de o vreme incoace ma intorc de pe drumuri cu tot felul de istorioare ghinionistice. inclin sa cred ca linia asta amara s-a incheiat o data cu drumul la caracal. nicio aventura semnificativa in termeni de masina, drum, picioare rupte. doar inca o aventura muzicala, intr-o sala de teatru exemplara si noua. recitalul lunii patrate a fost unul dintre cele “Altfel”: toti 3 am functionat ca in zilele magice, cand nu e nevoie de nimic altceva decat de o stare aparte pentru a fi fericit pe scena. sunetul impecabil, acord de aplauze pe piesele mai ritmate, caldura venita din partea publicului la piesele mele de suflet. cineva m-a intrebat de ce-am ales sa cant majoritatea pieselor in acord minor…e asa de simplu: din cand in cand, dincolo de zambetul si pe alocuri antrenul pe care un artist trebuie sa il aduca celor care vin sa-l vada, el, omul de pe scena, simte nevoia sa se deschida mai mult, cu totul, definitiv, cu plecaciune si cu sinceritate. pe de alta parte, era mult timp de cand nu mai cantasem intr-un recital “colinda copacului” sau “sirene”…
Continue reading “cronica de caracal si o multime de alte lucruri”