Jurnalul cartii mele de povesti – Capitolul 4 – Lansarea lui Adalbert

adalbert

Din 2009 incoace am lansat 4 albume proprii si m-am ocupat de lansarea a inca vreo cateva care nu mi-au apartinut. Inveti din greseli, cauti solutii, faci conexiuni, stii care sunt pasii.  Pentru lansarea cartii nu aveam decat un background de evenimente muzicale. Conferintele nu se pun. Teoretic mergi pe aceeasi linie, dar apare “problema”. Aia mare, care te panicheaza un pic (mai mult): publicul caruia i te adresezi nu e format doar din adulti. Oamenii-mici-pitici au reactii oneste, spontane, imediate. Ce sa le spui? Cum sa le prezinti ratoiul? Nu sunt parinte de copil ca sa inteleg ce gandesc si ce simt. Acestea sunt intrebari si dileme care m-au chinuit in toata perioada de pregatiri de lansare.  Acum, tarziu in noapte, cu durerea de cap fireasca si cu macar inca vreo 2 ore de muncit inainte, trag aer in piept si spun ca …nu trebuie sa le spui nimic oamenilor-mici-pitici din ce nu iti spui tie, om-mare-si-pitic, de cand ai scris cartea. Si anume ca ratoiul e ca orice copil care viseaza. Si ca si adultii viseaza, chiar daca altfel sau…la fel dar nu vor sa recunoasca.

Pe scurt, lansarea a avut un loc frumos, Gradina cu Filme. A avut muzica si pentru oameni mari cu copii, si pentru oameni mari fara copii si pentru oameni mici-pitici (de la Andries la Gasca Zurli). 🙂 A avut sampanie fara alcool ca parintii trebuie sa ramane in stare de trezie. Nu a avut dulciuri si fursecuri pentru ca sa nu se strice obiceiul mesei de pranz si pentru unii si pentru altii. A avut desene pe maini si pe chipuri si era valabila invitatia pentru toata lumea (Multumesc Mirela si Andreei tale!). A avut vorbe putine spuse de mine cu emotii cat China, si la figurat si la propriu daca ma gandesc la Cristian China Birta, care a spus si el cateva cuvinte. A avut cantecelul “Adalbert” pe care l-am compus luni noapte pentru marti dimineata la Neatza cu Razvan si Dani si pe care l-am mai repetat vineri noaptea la Andrei Partos in emisiune. A avut refren cantat de toata lumea mare si mica. Si apoi a avut intalnirea 1 la 1 cu fiecare om-mic-pitic sau om-mare care a vrut sa vorbeasca cu mine. Am avut prieteni care au umflat baloane, au pregatit cartile sau m-au fotografiat cu fiecare posesor de autograf in parte. Am avut prieteni care au vorbit despre eveniment inainte, in emisiuni TV, la radio, pe facebook sau pe blog, si daca au reusit sa ajunga si daca nu. Acum am sute si sute de poze la care ma uit pe facebook. Am avut prieteni care au venit acolo de pe drumuri lungi sau au rasucit programul pana cand au ajuns. Am avut prieteni vechi si prieteni noi de o ora si cu totii am zambit pana la urechi. As vrea sa va enumar pe toti, dar temandu-ma sa nu scap pe cineva, prefer sa va spun cu numele vostru din inima mea. Am fost zapacita si pe Nori tot timpul.

alina manole 1

Adalbert a fost al meu pana duminica la ora 12:00. De acum va puteti indragosti de el in buna pace! 🙂 E timid si retinut in medii noi, asa cum sunt eu. Pentru cei dragi insa, lupta cu toate puterile. Tot ca mine. Asta sa stiti in caz ca va bate gandul sa ne imprietenim 🙂

Cartea “Aventurile ratoiului Adalbert” se poate gasi in reteaua librariilor Carturesti si in EmaG 🙂

Pentru carti cu autograf, puteti sa scrieti mesaje private pe FB sau e-mail la carte@alinamanole.ro

Urmeaza concerte la care il voi lua cu mine 🙂 O vreme doar 🙂

Jurnalul cartii mele de povesti – Capitolul 3 – Adalbert e acasa

alina si adalbert

Daca ar fi fost sa mai scriu jurnalul povestii lui Adalbert…ar fi fost multe pagini de piedici. Aleg sa scriu insa partea buna a lucrurilor: cartea a venit vineri, inainte de ziua mea de nume si in preambul de Luna Plina, iar intalnirea oficiala de prezentare va fi duminica aceasta, pe 29 mai, in miez de zi (ora 12:00), la Gradina cu Filme din Bucuresti. Intalnirea e numita “oficiala” dar nu-i 🙂 Sper sa ne adunam prieteni, mai mari sau mai mici, si sa ne uitam pe “poze” si sa ma suportati un pic cat va voi face pofta cu lectura unei pagini de carte 🙂 Vom avea 2 ore la dispozitie pentru a sta la o cafea si sa ma suportati cu emotii pana la cer si inapoi 🙂

Recunosc, e o ipostaza complet noua. Muzica a fost in mine altfel si de cand ma stiu. Chiar si asa, dupa ce a aparut primul album ( “Luna Patrata” ) mi-am revenit la cateva luni distanta (adica am realizat in ce m-am bagat). Acum impart cu toata lumea bucuria unei premiere absolute pentru drumul meu de viata dar, desi am un turn de exemplare in dormitor, parca tocmai am finalizat o comanda pentru un client si sunt multumita de cum a iesit… 🙂 Nu stiu altfel cum sa explic senzatia de “mi se intampla – nu mi se intampla mie”.

Legat de turn…chiar si cu ajutor, vineri seara am carat cam 280 de kg de ciocuri de ratoi. Iata cea mai sincera imagine de autoare racita bine dupa drumurile cu bratele pline sus-jos cu un etaj  inalt (cu bonus de trepte). Da, stiu, arat mai bine in bannerul care anunta lansarea 😀

aventurile ratoiului adalbert alina manole

Gandindu-ma la intalnirea de duminica am o panica desavarsita si pentru ca, desi am fost prezenta la multe lansari de carte, majoritatea se adresau adultilor, iar acum stiu sigur ca vin si piticii cu parinti. Cum sa fac? Sa ma retrag cu piticii si sa stam pe covor si sa povestim despre ratoi sau sa consider si “pe cei mari” ca fiind copii undercover? Am ales ultima varianta :))

Important! Nu va fi o lansare cu cantec. Cantecele pacatoase nu isi au locul la o lansare de carte. Sper ca este evident de ce :))) Asta nu inseamna ca nu vom avea un fond muzical 🙂

Am cativa prieteni care ma vor ajuta duminica cu tot felul de activitati pe care le-as fi facut singura daca aveam 10 brate. Am invatat sa cer ajutorul in ultima vreme si sa il si accept cand mi se ofera 🙂 Ii veti vedea acolo, ocupandu-se cu tot felul de trebusoare si le multumesc de pe acum!!

Chinezu – Cristian China Birta – unul dintre prietenii mei speciali, al carui blog il citeste si mama – scria acum o vreme cam asa: “Acum văd că Alina vrea să mă lovească decisiv cu o altă parte bună a ei: cu cea de scriitoare. Căci scoate o carte pentru copii. Hmmm, cam riscantă treaba asta… Pentru că, dacă la alte capitole las de la mine (oameni suntem, vorba aia), când vine vorba despre copii (am trei minunății acasă…), sunt de o intransigență feroce. Așa că ștacheta este ridicată rău la faza cu cartea, Alina dragă… ” 

Are dreptate pana la Luna si inapoi. Sper ca “Aventurile ratoiului Adalbert” sa corespunda lucrurilor bune pe care parintii vor sa le comunice copiilor lor. Daca am lua la disecat povestea, ea vorbeste despre rabdare, toleranta, curaj, diferente culturale… 😀 😀 Dar nu o disec, sper sa o cititi si sa va placa.

Apropos! Cativa parinti m-au intrebat carei varste i se adreseaza cartea. Ei…aici e complicat pentru ca, de exemplu, la varsta pe care o am inca mai citesc carti pentru copii… 😀 Dincolo de exemplul personal, povestea este pentru copii mai maricei, de pe la 5 ani in sus. Celorlalti mai pitici, parintii trebuie sa le citeasca si sa le explice una-alta in timp ce copiii se uita pe imagini. E vorba nu neaparat de intelegerea cuvintelor sau expresiilor, cat despre lungimea textului. Ca e poveste in toata regula, cu dialoguri si personaje multe! 🙂

E Luni! 🙂

Sa fie fericita! 🙂

Jurnalul cartii mele de povesti – Capitolul 2 – Canapeaua cu ratoi

canapeaua-cu-ratoi-alina-manole

Capitolul 1 se gaseste AICI.

A trecut ceva vreme, am mai scris un pic din ce s-a mai intamplat dar cumva neadunat. Pentru se adunasera in alte parti prea multe. Acum povestesc dedicat cum mai stau cu aventura cartii mele pentru copii.

Cel mai cel dintre piticii cartii mi-a incalcit creierii pana cand am decis ca 1. vreau ilustratii, 2. vreau ilustratii color, 3. nu vreau ilustratii simple ci reprezentari grafice ale aventurilor din fiecare capitol, 4. da, vreau pentru fiecare capitol, 5. vreau sa gasesc acel ilustrator cu care sa rezonez atat de bine incat imaginea ratoiului din mintea mea sa fie si in mintea lui.

Am mai scris ca, datorita punctului 5, am ajuns la Alina Iftime. Ei bine, nu doar ca e talentata, dar are un “ceva” pe care l-am simtit de la distanta. O energie buna. O blandete. O caldura. Un “ceva”, precum spuneam. A desenat, a editat, a redesenat, a avut piticii ei legat de refacerea a doua planse, mi-a trimis variantele electronice si azi am intrat in posesia planselor originale. Pe care le-am scos si le-am pus pe canapea, asta fiind singurul spatiu in care am putut sa controlez interventia lui Dodo-motanul (curios, ca orice motan care se respecta). Si m-a apucat bocitul de frumusete. Pentru ce ce se desfasoara in fata ochilor mei e frumusete. Astazi, mai mult decat in ultimele luni, mi-am dat seama ca tot ce mintea mea a imaginat in cartea pentru copii poate fi atins cu adevarat. Sprijinul acelor prieteni care m-au auzit vorbind despre lucrurile practice legate de aparitie (da, despre bani e vorba, desigur) este, de asemenea, neasteptat si frumos si udat din belsug cu aceleasi picaturi de ochi. Ca e gura de aer in totalul de efort, care nu-i deloc mic. Piticii lor sunt la fel de frumosi-copii ca si ai mei si…ioi…e intr-un fel asta!

Ma intorc acum la Alina-de-la-Iasi 🙂 Iata unde o gasiti: Alina Iftime Art si Rock Time Handmade (calutii de mare sunt intr-un fel!!) Eu zic sa dati un ochi prin ce fac mainile ei, ca-s tare pricepute!

Cat despre mine…am strans plansele, acum iar le-am scos si ma uit la ele ca la niste bijuterii ce vor infrumuseta povestea ratoiului meu.

Urmeaza etapa finalizarii negocierilor cu tipografia (sau schimbarea de directie daca va fi cazul – vreau eu o carte foarte frumoasa, dar sa fie optimizata pentru bugetul meu si al parintilor…) si intre timp gasirea unui DTP-ist bun ca sa rezolvam si incadrarile 🙂

Cand va aparea … am o data in minte, dar universul le stie el mai bine pe toate… 🙂

Va voi mai povesti ce si cum pe parcurs! 🙂

(Stiu, poza nu e stralucita, dar asta-i telefonul si nu ma pot supara pe el deocamdata)

Jurnalul cartii mele de povesti – capitolul 1

Pun poza cu Dodo pentru ca nu pot sa va arat acum primul desen din seria celor 20 care vor ilustra fiecare capitol al cartii mele de povesti.

Dodo

Aaaa! Da! S-ar putea ca nu toti sa stiti ca am scris o carte de povesti, cu un ratoi simpatic…

Reiau: am in lucru o carte de povesti (poveste de fapt, ca e una si lunga, al carei text e scris demult si finisat proaspat), ale carei ilustratii sunt in lucru, sub pensulele unei artiste minunate din Iasi. In curand o sa va arat si extrase. In curand voi putea sa dezvalui nume si contexte.

Astazi am primit primul desen. Stiam de acum 2 luni ca am ales perfect, ca ratoiul meu are exact chipul pe care mi l-am imaginat.Le multumesc tuturor celor care au raspuns anuntului de pe facebook  sau solicitarilor mele prin e-mail. Fiecare dintre ei mi-au trimis chipuri minunate de ratoi. Unul singur m-a cucerit din primul moment iar astazi…m-am topit cand am pus plansa langa primul capitol al povestii. Da, incepe sa prinda chip o alta nebunie pe care vreau sa o fac, pentru copilul din mine, pentru fiecare copil din voi, pentru copiii vostri. Uff…ma emotionez, fir’ar! 🙂
Am o frantura de fericire. Am zis sa o scriu aici, sa ramana. In timp ce scriu, mintea mea fuge departe, catre toate lucrurile care sunt de facut pentru ca aceasta carte sa apara. Asa cum vreau.
Mai tineti minte anul 2009 si incapatanarea mea de a scoate primul disc altfel decat media pietei? Adica in format digi-pack, frumos, elegant? (Apoi lucrurile s-au schimbat si in piata, stiu 😀 )
Ei bine, legat de cartea aceasta, vreau sa tinem in mana, la final, o editie Frumoasa. Ca multe din cartile copilariei mele (da, a fost de demult, stiu… 😀 ). Cu coperti groase, cu hartie de foarte buna calitate in interior, in culori minunate. O carte eleganta.
Cine doreste sa sprijine aparitia cartii este invitat sa imi scrie. Adresa de e-mail este alina [at ] lunapr [punct] ro.
Da, e ca si cu casa de discuri. Tot de capul meu. 🙂 Acum sa vad cine are curaj la fel de mult ca si mine pentru cartea cu aventuri de ratoi 😀

Fericita, datorita unui ratoi care viseaza frumos si vorbeste cu norii, merg sa visez la ziua de maine, la concertul de maine.

Ioi! 🙂

Concerte de iunie, cu o exceptie de 31 mai

cover-alina-manole

Pana sa imi fac timp sa descriu cum a fost “de-capul-meu” spun repede ca se aduna concerte-standard in Bucuresti si in tara. Cu alte cuvinte, dau de stire despre locurile unde ma voi calatori in urmatoarea perioada.

– 31 mai  – Vama Veche – Papa la Soni (noul spatiu, fosta Roata) – e in Duminica de Rusalii, deci o zi de luni libera dupa 🙂

– 5 iunie – Bucuresti – Bucuresti, in cadrul manifestarilor culturale organizate de Sectorul 3 al Capitalei – parcul Al. I. Cuza, foisor central – ora 20:00 🙂 Nu intarziati! 🙂

– 11 iunie – Resita – Vintage Pub

– 12 iunie – Timisoara – in cadrul evenimentului Street Delivery – la vreme de seara vreau sa-i vad in fata scenei pe toti cei care de 6 ani ma intreaba cand vin la Timisoara 🙂

– 13, 14 iunie – Tasnad – Festivalul Simbol – am bucuria sa fiu presedintele juriului acestui festival care se adreseaza tinerilor artisti de muzica folk si muzica usoara. Cand scriu “tineri artisti” sa stiti ca este vorba chiar de tineri: sunt doua categorii de varsta scolara – clasele 1-8 si 9-12. Inscrieri se fac pana pe 25 mai 🙂 Intrucat am ocazia nu doar sa cant ci si sa ascult si sa jurizez, impreuna cu organizatorii am decis sa organizez si doua intalniri in afara scenei cu participantii 🙂 Nu le spun workshop-uri ca suna prea pretentios 🙂

Mai am de anuntat si ce fac pe 15 iunie, dar nu azi, ca trebuie sa ma intorc la munci de asfalt 🙂

Daca sunteti prin zonele cu pricina in zilele scrise aici…va astept cu drag!

Si pentru ca e luni…. 🙂

ce se mai intampla in Puzzle

…adica “acasa” la prietenii pe care ii ajut sa isi promoveze bunele intentii culturale 🙂

– vineri concert KUMM … sa nu spui nimanui 🙂 vinerea e noaptea de logout cu playlist de logout asa ca sa nu va mirati ca veti auzi muzici de guerrilla 🙂

– sambata dimineata la 11:00 – teatru pentru copii cu trupa ZURLI (pentru cine are pitic acasa e o ocazie minunata de joaca smart) , iar sambata seara de pe la 8 si jumatate incepe seara de improvizatie cu Freeze si apoi liber la dans…

– luni – concert Estate cu Robert Patai intr-o formula jazz – in cadrul serilor MooNDay Jazz, Blues and More. e proiect special, cu Dan Nicolau, Ciprian Pop si Alex Borsan

– joi – Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers – mi-era dor de un concert cu Gyuri!

Vor mai fi si alte concerte, de la jazz la rock sau folk…oamenii astia chiar se straduiesc 🙂

Ca maine canta subsemnata stiti deja 🙂 Desi clubul e maricel spre mare, am fost anuntata ca nu mai sunt locuri pe scaune sau la mese. Cei care doresc totusi sa ajunga, daca nu ii deranjeaza sa stea in picioare, sunt asteptati cu bratele deschise 🙂 In plus, cautam scaune suplimentare si poate nu vine cineva din cei care au rezervat… 🙂

Va las cu un fragment video din intamplarea muzicala a serilor MooNDay Jazz, Blues and More

Un loc special se pregateste pentru toamna

Sunt relativ greu de convins cand vine vorba de a vorbi/scrie despre un loc din Bucuresti (si nu numai). “Greu” inseamna o multime de variabile, de la muzica la servire, meniu, gazde, preturi, sunet, lumina, tipuri de evenimente si…destul de dificil de cuantificat…”energii”. Evident, lucrurile se schimba in timp si am vazut asta, sunt locuri care devin mai bune de vizitat, sunt locuri unde nu mai merita sa ajungi si tot asa…

In cazul de fata este vorba de un loc unde am avut concert –  Puzzle Cafe-Bistro. I-am cunoscut mai indeaproape pe cei care sunt gazdele clubului din Piata Victoriei, am povestit destul despre ce vor sa se intample “la ei acasa” si am ajuns la concluzia ca merita sa scriu despre ceea ce vor sa faca de acum incolo. Sa scriu si pe blog adica 🙂

Puzzle inseamna asa:

– papa bun – ca e vorba de meniul “all you can eat” de la pranz ca e vorba de cel a la carte – am testat cate ceva si am intrat si in bucatarie si da, e cum trebuie 🙂

– vineri cu echipa de la Guerrilla Logout, Irina&Alex – noapte cu playlist Guerrilla, vineri de vineri, incepand cu 20 septembrie

– sambata de fun&dance – DJ bun si, de exemplu pe 21 septembrie, concert Silviu Pasca

– teatru – si pentru copii si pentru cei mari – incepand cu 21 septembrie sambata Zurli cu prietena Mirela Retegan si de pe 22, in fiecare duminica seara, teatru pentru adulti

– jazz, blues and others – MoonDay – seara permanenta de proiecte muzicale (pe gustul meu) incepand cu 23 septembrie, cand in club va canta Cobzality

Pana sa inceapa sezonul oficial de toamna se mai intampla un concert de blues cu energii pe care mi-as dori sa le simtiti pe pielea voastra! Sambata aceasta – Blues Core – Raul Kusak, Liviu Popo si Clay Windham, in orice ordine a artistilor va convine 🙂

Cam asta ar fi pe scurt ceea ce urmeaza peste 1 saptamana si un pic. O deschidere de sezon de toamna care are ingrediente suficiente incat sa merite. In definitiv, cultural vorbind, ceva trebuia sa merite pe diagonala cladirii guvernului 🙂 Si pentru ca a venit vorba, clubul se afla in Piata Victoriei, la 50 de m de metrou, in singurul bloc urias din rond (cel cu parcare in fata – da, sunt locuri seara).

In Slatina toata lumea se uita la filme

Am ajuns la Slatina dupa un drum frumos, cu conversatii placute. S-a intamplat sa am ca partenera de drum pe Justine Coralie Gustin, critic de film, venita din Belgia special pentru a fi in juriul festivalului. Cu oamenii destepti si placuti drumul trece mai repede, asa ca cele 3 ore s-au dus, chiar si fara tigari, intr-un ritm decent 🙂

Atmosfera de aici e tare placuta, chipuri cu zambet si relativ relaxate. Povestile despre primele zile de festival le-am aflat inca de aseara…iar cand e vorba de copii care stau in sala de cinema si mai si jurizeaza filmele pe care le vad…well..se intampla lucruri 🙂 Nu va imaginati ce? Pai sa presupunem ca in film protagonistii se saruta (nici filmele pentru copii nu mai sunt ce-au fost! 😀 ) ….o sala intreaga va ofta, sopti, striga, comenta….uau! daaa! pup-o mai! treci la actiune! si altele de acest gen 🙂

Conform site-ului Dream Fest, in competitia de anul acesta au intrat urmatoarele filme:

1. Play (Joc) – Suedia – 113 minute

2. Sebbe – Suedia – 83 minute

3. Indianul – Olanda–76 minute

4. Les Geants (Uriașii) – Belgia/Franța – 81 minute

5. Lionel – Elvetia – 86 minute

6. Zaches – Bulgaria – 90 minute

7. La nouvelle guerre des butons (Războiul Nasturilor) – Franța – 100 minute

8. Magic Tree (Copacul Magic) – Polonia – 90 minute

9. Mommo  – Turcia – 94 minute

10. Micile vedete la țară – România (scurt metraj) – 19 minute

11. Micile vedete la bibliotecă – România (scurt metraj)  – 16 minute

12. Fetița cu chibrituri – Macedonia (scurt metraj) – 12 minute

13. Bardo (Balonul) – Macedonia (scurt metraj) – 14 minute

Diseara, pe esplanada din centrul orasului Slatina, vor exista cateva momente speciale pregatite de copii si (inca) o proiectie de film pe care, culmea, inca nu am reusit sa-l vad pana acum desi face parte din genul meu preferat la vreme de alintat si copilarit: Cronicile Spiderwick

Festivalul de film si carte pentru copii – Dream Fest, Slatina

Ma pregatesc sa plec la slatina, acolo unde desfasoara zilele acestea Dream Fest, Festivalul International de Film si Carte pentru copii. Ma duc la joaca? Normaaaal! Exista proiectii de filme pentru copii, exista momente artistice (si) cu “cei mari”, echipa de acolo e faina ca o stiu din alte locuri organizatoare. In plus exista in Slatina un loc de care am tot auzit si despre care am citit cu pofta: La Atletul Albanez, minunata cofetarie cu specific, unde se gaseste halvita. Nu nuga! Halvita!! Cand eram in scoala generala, la pauza mare venea un nene cu halvita si il luam cu asalt. Ne manjeam teribil pe maini, haine, par, dar bucata aceea de crema de miere cu ou era senzationala. mmmm….mi-e pofta si acum cand scriu…:) Da, ma duc la rasfat.

Sa va mai spun doua vorbe despre festival: sunt multe filme intrate in competitie, exista un juriu de 200 de copii din Romania, Serbia, Italia, Polonia, Moldova, Ucraina, exista si juriu de “oameni mari” din lumea asta adunati, “nasa” festivalului este Elisabeta Bostan (regizoarea Veronicai… 🙂 ), dureaza pana duminica…

Restul voi vedea la fata locului si voi povesti pe blog.

Ma duc sa fac bagajele si e cam dificil pe vremea asta….

prima intalnire cu teatrul

cand vii dintr-un oras de provincie micut, fara sala de teatru, perspectiva pe care ti-o deschide (in cazul meu) bucurestiul este imensa. in urma cu (tare) multi ani, ca studenta, descopeream rand pe rand salile de teatru din capitala si actorii, vazuti la televizor, dobandeau carne si caldura. de dimineata incerc sa-mi aduc aminte care a fost prima piesa de teatru la care am mers. stiu ca era vorba de teatrul national, sala atelier.  stiu ca am plans. stiu ca era 1996, ca ma simteam relativ prost pentru ca sunt in blugi. in vremea aceea, o anumita tinuta era respectata. stiu ca pe undeva, prin cutiile mele, am inca prezentarea piesei.

apoi mersul la teatrul a devenit o obisnuinta, apoi n-a mai fost, apoi s-a revitalizat dorinta de a merge in salile de teatru si tot asa, in etape distincte de viata. in timp am devenit din ce in ce mai selectiva, in timp am observat ca desi mi se pare ca eu nu imbatranesc actorii mei preferati se duc sau sunt apasati de varsta. am prieteni actori, tineri, care joaca in tara, “underground”, si desi i-as vedea pe scena clasica si stiu ca si ei isi doresc asta, ma bucur ca in 16 ani teatrul s-a extins de la exclusivitatea salilor, la intimitatea de club. da, nu e peste tot bine, nu e peste tot cum trebuie…

in timp ce scriam mi-am dat seama ca ar fi trebuit sa incep cu faptul ca teatrul in viata mea si a generatiei din care fac parte, in acelasi reper de origine provinciala mica, a venit prin undele radio, in copilarie, si ca atunci m-am indragostit si-am ramas asa, cu o stare minunata cand e deschis radio-ul in masina si merg prin bucuresti sau prin tara si aud piese de teatru. caci radioul inseamna si altceva decat muzica…:)

si mai e ceva: tot pe vremea copilariei, o piesa de teatru pentru copii a ajuns la casa de cultura si evident ca am fost in sala. tin minte si acum un crampei pe care il povestesc nu pentru ca ar fi singurul pe care il mai tin minte din periplul prin sali de teatru, ci pentru ca au avut impactul acela de poveste, al primei interactiuni cu teatrul la varsta mica. “am cazut pe ganduri si m-am lovit!” – spunea un personaj. “pai erau gandurile rare” – ii raspunde altul…. 😀 astazi merg intr-un teatru dedicat copiilor, la Excelsior, pentru a-l asculta, la vreme de seara, pe Nicu Alifantis 🙂

e ziua mondiala a teatrului.