cine e eutanasiat de fapt?

citesc declaratia unei asociatii care lupta pentru viata cainilor comunitari. toate bune pana la partea care spune asa: “eutanasia este o masura violenta, o masura traumatizanta pentru iubitorii de animale, care nu ar fi dus decat la foarte multe probleme.” ma scuzati, eutanasierea poate fi violenta pentru animale, nu pentru iubitorii de animale. de asta trebuie facuta cu cap (sau poate exista vreun post tv care sa preia in direct actiunile si iata cum e expus bipedul consumator TV?!). in alta ordine de idei, gandindu-ma la petitia on-line impotriva legii eutanasierii cainilor vagabonzi, ma intreb foarte serios cati semnatari ar fi dispusi sa plateasca lunar o taxa pentru sprijinirea activitatii adaposturilor. nu mai zic ca ma intreb cati dintre semnatari ar fi dispusi sa-si ia acasa un caine, pe care sa nu-l tina pe scara blocului sau in curtea interioara, ci in spatiul propriu…

revenind… oricat de multe si bune intentii ar avea asociatia cu pricina, citatul pe care l-am dat mai sus suna prost. nu  oamenii si sensibilitatile lor din fata TV-ului conteaza in ecuatia asta. sau poate citesc eu prost, sub imperiul unui moment al zilei nepotrivit. sau poate gresesc eu si nu iau in calcul  “principiul demnitatii si al liberei dezvoltari a personalitatii umane”


cainii de la bloc

prietenia mea cu cainii de pe strazi sta sub semnul incertitudinii. ce ma fac cu cei din scara blocului?!

eu – om prietenos de fel, care a avut caini, muscat cu semne prin vremea copilariei dar cu trauma depasita.

cainele din fata mea – istorie necunoscuta, capacitate de analiza si reparatii psihice inexistenta, intentii…de care?

pe scara blocului in care locuiesc vecinul de la etajul 1 are grija de 2 caini. batrani dupa cum le e mersul si le sunt dintii. cainii stau in capul scarilor de obicei sau pe presul vecinului sau cand vor sa iasa afara fix la iesirea din bloc. unu mare si unu mic. ala mic e si negru si isteric. aleatoriu incepe sa latre. si latra, si latra…latra dupa cum il taie capul la cine intra sau iese din bloc. ma gandeam ca are ceva personal cu mine (deh, urme de motan alb si gras) numai ca am observat ca si vecinii au parte de acelasi tratament. nu functioneaza nici ideea de boabe, oase etc…

cea mai sinistra parte e atunci cand nu merge liftul.  cum a urca pana la mine inseamna a trece si pe langa ei…well…nu-i usor. uneori tac. uneori incepe galagia si din cauza celui mic si negru incepe si ala mare si bej (care e chiar foarte simpatic si asa de batraaaan). am avut si un incident cand s-au repezit cu dintii foarte la vedere.

am anuntat administratora in termeni pasnici de tipul “ok, inteleg ca are grija de caini dar…sa-i tina cumva mai  in astampar”. mi-a spus sa vorbesc cu vecinul. m-as duce sa vorbesc cu el da’ mi-e frica de cainii de pe pres. 🙂 si apoi ce sa-i spun?! mi-e mila si de caini…mi-e mila si de mine, ca injectii in burta am facut de cateva ori in viata asta si-s dureroase.

acusi incepe vremea buna. libertatea lor de miscare va fi si mai mare si noptile nu vor mai fi lasati in casa (stiu din sezoanele trecute). daca va merge liftul..m-am scos! daca nu, cred ca voi adopta strategia de trezit toti vecinii (adica ii las sa latre pana cand asurzesc toata scara) dupa care voi urca safe 😀

serios acum, inca ma mai gandesc la o solutie…inainte sa se intample un incident nefericit pentru toate partile implicate. pana atunci insa ma stresez de fiecare data cand trebuie sa plec pe undeva…

ca sa ma imbunez asa…

p.s. initial thumbnail-ul era cu un caine isteric…mai bine un hot dog..