Azi si Cerul

alina-manole

Nu mai am timp sa ma gandesc la Maine. Aproape nu mai am timp sa visez, cu ochii deschisi, pe la vreun colt de strada unde, invariabil, ma voi uita in sus, spre Cer. Cat de dor mi-e de Cer! De geamul de la care in fiecare dimineata nu mi se oprea privirea in nimic! Acum il caut printre blocuri sau case si nu ii inteleg pe cei care stau numai cu nasul in telefon la fiecare trecere de pietoni 🙂

Nu mai am timp sa ma gandesc la maine pentru ca Azi e si lupta si munca, pentru mine si cei din jurul meu. Ca sa dozez energia fac pasi mici si fermi. Unul dupa altul, ordonat. Azi. Acum. Pasul 345. Pasul 346. Nu pot sari numaratoare pentru ca asta insemna un consum prea mare.

Stiu ca la un moment dat voi face pasi mari. Apoi pasi in fuga. Apoi ma voi desprinde si voi pasi prin aer catre visele mele. Azi stau cu mainile in mortar pentru Binele de mai tarziu.

Imi ingadui momente de respiro insa. Ma uit la o fotografie cu mare limpede. Am programat cateva concerte care presupun si drum cu masina, deci Cer privit sute de kilometri. (sper ca Cerul sa ma lase sa il vad si sa nu blocheze drumurile). Muzica imi salveaza Maine-le de fapt.

Azi, ACUM, pun cantecul asta – This is Heaven to me –  si aprind o tigara.

Jurnalul cartii mele de povesti – Capitolul 4 – Lansarea lui Adalbert

adalbert

Din 2009 incoace am lansat 4 albume proprii si m-am ocupat de lansarea a inca vreo cateva care nu mi-au apartinut. Inveti din greseli, cauti solutii, faci conexiuni, stii care sunt pasii.  Pentru lansarea cartii nu aveam decat un background de evenimente muzicale. Conferintele nu se pun. Teoretic mergi pe aceeasi linie, dar apare “problema”. Aia mare, care te panicheaza un pic (mai mult): publicul caruia i te adresezi nu e format doar din adulti. Oamenii-mici-pitici au reactii oneste, spontane, imediate. Ce sa le spui? Cum sa le prezinti ratoiul? Nu sunt parinte de copil ca sa inteleg ce gandesc si ce simt. Acestea sunt intrebari si dileme care m-au chinuit in toata perioada de pregatiri de lansare.  Acum, tarziu in noapte, cu durerea de cap fireasca si cu macar inca vreo 2 ore de muncit inainte, trag aer in piept si spun ca …nu trebuie sa le spui nimic oamenilor-mici-pitici din ce nu iti spui tie, om-mare-si-pitic, de cand ai scris cartea. Si anume ca ratoiul e ca orice copil care viseaza. Si ca si adultii viseaza, chiar daca altfel sau…la fel dar nu vor sa recunoasca.

Pe scurt, lansarea a avut un loc frumos, Gradina cu Filme. A avut muzica si pentru oameni mari cu copii, si pentru oameni mari fara copii si pentru oameni mici-pitici (de la Andries la Gasca Zurli). 🙂 A avut sampanie fara alcool ca parintii trebuie sa ramane in stare de trezie. Nu a avut dulciuri si fursecuri pentru ca sa nu se strice obiceiul mesei de pranz si pentru unii si pentru altii. A avut desene pe maini si pe chipuri si era valabila invitatia pentru toata lumea (Multumesc Mirela si Andreei tale!). A avut vorbe putine spuse de mine cu emotii cat China, si la figurat si la propriu daca ma gandesc la Cristian China Birta, care a spus si el cateva cuvinte. A avut cantecelul “Adalbert” pe care l-am compus luni noapte pentru marti dimineata la Neatza cu Razvan si Dani si pe care l-am mai repetat vineri noaptea la Andrei Partos in emisiune. A avut refren cantat de toata lumea mare si mica. Si apoi a avut intalnirea 1 la 1 cu fiecare om-mic-pitic sau om-mare care a vrut sa vorbeasca cu mine. Am avut prieteni care au umflat baloane, au pregatit cartile sau m-au fotografiat cu fiecare posesor de autograf in parte. Am avut prieteni care au vorbit despre eveniment inainte, in emisiuni TV, la radio, pe facebook sau pe blog, si daca au reusit sa ajunga si daca nu. Acum am sute si sute de poze la care ma uit pe facebook. Am avut prieteni care au venit acolo de pe drumuri lungi sau au rasucit programul pana cand au ajuns. Am avut prieteni vechi si prieteni noi de o ora si cu totii am zambit pana la urechi. As vrea sa va enumar pe toti, dar temandu-ma sa nu scap pe cineva, prefer sa va spun cu numele vostru din inima mea. Am fost zapacita si pe Nori tot timpul.

alina manole 1

Adalbert a fost al meu pana duminica la ora 12:00. De acum va puteti indragosti de el in buna pace! 🙂 E timid si retinut in medii noi, asa cum sunt eu. Pentru cei dragi insa, lupta cu toate puterile. Tot ca mine. Asta sa stiti in caz ca va bate gandul sa ne imprietenim 🙂

Cartea “Aventurile ratoiului Adalbert” se poate gasi in reteaua librariilor Carturesti si in EmaG 🙂

Pentru carti cu autograf, puteti sa scrieti mesaje private pe FB sau e-mail la carte@alinamanole.ro

Urmeaza concerte la care il voi lua cu mine 🙂 O vreme doar 🙂

ploaie si trandafiri

trandafiri

concertul…a inceput cu ploaie. cu cateva absente din sala probabil din acest motiv ca altfel nu-mi explic de ce “sold-out” si apoi vreo 9 fotolii goale. si cerere era inca. 🙂

dar, da, concertul a inceput cu ploaie. apasata, tunatoare. am auzit-o inca de la inceput din cabina. apoi am simtit-o, victorioasa.

racoare. in sfarsit. si stare. suplimentara.

emotii cat casa, cat sala, cat Luna. preocupari diverse inainte de ocupat creierii. probleme. unele ma apasa. de altele scap din gand inainte. trebuie sa scap. de 2 luni n-am mai cantat in Bucuresti. acasa. e lansarea “mica”. “mica” pe naiba, ca am emotii mai mari decat pe 2 iunie. in sala sunt oameni care nu m-au mai vazut demult. unii de 3 ani, aflu apoi. cateva suflete nu m-au vazut deloc. eu ce sa le spun? ce stiu sa le spun? ma simt mica si m-as ascunde. ma ascund in rochia neagra cu portativ.

“in urma mea” – prima piesa. apoi ma gandesc la ploaie. vorbesc putin, mai putin decat de obicei. nu vreau poveste azi, vreau cantec.

spre final un trandafir. apoi fragile si albe, tuberoze. apoi un buchet de flori de camp. un unicorn turcoaz. la “fara un sfert” un buchet mare de. de punct. 🙂 si rosul acela pe care il iau in brate. si-l port cu mine dupa concert. in racoare. cu un pahar de vin alaturi si cu prieteni nevazuti demult.

peste putin timp plec in orasul meu de catifea. la Sibiu. Peter Hammill, Haouschka. anticariate. terase cu soare si cafea. ganduri. poeme care se vor scrie. am bagaj de facut.

buna dimineata!

Jurnal de album 2014 – fila 4

Lucrurile merg pe drumul potrivit. Am terminat partea instrumentala a tuturor pieselor. Mai avem pentru 3 dintre ele de inregistrat una-bucata-inspiratie-de-Dan (adica trompeta lui Dan Nicolau, care a tras deja pentru 2 dintre piese). Vocea e prezenta pe 5 piese din 11…vocea “de studio” adica, pe care, datorita echipamentelor de rigoare, o veti recunoaste la perfectie daca ati fost la concerte 🙂

Se poate spune ca ne “miscam” rapid, nu?

Am avut si zile de pauza, fie pentru ca am avut eu cu Raul concert (luni) fie pentru ca Victor a avut treaba. Va urma acum inca o pauza de cateva zile, cat ne mai linistim urechile si timpul. Urechile sunt inselatoare, dragele de ele, asa ca vrem sa ascultam timp de o saptamana altceva, pentru ca atunci cand ne intoarcem in studioul de lucru sa fim mai critici cu ce avem pana acum. In ceea ce priveste timpul, el se imparte si pentru altceva din viata fiecaruia decat albumul meu. Am de lucru si de recuperat absenta mea in niste proiecte, Raul are la randul lui repetitii si evenimente, Victor pleaca din Bucuresti stim-noi-cu-cine 🙂

Da, am ramas in stare permanenta de lucru 3 oameni: eu, Raul si Victor. Asta pana cand ne va da afara Victor din studio ca sa stea linistit si sa lucreze in ritmul si parametrii sai acele chestiuni tehnice necesare materialului audio. 🙂

Ca sa dau ceva din casa: piesa “Trezeste-ma“, care in luna martie implineste 3 ani de cand a fost cantata pentru prima data pe scena (vezi youtube) va fi pe album in formula “simpla” de voce si pian. Pentru mine este unul dintre cantecele care poarta si amprenta mea de viata si de aceea il cant cu emotie de fiecare data. De vreun an si jumatate a devenit si cantecul preferat al lui Raul. Asa ca am fost egoisti si nu am vrut sa-l “impartim” cu nimeni. L-am cantat impreuna in studio, ca intr-un concert si a iesit…cumva. Sper sa fie si pe gustul vostru 🙂

Voi profita de “vacanta” de studio ca sa mai reglez si administrative. Se cauta sponsori in continuare. Se ofera coperta 4 pe album, bannere, comunicate si comunicari plus altele tehnice… 🙂 Idei?

Ca data de lansare…inca nu stiu sigur, sper sa fie pe la finalul lunii mai sau inceputul lunii iunie. Sunt si aici destule de programat, rezolvat, vorbit. Ma gandesc serios sa iau ajutoare pentru toate cate sunt de facut si pe care nu le pot face singura. Pot sa anunt public deci si ca se cauta voluntari. Oferta de formata din ras si muzica si buna dispozitie. Si din cand in cand, daca voluntarii ma vor vedea stresata si incruntata, sa stie ca singurul mod in care redevin eu insami, este sa ma ia in brate si sa-mi spuna ca va fi bine. Deci? 🙂

Astept semnale si despre sponsorizari si despre voluntariat pe e-mail, astfel incat sa pot raspunde si eu normal si organizat 🙂 (alina  at alinamanole punct ro)

Strecor discret informatia conform careia s-au pus in vanzare biletele pentru concertul din 22 martie 🙂

poti sa dai vina pe mine

poti sa dai vina pe mine

daca vrei, poti sa dai vina pe mine
pentru ce nu merge, pentru ce nu se misca
pentru ca nu te mai iubeste
pentru ca ai copii suparati
pentru ca nu ai prieteni buni
si ca te doare capul din cand in cand
poti sa spui ca am luat eu tot
toate miliardele de drumuri, de vise, de oameni
si le tin in dormitor, pe raftul de jos
poti da vina pe mine ca sunt asa cum sunt
suficient de cumva
de altfel
si de naiva
cantand despre asta
in lumea mea
acolo unde se intampla
de fapt
sa am un singur drum
cu miliarde de vise si de oameni
printre care si tu

sunt alina manole si sunt o pacatoasa

Intrebarile voastre si dimineata mea de sambata

mi-a venit ideea ieri, in timp ce scriam raspunsurile la “alina, tu cand iubesti” si la “alina, de ce nu…” .

va pun la dispozitie o adresa de e-mail la care sa puneti intrebari. de viata, de dragoste, de femei, de barbati. voi alege din ele, fara sa le fac publice pe toate, pe acelea la care pot raspunde public pe blog 🙂 adresa este alina at alinamanole punct ro 🙂

nu e provocare, e invitatie. mai am cateva intrebari primite deja si, in masura in care voi gasi timp, voi scrie ce cred, ce simt…

se intra in linie dreapta, e saptamana cu 1 noiembrie, cu Joia Pacatosilor...am de rescris scenariul un pic, niciodata nu e la fel…

am avut o dimineata frumoasa, bucurii mici inseamna sa mergi la piata in dimineata de sambata si sa te urmareasca peste tot miros de mere si de struguri…sa faci slalom printre oameni si sa fie soare si sa primesti flori….doamna de la supermarket a zambit vazandu-ma cum imi tin buchetul in brate ca pe o fragila vietate grena 🙂 eu si florile mele, pe care le primesc ca pe niste prietene bune la ceai 🙂

acum termin tigara si ma duc la cantecul meu cel nou, e scris de cateva zile si ma asteapta, are refren incert, lipseste un acord de fapt…cuvintele s-au scris pur si simplu…

sa aveti zile de odihna meritate 🙂

sper sa ne vedem luni, la concertul artistei Sanem Kalfa

eu si noul meu cantec

unele intalniri lasa un fluture in urma, altele lasa un curcubeu, altele lasa cuvinte. pentru fiecare dintre acestea ma bucur la fel, fiecareia ii corespunde un alt cantec, un alt zambet atunci cand sunt pe scena, un alt algoritm de a simti si canta. acum am in minte mai ales piesele noi care s-au scris (iara nu le-am scris eu, ca stiti ca impart si cu cerul) si care-mi aduc un freamat aparte. s-au adunat in ultima vreme cateva care-mi aduc culori in obraji, satinate.

“s-a scris” un cantec nou mai devreme. e o poveste ca pentru cei mai copii dintre toti adultii. adica pentru cei care stiu sa se joace. cu adevarat Stiu.

mi-am pus un pahar cu vin rosu, cantecul pare ca sta la masa cu mine. e un soi de perversiune muzical-amoroasa intre noi. ne cunoastem deja, putem sa ne facem bine, la fel cum putem sa ne facem rau. el stie ca lucrurile se aleg cumva, eu aleg astazi sa-i acord intreaga mea atentie. maine isi va schimba un acord si imi va da de stire pentru a fi sigur ca da, am inteles.  in timp, dupa ce ne vom acorda suficient, vom aparea in public, pentru ca SI acolo (iata perversiunea de care scriam mai sus ) ne este totul permis.

am avantajul ca stie ca sunt cea mai minunata dintre toate femeile care-l puteau scrie. are dezavantajul ca el sa nu-mi fie de ajuns …

da, unele intalniri lasa cuvinte in urma….

altele…nimic 🙂

meteorit

sa mai fie scris si despre viata, despre ceea ce e dincolo de munca, dincolo de drumuri, concerte, fotografii, e-mailuri obligatorii. parca numai despre asta am povestit in ultima vreme. si acum fac o pauza, trag aer in piept si … la la…lalalala….(nu, nu smiley, ci “adevarul” lui manole).

imi fac, in mod constient, cat mai putin timp pentru statul cu mine in forma de singuratate agreata, cea constructiva sinelui: de adunat ganduri, impachetat inutile lucruri, pus puncte acolo unde trebuie. ma aman de la o zi la alta, compensez asfaltul prin rasfat cultural. ma refuz cumva. imi blochez (inca un pic) mersul in adanc.

pe de alta parte imi convine rolul de observator. undeva, intre femeie si artist, realizez ca in perioada aceasta prea putine mai ajung cu adevarat inauntru, dintre cele din viata civila, ca bucuriile legate de concert sunt alta istorie…

hm…da, vad un pattern, nu ma voi speria, e doar sezonul de acumulare. ce va iesi din asta…habar n-am. poate inca un cantec, o decizie buna, un meteorit… 🙂

maine am concert.

(p.s. poza e cam singura civila din ultima vreme pe care sa o am in calculator. e de la craiova cand stateam de vorba cu un om frumos)

despre mine … versuri tatuate

cu piesa de mai jos am deschis concertul de la VSLO (Vama sub Lumini de Oscar), alaturi de dragii mei dragi Adi, Teddy si Nasu’. apoi, intr-un fel, nu mai stiu ce-a urmat. cumva tot ce cant se rescrie si cum tot ce sunt pe scena sunt si in afara ei, ma rescriu in timp real, masura cu masura, nota cu nota. doream sa-mi fac un tatuaj acum 2 saptamani si jumatate, stiam exact ce, ma hotarasem brusc, eliminand toate ideile de pana atunci. 3 litere cu semnificatie. acum ma tatuez interior, ca sa zic asa, in camerele acelea care nu raman niciodata secrete. cum nu ma pricep prea bine, e dureros, recunosc.

cine vrea sa asculte piesa o gaseste pe albumul “dragoste in 3″…

despre mine, m/v alina manole

despre mine poti sa spui ca m-ai iubit, ca langa mine-ai fost fericit

si ca te-am facut sa simti macar o data si dragoste si patima Adevarata

despre mine vei auzi lucruri bizare: ca sunt femeia Lor, ca n-am hotare

dar o sa poti sa spui ca m-ai iubit candva si o sa mi te adresezi cu “dumneata”

despre mine vei sti intotdeauna cert ca n-am copii, ca tot te-astept

ca am albit in graba si ca-mbatranesc si am ajuns sa spun ca nu te mai iubesc

despre mine se vor spune multe: ca am gura de scoica si arunc insulte

in dragostea femeilor neplanse…inca…

despre mine? doar lucruri marunte!

despre mine vei auzi lucruri bizare: ca sunt femeia Lor, ca n-am hotare

dar o sa poti sa spui ca m-ai iubit candva si o sa mi te adresezi “femeia mea”

despre mine vei sti intotdeauna cert ca n-am copii, ca tot te-astept

ca am albit in graba si ca-mbatranesc si am ajuns sa spun ca nu te mai iubesc

despre mine se vor spune multe…

despre mine se vor spune multe…

multe….

multe…

plec putin – si actiune si versuri

asa, ca inainte de plecarea in Vama Veche si de concertul de acolo, in spiritul articolului de ieri, mai postez versurile unei piese de pe albumul Dragoste in 3

“Plec putin (m/v Alina Manole)

Vezi tu, a trebuit sa plec putin, nici n-o sa stii ca nu-s aici

Ma voi intoarce in curand c-un pumn de licurici

Ar trebui sa-nchid fereastra…cred…la noapte o sa rada un nor

Mai stii povestile ce le spuneam? Povestile nu mor…

ref: Si daca o sa-ti fie dor…nu ma cauta, nu striga, sunt aici in preajma ta

A trebuit sa plec un pic, s-adun nimicul din nisip

Vezi tu, a trebuit sa plec un pic, stiu c-ai vrut sa nu mai plec deloc

dar langa tine nu mai stiu daca pentru mine mai e loc

ref: Si daca o sa-ti fie dor…nu ma cauta, nu striga, sunt aici in preajma ta

A trebuit sa plec un pic, s-adun nimicul din nisip

….

Vezi tu, a trebuit sa plec putin…

Vezi tu, a trebuit sa plec…”

Buna dimineata, Femei! Buna dimineata, Barbati!