Note de verde…

foto alina manole
Alina Manole – foto Anca Cernat

…asa as descrie concertul din seara de vineri. Lemn, verde-verde, amfiteatru, organizatori faini tare (multumesc, Mioara!  multumesc, Alina!), sunet impecabil (multumesc, Claudiu Ionescu!), ajutoare de nadejde pe langa mine (Eugen, Emilia), pofta de cantat distribuita frumos intre noi 4 (subsemnata, Raul, Dan si Ovidiu).

Nu stiu cand a trecut ora de concert…o ora si un pic de fapt…a fost cumva…

Ma uitam la chipuri, atat de multe necunoscute dar si cateva pe care le stiu de acum…aproape o viata…Anca (ma vedea pe scena acum18 ani, intr-un debut intrerupt de bunavoie cam tot atunci),  Diana-Nanuc (tot 18 ani de cand ne stim). Perechi tinere si faine, cu pitici sau fara, perechi cu timbru alb, iata, impreuna intr-un parc, la concert, copii de 20-30 de ani cu parintii acolo, in aer liber, murmurand versuri. In astfel de circumstante, imi vine uneori sa ma opresc din cantat si sa ma duc la cate cineva…pentru cate o lumina din ochi, ca sa intreb “ce ti-ai adus aminte?”…cum ar suna asta?! Ar fi ciudat si “unfair” pe alocuri. La naiba, nici eu nu spun ce e in mintea mea cand cant… 🙂

Mi-a fost insa indeajuns sa aud “lalaalalalaaaa” sau “oh, Doamne, da” sau “vreau sa-mi cumperi…” cantat in cor. Si sa vad dansatorii fluturi. Si sa ridicam impreuna mainile in coregrafia de “asa si-asa”.

Fix in seara de vineri am primit dar. De la atat de multi oameni. Plecaciune si drag tuturor!

Am adunat energie cat sa mai mut muntii vreme de 3 zile. Apoi voi pleca in turneu, ca intotdeauna, ca intr-o vacanta speciala, pe care cei de langa mine o simt din plin.

Miercuri voi fi in Craiova, la Cafe Teatru Play

Joi cantam in Resita, in Vintage Pub

Vineri cantam in Timisoara, in cadrul evenimentului Street Delivery

Sambata si Duminica sunt la Tasnad, la festivalul Simbol

Luni, da, luni 15 iunie, voi canta in Cluj la Cotton Club

Fiecare zi va fi un pretext de Bine si de tandrete si de special si de dragoste. Altfel nu exista notele inimii mele.

Sa ne vedem si sa ne citim cu bine!

parfumul galben de duminica

in ultima vreme am scris doar despre muzica sau culinare, desi fie m-am calatorit, fie am avut iesiri de spectator simpatice. nu e bine. va trebui sa reincep sa scriu despre toate lucrurile pe care le vorbesc cu prietenii, la un pahar de apa minerala…

astazi insa…nu. ca nu ma pot abtine. pentru ca mi-au dat activitate. pentru ca m-au pus la munca. pentru ca mi-au dat de lucru. absolut minunat 🙂

ieri au poposit la mine doi dintre cei mai dragi prieteni ai mei, Laura si Marius. de o vreme incoace sunt fermieri. au lasat birourile pentru pamant si, desi nu le este usor sau comod, au o energie si o lumina incredibila de cand cu schimbarea de perspectiva. muncesc mult dar au bucurie de viata. cel putin asa ii vad de o vreme, asa i-am vazut si ieri cand au venit cu bratele pline de fructe din livada proprie. da, au si livada. cu caisi, piersici, nectarini si alte bunatati de pomi. crescuti frumos si cu grija. nu, livada lor nu are fructe de plastic, are rodul acela pe care il stii din copilarie, gustos, parfumat, indulcit de soare si dragoste. m-as bucura, din perspectiva asta, sa se faca pelerinaj catre livada lor, la 1 ora si un pic de Bucuresti, ca multi dintre cei pe care ii stiu sa ia de acolo ce pap eu de 2 zile…si n-am voie sa pap 🙂

revenind insa la orele de acum, prietenii acestia m-au pus la treaba. 🙂 pentru ca nu au adus si ei, ca oamenii normali, 2-3 caise. neah!! cand am spus “brate pline”…asta a inclus si perechile lor si a mea si cele 4 labute ale lui dodo. plus alti prieteni carora le-am distribuit cu bucurie darul galben-roasiatic.

si iata-ma astazi facand gem de caise…pazit cu strasnicie sa nu se lipeasca de fundul oalei de dulceata (adica scriu o fraza si ma ridic de pe scaun). jucaria culinara e fara zahar (cu un pic de indulcitor, pentru psihic, nu pentru papile). sa mai spun ca m-am fript, intrucat amestecul bolboroseste pe limba lui parfumata si picaturi vor sa ajunga si pe maieu, degete si nas? 🙂

a! cum a avut doua tipuri de caise: unele mari si unele foarte mari, mi-am ingaduit sa fac un gem combinat din cele doua soiuri, pastrand insa pentru inca un rasfat cateva caise din cele uriase…

va las cu poze. doua la numar. uneori regret ca nu stiu mai multe despre fotografie, astfel incat sa cuprind intro imagine tot ceea ce si ochii mei vad… 🙂

caise
Nu, astea nu-s piersici, sunt caise uriase 🙂
gem-de-caise
Caise pentru iarna ce va veni 🙂

a! dodo e in sufragerie, la adapost de caldura, somnolind a lene….iar restul casei doarme parca si mai bine in parfum de galben de duminica 🙂

dodo
Dodo 🙂

Surpriza povestita o saptamana mai tarziu

de cele mai multe ori “ma prind” tarziu de unele lucruri care se intampla in jurul meu.  uneori atat de tarziu ca ma sperii. asta ma face un om naiv, printre altele. sau, cum mi-a spus cineva, o fiinta ce inca mai copilareste.  la varsta mea imi permit 🙂

unul dintre evenimentele intamplate acum fix o saptamana mi-a revenit in minte astazi pentru ca l-am povestit. povestindu-l mi-am dat seama ca mi s-a intamplat mie 🙂

sa va explic. vinerea trecuta, de ziua mea, stiam ca am doua lucruri de facut: sa merg la inregistrari pentru Garantat 100% si sa cant la o petrecere privata “pusa in calendar” de prin ianuarie…

la inregistrarile pentru emisiune, Catalin Stefanescu, Gabi Scarlet si restul echipei, iertat sa-mi fie ca nu stiu numele tuturor, mi-au facut surpriza de a-mi ura “La multi ani” in timp ce faceam probele de sunet. succesiunea clipelor a fost cam asa: aud in monitoare un cantec de “la multi ani”. in limba engleza. (nu pot sa-mi amintesc nici acum ce cantec era). ma gandesc: “se testeaza monitorizarea”. dupa cateva secunde vad ca se strang randurile un pic si ca se uita echipa la mine si langa mine pe scena apare Catalin Stefanescu cu buchet frumos de flori. nu-mi dau seama ce flori sunt. parca vad lucrurile un pic din afara…ma bucur pentru mine, ma straduiesc sa nu plang ca sa nu stric bunatate de machiaj.

aduna-te, femeie, daca poti, sa canti piesa pentru care esti in studio. nu garantez pentru nivelul emotiilor din glas pentru emisiunea din aceasta duminica 🙂 recunosc ca am incercat sa ma adun destul de bine si sa ma detasez ca sa pot fi acolo pentru scopul definit…

de la TVR am plecat intr-o scurta pauza in Puzzle, de unde urma sa plec la concertul privat. aveam de cantat, voce si chitara, acustic, pentru manifestare aparte. ajung la Espace Minoux, sunt “cazata” in mansarda, am voie sa si fumez. recunosc, am stat desculta si m-am intins la un moment dat pe un patuc de pitic. sunt chemata sa cant, anuntata de Razvan Voiculescu. Intru. o vad pe Anca, o vad pe Anda, nu apuc sa gandesc nimic, aud cantat. cred ca si batai din palme. e lume in picioare. apare Mirela Retegan cu tort si lumanare. cica sa imi pun o dorinta. cica ea e capul rautatilor. mai vad chipuri cunoscute. ok, se intampla ceva. aud ca Mirela spune ca s-au adunat prieteni. ma asez pe marginea scenei mici, am tortul in brate. stiu ce imi doresc. spun cu voce tare “imi doresc ca toti prietenii mei sa fie sanatosi si fericiti”. mi-e suficient.

asadar, petrecere supriza de ziua mea. am cantat. aveam in cap “am venit sa cant, cant”. aveam un soi de plan pentru ceea ce stiam ca se va intampla initial. se duce naibii, bocesc, imi fac curaj sa mai cant. cred ca am si spus “nu stiu cum sa va cant: sunteti public sau prieteni?” . se canta cu mine. cineva glumeste ca sa acopere propria emotie. in timp ce sunt acolo mai recunosc chipuri. ok, cu omul ala m-am intalnit azi, acum 1 ora, si nu a zis nimic. aaa…uite-o si pe Diana…uite-i si pe Manu si Florin…Cristi, Ruxandra…si sunt doar o parte dintre cei care pot fi enumerati.

incerc sa inchei ca nu mai pot, dar seara nu e gata. primesc o diploma mare semnata frumos. primesc o contributie pentru album din partea lor. in sala de protocol (altfel nu stiu cum sa-i spun) sunt bunatati aduse din Fagaras de o doamna tare priceputa. papam, vorbim, ma mir, ma bucur pentru cineva dar nu stiu pentru cine. pentru mine nu-s invatata sa ma bucur.

azi e o saptamana de cand s-a intamplat sa nu-mi dau seama ca mie, Alina, cativa prieteni mi-au pregatit o petrecere surpriza. un gest frumos, pe care l-am facut si eu pentru oameni din viata mea, si pe care, cu sinceritate spun, mi l-am dorit. s-a intamplat sa fie in martie 2014 si eu sa nu-mi dau seama zile bune ca da, mie 🙂 le multumesc tuturor pentru gand si gest, le multumesc celor care au venit, care au tacut si n-au spus nimic, ii multumesc lui Razvan pentru a mintit pentru mine 🙂

fix in seara aceea cand… 🙂

duminica aceasta ne veti auzi la Garantat 100%. Formula de scena: Alina Manole (voce si chitara), Raul Kusak (pian), Dan Nicolau (trompeta), Claudiu Purcarin (tobe), Adrian Flautistu (contrabas).

dovada momentului aniversar din emisiune…

moment fotografiat de la “concertul-surpriza”

pe 2 iunie e lansarea noului album 🙂 detalii in curand…

lectia lui 2013

azi, chiar in ultima zi, am mai invatat ceva. a inceput asta-noapte un gand sa infloreasca in mine (bine, si in cord, cu palpitatiile de rigoare 🙂 ), azi e mult mai clar si il voi numi lectia lui 2013.

dincolo de muzica, am facut prea putine lucruri pentru mine. am calatorit prea putin, mi-a fost frica sa incerc lucruri noi, n-am ajuns la medic decat la limita, n-am ajuns la mine decat la limita, m-am retras in carapace de mai multe ori, am daruit cu prea putin ecou, am dat din timpul meu unor oameni care nu au stiut sa primeasca darul celui-care-stie-sa-asculte, m-am bucurat pentru ceilalti uitand sa-mi traiesc bucuriile mele, considerandu-le ca nefacand parte din viata mea ci dintr-o alta, mai putin importanta. poate m-am impartit in fiecare, cu sinceritate si devotament, asa cum se impart cartile in mintea cititorilor…

am mai scris ca nu regret nimic din cele prin care am trecut in ultimii 30 de ani (ce sa fac daca m-a inceput devreme lumea?!). nici pe 2013 nu-l regret. a fost un an in care mi-am intins limitele cu naivitate, in care am fost foarte corecta cu toata luma si mai putin corecta cu mine.

pentru ca azi am timp, pret de cateva ore, ma bucur de coridoarele noi ale vietii mele, ale Insinelui meu.

lectia lui 2013 este aceea ca, la capatul foarte multor ani in care am avut grija de altii, din mine, din casa mea, de la capatul celalalt al unui telefon, de nervii lor, de grijile si povestile lor de viata, voi incepe sa am grija de mine, Alina. va trebui sa ma uit la mine un pic din afara, ca la un prieten, in definitiv de nedespartit. acestui prieten ii voi da sfaturile mele, pe el il voi asculta mai atent, lui ii voi spune “iesi si traieste” atunci cand ii va fi teama de urmari. acestui prieten ii voi aminti ca da, avem coloana vertebrala pe care nu a inclinat-o nimeni dintre cei care nu au stiut ca bunatatea nu e semn de prostie, ci esenta rara. acestui vechi si neglijat prieten al meu ii voi arata ca deciziile trebuie luate in consecinta unica a drumului spre fericire propriu, ca fericirea altuia ii sta in decizia de a urma sau nu un acelasi drum.

imi voi face timp pentru acest prieten, mai mult decat pentru oricine si nu voi mai considera asta egoism. in viata mea sunt singura cu care, in mod obligatoriu si fara tagada, voi ramane pana la capat de curcubeu.

raman un om bun, asta e dovada, si dupa 2013, ca unele lucruri nu se schimba niciodata.

sa devin un om mai bun cu mine insami, asta e dorinta mea mare pentru anii care vin.

La multi ani, Alina!

La multi ani fiecaruia dintre voi, oameni buni!

fericirea din vis

de obicei am vise complicate. simboluri din plin, culori, pattern-uri, cadre care se repeta din timp in timp. imi tin minte visele, cam pe toate, fie integral fie acele fragmente semnificative. pe unele le scriu, de altele vreau sa uit. uneori am serii de cosmaruri care tin nopti la rand, ca si insomniile.

in aglomeratia aceasta de “filme” ieri s-a intamplat sa visez simplu si frumos. foarte simplu.

intru in librarie, ma duc si ma asez pe un fotoliu, e libraria mea cu parfum frumos, el vine cu mainile pline cu capsuni, atat de rosii capsuni, micute si delicate, le simt parfumul, imi da sa mananc apoi mi le rastoarna la piept, ca pe daruri pretioase, incep sa rad din toata inima, cum n-am mai ras de la 20 de ani, si rad, si rad si sunt fericita.

ma trezesc razand si multumesc mintii mele si somnului meu pentru clipa perfecta.

buna dimineata! 🙂

ciocolata cu cirese

ninsoare, soare, ploaie, in succesiuni rapide si pe alocuri amuzante. bucurestiul se imparte intre iarna si toamna pe strazi, nu pe cartiere. am haladuit putin printre anotimpuri, fara sa ma emotionez romantic, pur si simplu, ca omul cu gandurile lui.  mi-a prins bine.

am avut si repetitia pentru concertele ce urmeaza. cu totul alt concert decat cele din tot anul (setlist) si nu pentru ca sunt si cantecele de iarna…cine vine va vedea.

am (aproape) terminat de pregatit simbolul de cadou pentru cei ce vin. scriam si pe facebook: un dar mic din partea mea = o carte din partea voastra pentru elevi care vor sa citeasca. fair trade, nu? 🙂 (si fara carti, tot primiti cadou, da’ poate gasiti ceva de daruit)

chiar ma intreb daca maine va fi ninsoare din cele frumoase…parca imi doresc ceva zapada la vremea concertului…nu neaparat imi doresc ninsoare in perioada plecarii la craiova insa…

acum ma rasfat cu o minunata ciocolata amaruie cu cirese

Ciocolata cu cirese

iar dodo doarme

Motanul meu simpatic