Cele mai intense fotografii…

alb

…sunt cuvintele. Fara indoiala. Frumoase, indurerate, afurisite, din dragoste, nervi sau obisnuinta, construind poeme, declaratii de dragoste, despartire, curcubee sau locuri de intalnire, cuvintele au viu in ele cat pentru o planeta sau doua.

Acum ascult Chet Baker, la biroul meu mobil de langa casa. Casti. Volum suficient de tare incat sa nu aud dialoguri din jur. Fumez. Resimt fizic accidentul stupid de aseara, cand dorind sa-mi rezolv problemele telefonului mobil, “vechi” cat sa ii fie depasita garantia, am pierdut mai bine de 20.000 de sms-uri adunate in ani multi. Un prieten cu empatie zero (da, exista) m-a intrebat “si care-i problema?”. Pai unele mesaje erau de la oameni care nu mai sunt fizic pe planeta. Altele il aveau pe “te iubesc” in toate formele, de la dorinta la plin de inima si viata. Altele aveau ratiune care de multe ori imi lipseste.

E o curatenie nedorita. As putea spune “trebuia sa vina si momentul asta”. Da’ nu pot. Tin la amintirile mele. Si nu le-am tinut bine.

Azi ma intorc in timp cu gandul si regret cuvintele pe care le-am pierdut si sunt trista, a naibii de trista. Ca o foaie alba de hartie.

eu si noul meu cantec

unele intalniri lasa un fluture in urma, altele lasa un curcubeu, altele lasa cuvinte. pentru fiecare dintre acestea ma bucur la fel, fiecareia ii corespunde un alt cantec, un alt zambet atunci cand sunt pe scena, un alt algoritm de a simti si canta. acum am in minte mai ales piesele noi care s-au scris (iara nu le-am scris eu, ca stiti ca impart si cu cerul) si care-mi aduc un freamat aparte. s-au adunat in ultima vreme cateva care-mi aduc culori in obraji, satinate.

“s-a scris” un cantec nou mai devreme. e o poveste ca pentru cei mai copii dintre toti adultii. adica pentru cei care stiu sa se joace. cu adevarat Stiu.

mi-am pus un pahar cu vin rosu, cantecul pare ca sta la masa cu mine. e un soi de perversiune muzical-amoroasa intre noi. ne cunoastem deja, putem sa ne facem bine, la fel cum putem sa ne facem rau. el stie ca lucrurile se aleg cumva, eu aleg astazi sa-i acord intreaga mea atentie. maine isi va schimba un acord si imi va da de stire pentru a fi sigur ca da, am inteles.  in timp, dupa ce ne vom acorda suficient, vom aparea in public, pentru ca SI acolo (iata perversiunea de care scriam mai sus ) ne este totul permis.

am avantajul ca stie ca sunt cea mai minunata dintre toate femeile care-l puteau scrie. are dezavantajul ca el sa nu-mi fie de ajuns …

da, unele intalniri lasa cuvinte in urma….

altele…nimic 🙂

versurile mele…

sunt scrise pe foi, in agende, caiete, pe servetele. rar de tot, cate o piesa se afla in laptoapa, de obicei sub forma de idee…

acum cateva zile, liviu alexa ma intreba unde sunt versurile cantecelelor de pe albumul “dragoste in 3”. cumva m-am activat…oare nu se afla pe undeva, totusi, printr-un folder ratacit?

well…se pare ca nu. la un moment dat au fost scrise pentru print-ul din caietul meu fara de care nu urc pe scena si cred ca, la aproape acelasi moment, au fost sterse. se pare ca muza ma prinde scriind “de mana” (mai stiti cum e?)

in plus, ca marturisire mica-mica….unele dintre cuvintele scrise pe foile din fata mea nu mai exista demult in piesa in sine…adica una scrie pe foaia, alta cant…am doar reperul gandului de atunci, Primul, ca un soi de sambure.

tot sus-numitul liviu alexa imi recomanda pe twitter sa pun versurile pe net sau oriunde…ca da bine la imagine. am stat, am cugetat…mie-mi place stiloul dar deja devine obiect de muzeu…asa ca voi incepe, incet-incet, sa transcriu piesele, dupa cum se aud pe disc…

incep cu piesa “Ti-as desena” 🙂

ti-as desena un sotron cu o mie de patrate

si inca ceva: un fluture mare si doua palate

ti-as desena un avion in furtuna de vise

si-un trecator rezolvand caree rebustiste

ti-as desena o vaza cu flori…demodata

si-un calculator…sa aduni Ziua minunata

ti-as desena perechi de guri parfumate

si-un colibri cu o mie de aripi ciudate

ref: dar nu stiu cum, si nu stiu unde

sa gasesc si creta si-asfalt

vezi tu e-o problema: culori emigreaza iar tu esti din ce in ce….

ti-as desena covorul din camera mea argintie

si-un papagal topaind vesel pe colivie

o bicicleta cu rotile umede de poezie

ti-as desena o melodie

ref: dar nu stiu cum, si nu stiu unde

sa gasesc si creta si-asfalt

vezi tu e-o problema: culori emigreaza iar tu esti din ce in ce….mai Inalt

ti-as desena o melodie…

donez cetatenie

la 20 si un pic de ani imi doream sa emigrez. cu putere. aveam motive solide, aveam o tinta onorabila, studiam problema, descarcam hartii si formulare. n-a fost sa fie. am regretat, in timp, mai mult sau mai putin. azi regretul meu e isteric.

nu am crezut niciodata ca transferul de putere poate sa ia forme atat de lipsite de subtilitate. batalia pe institutii imi arata actori politici fara stil, fara clasa. intre plagiat, sinucideri si suspendari, evenimentele din ultimele saptamani sunt dramatice pentru ca in fiecare dintre subiectele de prima pagina e vorba de fapt de nevoia de putere si tot ce deriva de aici in detrimentul pierzatorilor, in avantajul infometatilor.

asist de cateva zile la incercarea de construire a unui profil nou de erou politic, de tip Hollywood-ian, cu aura emotionala, ale carui defecte, pacate si vicii trebuie subscrise unui gest (presupus) onorabil. atatea scenarii americane ne fac sa simpatizam eroul negativ, sa lacrimam usor la moartea sau infrangerea lui, sa profitam de unda de speranta a textului de pe ecran ” dupa 20 de ani” cand il vedem iesit din puscarie,  mai curat, mai uscat…

indiferent ce s-a intamplat in interiorul casei lui adrian nastase, indiferent de motivatia gestului sau de pozitia glontelui, indiferent de corectitudinea procesului a carui durata sfideaza dreptatile omului obisnuit, personajul acesta urma sa fie arestat. decizia fusese luata. astazi se afla in spital si pe toate caile cu putinta se incearca stoarcerea de lacrimi de la electorii care vor merge in toamna la vot. vinovat sau nu, o institutie a statului i-a decis statutul pentru urmatorii ani. condamnatul obisnuit, cel care fura – sa zicem – o masina, va fi incarcerat imediat. daca va incerca sa se automutileze si va ajunge la urgenta, de indata ce se va simti ok si va deveni coerent va fi transferat la sectia spitaliceasca a unui pentenciar. va fi interogat. va fi supus procedurilor. condamnatul nastase nu, si mi se activeaza isteria pentru ca exista Cetateni si cetateni, pentru care justitia e Asa sau Altfel.

in timpul acesta scandalul cu plagiatul in serie devine aproape lipsit de importanta. in fata unui gest extrem, mai conteaza niste ghilimele?! da, stim cu totii, cel putin cei care am facut scoli suficiente, ca 80% dintre lucrarile de doctorat (si licenta) nu sunt decat traduceri ale unor lucrari cu autori care si-au facut munca de cercetare. in urma cu multi ani, cand imi scriam lucrarea de licenta, cum resursele on-line erau mult insuficiente si abonamentele la bibliotecile din afara prea scumpe pentru mine ca si student, am solicitat unuia dintre autorii teoriilor pe baza carora imi fundamentam lucrarea sa imi trimita articolele sale. lucrul acesta s-a intamplat, am primit colet de la universitatea din bath cu printuri ale articolelor. plus carti. am avut atunci neplacuta surpriza de a vedea unul dintre articolele sale tradus si transpus sub semnatura unuia dintre profesorii mei. fara ghilimele si cu usoare referinte. a fost prima lectie de plagiat. voi mai spune ca am fost imediat intrebata de unde am materialele citate in lucrare. cata satisfactie am avut atunci spunand “le-am primit prin posta de la autorul….” si am simtit jena profesorului meu. macar atat. si cum la un moment dat am ajuns sa scriu referate ale unor lucrari de doctorat (un membru de comisie doctorala nu avea foarte mult timp pentru a le citi pe toate) am o imagine foarte buna despre norma citatului pentru multi dintre colegii de breasla cu diploma de doctor.  da, acesta a fost unul dintre motivele pentru care am renuntat la a dobandi acest nivel academic.

sa ma mire ca rand pe rand, in cazul fiecarui ministru nou sau vechi, avem de-a face cu lucrari compilate si traduceri asumate ca fiind idei proprii? nu se intampla. ceea ce insa imi da sictirul peste cap e faptul ca furtul intelectual devine, in ecuatia ultimelor saptamani, unul minor. eh, de ce ne mai impiedicam de ” ” ” ” ?

intre o adunare ilegala de fonduri si o adunare ilegala de cuvinte, cea dintai devine telenovelica si obtine cumva simpatizanti. cea din urma conteaza doar pentru intelectuali, “cine-or mai fi si aia”.

vestea serii de ieri a fost demisia lui voiculescu din senat, sub motivatia publica a eliberarii de povara unui statut care nu-i permite respectivului sa “faca lucruri bune pentru tara”. in toata debandada ultimelor saptamani, consider ca teoria conform careia e vorba de fuga de justitie este mai mult decat probabila (exista un dosar de coruptie al carui termen final era in cateva zile). puteti citi aici teoria cu pricina.

cum oricum nu contez ca cetatean al acestei tari decat atunci cand vine vorba de taxe si impozite, cred ca pentru o buna perioada de timp ma voi considera un om cu buletin, undeva, intr-un sistem din care nu mai vreau sa fac parte. imi voi pastra insa cu naivitate dorinta de a vedea ca ceva CORECT se intampla.

alina manole

cutia de bomboane

s-a dus un sfert de an. am inghitit luna de luna ca pe bomboane mari cu cirese. si dulci si amare, ca in cutia cu dulciuri le-a amestecat viata ceva de speriat…

cica maine e o zi dificila, astrologically speaking…bine macar ca de asta stiu din timp. nimic nu te pregateste de zile proaste, al naibii de proaste. de curand am spus “uau, am avut o zi normala” si m-am temut de cuvintele mele.  (stiti ca mi-e teama de cuvinte, de dragoste, de furie…) : in sfarsit? normala? ziua? sper ca in curand sa spun “uau, azi am avut o zi fericita”  … atat de fericita incat sa nu mai scriu nimic pe blog, pe facebook (in fine, exagerez acuma :D)

de-abia astept sa plec. verde pe langa asfalt, cea mai faina combinatie pentru o calatorie despre care nu stiu cum va fi dar ma bucur ca e in plan si ma bucur si mai tare ca ma rupe un pic de bucuresti.

life is like a box of chocolates. you never know what you’re gonna get

de ce?

pentru ca Romania e ruda pe care o iubesc oricate prostii ar face si fata de care nu abandonez niciodata lupta

pentru ca sunt indragostita de cuvintele limbii romane si de muzica de dincolo de ele

pentru ca logica sentimentelor e alta decat cea a ochilor deschisi

pentru ca pot si cred

de aceea iubesc Romania

La multi ani!

cand mi s-au furat cuvintele…

intr-o seara cu atat de multe evenimente cu acces liber, m-am bucurat si jucat in fata unui public platitor de bilet, extrem de frumos si de cald si de…

am spus eu ca mi s-au “furat” toate cuvintele…si inca nu le-am luat inapoi, le-am lasat undeva sa pluteasca.

multumesc celor care au fost cu noi. si zau ca au Fost, minunat de multi si de frumosi si de deschisi si de…

am primit cadou un pitic. iata-l. si mai jos cu un buchet de flori asortat!:) mai sunt si alte fotografii dar acum e tarziu..si ascult Sade la emisiunea lui Andrei

piticul meu
Pitic cu flori