De astazi incepe seria de articole pe care o voi numi “Jurnal de album 2014“. Am anuntat acum cateva saptamani faptul ca am inceput lucrul la noul material. Am povestit un pic acolo despre o parte dintre piese: unele sunt cunoscute exclusiv din concerte, altele sunt pe youtube in formula lor de scena (De 30 de ani, Fix in seara asta), altele vor ramane necunoscute pana la data aparitiei albumului.
Pana sa povestesc zi cu zi ce se intampla (cu exceptiile de rigoare, ca s-ar putea sa ma mai oboseasca si altele, de asfalt), trec un pic prin ce s-a intamplat in ultimele saptamani in materie de munci muzicale. Intalnirile noastre au fost in 2, 3, 4 sau 5. La inceput au fost “sedintele” de lucru in doi, eu si Raul, pentru a defini structura de baza a fiecarei piese ce va intra pe album. Cu pixul pe hartie. Cu kronos-ul la dispozitie pentru a inregistra cate o idee. Cu tempo notat pentru fiecare piesa. Cu interventii instrumentale gandite en-avant. Cu o premiera – din 2 piese trebuia aleasa una singura, nu puteam alege singura, a ramas cea care trebuia 🙂
Apoi ne-am intalnit in formule mai mari, ca sa devenim ceva mai “ordonati” in manifestari. Adi a venit de la primele intalniri pentru a-si desena la randul lui temele de contrabas. Ideilor initiale li s-au adaugat astfel si amprentele lui Adi, Dan si Nasu’ Purcarin.
Abordarea aceasta care lasa loc de exprimare individuala a caracterizat intotdeauna muzica mea. Fiecare artist prezent pe scena alaturi de mine ramane el insusi. Cu un “design” muzical personal cu care imbraca, precum o haina, compozitiile mele. Asta e provocarea de fapt, cea mai frumoasa. Iar eu ma bucur cand aud “Alina, uite, mi-a venit ideea asta pentru piesa asta“. Sa stii ca ceva din ce-ai facut ramane in mintea celui cu care vei imparti emotia pe scena suficient de mult incat sa-i ocupe o parte din timpul liber lucrand pentru … un sunet. 🙂
Lucrul acesta este evident mai ales in concertele live in care momentele de constructie si de joaca sunt mai multe decat credeti si vin nu doar din stilul propriu al fiecaruia ci si din starea cu care urcam pe scena. Muzica inseamna sa culegi stele…
Da, un album e un pic mai “restrictiv” decat un concert. Interventiile unui instrument sau al altuia sunt altfel structurate. In plus (si da, asta e un factor important) in studio lipseste un accent pe care numai oamenii veniti sa te asculte il adauga. Dar ii avem in minte caci lor le este destinata munca noastra. La ultima sedinta de lucru, Adi spunea la un moment dat: “Uite, eu sunt obisnuit sa trag in studio asa“. Am raspuns: “Noi nu mergem sa tragem piese in studio, noi mergem sa cantam la studio“. Victor Panfilov are parte asadar de concerte private o vreme 🙂
Am emotii mari, cu forma lor aparte legata strict de inregistrari. Asa a fost si in 2009 si in 2011. 2014 inseamna din nou un vis de implinit. Asta e motorasul meu de inceput de an care, ca efect colateral, face ca orice alt tip de stress sa para minuscul si sa nu mai conteze. In afara de stress-ul legat de finantarea albumului si de productie si de lansare, dar asta e alta poveste…
Si daca spun ca ma trezesc foarte de dimineata ca sa ajung la studio si ca abia astept sa sune ceasul…e clar cam despre ce emotii (si energii) e vorba, nu? 🙂
Daca va tenteaza ideea de a urmari ce se intampla in lumea mea muzicala, ramaneti pe receptie caci vor mai fi pagini de jurnal destule. Si sper ca si fotografii 🙂
In rest, despre concertele care vin puteti afla de pe pagina oficiala de facebook: https://www.facebook.com/AlinaManoleOficial
Plecaciune si drag!