1. imi plac oamenii saraci cu duhul pentru ca simplitatea reperelor de iubire sau ura nu le forteaza cu nimic echilibrul interior. pentru ca nu-si pun de altfel niciodata problema unui echilibru. omul cu duhul gol e fericit sau nefericit, dar nu in acesti termeni ci in termeni de “mi-e bine sau nu mi-e bine”. nu va analiza in profunzime cauzalitatea starii lui generale. eventual va identifica factori externi: munca, sef, nevasta/sot, copil/copii…si va incerca prin puterile sale brute sa se readuca la starea de confort
2. fiecare femeie are nevoie de un cal alb. evident si de print, dar daca printul cu pricina incepe sa uite ca o relatie nu inseamna procesul de cucerire si atat..atunci calul parcat in curte/balcon are rolul de a aminti ca la un moment dat totul parea de poveste. ajuta la conservarea nervilor fara xanax.
3. nu mai cred ca lucrurile bune se intampla oamenilor buni. oamenii buni sunt luati de fraieri, manipulati, folositi. oamenii buni nu vor ajunge sa se asocieze intim cu oameni buni, ci -compensatoriu-cu oameni care au nevoie de ajutor si care, cred asta, vor ajunge sa creada ca omul de langa li se cuvine.
4. decizia nu inseamna o alegere intre o situatie existenta rea si una potentiala buna. inseamna alegerea intre criteriile rationale si emotionale ale situatiei existente. teoretic ar trebui sa sune mai simplu. practic, e ucigator si dureros. inclin sa cred, bazandu-ma pe propriile experiente, ca tot ratiunea trebuie sa aleaga. cu creierul traim o viata, inima o punem pe medicamente daca e cazul
un 5 personal: some dreams really matters