Posted on

a doua cafea

imi rezerv cafeaua a doua a zilei pentru un gand inapoi, spre spectacolul lui Nicu Alifantis de la Opera. imi amintesc fragmente aparte, apoi vine impresia de ansamblu peste mine si apoi … kamadeva. spectacol ca un tablou incastrat intr-un bob de orez, cu toate detaliile posibile. zambesc la gandul asta. am cateva repere de profesionalism in muzica romaneasca. am putine momente insa cand inca de la inceputul unui spectacol ma emotionez ca naiba si nu stiu daca sa zambesc sa plang sa sar in sus. sau poate sunt fan? 😀 acum ascult albumul Mozaic, album elaborat, am cel putin 3 piese care-mi plac  mult mult mult. inca nu m-am rupt suficient de auditia efectiva astfel incat sa pot sa si lucrez in acelasi timp, de asta prefer sa scriu pe blog desi ma asteapta un document de corectat…

eclipsa si luna plina m-au dat peste cap si am avut migrene in diverse stadii. acum mi-e bine (in fine, cam de ieri a inceput sa fie bine) si sinapsele functioneaza normal. am de luat decizii in care teoretic primul plan imi apartine. nu e usor niciodata. noroc ca am timp de gandit si analizat.

citesc in ultima vreme Saramago, ma copleseste pe alocuri, ma bulverseaza, ma apasa, ma irita, ma face sa izbucnesc in ras sau sa spun “ok, la asta nu ma gandisem”. diana a avut dreptate: pe scriitorul asta il poti iubi sau nu, nu exista cale de mijloc.

am avut, tot in ultima vreme, etapa “activul primavaratic” 🙂 am ordonat lucruri, am aruncat, am donat, am eliberat, am curatat, am impachetat iernile, am facut loc. dodo bulversat, ca orice motan care stie exact ce repere si-a luat pentru cat mai putina miscare. in fine, nu doar el bulversat 🙂 inca mai am de rezolvat cu chestiile mici, acelea mici de tot care ocupa spatiul fara sa-ti dai seama, de la tuburi cu spuma de par la tus de pleoape care nu-ti mai place. si sunt prea feminine toate ca sa deleg… in plus, vine sectorul de cercei, bratari, coliere si accesorii care (nu stiu exact cum 😛 ) se amesteca si se incurca si se….de capul lor.

a! mi-am numarat rochiile. 31. trebuia sa fie numar prim, ma bantuie numerele prime, am si notat odata cate mi-au marcat existenta. nu pot sa renunt la niciuna dintre rochii, fiecare are istoria ei, mai mult sau mai putin publica. unele le-am depozitat – isi au locul fie in alt anotimp, fie in alta conjunctura de viata.

astazi la 12 aerul era inca proaspat, ca in diminetile de vara pe la 7 si jumatate. am inspirat adanc, mi-am pus ochelarii de soare si mi-am trimis o ocheada, narcisista, intr-un vitrina de magazin. mi-a placut bruneta imbracata in albastru 🙂

prostioare 🙂

reanunt, serios, ca joi ne putem vedea in bucuresti. eu va cant, voi va ganditi la ale voastre. poate si vorbiti cu voi, dar in gand, ca cine stie ce adevar iese afara si asta, din cate stim, nu trebuie sa se intample.

muzica ce insoteste a doua cafea…

Posted on

meteorit

sa mai fie scris si despre viata, despre ceea ce e dincolo de munca, dincolo de drumuri, concerte, fotografii, e-mailuri obligatorii. parca numai despre asta am povestit in ultima vreme. si acum fac o pauza, trag aer in piept si … la la…lalalala….(nu, nu smiley, ci “adevarul” lui manole).

imi fac, in mod constient, cat mai putin timp pentru statul cu mine in forma de singuratate agreata, cea constructiva sinelui: de adunat ganduri, impachetat inutile lucruri, pus puncte acolo unde trebuie. ma aman de la o zi la alta, compensez asfaltul prin rasfat cultural. ma refuz cumva. imi blochez (inca un pic) mersul in adanc.

pe de alta parte imi convine rolul de observator. undeva, intre femeie si artist, realizez ca in perioada aceasta prea putine mai ajung cu adevarat inauntru, dintre cele din viata civila, ca bucuriile legate de concert sunt alta istorie…

hm…da, vad un pattern, nu ma voi speria, e doar sezonul de acumulare. ce va iesi din asta…habar n-am. poate inca un cantec, o decizie buna, un meteorit… 🙂

maine am concert.

(p.s. poza e cam singura civila din ultima vreme pe care sa o am in calculator. e de la craiova cand stateam de vorba cu un om frumos)

Posted on

intre telefoane, maine si relatii

pentru ca sunt lenesa nu duc lucrurile la reparat cand trebuie. oricum nu prea cred in ideea de obiect reparat. e ca si cu relatiile in definitiv, orice nod, sarma sau lipici aplicat prelungeste un pic agonia si cam atat. cu alte cuvinte 😀 mi-a murit telefonul de tot. acum am revenit la un nokia batran ca inghetata polar (daaaa, stiu, a aparut din nou si inca n-am mancat si mor de pofta copilariei!!!), telefon care nu stie ce-i acela wifi, rade la mine cand ma suna cineva si…cam atat. ma consolez ca voi rezolva si asta intr-un fel sau altul, de preferat in curand. oricum, e bine de precizat ca daca ma sunati sa nu va asteptati sa va recunosc din prima (evident ca cele 6892 de numere de telefon nu au incaput in memoria antiquue-ului).

(nu pot sa nu atrag atentia asupra faptului ca video-ul “dragoste in 3” poate fi vizionat in format HD la 1080 🙂 )

scriam de relatii parca, nu? 🙂 una dintre lectiile pe care le-am invatat in ultimele luni e ca murim “maine” si “maine” poate fi al naibii de aproape. s-ar putea sa ma inteleptesc si sa devin neplacuta, dar cand aud in jur spus “e timp” (de iubit, de luat decizii, de trait) mi se strepezesc dintii. nu, nene, timp nu mai e.  “maine” poate se insemne si cancer nu doar relatia perfecta pe care tot o cauta unul sau altul. si cat de multi nu cred ca “maine” inseamna si rau, nu doar o ipoteza a binelui care va fi de la un moment incolo….

ma intreba cineva ce sa faca cu speranta ca ii va fi bine la un moment dat. sperantele sunt pentru oameni slabi. cei puternici n-au timp sa isi faca sperante, isi ocupa tot timpul cu drumul ales, cu pasii pe care ii fac si le e bine.

imi place uneori sa ma vad batrana si simpatica, povestind cu prietena mea la fel de batrana ce faceam la 20, 33, 41, 52, 64, 70 de ani. punand o acolada faina peste tot. povestind de copii, de barbati, de crizele nervoase, de alegeri. pentru asta insa, acum trebuie sa traiesc ca si cand nu voi ajunge niciodata sa mai povestesc ce faceam ieri.

si pentru ca vorbeam de telefoane 😀 cu ce fac si eu o poza azi de pus pe twitter de la concertul linkin park?! 🙁

Posted on

razlet, ravasit, raceli

ma tot chinui sa scriu ceva, adica sa imi fac timp de liniste. am zile agitate, incarcate, sper sa treaca frigul pentru ca ma amorteste rau si nu mai suport propolisul…

asta-noapte m-am trezit la un moment dat cu senzatia ca e vara si mult prea cald. evident ceva febra. si febra de ganduri ravasite. in cele din urma m-am amuzat pentru ca ma tot straduiesc sa fie lucrurile in ordine, le analizez, le pun in cutie (a pandorei) si se intampla ceva care ma da peste cap. dar cum spuneam la un moment dat, ma bucur de mine ca sunt Om care Traieste, nu Omul – Planor. la ce bun sa iti incadrezi toate si sa te cunosti si sa te “indrepti” si sa te certi si sa te ordonezi…?! cand ai mai avea timp de simtit, pana in adanc?! 🙂

ceva ganduri razlete de data asta (dar cu bullets, da?!)

  • incep sa ma gandesc serios la numele viitorului album. stiu cu ce piesa incepe (cred…) , stiu (sigur) cu ce piesa se va incheia. sunt multe optiuni care-mi trec prin minte, dar cred ca la un moment dat voi avea nevoie de ajutor 😉
  • iarasi nu ma uit la stiri! recuperasem ceva saptamana trecuta. noroc cu Andrei Partos (pe care l-am tot amintit cand vine vorba de brief-uri la obiect si pe gustul meu legate de politic, monden, social in media)
  • se apropie aniversarea de 2 ani a Lunii Patrate. 2 ani foarte plini de emotia cu care muzica pe care o fac a ajuns la sufletele, din ce in ce mai multe si toate atat de frumoase. vom aniversa, va spun de acum, prin (cel putin) un concert in care vom fi in formula completa (cvintet: chitara, bas, clape, contrabas, trompeta). daca se modifica ceva…anunt oricum 🙂
  • motanul meu aproape a innebunit. alearga de nebun, mi-a sfasiat o canapea pe laterala, miauna…nu mai suporta nici el frigul…a! trebuie tuns! ultima experienta a fost trista pt el caci fata care a venit sa-l tunda avea aparat prost si destul de putina experienta cu asa ceva (….da, stiu, trebuia sa ma interesez mai bine) si in cele din urma i-a facut un soi de pre-anestezic din care s-a trezit cu greu. cum e motan cuminte si bland, nu mai vreau sa-l trec prin asa ceva. ca doar in alte dati n-a fost bai cu tunsul…daca stiti, cunoasteti, oameni priceputi  (am avut numarul unui cuplu foarte simpatic de medici veterninari care au venit acasa si chiar a fost super ok) dati-mi de stire! (da, tuns la domiciliu)
  • nu uitati de vineri! daca sunteti acasa si cu internet sau radio prin preajma, va garantez ca vom rade mult impreuna
  • maine e concert Adrian Berinde la Clubul Taranului !

aveti grija de voi si sa nu raciti…vine primavara si avem tot timpul 😀

p.s. uite ca am primit si o poza civila (vreo 4 de fapt….) Multumesc 🙂

Posted on

dupa scurt-circuit

sa presupunem ca viata ta a urmat un curs de evolutie normal (unde normal inseamna bifarea cu limitele de rigoare a parametrilor sociali de munca, viata de familie etc). si la un moment dat…poc! nu in mediile exterioare ci inauntru. pentru tine are loc un scurt circuit (in general de sanatate) care te forteaza sa-ti reformulezi strategia de viata.

in prima etapa concentrarea pe tine e maxima. daca ai fost un individ dedicat celorlalti, mediul extern te va judeca aspru in aceasta perioada sub pretextul grijii fata de tine. in fapt, doar se tem ca timpul pe care ti-l aloci mai nou nu-i include.

a doua etapa inseamna cumintenie si “to do” list ca sa-ti fie bine. te tii o vreme de toate, dupa cum te pricepi mai bine (meditatie, xanax, sport, cursuri de …orice, ponderare), ignorand semnalele din afara, ba chiar opunandu-le rezistenta.

a treia etapa identificata e cea in care incepi sa faci concesii. ti-e dor de capacitatea timpului tau de dinainte de scurt-circuit. ti-e dor de tine cu ceilalti, de caldura degajata de fostul Tu. ti-e dor sa-ti fie grija si sa te imparti catre toti cei care conteaza, desi poate din din cauza lor…

a! sa fie si o piesa de atmosfera intre timp…

a reveni inseamna asteptari la care trebuie sa raspunzi. sa fii acelasi . sa faci lucrurile la fel.  sa simti la fel. si niciuna dintre asteptarile acestea nu mai au ecou. pe cat e mai fortat momentul de schimbare, pe atat te indepartezi de fostul Eu. evolutia Celorlalti e mai inceata si oricat ar fi de empatici nu te vor ajunge. si dincolo de asta, nici nu te vor intelege…si e firesc sa nu o poate face. intelegerea profunda vine din experienta directa din pacate. si iata-te in fata unei alegeri. o intuiti bine.

nu stiu daca etapa a patra inseamna redefiniri majore pe fondul noii structuri. cand voi ajunge si acolo va voi povesti

pana atunci 🙂 avem inca o editie de luna patrata cu muzica folk 100% romaneasca. astazi, de la 6 la 8, la Radio Lynx, e folk dupa voia voastra