in copilarie nu mancam turte nici sa ma bati. pai cum sa pun gura pe ceva care purta numele popular de “pelincile/scutecele lui hristos”? bleah! fascinant mi se parea ca dincolo de reteta obisnuita (umplutura de nuca si zahar) exista si o alta umplutura, pe care adolescentii consumatori de etnobotanice ar trebui sa o aprecieze mai mult decat pe orice alta buruiana care-i omoara: julfa – un soi de pasta din seminte de canepa (e pentru cunoscatori). fascinanta la varsta aceea mi se parea denumirea, nu consecintele, caci precum scriam mai sus, nu “consumam”.
“copilaria” asta a mea a tinut multi ani…cam pana anul trecut. da, la intalnirile anuale de Ajun intotdeauna au existat turte (mama sa traiasca!) puse la dispozitia prietenilor, care chiar mai plecau si cu pachet acasa, dar eu…nimic! lemn! anul trecut nu stiu ce s-a intamplat si mi s-a deschis apetitul. urmarea e ca anul asta nu le-a mai facut mama, le-am facut eu, le-am insiropat, le-am potrivit corespunzator si de-abia astept sa vina seara de maine seara. bine, le-am si gustat deja, ca sa fiu sigura ca e pe gustul cat mai multora dintre cei care vor fi pe aici la intalnirea 2011 🙂 (mint! toti cei din casa le-am “gustat”… 😀 )
in alta ordine de idei, nimic nu-i mai frumos decat sa mergi sa cumperi brad cu cel de langa tine. pentru cine traieste prea apasat de viata reala, precizez ca asta nu inseamna doar ales de brad si platit, ci o stare de sarbatoare si liniste, obligatorie pentru perioada asta. ne-am dus, am ales bradut, acum e pe pozitie si maine ii vine randul la facut frumos, pe sunet de colinde (e un post de radio on-line cu “colinde vintage”…adica tot jazzul craciunului ever).
spor la treburi!
