Dulceturi si ceai

ceai-si-dulceata

Ceai de iasomie, o gura mica de dulceata proaspata. De visine. Cea de capsuni e deja in borcanase. Visinele de visinata sunt in borcan. Sunt lipicioasa si am degetele dulci, de parca m-as fi gatit cu zahar. Muzica lui Sting. Si cateva bonus-uri.

Maine am concert in parcul Cismigiu. Scena unde se poate sta pe iarba (asta daca n-ar mai ploua). Intrarea din Walter Maracineanu (din apropierea Salii Palatului). De la 17:45 (asa zice programul). De dimineata ma gandesc cu ce ma voi imbraca maine. A! Legat de preocuparile mele cu tinuta de scena, cea mai simpatica faza din turneu legata de vesnica mea intrebare, adresata la un moment dat la sedinta de grup, a fost urmatoarea “– ah…eu cu ce ma imbrac? – sumar“. Cu rasul de rigoare si cu relaxarea instanta. De atunci imi suna asta in cap si rad cu pofta si-mi dau seama ca am nevoie de o instanta superioara care sa decida administrativele astea ๐Ÿ™‚

Pot sa scriu discret asa ca-mi place ca ploua sau ca, in fine, e vreme gri? Ca drumurile mi se par mai frumoase? Acum…deh…merg cu metroul, poate de asta nu e diferenta de timp intre destinatii de soare si ploaie. Nu e romantism, e doar racoare de care ma bucur si care-mi face sangele sa circule asa cum trebuie. Sau nu…e si romantism…un pic…mai mult… ๐Ÿ™‚ Vad eu maine pe scena, desi deja mi-a incoltit in minte o idee ca sa-mi fie cald…

(dulceata de visine, asa dietetica cum e, e buna buna…)

N-am scris despre turneu decat in metafore. Acum voi mai strecura cateva lucruri “civile” despre fiecare dintre locurile pe unde-am fost.

La Piatra-Neamt am primit un buchet de maci de la Cristi si Iarina, tinut la frigider special, “ca sa tina”. Si un buchet de trandafiri care a rezistat cu succes pe scena. Si am mancat intr-o bodega, pe la 1 dimineata, geniala, cu cel mai bun hrean din viata mea.

La Suceava am dormit intr-o pensiune cu ciresi plini de rod, am vrut sa omor un chelner care a venit dupa 1 ora sa ne anunte ca nu a dat comanda la bucatarie si daca nu ma insel numarul barbatilor prezenti la concert l-a depasit pe cel al femeilor (!)

La Iasi cineva s-a ratacit (nu spui cine), am descoperit un loc cu palarii agatate pe tavan unde poti papa bun si la 2 dimineata, am vazut cele mai frumoase grupuri de fete si femei (numai banchete si nunti in noaptea de sambata) si am dormit intr-o camera…

…intr-o camera identica cu cea de la Botosani ๐Ÿ™‚ Mobilier, amplasare, tot. A fost un pic ciudat. Si pana am ajuns acolo a fost un pic ciudat, am luat-o pe un drum alternativ, cu gropi si damburi, dar in sine foarte frumos. Am sarbatorit finalul de mini-turneu cu un “platouas” facut de gazde…slaninuta, carnati de casa, branza, ceapa, rosii….ce festin!!

Mi-e foame, de asta cred ca apar cam mult civilele culinare. ๐Ÿ™‚ Trebuie sa intru insa la regim pentru ca cele 5 zile de drum au insemnat un rasfat incredibil si o urmare deloc discreta pe cantar…Noroc ca m-am plimbat marti pana cand am facut febra musculara si s-a injumatatit povara de turneu ๐Ÿ™‚

Mai am un pic de ceai, mai aprind o tigara.

Asta-noapte am scris, pagini intregi de caiet, cu foamea cealalta, de stat cu cuvintele in brate. Apoi am luat chitara neagra pe canapea, am redescoperit minunea care se numeste sunet, nu cel stiut, cel inca necunoscut. Mi-au trecut orele cu folos de inima.

Si parca vad ca asa va trece si noaptea asta, pentru ca doar inceputul e greu. “Ce daca” maine e concert? Vin cu degetele murdare de visine si de cerneala ๐Ÿ™‚ Ma primiti si asa?

Pentru ca Sting a terminat…

Chelner de caritate – 17 mai

Sambata, 17 mai, daca vreti sa mergeti sa beti un ceai si sa papati niste bunatati, puteti sa o faceti mergand la AristoCats Bistro. De la ora 11:00. Puteti sa mergeti si de la 3 dupa-amiaza ca sa participati la campionatul de whist. Sau dupa 7 ca sa ascultati si muzica live. Iesiti din casa, da?! ๐Ÿ™‚

Veti fi serviti de membrii Leo Bucharest Sunshine. Nu veti fi serviti de oricine, va garantez! ๐Ÿ™‚ย  Ce conteaza este ca voi sa va rasfatati si apoi, cand veti achita nota, sa lasati un tips cat puteti voi de mare pentru ca Asociatia Romana de Hemofilie sa stranga cat mai multi bani.

Este un eveniment caritabil, ajuns la a 3-a editie. Puteti sa faceti si rezervare la 0758900582 ca sa fiti siguri ca aveti loc, dar puteti merge pur si simplu pentru ca sigur exista loc pentru oamenii buni.

Mai multe informatii pe pagina de facebook a evenimentului

chelner de caritate

despre martea de luni

am crezut ca e marti. nu de dimineata. dimineata eram prea somnoroasa ca sa stiu ce zi e. un pic dupa pranz, cand am inceput munca. o munca frumoasa tare. dar concentrata. cand am ajuns in Puzzle (se pregateste aniversarea de 1 an de existenta) eram convinsa ca e marti. si ma gandeam ca voi ramane sa vad piesa de teatru. ba am mai chemat si o prietena sa vina sa vada piesa. si piesa era marti. care nu era astazi. ati inteles ideea.

trebuie sa incep sa ma trezesc devreme, am ora fixa la care daca nu fac ochi lucrurile se complica. pana beau ceai/cafea/apa cu lamaie (dupa dispozitie), pana se incalzeste apa calda pentru dus (asa e cand stai la 7), pana nu-stiu-cu-ce-sa-ma-imbrac, pana taxi, trafic, destinatie…dureaza. nu de alta, dar trebuie sa stau cu ochii deschisi pentru toate operatiunile. si sa ma misc. si e greu dupa ce dormi doar 3-4 ore. aseara am incercat cocktail de ceai, extraveral, pat si un film pe laptoapa, doar-doar reusesc sa cad mai repede in somn. n-am reusit…

saptamana trecuta nu dormeam de migrene. Luna, deh. saptamana asta trebuie sa ma conving ca somnul e mai bun decat poezia.

cartea de povesti pentru copii e aproape gata. am mai corectat-o, am mai periat-o. m-a intrebat cineva care este categoria de varsta careia i se adreseaza, inclin sa cred ca destinatarii trebuie sa aiba peste 5 ani. si sa stie ce e un elicopter. ๐Ÿ™‚ astept schitele pentru personaje si apoi sa trec la nivelul urmator, adica sa caut solutia cea mai buna pentru aparitie. mi-as dori sa fie pe hartie si nu orice fel de hartie (pretentioasa, stiu…). ma gandesc daca printr-o editura sau tot de capul meu. da, planuri…

cu volumul de poeme e mai greu. s-au adunat frumos, dar dupa pauza de saptamana trecuta am mai taiat. sau am reformulat. sau am zambit si am adaugat o pagina. e o perioada efervescenta a cuvintelor, sunt multe poeme noi si cele de mai demult ofteaza a demult asteptare. (pana si tonul cu care scriu paragraful asta ma da de gol ca acesta e un plan/proiect/gand/vis tare sensibil pentru mine)

despre muzica si album scriu altadata. nu de alta, dar daca mai scriu mult se face pe bune marti.

despre concertul de pe 1 februarie pot spune ca va avea piesele noi ceva mai pline de concept. ma refer la cele noi-noi pe care le-ati auzit cantate doar de mine cu chitara. daca ati fost la concerte ๐Ÿ™‚ sper sa inregistrez concertul si sa-mi convina ce vad astfel incat sa se vada si pe youtube. reamintesc ca ora de incepere a concertului este 8. maxim 8 si 10. nu va avea pauza. mai sunt 3 locuri, stiu ca nu sunt laolalta, dar cum vor fi atatia prieteni in sala e imposibil sa va simtiti despartiti sau singuri. stiu eu ce stiu ๐Ÿ™‚

tot in luna februarie va avea loc si un spectacol “Joia Pacatosilor” (voce si pian, eu si Raul, pentru cine nu stie conceptul). nu garantez ca va avea tot regim de teatru ca cel de pe 1 februarie, dar sper ca cine va dori sa vina sa stie ca se “inhama” la ascultare si nu la conversatii cu vecinul de masa ๐Ÿ™‚ e mai “strict” un pic decat concertul-standard pentru ca vorbesc eu mult dupa ghidul pe care mi-l fac de acasa. in definitiv, trebuie sa explic muzical “cum am ajuns eu pacatoasa”, nu?

e trecut de 10 si jumatate.

voi incerca “imposibilul”. voi inchide muzica. apoi ma voi convinge sa merg in pat. nu pe canapea ca acolo e TV deschis. pun pariu ca dupa jumatate de ora de stat la cald si orizontal ma voi ridica sa vin in bucatarie, incetisor, “sa nu trezesc casa”, cat sa mai fumez o tigara pe intuneric si sa mai scriu cateva randuri pe un colt de hartie luminat de bricheta. dar macar incerc.

p.s. pentru cine nu a vazut interviul pe care mi l-a luat Chinezu la finalul anului trecut, iata-l aici.

ceaiul de la ora 3 dimineata

nu pot renunta la obiceiul de a scrie imediat dupa concert.

a fost o zi lunga, mai lunga decat credeam. cand am urcat pe scena totul era inca sub impresia zilei, cu destul de multe lucruri legate de asfalt.

apoi nu a mai contat nimic.

am revenit la mine, la ceea ce imi salveaza timpul, starea, inima.

cu Raul alaturi lucrurile au mers asa cum e sa fie de frumos.

nu am vazut in fata ochilor, pana la final, altceva decat lumini. nu stiu unde ati stat, daca ati stat bine, daca s-a auzit bine. cand s-au aprins luminile insa nu ma asteptam sa vad atat de multe si frumoase suflete.

mi-a spus cineva in noaptea asta “te fredonez, inca, in minte“.

cand “rapesti” timpul cuiva si cateva ore dupa momentul scenei atunci te simti norocos, atat de norocos incat nu mai conteaza asfaltul care ti-a furat tie timpul.

ma uit la cana mea de ceai, cu luna si stele, sunt obosita tare…dar unele concerte vin si nu mai pleaca, nu vor sa se duca in memorie. ma simt inca acolo, cu reflectoarele colorate in ochi, povestindu-ma.

“joia pacatosilor” nu e concert, e marturisire. cea mai posibil de sincera, cat de mult posibil a mea si a altora.

mai beau o gura de ceai, mai aprind o tigara, sunt suficient de obosita incat somnul sa fie inca departe, dodo e pe scaunul de langa mine, asteapta si el sa ma duc spre dormitor…

am vrut sa las insa un semn, ca de fiecare data dupa, pentru ca ce simt acum e al naibii de frumos.

vreau soare maine si o terasa undeva, unde sa beau inca o ceasca de ceai si sa-mi fie bine.

multumesc!

plecaciune si drag!

meciuri

somnul m-a tras de maneca asta-noapte: tenis, nu orice fel de meci. apoi s-a dus sa se plimbe prin ploaie ca un adevarat cuceritor de retine. confruntarea de pe teren a fost superba, tineam cu amandoi, stiam ca preferat e Nadal, radacinile mele ma atentionau legat de Djokovic (sarb, deh…).

tin minte prima mea vizionare de meci de tenis, la un televizor alb-negru, stiu ca ma lua somnul si rezistam cu brio, nu intelegeam de ce adultii se uita cu atata atentie. apoi am inceput sa merg pe un teren de zgura cu un prieten din scoala generala si sa-mi placa si sa inteleg. emotia atunci cand ma uit la tenis e diferita de emotiile corespunzatoare altor sporturi: gimnastica, handbal, rugby, fotbal. de inteles: prima data, acea prima data conteaza si de amprenta ei nu poti scapa o viata ๐Ÿ™‚

o paranteza mica: mi-e dor de un meci de rugby vazut la locul faptei ๐Ÿ™‚

finalul de meci de tenis a insemnat…pofta de mancare, nocturna, cumva legata tot de momente vechi: ceai de plante si paine prajita cu unt. intre timp ora 3 dimineata. apoi 4. somnul meu inca se mai plimba pe strazi, nu degeaba, avea de cautat un raspuns si l-a gasit, asa cum era de asteptat, la vedere.

am mai scris ceva inainte sa adorm in hartiile care ma gazduiesc cand nu vreau muzica. vine octombrie, octombrie de Sus.

e seara de fotbal. pentru 2 ore nu va exista rosia montana, nu va exista problema cainilor fara stapan. un consens care ma intristeaza un pic desi e al naibii de normal in orice parte a lumii….

despre gari

uitasem ca am crescut pe langa o gara, uitasem mirosul de pacura, mersul in balans pe sina dezafectata, lumea cu griji si treaba, “asta e trenul de craiova?”, uitasem pana si cum arata un “nas” sau cum suna fluierul de plecare. mergeam cu trenul foarte des, ca tot studentul venit din provincie, apoi ca tot studentul la sociologie trimis pe teren cu chestionare. apoi a venit masina, confortul de sosea.

am calatorit de curand cu trenul. pot sa spun “cu al doilea tren” intrucat cel in care credeam ca ma voi urca a plecat din gara fara mine…si dupa ce m-am “botoshit” am aflat ca aveam de calatorit cu altul, de la un alt peron… ๐Ÿ™‚ pana sa urc insa am stat in gara si mi-am amintit cumva toata emotia. prezentul : cersetori, calatori in costum, copii, papornite, genti de laptop…o aglomeratie pestrita. nimic nou. s-au imbulzit amintiri. si linii lungi…

s-au schimbat cusetele, s-au schimbat scaunele, biletele arata altfel, nu se mai fumeaza…si am observat asta in timp ce zambeam un pic tamp asa uitandu-ma pe geam la toamna inca verde. si am mers catre un loc pe care ajunsesem sa nu-l mai plac dintr-o prostie, ca toate prostiile in care ajungi sa crezi doar pentru ca iti sunt de neinteles.

la intoarcere a fost si mai bine…am schimbat trenuri, am poposit inca intr-o gara, scorojita si amara, unde am fumat, evident, si am baut ceai bun de rasfat si m-am incarcat cu toata energia milioanelor de oameni care adunati in pumn de decentii au dat parfum unui ciment cu suierat de plecare.

unele drumuri sunt asa cum trebuie, cu liniste, cu caldura, cu ras, cu inima, cu sinceritate.

evident va las cu Sting

p.s. maine plec, cu masina de data asta, catre alba si cluj ne vedem acolo! ๐Ÿ™‚

racori de toamna

am luat mica pauza de blog, facebook, in general internet…am fost un utilizator potolit…si uite ca am supravietuit…am scris doar ce trebuia scris si atat, am verificat emailurile mai deloc…o schimbare de comportament as zice fata de ultimii…ani?

e toamna intr-un fel, si de grea si de luminoasa. ma simt de parca as fi in alunecare completa si nu stiu inspre ce. e bine insa ca incep sa vad, macar un pic, ca mai exista puncte de sustinere…m-as putea opri? unul din pitici se agita de nebun cand scriu asta, ok, bine, fie, in seara asta nu ma gandesc la nimic.

acum cateva zile, dupa ce-am crantanit o racoare de toamna la miez de noapte intr-o gradina cu ceai de iasomie si mi s-a facut dor sa-mi fie Bine. nu scanteietor, nu dramatic, nu cu plati insuportabil de grele de platit. doar asa…Bine. cum n-a mai fost demult. ca un punct de pornire. simplu. ca acum, cand ascult nocturnele, stau in halatul de baie cu picioarele sub mine, mi-am aprins o tigara, ma uit spre paznicul meu alb si miaunit care ma pazeste prefacandu-se ca doarme pe scaunul celalalt.

acum e simplu.

maine am concert. de pe la 6.

poveste cu poze 1-2 mai 2012

aterizarea pe asfalt a fost in regula, desi am putin senzatia ca ar trebui sa merg pana la ovidiu sa-mi iau o cafea…

cu alte cuvinte, am ajuns la bucuresti de la mare, care mare a insemnat vama veche si 2 mai.

pe scurt cum a fost (ca mi-e somn tare si trebuie sa pastrez forte pentru ca ziua asta e incredibil de lunga)

1 mai? concert de dimineata? uaaaau! ๐Ÿ™‚

senzatia de intiiiins, mirosul de cafea, ceva papa bun in pregatire, somn pe chipurile tuturor, lene, soare, atat de lumina incat sa iti vina sa te intinzi undeva ferit si sa mai stai putin.

nu am crezut niciodata ca un “matineu” poate sa aduca atata liniste si calm. ne-am trezit incet, si noi, si ei, insotitorii din fata scenei, intr-o progresie lenta de ritm. da, la un moment dat “am cazut din pat” ๐Ÿ˜€ pentru ca a picat curentul si s-a auzit o bubuitura intr-un mare fel. fix pe “tu ai vandut marea”. cand sa arat si eu ca am plamani (adica sa termin piesa la rece) a pornit din nou si am reluat momentul, ce-i drept, cu ochii un pic mai mari ๐Ÿ™‚ dat fiind faptul ca nici la concertele rock de amploare (vezi alternosfera) nu s-a intamplat asta (sa pice curentul), pot sa consider ca energiile adunate la un loc la soni erau si mai mari si mai faine. evident, cu lipsa de modestie si mult simt al umorului ๐Ÿ˜€

a fost un concert minunat pentru mine, ca artist, nu pentru detaliile de tipul “cum a sunat”, “cum a fost mometul x” etc ci pentru ca ne lafaiam intr-un soi de pat imens zeci de oameni si era dimineata si vama si mare si altfel si…(daca va ganditi la prostii, va mananc! si n-am pus “smiley”)

cand ai concert sa zicem in dimineata asta si apoi a doua zi seara….mmm…e si mai frumos! ๐Ÿ™‚ am avut timp de rasfat si de relaxare si de vorbit si de haladuit destul intr-o “vama” pestrita in care singurul lucru la care vreau sa ma gandesc e ca nu se asculta manele. restul tine de istoria recenta, pe care o accepti sau nu, de la asfalt la “pitzi”, taximetre si trening, intr-o devalmasie totala. e insa valabil peste tot ca atata timp cat ai o companie frumoasa oricum restul nu mai conteaza. in plus, cand papi cele mai grozave midii pe care le-ai papat in ultimii 2 ani…si esti undeva la pescari si te uiti la mare care-i sus si nu curge si cerul e in valuri…

a doua zi, desi au existat niste activitati pana la ora de concert, a fost incredibil de cald si, pentru ca nu ma introduc in apa din frica, iar pe mal de mare era crunt de frigator…i-am vazut pe altii (stim noi cine) aruncandu-se in piscina ๐Ÿ˜€ pana si imaginea asta a fost racoroasa ๐Ÿ˜€

seara am avut recital, la aniversarea localitatii 2 mai. a fost o zi lunga pentru locuitori (manifestarea a inceput pe la 3-4), secventa folk a intrat in scena la 9 si ceva, rockul la 11. norocul a fost ca frigul de noapte (experimentat cam sinistru cu o noapte inainte) a fost un pic mai bland si vantul s-a dus sa bata mai pe mal de mare. a mers ceas totul, m-am bucurat sa fiu in acelasi loc cu oameni faini, fiecare dintre cei care au urcat pe scena a gasit solutiile perfecte de recital, de atitudine. m-am trezit la un moment dat ca-s mandra de oamenii pe care ii cunosc ca sunt asa cum sunt si ca fac lucruri si pentru ca asa-i poarta sufletul, nu buzunarul. asta e insa alta poveste. ๐Ÿ™‚

azi, dupa alte drumuri, am ajuns in bucuresti si am constatat ca trebuie serios sa imi scot tricouri si sandale…nu doar nisipul e fierbinte ๐Ÿ™‚

evident am primit si o veste proasta din pacate…legata de laptoapa. cred ca ma urmareste un gand rautacios, ca prea mi se strica toate echipamentele ๐Ÿ™‚ maine va spun si ce si cum. tot maine va anunt ce fac pe 7 si pe 9 si pe 10 si pe 11 si pe 12 mai. voi incerca sa scriu inainte de probele de sunet pentru concertul din wings ๐Ÿ™‚

va las cu cateva pozelici facute in perioada asta ๐Ÿ™‚

probe de sunet, la ora 9 dimineata
Concert Alina Manole - Papa la Soni - ora 11:00
recital 2 mai- ora 22:30...cred...
O mana buna de folkisti ๐Ÿ™‚
bocancii mei bestiali trebuiau imortalizati ๐Ÿ™‚
Marea mea fara contrast, de undeva de sus de la pescari

vacante inca imposibile

cica incep ploile. mi-e dor de o vacanta de cateva zile undeva departe de asfalt. sa stau, sa dorm, sa iubesc, sa pap ceva bun, sa ma rasfat fara program, sa ma plimb cu moderatie (fara eforturi fizice teribile, uneori organismul vrea sa fie lasat in pace si atat), sa ma adun cat sa scriu, sa ma adun cat sa linistesc celulele, una cate una (sau hai, in grupuri, ca vorbim doar de cateva zile). ritmul ultimelor saptamani ma impiedica sa fug spre liniste si cam asa se vor desfasura lucrurile inca o perioada asa ca deocamdata, inainte sa adorm, visez la toate cele pe care mi le doresc. pana si gandul linisteste.

ca si in primavara, organismul imi da semne ca nu ma port cum trebuie cu mine insami. saptamana viitoare insa iau drumuri de medici la picior si pentru mine, ca tot am invatat drumurile pentru cei din jur.

cica incep ploile. n-as fi eu daca nu m-as bucura un pic. un pulover mai gros, o esarfa la gat (obligatoriu), o umbrela din cele mici care incap in geanta si un ceai bun intr-un loc cu arome placute (eventual o masa la geam).

o muzica frumoasa care sa insoteasca periplul (victor bailey, poogie bell…)

IQ x 200

am povestit despre tanara studenta de anul 3 care, aflata la o terasa, laย  masa vecina, a tinut sa impartaseasca cu voce (foarte) tare filosofia de viata? mai ales perspectiva asupra cartilor? “la ce iti foloseste sa citesti carti? faci bani daca stai si citesti?”. parca am scris totusi… ๐Ÿ™‚ oricum, in emisiune am povestit.

faptul ca fata aceea nu e singurul exemplar nu poate fi negat. fiecare din noi a intalnit, fie si accidental, un astfel de personaj. uneori il intalnesti la teatru. il recunosti dupa tinuta, tona de parfum si dupa observatiile inteligente de la garderoba, dupa terminarea piesei. nu dau exemple, mi-e rusine…

mai nou il intalnesti in ceainarii. e mai “cool” sa mergi intr-o ceainarie decat intr-o cafenea. e noua moda. se vorbeste despre tot ce tine de moda si de reduceri, niciodata despre cartile din libraria in a carei gradina ai intrat. uneori si despre fitness (in fine, corp sanatos, minte…). intotdeauna se vorbeste mai tare decat media, mai ales daca te vad citind o carte alaturi. probabil te cred prea “scufundat” in lectura si se simt liberi. la orice.

la inceputuri mi-era drag sa merg in ceainarii. aromele, muzica, oamenii…

acum in majoritatea cazurilor dau peste cei care sigur vor povesti a doua zi prietenilor care nu s-au prezentat la apel cat de “super tare” e locul x sau y, cum au baut ei mojito, cum au barfit pe tz sau v…cu atitudinea superioara a celui care nu mai merge oriunde, ci intr-o ceainarie…de parca locul in sine le-ar creste IQ-ul cu 200%. inmultiti voi cu O

fragmentul de mai jos nu le este dedicat. se dedica unei alte categorii…si cred ca si pe asta o stiti. “pseudo-intelectualul de cartier”…putem sa-i spunem asa?!