Sezonul de insomnii a inflorit inaintea pomilor, asta e primavara, iarasi ploua cat sa ascunda verdele, exclamam deja de uimire, cei care ne uitam in sus sau in perspectiva, avem magnolii, tufe si iarba, dar parca nu simtim intre dinti crud, nu inca, azi e soare cat de cat, cine stie cat il tine, insomniile cu ceas pus sa sune sunt cele mai greu de suportat, iti pacane ceva sub perna si in vis parca-i bomba sau metronom, orice devine interpretabil, mai ales in ameteala somnului care nu vrea sa plece daca de-abia a venit, motanul nu mai intelege nimic, noroc ca aude si el cum suna alarma si incepe sa miaune, te tarasti din pat in timp ce o parte din tine iti spune ca e in regula, mai poti sa stai 5 minute, da, 50 de minute, nu se intampla nimic daca 50 de minute stai, noroc cu cafeaua, noroc cu laptele pentru cafea ca raceste cat sa iei prima gura cat o jumatate de cana, cine te-a pus sa pierzi la un moment dat sirul orelor stand la palavre ca uite, de atunci totul s-a transformat in veghe, veghea de primavara undercover, radioul te enerveaza dar e bine sa fii nervos ca asa pleaca somnul, adica nu pleaca, se aduna din tot corpul intr-un singur punct din tine, va pulsa acolo pana spre dupa-amiaza cand vei da orice pentru 5 minute, atunci nu te vei mai putea gandi la 50, buna dimineata, pana atunci mai e, sa inceapa ziua, pleci cu drumul ca si cand ai pleca din tine.
m-am trezit la 7 si-un pic cu senzatia ca sunt in ziua de ieri. de asta nu-i bine sa te rasfeti prea mult – mi-am spus – asa apare dorinta sa incremenesti tot in secventa ultima, cea mai linistita. 🙂 azi, teoretic, duc chitara la doftor. asta dupa ce o mai cant un pic “la rece”, ca am de stabilizat niste formule pentru un cantec nou. ma simt ca si cand mi-as duce la medic o parte din mine. asta suna aiurea un pic insa daca nici ea…atunci cine sta in bratele mele in cele mai frumoase dintre momentele de creator? 🙂 si am emotii, serios, astept sa mi se spuna “aaa…nu-i nimic grav…o zi si gata…5 minute si gata”. nu stiu cum sa descriu starea…poate si pentru ca e miercuri si e gri si beau pentru prima data dupa multa vreme cafea foarte tare. sau poate pentru ca, pregatind chitara de plecare am scos din toc biletelele si actele de acum ceva ani, iar pe unul dintre ele scrie “te iubesc” si de aici alte emotii intoarse in timp. de la vreme mi se trage, e clar! 🙂 ori sunt romantica azi, ori nu mai sunt! 🙂
dau anunt (si aici) pentru maine, joi, 30 octombrie, ora 23:00. cine sta acasa si are televizorul la indemana, ne poate vedea pe TVR 2 in cadrul emisiunii “Omul cu chitara”. Am fost impreuna cu 3 dintre dragii mei muzicali, adica veti vedea si auzi formula de cvartet. Veti vedea ce surprize mi s-au pregatit si cam cum m-au emotionat niste gesturi. De “piatra” sunt doar in asfaltul vietii mele…in rest… 🙂
pentru o trezire completa am optat azi pentru Lindsey Buckingham. nu-i prima data and ma scoate omul asta din toate mintile si starile.
6 concerte in 6 zile. fara pauza. de ce sa fie pauza? era vorba de 6 concerte nu de 12. la 10 de fapt as negocia o zi libera. pana atunci, au fost 6 zile si 6 orase diferite. fiecare cu piticul propriu. daca as fi avut timp, as fi scris dupa fiecare concert. despre oamenii care au venit in cluburi si care s-au comportat ca la teatru. adica mi-au daruit liniste si atentie. sper ca ce am oferit la schimb a fost pe masura gestului lor. am primit flori, daruri, zambete, imbratisari, povesti. am cunoscut si personal oameni stiuti doar de pe facebook. am calatorit 1200 de kilometri printr-o toamna minunata, aurie. a fost frig si soare in acelasi timp.
Sibiu – orasul meu de catifea…m-a primit cu bratele deschise si am cantat la unison multe dintre piese…
Cluj-Napoca – energie multa si nu stiam cum sa ma impart cu totul, de tot…
Baia Mare – mai calda decat anul trecut si cu pitici destui…
Zalau – surpriza unui loc atat de plin si de atent…
Brasov – cald de sufragerie de acasa…
Bucuresti – atatea chipuri noi sau demult nevazute…
in rest…bucatarie de turneu. cu foarte bune, cu mai putin placute. cu surprize frumoase. cu stress. cu bagaje desfacute si impachetate la loc in aceeasi zi pentru ca dimineata si cafeaua plecarii spre alt loc sa fie mai line. cu mic-dejun la pat sau o vorba tarzie despre muzica. cu artificii sau cu revederi. cu spanac pregatit cum trebuie sau supa crema de legume geniala. cu geaca de iarna si nas in soare. cu ora de trezire si ora de somn. cu muzica. cu oamenii de langa mine – cvartet frumos de calatorie.
vinerea aceasta…peste 2 zile adica…am din nou concert in Bucuresti. se deschide un club nou: Cotton Club. e in pasajul Palatului Telefoanelor. pe Calea Victoriei 50. asta daca am inteles eu bine. si cred ca da 🙂 concertul nostru va fi atipic in ecuatia evenimentelor organizate. sunt bune si exceptiile din cand in cand. fiind vorba despre o deschidere de club, intrarea este libera 🙂
va fi ultimul concert pana…oho…departe! am ceva in minte, o schema intreaga. eu si piticii mei care se joaca. si mai am de gand sa fac una sau alta…inca nu le spun pentru ca in ultima vreme ori nu mi-a iesit cate o idee, ori am stat dupa altii, ori am intalnit cate un gica-contra care a zis nu la orice. tot de capul meu le voi face insa…ca de obicei 🙂
si cum intotdeauna o iau in pasi mici, intai trebuie sa rezolv migrena. e a doua zi. am scos-o si pe strazi, m-a lasat cat sa rezolv treburile, apoi a revenit, sacaitoare si neplacuta.
ii mai dau niste poze la care sa se uite. de la Sibiu si Cluj de exemplu 🙂
iubire, mai avem timp cat pentru indulcit cafeaua, mi-e prea dor sa ma indragostesc, cat de cuminte sa mai fiu sub soarele asta, in caldura asta infernala, dorintele s-au transformat in parfum de care nu pot sa scap, amesteca tu in cafea varful de vreme care ne mai ramane, fericit cel ce va veni dupa tine, dupa mine-ca-si-cand-as-fi-cu-tine, fara agende, fara calendare, atat de simplu incat sa-l iubesc pentru ca e totul atat de simplu, uita-te la mine, scriu ca si cand te-as iubi, traiesc ca si cand te-as iubi, altfel cum sa ajung icoana in loc de pacatoasa?, cafeaua asta se raceste, pe fundul cestii mai e un pic de timp, am stat ca prostii prea mult, n-am inteles nimic si suntem batrani, la naiba, stim ce inseamna gestul acela, unic, definitiv, “iubito, ma vrei?”, spune-o! ca sa dam cel mai frumos final povestii, daca mai continui o sa ma evapor, va disparea muzica toata, n-am timp pentru ca nu am, nu din cochetarie, ia tu ultima picatura, eu ma uit la tine ca la mine, macar tu de te-ai bucura cumva, te-am visat din nou, o data pe an te visez, de fiecare data imi aduci fructe rosii si esti jumatatea mea perfecta, inima mea e cea mai mica pasare cantatoare, acum o sa plec, agonia asta ma face sa plang si ma fura de vise….imi intind aripile uite-asaaaaaa….
imi rezerv cafeaua a doua a zilei pentru un gand inapoi, spre spectacolul lui Nicu Alifantis de la Opera. imi amintesc fragmente aparte, apoi vine impresia de ansamblu peste mine si apoi … kamadeva. spectacol ca un tablou incastrat intr-un bob de orez, cu toate detaliile posibile. zambesc la gandul asta. am cateva repere de profesionalism in muzica romaneasca. am putine momente insa cand inca de la inceputul unui spectacol ma emotionez ca naiba si nu stiu daca sa zambesc sa plang sa sar in sus. sau poate sunt fan? 😀 acum ascult albumul Mozaic, album elaborat, am cel putin 3 piese care-mi plac mult mult mult. inca nu m-am rupt suficient de auditia efectiva astfel incat sa pot sa si lucrez in acelasi timp, de asta prefer sa scriu pe blog desi ma asteapta un document de corectat…
eclipsa si luna plina m-au dat peste cap si am avut migrene in diverse stadii. acum mi-e bine (in fine, cam de ieri a inceput sa fie bine) si sinapsele functioneaza normal. am de luat decizii in care teoretic primul plan imi apartine. nu e usor niciodata. noroc ca am timp de gandit si analizat.
citesc in ultima vreme Saramago, ma copleseste pe alocuri, ma bulverseaza, ma apasa, ma irita, ma face sa izbucnesc in ras sau sa spun “ok, la asta nu ma gandisem”. diana a avut dreptate: pe scriitorul asta il poti iubi sau nu, nu exista cale de mijloc.
am avut, tot in ultima vreme, etapa “activul primavaratic” 🙂 am ordonat lucruri, am aruncat, am donat, am eliberat, am curatat, am impachetat iernile, am facut loc. dodo bulversat, ca orice motan care stie exact ce repere si-a luat pentru cat mai putina miscare. in fine, nu doar el bulversat 🙂 inca mai am de rezolvat cu chestiile mici, acelea mici de tot care ocupa spatiul fara sa-ti dai seama, de la tuburi cu spuma de par la tus de pleoape care nu-ti mai place. si sunt prea feminine toate ca sa deleg… in plus, vine sectorul de cercei, bratari, coliere si accesorii care (nu stiu exact cum 😛 ) se amesteca si se incurca si se….de capul lor.
a! mi-am numarat rochiile. 31. trebuia sa fie numar prim, ma bantuie numerele prime, am si notat odata cate mi-au marcat existenta. nu pot sa renunt la niciuna dintre rochii, fiecare are istoria ei, mai mult sau mai putin publica. unele le-am depozitat – isi au locul fie in alt anotimp, fie in alta conjunctura de viata.
astazi la 12 aerul era inca proaspat, ca in diminetile de vara pe la 7 si jumatate. am inspirat adanc, mi-am pus ochelarii de soare si mi-am trimis o ocheada, narcisista, intr-un vitrina de magazin. mi-a placut bruneta imbracata in albastru 🙂
prostioare 🙂
reanunt, serios, ca joi ne putem vedea in bucuresti. eu va cant, voi va ganditi la ale voastre. poate si vorbiti cu voi, dar in gand, ca cine stie ce adevar iese afara si asta, din cate stim, nu trebuie sa se intample.
sambetele au fost facute sa fie lenese. cred ca dumnezeu a cascat atunci in timp ce framanta timpul si ne-a dat asa, o secunda mai intarziata, care sa se amestece cu celelalte si sa le incetineasca mersul.
cand celalalt doarme inca si tu nu mai ai somn, dimineata de sambata are freamatul surprizei. sa faci cafeaua, sa aerisesti casa de fumul de tigara, sa cobori dupa un croissant cald, sa deschizi “jazzradio” si sa stai cuminte, in liniste, inca un pic. apoi sa mergi in dormitor unde sa-i vezi trezirea…ochi deschisi pe jumatate, zambet, apoi o mana intinsa catre tine si o imbratisare in asternutul cald…
“buna dimineata” spus in soapta, zambind. secunda “aceea” lenesa oprind timpul, tot, undeva sub perna care sta pe parchet, langa paharul tau de vin…
dupa un “uichend” cu mijloace de comunicare decablate si dureri de “mijloc” bune de stat si rasfatat, pot sa spun ca saptamana incepe bine. ca si cand n-ar fi. adica e o “luni” fara agitatie, doar chestii normale, de bifat, de lucrat, de decis, de ales…
se anunta deci o luni in care cafeaua de dimineata este suficienta.
a, ce s-a intamplat insa in ziua de sambata si m-a bucurat: cu ajutor, ca singura ma pricep cu moderatie, am urcat pe youtube un montaj video cu una dintre piesele subsemnatei, cantata in formula de spectacol voce-pian, cu Raul Kusak. nu e clip, e o secventa live. momentul acela avea loc pentru prima data pe 12 aprilie 2012, in joia de dinainte de Paste. saptamana aceasta, joi, pe 14 februarie (pura intamplare) reluam spectacolul si sper sa le placa celor care vor fi in bucuresti la clubul taranului, dornici sa scape un pic de inimioarele rosii de la tarabe si sa faca loc sinceritatii din inima 🙂 (pentru cine nu mai prinde loc la rezervarile telefonice, exista locuri care nu se “dau” prin telefon – scaune inalte – si mai exista si tejghea de pus berea, cafeaua… si se mai intampla sa nu ajunga cineva si sa ramana cate un scaun doua libere…)
ce mai trebuie sa spun este ca spectacolul nu va avea pauza. nu e un concert tipic. in schimb, dupa ce cobor de pe scena mai putem sta la povesti si sa bem un vin bun in club. nu stiu cati dintre voi ati citit articolul din catavencii…am aflat insa azi, ca tot e luni, vestea buna a prelungirii contractului si asta ma bucura mult. unele lucruri bune trebuie sa ramana aproape.
gata, hai ca pun si linkul catre “casatorie in stil italian” si ma intorc la muncile mele
sa aveti o saptamana frumoasa si, asa cum ii spuneam cuiva drag de dimineata…cu un zambet pe zi si un moment cu umeri moi!
sa iti bagi picioarele in ea de luni si te dai bolnav la birou ca sa ramai in starea asta de “nimic de facut”. asa, ca sa ti se para ca opresti timpul in loc si sangele si gandurile si pocniturile mici pe care le auzi in creier din cand in cand. te chinui un pic pentru ca deh, obiceiurile proaste zgarie cu insistenta cand incerci sa faci ceva fix pe dos. ca de exemplu…cum bei cafeaua. o bei la masa din bucatarie, in timp ce verifici mailurile si aprinzi tigara, sau in pat, in camera-in-care-nu-se-fumeaza? televizorul e deschis imediat pentru stirile de inceput de saptamana sau nici nu observi ca exista?
o luni in care sa lenevesti atat de mult incat corpul sa se infurie, sa te implore sa faci macar un pas in afara cearceafului si sa te lupti cu tine…sa mai cedezi din cand in cand cat sa vorbesti la telefon si sa incepi sa tanjesti dupa linistea din camera de dincolo.
apoi, dupa cateva ceasuri, pentru ca faci ochii mari, sa parasesti ziua de luni, asta faina, si sa pleci pe strazi, fara sa te mai clatini asa de rau pentru ca proastele obiceiuri s-au retras si ele, in jena si vinovatia lor uriasa. macar azi.
aterizarea pe asfalt a fost in regula, desi am putin senzatia ca ar trebui sa merg pana la ovidiu sa-mi iau o cafea…
cu alte cuvinte, am ajuns la bucuresti de la mare, care mare a insemnat vama veche si 2 mai.
pe scurt cum a fost (ca mi-e somn tare si trebuie sa pastrez forte pentru ca ziua asta e incredibil de lunga)
1 mai? concert de dimineata? uaaaau! 🙂
senzatia de intiiiins, mirosul de cafea, ceva papa bun in pregatire, somn pe chipurile tuturor, lene, soare, atat de lumina incat sa iti vina sa te intinzi undeva ferit si sa mai stai putin.
nu am crezut niciodata ca un “matineu” poate sa aduca atata liniste si calm. ne-am trezit incet, si noi, si ei, insotitorii din fata scenei, intr-o progresie lenta de ritm. da, la un moment dat “am cazut din pat” 😀 pentru ca a picat curentul si s-a auzit o bubuitura intr-un mare fel. fix pe “tu ai vandut marea”. cand sa arat si eu ca am plamani (adica sa termin piesa la rece) a pornit din nou si am reluat momentul, ce-i drept, cu ochii un pic mai mari 🙂 dat fiind faptul ca nici la concertele rock de amploare (vezi alternosfera) nu s-a intamplat asta (sa pice curentul), pot sa consider ca energiile adunate la un loc la soni erau si mai mari si mai faine. evident, cu lipsa de modestie si mult simt al umorului 😀
a fost un concert minunat pentru mine, ca artist, nu pentru detaliile de tipul “cum a sunat”, “cum a fost mometul x” etc ci pentru ca ne lafaiam intr-un soi de pat imens zeci de oameni si era dimineata si vama si mare si altfel si…(daca va ganditi la prostii, va mananc! si n-am pus “smiley”)
cand ai concert sa zicem in dimineata asta si apoi a doua zi seara….mmm…e si mai frumos! 🙂 am avut timp de rasfat si de relaxare si de vorbit si de haladuit destul intr-o “vama” pestrita in care singurul lucru la care vreau sa ma gandesc e ca nu se asculta manele. restul tine de istoria recenta, pe care o accepti sau nu, de la asfalt la “pitzi”, taximetre si trening, intr-o devalmasie totala. e insa valabil peste tot ca atata timp cat ai o companie frumoasa oricum restul nu mai conteaza. in plus, cand papi cele mai grozave midii pe care le-ai papat in ultimii 2 ani…si esti undeva la pescari si te uiti la mare care-i sus si nu curge si cerul e in valuri…
a doua zi, desi au existat niste activitati pana la ora de concert, a fost incredibil de cald si, pentru ca nu ma introduc in apa din frica, iar pe mal de mare era crunt de frigator…i-am vazut pe altii (stim noi cine) aruncandu-se in piscina 😀 pana si imaginea asta a fost racoroasa 😀
seara am avut recital, la aniversarea localitatii 2 mai. a fost o zi lunga pentru locuitori (manifestarea a inceput pe la 3-4), secventa folk a intrat in scena la 9 si ceva, rockul la 11. norocul a fost ca frigul de noapte (experimentat cam sinistru cu o noapte inainte) a fost un pic mai bland si vantul s-a dus sa bata mai pe mal de mare. a mers ceas totul, m-am bucurat sa fiu in acelasi loc cu oameni faini, fiecare dintre cei care au urcat pe scena a gasit solutiile perfecte de recital, de atitudine. m-am trezit la un moment dat ca-s mandra de oamenii pe care ii cunosc ca sunt asa cum sunt si ca fac lucruri si pentru ca asa-i poarta sufletul, nu buzunarul. asta e insa alta poveste. 🙂
azi, dupa alte drumuri, am ajuns in bucuresti si am constatat ca trebuie serios sa imi scot tricouri si sandale…nu doar nisipul e fierbinte 🙂
evident am primit si o veste proasta din pacate…legata de laptoapa. cred ca ma urmareste un gand rautacios, ca prea mi se strica toate echipamentele 🙂 maine va spun si ce si cum. tot maine va anunt ce fac pe 7 si pe 9 si pe 10 si pe 11 si pe 12 mai. voi incerca sa scriu inainte de probele de sunet pentru concertul din wings 🙂
va las cu cateva pozelici facute in perioada asta 🙂
probe de sunet, la ora 9 dimineataConcert Alina Manole - Papa la Soni - ora 11:00recital 2 mai- ora 22:30...cred...O mana buna de folkisti 🙂bocancii mei bestiali trebuiau imortalizati 🙂Marea mea fara contrast, de undeva de sus de la pescari
bun, deci e oficial, mai mult decat oficial. pe 1 mai cantam la mare. cantam – eu, adrian, teddy si claudiu (nasu’). la ora 12:00. 11:00. ziua. sa nu va aud ca n-ati stiut, ca era prea “tarziu’, ca era “noapte”. nu! va astept la o cafea, de dimineata, inainte de pranzul traditional de la Papa la Soni. in timp ce fierb ceaunele, in timp ce ne pregatim pentru pranz bun. nu stiu care va fi playlist-ul. muzica mea e una de noapte. pe de alta parte, adevarurile spuse la lumina zilei sunt altfel. si pentru fiecare dintre cei care vor fi acolo pregatesc ceva altfel.
e dimineata deja. e devreme de miercuri. am o dorinta de dragoste cat Luna de mare. Si nu voi spune “luna patrata”. Voi spune doar ca cea mai adevarata dintre iubiri e cea a dracului de sincera. Cea care pusa in fata Adevarului nu se da inapoi.
