relatii pe perioada determinata

in cat timp se pot pune corzi la chitara cu tot cu primul acordaj? in 8 minute, daca sunt sunata si mi se spune “ia si chitara” iar tu intri in panica pentru ca tocmai ai scos corzile si ai lustruit lemnul instrumentului si l-ai lasat sa respire un pic si crezi ca ai tot timpul pana vineri la concert numai ca emisiunea e peste 2 ore… 🙂

multe din lucrurile pe care trebuie sa le facem in regim de urgenta ne ies foarte bine pentru ca ne concentram toate cunostintele si energiile si adrenalina intr-un interval scurt, de obicei imposibil. reusita e intens savurata in astfel de momente, ne da masura nivelului de pregatire (nu, nu ma refer la schimbatul de corzi de chitara, inceputul era doar un pretext… 🙂 ) termenul-limita, cu cat este mai indepartat, cu atat va scadea sansa “proiectului” de a fi realizat in etape logice, coerente. stim bine ca de obicei cu 4 zile inainte de dead-line incepem sa ne ingrijoram, cu 3 zile inainte deschidem fisierele, cu 2 zile inainte scriem primele 2 pagini (din 47) si abia in ultima zi, cu noapte cu tot, muncim ca disperatii. exceptiile sa nu citeasca articolul asta 🙂

vorbeam de curand despre termene date unor relatii. daca durata unei casatorii ar fi predeterminata (5 ani de mariaj dupa care expira contractul) ar insemna oare ca ne-am manifesta altfel, ca am fi mai atenti, ne-am purta mai cu grija in raporturile de cuplu? daca aplic totusi patternul de comportament descris mai sus, legat de dead-line-uri, cred ca am cadea in acelasi pacat al crizei din mariajul pe termen nelimitat: abia pe ultima suta de metri ne-am trezi ca vrem sa facem, sa dregem, ne-am implica activ, am corecta greseli, am rescrie atitudini, fie si temporar. asa ca iata-ma cum nu pot fi de acord cu ideea de relatie pe termen fix, ca nici asta nu imbunatateste cu nimic lucrurile…

ieri s-a discutat in studioul tv, printre altele, despre ce anume inveti dupa o relatie care nu a mers bine. daca fiecare ar invata cate ceva, tot ce ar urma “dupa” ar fi perfect. fiind vorba de adulti insa, voi repeta ceea ce mi-e clar de foarte multi ani: adultii nu se schimba 🙂 cine a avut un comportament donjuanic se va manifesta la fel in continuare, cine a fost lenes si lipsit de exercitiul de daruire va lancezi in continuare. numa’ sa treaca fluturii din dragostea nr 2 si sa intram in “normal”-ul de cuplu, in rutina aceea inevitabila. stai o tzara!

cainii de la bloc

prietenia mea cu cainii de pe strazi sta sub semnul incertitudinii. ce ma fac cu cei din scara blocului?!

eu – om prietenos de fel, care a avut caini, muscat cu semne prin vremea copilariei dar cu trauma depasita.

cainele din fata mea – istorie necunoscuta, capacitate de analiza si reparatii psihice inexistenta, intentii…de care?

pe scara blocului in care locuiesc vecinul de la etajul 1 are grija de 2 caini. batrani dupa cum le e mersul si le sunt dintii. cainii stau in capul scarilor de obicei sau pe presul vecinului sau cand vor sa iasa afara fix la iesirea din bloc. unu mare si unu mic. ala mic e si negru si isteric. aleatoriu incepe sa latre. si latra, si latra…latra dupa cum il taie capul la cine intra sau iese din bloc. ma gandeam ca are ceva personal cu mine (deh, urme de motan alb si gras) numai ca am observat ca si vecinii au parte de acelasi tratament. nu functioneaza nici ideea de boabe, oase etc…

cea mai sinistra parte e atunci cand nu merge liftul.  cum a urca pana la mine inseamna a trece si pe langa ei…well…nu-i usor. uneori tac. uneori incepe galagia si din cauza celui mic si negru incepe si ala mare si bej (care e chiar foarte simpatic si asa de batraaaan). am avut si un incident cand s-au repezit cu dintii foarte la vedere.

am anuntat administratora in termeni pasnici de tipul “ok, inteleg ca are grija de caini dar…sa-i tina cumva mai  in astampar”. mi-a spus sa vorbesc cu vecinul. m-as duce sa vorbesc cu el da’ mi-e frica de cainii de pe pres. 🙂 si apoi ce sa-i spun?! mi-e mila si de caini…mi-e mila si de mine, ca injectii in burta am facut de cateva ori in viata asta si-s dureroase.

acusi incepe vremea buna. libertatea lor de miscare va fi si mai mare si noptile nu vor mai fi lasati in casa (stiu din sezoanele trecute). daca va merge liftul..m-am scos! daca nu, cred ca voi adopta strategia de trezit toti vecinii (adica ii las sa latre pana cand asurzesc toata scara) dupa care voi urca safe 😀

serios acum, inca ma mai gandesc la o solutie…inainte sa se intample un incident nefericit pentru toate partile implicate. pana atunci insa ma stresez de fiecare data cand trebuie sa plec pe undeva…

ca sa ma imbunez asa…

p.s. initial thumbnail-ul era cu un caine isteric…mai bine un hot dog..