Nu mai am timp sa ma gandesc la Maine. Aproape nu mai am timp sa visez, cu ochii deschisi, pe la vreun colt de strada unde, invariabil, ma voi uita in sus, spre Cer. Cat de dor mi-e de Cer! De geamul de la care in fiecare dimineata nu mi se oprea privirea in nimic! Acum il caut printre blocuri sau case si nu ii inteleg pe cei care stau numai cu nasul in telefon la fiecare trecere de pietoni 🙂
Nu mai am timp sa ma gandesc la maine pentru ca Azi e si lupta si munca, pentru mine si cei din jurul meu. Ca sa dozez energia fac pasi mici si fermi. Unul dupa altul, ordonat. Azi. Acum. Pasul 345. Pasul 346. Nu pot sari numaratoare pentru ca asta insemna un consum prea mare.
Stiu ca la un moment dat voi face pasi mari. Apoi pasi in fuga. Apoi ma voi desprinde si voi pasi prin aer catre visele mele. Azi stau cu mainile in mortar pentru Binele de mai tarziu.
Imi ingadui momente de respiro insa. Ma uit la o fotografie cu mare limpede. Am programat cateva concerte care presupun si drum cu masina, deci Cer privit sute de kilometri. (sper ca Cerul sa ma lase sa il vad si sa nu blocheze drumurile). Muzica imi salveaza Maine-le de fapt.
Azi, ACUM, pun cantecul asta – This is Heaven to me – si aprind o tigara.