Lansez album!

Abia așteptam să scriu asta. De 3 ani (bine că nu De 30 de anil 😃) visez la momentul anunțului oficial. Aici, pe blog, am întârziat un pic față de social media pentru că în ritmul pe care îl are o lansare e mai greu să găsesc timp cu mine. În plus, obositoare, canicula.

Lansez album nou. UMBRA INIMII.

O poveste de album…nu! O “carte” de album, cu povestiri muzicale în diferite registre. Vorba inginerului de sunet: e un album eclectic. Eu rămân la metafore simple și mă bucur de fiecare dintre cântecele noi. Fiecare altfel și parte din mine. Nici nu știam că am atatea chipuri. Nici nu știam că știu să compun în atâtea stiluri rămânând tot eu, cea pe care o știți de 15 ani, dar legat de a doua afirmație meritul este și al colegilor și partenerilor mei de studio: Adi Tetrade, Alex Cismaru, Alexandru Matei, Alin Neagoe. Plus Harvis Padron și Mihail Grigore. Butoane inteligente: Cristi Dobricã.

Ritmul de lucru a fost infernal, câte 10 ore în studio, zi de zi, până a fost gata. Apoi corpul meu a zis Stop și m-a pus la orizontală până când a crezut de cuviință că am învățat lecția. De 1 an și jumătate mă tot corectează și eu, încăpățânată….

Acum, albumul UMBRA INIMII este în fabrici de peste mări și țări. Producția necesită timp și răbdare…iar eu, cu 3 ani în spate de răbdări…😃

Lansarea va fi în București, la Sala Gloria, pe 29 septembrie. Lansare de Duminică pentru o dimineață fericită de Luni. Bilete s-au pus in vânzare pe iabilet.ro, acum este o perioadă de presale până in August.

Lansez album! Lansez album! Vă doresc măcar o picătură de bucurie care să semene cu a mea!

Luna Pătrată, Cu drag, Dragoste în 3, Fericirea de Luni, Lucruri simple, Live Session 2020 și acuși Umbra Inimii. 💛🟨 Adun bucurie, o pun pe viniluri și CD, dau din bucuria mea mai departe.

Să fiți Bine!

Lansare de album Alina Manole – Umbra Inimii

Nu e grav… :)

Dodo

Nu, nu e grav, putea sa fie si mai si! Nu e grav faptul ca nu mi-am mai facut timp de blog. Ca timp am avut, dar pentru altele… 🙂

Anuntand astazi pe facebook faptul ca se face a 3-a serie de comenzi pentru Colectia 3 A.M. mi-a dat prin cap sa ma uit si pe aici si am constatat ca pe blog nu am anuntat nici macar lansarea, daramite celelalte doua serii de comenzi din noiembrie-decembrie. Asa ca macar despre ultima sa scriu.

Ce e colectia 3 A.M.? Pai o cutie cu 3 discuri. Cele mari. Luna Patrata, Dragoste in 3 si Fericirea de Luni. Alte discuri independente nu mai am. La Carturesti mai sunt vreo 2, pe EmaG deloc. Nici nu voi mai edita exemplare independente caci inseamna o investitie pe care mai curand as pastra-o pentru albumul cel nou. (in traducere libera, mai bine strang bani de album nou si sper sa ma apuc de treaba cat mai curand).

Comenzile se fac trimitand un mail la 3am@alinamanole.ro

Se poate cumpara doar Colectia, se poate cumpara si pachetul colectie + Cartea Aventurile Ratoiului Adalbert.

Acolo, un pitic simpatic va raspunde tuturor intrebarilor legate de cost si livrare. Uneori mai scriu si eu 🙂

Comenzile toate se strang pe parcursul unei saptamani. De azi pana pe 1 februarie. Toate coletele pleaca pe 2 februarie catre curier si apoi, in cateva zile, ajung la destinatari.

Nu stiu daca vom prelungi perioada de comenzi sau daca vom mai face un val pentru Ziua Indragostitilor. Mi-e ca in acea perioada e nebunie in zona de curierat si nu ne asumam riscul sa nu ajunga pana pe 14 🙂

Cine e in Bucuresti poate sa cumpere colectia la concerte. Momentan la concertul de pe 11 februarie de la Teatrelli.

Cand vedeti ca lipsesc de pe aici ma gasiti pe facebook

http://facebook.com/AlinaManoleOficial

reclama

 

3 a.m.

anunt

Au trecut 5 luni de cand nu am mai apucat sa scriu pe blog nimic din “ce mai fac, ce mai zic”. Am calculat acum, cand am zis sa scriu si aici, in casa mea virtuala, despre lansarea ce va avea loc in curand. Concluzia ar fi ca de 5 luni de zile am timp putin pentru mine. Sa recuperam, zic 🙂

 “3 a.m.” … ideea mi-a venit intr-una dintre noptile mele cu somn putin. Tocmai primisem din nou intrebarea “Chiar nu mai ai discuri?”. Era legata de “Luna Patrata”. Celelalte se mai numara pe degete in retelele de distributie si cu cele pe care le mai am acasa voi pleca  la Cluj si Reghin. Si, cumva, m-a “fulgerat”. De ce sa reeditez pe fiecare dintre ele? Ca suna cumva…plictisitor 🙂 Ca le vreau in haine noi. Ca ar fi frumos sa fie toate 3, o colectie de pacate. In ziua urmatoare nesomnului vorbeam detalii tehnice. Au urmat zile de drumuri, institutii, negocieri, autorizatii, design. Luni, “3 a.m.” pleaca in tipografie. Va contine 3 discuri: “Luna Patrata”, “Dragoste in 3”, “fericirea de Luni”.

Cat despre nume, culmea, ideea nu mi-a venit pornind de la faptul ca e vorba de 3 cd-uri, ci de la ora la care mi-a venit ideea. Si s-a potrivit frumos cu faptul ca e si numele meu inclus 🙂

Fiecare dintre cd-uri va avea imaginea originala. Asa mi s-a parut frumos 🙂

Nu voi scoate foarte multe exemplare. Asta e sigur. Vreau sa pastrez ideea unui produs de lux, de colectie. Stiu ce inseamna pentru mine sa am ceva ce nu e disponibil la orice ora. In plus, acest 3 CD Box nu se va gasi in retele de distributie. Motivul este simplu: vreau sa ajunga cu autograf la cei care doresc “colectia de pacate”. Am piticii mei! 😀

In curand, cutia aceasta va putea fi comandata on-line. Se vor face si precomenzi, pentru cei care il vor cat mai repede. Voi mai scrie si aici (sper) si pe facebook.com/AlinaManoleOficial

Pana atunci, sa-mi tineti pumnii ca sa iasa toate lucrurile cat mai frumoase 🙂

Plecaciune si Drag!

Doua vesti

Prima dintre ele a fost deja anuntata pe contul oficial de facebook: pe 10 decembrie, de la ora 20:00, in Bucuresti, va avea loc spectacolul “Joia Pacatosilor”. Poveste muzicala cu sens. Fericit, zic eu. Aceasta joaca muzicala a mea si a lui Raul va fi pe scena Teatrelli, din Piata Lahovari. Biletele s-au pus deja in vanzare prin Eventim sau direct la casa de bilete a salii pentru cine are drum prin Piata Romana. Locuri nu sunt multe, sala este superba. Mai jos o imagine cuminte, fara spectatori.

teatrelli

A doua veste este legata de zonele de distributie ale albumului “Fericirea de Luni” si ale celorlalte scoase de subsemnata pana la “fericire”.

Mai intai recapitulez cele deja existente:

– prin Bestmusic.ro/shop – variantele digitale ale albumelor “Luna Patrata”, “Dragoste in 3” , “Cu drag” si “Fericirea de Luni” + variantele fizice

– prin distribuitorul Niche Records – variantele fizice ale albumelor “Dragoste in 3” si “Fericirea de Luni”

– prin eMag – varianta fizica a albumului “Fericirea de Luni”

Auditii legale pot fi facute prin  iTunes si deezer – primele 3 albume (cine a cumparat bilet prin iabilet la concertul de la Hard Rock Cafe are o luna de abonanent gratuita, sper sa nu fi uitat cei care au luat bilet)

Recapitularea e gata. Acum anunt noutatea. In foarte scurt timp, albumul cel nou se va gasi la rafturile librariilor Carturesti. In afara de Bucuresti, iata si lista oraselor unde veti putea gasi albumul: Iasi, Cluj-Napoca, Suceava, Constanta, Brasov, Arad, Timisoara, Ploiesti. Cum abia astazi s-a facut livrarea catre Carturesti, banuiesc ca vor mai trece cateva zile pana cand vor ajunge efectiv in librarii…cum aflu…anunt!

Sa ne vedem sanatosi!

Luna cadou. Toata :)

Alina Manole
Alina Manole – foto: Vlad Eftenie

In 2009 aparea “Luna Patrata”, primul meu album, nesperat, neasteptat. De atunci si pana acum s-au schimbat multe. Au trecut numai 5 ani – asta ma bucura. In principal, asta inseamna ca n-am avut dureri de stomac degeaba in tot acest interval 🙂 Au aparut inca 3 materiale audio: unul mic (atentie…se apropie sarbatorile!! – Cu drag), si doua standard “Dragoste in 3 ” si “Fericirea de Luni”. Stilul a dobandit contur din ce in ce mai evident si asta datorita timpului si oamenilor cu care imi insotesc drumul, din muzica si din afara ei.

Albumul se mai gaseste astazi doar in format digital. De cativa ani nu mai exista in format fizic si inca nu am motivul “acela” pentru care sa mai editez un tiraj. Intra in istoria mea personala, de muzician. Cine il doreste pentru masina il poate cumpara AICI.

Cine vrea sa-l asculte la birou in timpul programului de lucru are acum varianta integrala a albumului pe youtube. Era timpul sa fie cu totul caci unele dintre piese au putut fi ascultate doar de catre cei cu care mi-am intersectat drumurile si mai putin pe tube-ul cu pricina. Este vorba de “Amantele”, “Sirene”, “Colinda copacului”, “Detalii”…si parca mai era macar una neglijata 🙂

Am ales ziua de astazi pentru “eliberarea” in virtual din doua motive: 1. e LUNI 2. suntem 5000 de oameni inteligenti, cu simtul umorului si faini tare pe pagina oficiala de facebook  🙂

Dragi si drage, va daruiesc “Luna Patrata”. Supliment la … fericire 🙂

Plecaciune si drag,

Alina Manole

Jurnal de album – fila 13

Seara de dinainte e intotdeauna cea mai grea. De data asta vor fi doua seri de dinainte, asta suna…cumva 🙂

Astazi a plecat primul transport catre teatru. Astazi am auzit ca-s “freak control” cu toate programarile mele, liste, planificarile. Astazi mi s-a confirmat faptul ca cei 3 prieteni – voluntari vor fi prezenti la fata locului: Elena, Alexandra si Johnny. Astazi am facut ecusoane. Astazi am tiparit desfasuratorul pentru toata echipa tehnica. Astazi am dat ultimele sms-uri catre trupa.  Astazi imi dau seama ca se apropie de final munca mea de producator. E un job cu dead-line, spre deosebire de cel de artist. Ce nu va merge bine va fi din cauza mea si asa va fi toata lumea multumita si libera la comentarii 🙂

Artistul-de-mine trage de el sa iasa din starea de agitatie. Fara succes. Probabil pana la prima greseala voi fi foarte incordata. Apoi voi avea revelatia ca ca perfectiunea nu e a muritorilor si o sa-mi dau voie sa ma bucur 🙂

Sper ca cei care vin sa se simta bine, sa fie sanatosi, sa stea comod, sa ajunga de pe unde-i poarta drumurile. Preferabil la timp intrucat concertul va incepe foarte aproape de ora anuntata, 19:30. Nu-mi plac sa intarzii ora de incepere nici in cluburi, daramite in teatru!

Accesul se va face pe baza de bilet sau de invitatie pe care va rog sa le prezentati celor doua persoane de la intrarea in sala (nu in holul de jos, ci sus).

Pentru cei care au aparate foto, am rugamintea ca blitul sa nu fie pornit.  🙂 Declansatoarele provoaca zgomot, asa ca va rog sa folositi aparatele foto cu moderatie 🙂 Cei care vor sa filmeze sunt rugati sa se uite la spectacol cu ochii mari, nu prin “fereastra” de telefon sau camera foto. Lumina aparatelor deranjeaza vecinii de scaun.

Orice check-in poate fi dat inainte de stingerea luminilor 🙂

La intrarea in sala va exista un stand special cu albume si tricouri plus un bonus de creatii simpatice ale Atelierului Mooz.

Dupa fiecare spectacol voi veni in foaier, pentru a da autografe celor care cumpara “Fericirea de Luni”. Va fi si “Dragoste in 3” prezent…“Luna Patrata” e de vanzare doar pe internet

Maine nu voi raspunde la telefon nimanui. Sa nu fie cu suparare, dar cine a avut ceva de spus sau de cerut a avut tot timpul pana acum… 🙂

Sa ne vedem sanatosi! 🙂

Ma duc sa…nu stiu nici eu ce ma duc sa fac…. 🙂

Astazi ma simt mica mica de tot.

 

 

 

Doua vesti bune de Luni – una fericita, una cu patrate

Pe scurt pentru cine nu are timp sa citeasca tot articolul: lansarea albumului nou va fi si pe 3 iunie, tot la Teatrul Excelsior iar albumul “Luna Patrata” este disponibil din nou 🙂

Prima veste buna e in continuarea vestii bune de vinerea trecuta, care anunta vanzarea tuturor biletelor disponibile la spectacolul “Fericirea de Luni” de pe 2 iunie. Intrucat am primit destule e-mailuri si telefoane, mai ales din partea prietenilor 🙂 , am cautat solutie. Am reusit sa o gasesc impreuna cu Teatrul Excelsior si iata, vestea buna de luni este ca fericirea va fi posibila si…marti, 3 iunie! Tot la Teatrul Excelsior, tot de la ora 19:30.

Biletele se vor pune in vanzare tot prin Eventim si mai scriu o data de unde va puteti cumpara bilete: on-line (cu print acasa sau curier la usa) sau offline, prin magazinele Germanos, Domo, Libraria Carturesti, Orange Shop sau Vodafone Store. Voi da de stire imediat ce se pun in vanzare biletele 🙂

Pagina de facebook unde aflati mai multe: https://www.facebook.com/events/681322508603127/

In alta ordine de idei, anuntam tot saptamana trecuta faptul ca albumul “Luna Patrata”, care a disparut demult de prin magazine, va fi disponibil pentru download legal in format digital. Nu doar el, ci si “Dragoste in 3” si “Cu drag” sunt de astazi in aceeasi “situatie” 🙂

Iata linkurile pe care le puteti accesa daca vreti sa aveti albumele acasa, integral si la o calitate audio super. Achizitionarea se poate face cu cardul, pentru fiecare album in parte, integral.

http://www.bestmusic.ro/shop/download-mp3/Alina-Manole—Luna-Patrata/156756

http://www.bestmusic.ro/shop/download-mp3/Alina-Manole—Cu-drag/156754

http://www.bestmusic.ro/shop/download-mp3/Alina-Manole—Dragoste-in-3/156757

Bestmusic.ro distribuie asadar in exclusivitate albumul Luna Patrata si are exclusivitatea digitala pentru toate cele 3 albume. In plus, albumul cel nou va fi si el disponibil tot pe bestmusic, imediat dupa lansare, pentru cei care nu au rabdare sa ajung cu turneul prin orasele lor 🙂

Mai am o surpriza, o voi anunta insa maine, ca sa nu aglomerez prea mult ziua voastra de Luni!

Sa aveti o saptamana frumoasa! 🙂

 

Joia de Luni si concertul de pe 22 martie

De ce nu ai scris cronica ta de dupa concert? De obicei o scrii in noaptea de dupa concert sau a doua zi…

Raspund acum, e miercuri, talie de saptamana, am un moment de respiro si pot 🙂

Oameni faini au fost la concert? Au fost! Femeile si barbatii prezenti, ca si cuplu sau in formule de grup de prieteni, asa cum i-am vazut de pe scena, nu au fost o masa de spectatori. Mi-e greu sa descriu dar, asa cum i-am vazut de pe scena, pe cei de aproape de mine sau de mai departe, aveau fiecare o lumina aparte. Un mod de a reactiona emotional (am vazut ochi, priviri, gesturi) la cate ceva din ce-am povestit sau am cantat eu sau Raul. Unii dintre ei au fost la prima intalnire cu “Joia pacatosilor”, altii au istorii vechi cu jucariile mele, altii se aflau la prima intalnire cu muzica mea. Multi dintre ei cu istorie de viata si de iubire care sa justifice prezenta acolo. Majoritatea (nu indraznesc sa spun “toti”, ca poate am suparat pe cineva) cu simtul umorului foaaarte dezvoltat si asta a fost perfect. Am spus ca este spectacol pentru oameni cu mintea deschisa si cu inima plina…

Pentru mine, acest spectacol este mai greu decat concertele standard. Oricat as explica de ce (dincolo de faptul ca imi lipseste chitara), cel mai bine simt cei care vin la concert si care stiu piesele in formula tipica. In “Joia Pacatosilor” nu mai e nimic cum era.

In plus exista o poveste. Complicata.

Despre acest spectacol, Oana Duma mi-a cerut “explicatii”. Glumesc 🙂 Le-am dat intr-un interviu destul de lung, din care nu a vrut sa taie nimic. Interviul a aparut astazi pe portalul foreverfolk si il puteti citi AICI

Am primit flori. De departe, cei mai fideli in a-mi aduce flori la fiecare concert (si vin aproape la fiecare concert) sunt Madalina si Mircea. 🙂 Am avut si surpriza de a primi un buchetel de ghiocei dupa ce-am cantat prima piesa. Mi-a mai luat din emotii 🙂

Am primit, dupa spectacol, si raspunsuri la intrebarea mea “De ce-ati venit de Dragobete la acest concert in loc sa mergeti in alta parte, unde se canta despre dragoste frumos….nu cum trebuie”. Cel mai frumos raspuns “Pentru ca anul trecut de Dragobete plangeam ca era cu altcineva” (acum erau impreuna la mine la concert).

Ce m-a intristat putin: numarul locurilor a fost limitat tocmai pentru ca sa pot sa vad, de pe scena, pe fiecare. O parte dintre cei care au facut rezervari nu au anuntat ca nu mai vin, desi au fost sunati si duminica si luni, in detrimentul celor aflati pe lista de asteptare pentru acest spectacol. Si lista era lunga…. Au avut noroc inca cei care au ajuns la concert fara loc rezervat 🙂

Urmatorul concert in Bucuresti va fi pe 22 martie. Atunci voi fi alaturi de Raul, Claudiu si Dan. Concertul va avea loc la o zi dupa ziua mea, initial voiam sa fie chiar pe 21, dar planetele s-au aliniat altfel. Sala de concert: Teatrelli. Biletele se vor pune in vanzare joi sau vineri, pot fi cumparate prin Eventim sau direct la casa de bilete a Teatrelli din Piata Lahovari. Pretul biletului: 41.58 lei

Reamintesc ca nu se fumeaza in sala de concert, dar exista un spatiu pentru fumatori, pentru momentul de dinainte si de dupa concert.

Daca veti urmari pagina oficiala de facebook (facebook.com/alinamanoleoficial) veti gasi, imediat ce se pun in vanzare biletele, si linkuri si alte detalii. Pentru ca data trecuta am introdus o piesa noua in repertoriu, in formula orchestrata, piesa ce va fi pe albumul aflat in lucru, ma bate gandul sa va mai prezint una…asa, in exclusivitate pentru cei care vor veni. Si mai vreau sa fac ceva, dar inca ma mai gandesc daca pastrez ca surpriza-surpriza… 🙂

Va las cu o piesa filmata la concertul de data trecuta de la Teatrelli. Am zis ca la 5000 de vizualizari de youtube mai pun o piesa 😉

Munca la album continua. Despre asta in alte articole sub umbrela “Jurnal de album 2014”

ce-am gasit intr-o cutie!

inainte sa zic ce-am gasit ma bucur (de ieri) ca e gata afisul! uraaaa! 🙂

sanie pe Luna Patrata.  Mosul stie de planeta asta, mie imi era evident, nu m-am gandit insa ca si alti “locuitori” stiu…

cu migrena cu tot si cu un glas racit pe care nu-l pot descrie prea bine am inceput saptamana cu bine. planetar oricum se intampla lucruri, am citit eu pe facebook ca Marte intra in Balanta si ca incepe o perioada de schimbari majore (adica se vor incheia fix acele contexte de care nu avem nevoie), asta nu ma face sa-mi treaca durerea de cap dar mai uit de hapciu 🙂 bine, daca ma gandesc ca e revolutie in casa si ca se muta mobila, deja pot sa spun ca raceala e pe planul 2…

de la revolutia aceasta vine si o alta mica bucurie. am gasit intr-o cutie albume Luna Patrata. nu multe, vreo 12. de vreun an ma tot plang ca nu mai am decat cateva exemplare pe care le tin fie pentru licitatia destinata noului album fie pur si simplu pentru mine…

cele 12 exemplare gasite “pe neasteptate” se vor ascultate asa ca vor fi prezente pe 16 decembrie la concert, in pachetul promotional de sarbatori.

“Luna Patrata” + “Dragoste in 3” + “Cu drag” – iata pachetul “alinesc” complet 🙂

maxi-single-ul “Cu drag” va fi prezent si el, ca in fiecare decembrie, cu pret special.

cine a vazut evenimentul de pe facebook a aflat deja ca voi avea un invitat care merita sa fie “sanctionat” pentru efortul de a scoate anul acesta un album si de a-l purta in 22 de orase din tara. il cunosc de suficient de mult timp incat sa-l stiu si incapatanat si echilibrat cand vine vorba de proiectele sale, muzicale si nu numai. Marius Matache e numele lui, o parte dintre voi l-ati ascultat deja si il stiti, cine nu…va avea ocazia sa-l asculte lunea viitoare 🙂

pe scena, alaturi de mine: Raul Kusak, Ovidiu Condrea, Dan Nicolau … 3 muzicieni, “magi” in ale sunetelor 🙂

va astept cu drag, va invit sa faceti rezervari ca sa aveti masuta voastra si, ca o rugaminte speciala, daca va mariti sau micsorati numarul de invitati de la masa, va rog sa anuntati astfel incat (mai ales in cel de-al doilea caz) sa facem loc din vreme celor care isi doresc neaparat sa ajunga 🙂 – 077 21 600 31

sa aveti o zi de marti crocanta, ca un colt de paine rumen si cald… 🙂

11 iulie

Deja e sambata, pana joi mai e foarte putin asa ca anunt repede ca sa stiti despre ce va fi vorba pe 11 iulie

Da, concert. Concert in formula cvartet. Inclin sa cred ca e ultimul din vara asta in Bucuresti. Nu voi spune sigur dar la ce program se anunta probabilitatea e foarte mica pentru inca un “clasic” 🙂

Concertul va avea loc la J’ai Bistrot, pe Calea Grivitei 55 (aproape de romana, dacia etc). O intrare portocalie, veti trece printr-un tunel frumos tare si apoi veti intra intr-o gradina verde-verde, cu bancute si scaune colorate, cu copaci, vreo 2 hamace, oameni care iti zambesc si atmosfera frumoasa.

Concertul va incepe devreme, pentru ca vecinii sunt vecini, asa ca la 8 ne urcam pe scena si vom cobori inainte de 10.

Rezervari se pot face la numarul de telefon: 031 426 2047

Dragoste in 3 asadar, in formula de 3+1: Alina Manole, Raul Kusak, Claudiu Purcarin, Tudor Olaru

Muzica pe care o stiti, piese pe care le veti descoperi unii dintre voi abia acum

Gata, am anuntat!

Acum sa curga sambata, pentru mine asta inseamna si Bestfest si cel putin 2 trupe pe care vreau sa le vad si ceva oameni care conteaza 🙂 E soare, vedeti?