Pizzeria La Bomba (e prima data cand vom poposi la Sorin Poclitaru, de-abia astept!)

19 februarie, ora 20:30, Iasi, Mojo Bar (second coming, mi-a placut mult atmosfera de la Mojo)

E facut si event pe facebook, evident, cu turneul. Fiecare loc insa a facut propriul event, asa ca sa nu va mirati daca voi da “share” si punctual 🙂

Nu stiu ce vreme se anunta, sper sa nu se inchida drumurile. Noi vom face toate eforturile (mesteresc de manole) sa ajungem peste tot. 🙂

De-abia astept sa plec! (dincolo de faptul ca sunt singurele vacante pe care le am de cativa ani incoace, plecarile inseamna revedere de oameni frumosi si cunostinte de oameni noi si energie buna de care am nevoie…). Si baietii (Adi si Teddy) stiu ca abia asteapta si ei sa plecam la drum, asa ca reteta e completa si frumoasa.

Sa fiti cuminti, sa nu tineti datele de concert doar pentru voi si…sa ne vedem cu bine 🙂 (unde “sa ne vedem” include si concertul bucurestean fara fum de tigara de la Clubul Taranului, de sambata, 11 februarie) 🙂

da-mi-as timp!

unele amintiri valoreaza cat o bere. altele cat un exces de alcool. dezamagirile costa ca dracu’, mai ales cand esti suficient de naiv incat sa crezi in Om. preselectia pentru vocea tiptil la care am asistat azi a “salvat” ziua de vineri cu nervi, iar faptul ca a fost urmata de o masa buna si discutii intr-o companie frumoasa se pare ca va salva si “uichend”-ul.

e toamna frumoasa si daca vreti sa va dati seama mai bine plecati pe valea oltului sau pe undeva prin munti. esteticul toamnei bate orice, bate pana si ce urla Dinauntru inspre Afara. bate orice dragoste sau orice absenta a dragostei. bate orice gust de lesie pe care ti-o lasa asfaltul.

azi am trimis niste amintiri pe berea vinerei (ca apa sambetei e ca ziua Z…expresie (a)fumata)

21 octombrie, ora 21:00

daca faceti suma din interiorul reperelor…da 3.

21 octombrie – 2+1 = 3

ora 21:00 – 2+1 =3

ciudat. la concertele “luna patrata” nu scriam in cifre 🙂

va astept la concertul “Dragoste in 3”. sub luna patrata. tot la granita dintre folk si jazz.

va astept pentru o vineri de stare de iubit, de urat, de oftat, de ras, de zambit intelept

nu, biletul nu e 30 de lei ci tot 25, ca de 1 an si jumatate incoace

cine nu a iubit vreodata sa nu vina…nu va intelege nimic.

cine a divortat vreodata are o piesa cu dedicatie 😀

cine a inselat cel putin o data a avut toate motivele, asa ca sa gaseasca unul sa vina la concert 😀

am uitat sa spun unde.

Clubul Taranului, in spatele Muzeului Taranului Roman, zona Piata Victoriei

Luna Amantelor – sambata, la Clubul Taranului

spuneam despre februarie ca e atipic si datorita laturii lui cameleonice. atipica ne va fi si abordarea concertului de sambata, 26 februarie. locul stiut, clubul taranului. rezervarile cunoscute la telefon: 0213108048. formula de concert ceva mai extinsa – vine si dan!  caldura si intimitate intr-un spatiu pe care-l cunoasteti. o idee pe care sper sa o pun in practica pana atunci. despre dragoste in toate modurile cu putinta, de la trio conjugal la platonice relatii. ma gandesc daca sa cant totusi si luna patrata. va zic eu pana atunci 🙂

azi e luni. va doresc o saptamana frumoasa, atat de frumoasa incat sa o tineti minte mult timp

Luna Amantelor - concert Alina Manole

Zero

punctul zero intr-o relatie e o inventie a celor slabi. scuza pentru compromis.

“zero”-ul asta generic are valoarea unei cicatrici peste care pui bandaj…dar ce te faci cu viermele de sub cusatura care traieste cu istoria toata in inele? ala papa frumos, roade…

zero intr-o relatie inseamna un inceput…cu altcineva. e asa de simplu