2020 – dincolo de jumătate

Este trecut acum de jumătatea anului. Ce-am făcut până acum?

N-am mai deschis demult paginile blogului, facebook-ul și-a făcut treaba și mi-a luat din tihna de a scrie aici.
Apoi a venit 2020 și ne-a zăpăcit pe toți suficient de mult încât să nu mai conteze nimic în afară de contextele care se redefinesc de la zi la zi aproape.

Primul concert al anului era programat pe 12 martie. Carantina și restul restricțiilor a făcut ca prima dată de concert cu public din 2020 să fie pe…18 iulie. 🙂 Am început să le spun concertelor acestea că sunt pe scenă vie, asta ca să fac distincția între ce am realizat prin intermediul internetului și concertul cu scenă sub picioare, scenă care nu e la mine în sufragerie.

Din izolare am avut câteva concerte on-line, transmise pe facebook și pe youtube. Pe 12 martie (data la care, precum spuneam, urma să aibă loc concertul din Stuf), pe 21 martie (de ziua mea, că tot eram în izolare), pe 28 martie (la aniversarea a 11 ani ai Lunii Pătrate)și pe 16 aprilie (în Joia specială care a dat titlul spectacolului ”Joia Păcătoșilor”). Toate înregistrările sunt disponibile, dacă vă este dor de mine. Cui i-a fost foarte dor a comandat, in perioada de izolare, albumul si cartea de poeme ”Iubire virgula” in format digital, prin email. Multumesc!

Pe 2 Mai și 13 iunie am cântat în cadrul proiectului Împreună mai Puternici, organizator Vodafone România, curator Tudor Chirilă. Faptul că au fost puse bilete în vânzare, faptul că mulți iubitori ai Lunii au ales să cumpere măcar un bilet deși concertele au fost la liberă vizionare, în direct, pentru tot universul, well…asta m-a topit. A fost ca o îmbrățișare puternică și o doză mare de oxigen.

Apoi a venit 18 iulie, Stagiunea Muzicală din parcul Al I Cuza, Foișorul de Lemn. Nu pot descrie întâlnirea cu oamenii de acolo…nu pot încă. Atât de emoționant a fost.

Legat de ce scriu sau compun, izolarea mi-a luat inițial din elanul creator, dar cum tot prin scris și cântat mă echilibrez, am reînceput să îmi văd de ale mele. Un cântec nou-nou este ”Singur cu Singur”, lansat și el de ziua Lunii Pătrate. Nu e cea mai fericită înregistrare cu telefonul, dar e pe youtube, mărturie. Și tot pe youtube am urcat ”Nu e panică” (fragment de la lansarea albumului ”Lucruri simple” din 2018, de la Teatrul Nottara și, ieri, un videoclip nou pentru un extras de pe album, ”Amiază de sâmbătă”. Acest videoclip este cireașa care m-a făcut să schimb fața blogului și să scriu pentru prima dată după multă vreme aici. Ca să mă laud, evident. :))) L-am realizat singură și îmi place și cântecul. Cine dorește să îl vadă, pe youtube îl găsește. Și mai jos.

Lista întâmplărilor din prima partea a acestui an neașteptat nu se oprește aici, dar îmi păstrez elanul și pentru o altă poveste. Căci legat de povestea ”Aventurile rățoiului Adalbert” am de spus niște lucruri. Și despre Unicorni întâlniți în cale. Și despre câteva dezamăgiri care au făcut loc unor evenimente mai frumoase decât mă așteptam. Și despre un vis pe care îl an de ani buni și pentru care respir. Și…

Și gata, nu mai zic nimic. Vizionare plăcută! Voi reveni! 🙂

Sunt situatii in care trebuie sa fii scorpie. Si sa tipi.

alina-manole-foto
Alina Manole – foto: Vlad Eftenie

Tin minte vremurile in care explodam la prima abatere de la regulile de bun-simt. Sau de la drumul firesc al lucrurilor. Sau din nimic, cata vreme definim “nimicul” ca pe un efect nu o cauza cu radacini mai adanci (sau drept pretext). In orice caz, reactiile mele erau, pe timpuri, ceva mai directe, vocale. Spuneam ce aveam de spus, fara menajamente. Mai ales celor straini de casa mea, adica celor cu care colaboram, lucram etc.

Maturizarea (imbatranesc, de fapt!)  m-a luat un pic prin surprindere cu abandonul de nervi, retentia de calm si prelucrarea emotiilor negative.

Intrebarea este…e de bine sau nu?

In ultima vreme observ in comportamentul unora dintre cei cu care colaborez fel de fel de erori. Unele neintentionate, dar care imi afecteaza buna desfasurare a proiectelor mele. Altele pur si simplu vadit cu intentie, care mizeaza fix pe stilul meu calm de lucru si lipsa de reactii galagioase.

Un prieten imi spunea ca atata vreme cat nu tipi lucrurile nu vor merge bine pentru tine. L-am contrazis. Ma trezesc luata un pic “de-a gata” in anumite relatii de lucru? Cam da. Si atunci ce sa fac daca nu vreau sa tip?

Dau cateva exemple: un furnizor imi spune ca nu poate sa-mi livreze comanda in termenul solicitat. Nici a doua zi, care zi este vineri…deci nici in “uichend”. Abia…miercuri. Aud scuze, nu-i bai. Si nu e prima data. Pot alege sa tip. Eu tac, ascult, spun “ok” (pentru ca alta optiune oricum nu am).  Factura vine la fel, cu pretul negociat initial. Ma enervez, dar nu am nicio reactie comuna de cearta.

Un partener din zona muzicala s-a dezvoltat in ultima vreme destul de mult. Avem contracte care presupun o anumita regularitate a rapoartelor. Pentru ca partenerul acesta are multe activitati ii scuz intarzierile. Dar cand de fapt din 14 luni=14 rapoarte lunare doar 4 au venit la timp incep sa ma enervez. Ma uit la mine cum am o atitudine calma si intelegatoare si nu am nicio reactie vehementa. Hm…

Festival in aer liber. Fiecare trupa isi stie programul. Il are scris in contract si a fost anuntata de ora la care trebuie sa urce pe scena. Cei dinaintea mea incep cu 35 de minute intarziere pentru ca…nu e un om care sa le mai spuna o data cat e ceasul. (motivul e altul, sunt eu draguta; iarasi.). Intarzierea lor imi afecteaza mie recitalul pe care trebuie sa-l scurtez din motive de ora tarzie in noapte si acorduri cu autoritatile. Cei veniti sa ma asculte mi-au scris apoi ca, venind cu 5 minute inainte special pentru mine, au fost ingrijorati ca poate am cantat deja. Nu de alta, dar ma stiu de om puctual. Nici in acest caz nu am avut o reactie manifesta, mi-am inghitit nervii si atunci si dupa.

Da, si eu incep sa ma ingrijorez de atitudinea mea calma. 🙂 Nu de alta, dar calmul nu defineste prostia. Asa ca ma dau de gol public. Si spun ca mi-e dor de scorpia de mine. Cea care nu lasa pe nimeni neplatit pentru atitudini altele decat cele corecte. Lipsa de profesionalism se pare ca nu trebuie corectata cu calm si apelul la inteligenta colaboratorului ci cu ceva perechi de isterii. O fi meteahna romaneasca : daca nu tipa nimeni la tine… nu-ti faci treaba cum trebuie…zic si eu… 🙂