8 ani si-un semn de infinit

cover 2

Acum 8 ani mi se parea ca trec prin iad. Toate pregatirile, lipsa mea de experienta in zona de organizari evenimente mari, prima mea lansare de album, miza mare, detalii multe de pus la punct. Acum nu e mai usor, e doar mai ordonat totul. Sau asa imi place sa cred. 🙂 Ordonez si aici informatiile despre concertul aniversar de pe 24 martie 2017 🙂

1. Detalii tehnice

Concertul va avea loc in Clubul Spice din Bucuresti. Clubul se afla pe Calea Victoriei, in cladirea cu casa de moda Venus, la etajul 1.  Rezervarile se fac la numerele de telefon 021.312.01.36 sau 0766.260.390. (dupa ora 12:00). Locuri mai sunt putine!!  Concertul este anuntat la ora 20:30, cu sfertul academic pe care il avem in vedere si pe care incercam sa nu il depasim  🙂 Vom face o binemeritata pauza pentru fumatori! 🙂

2. Detalii muzicale

Formula de scena este Alina Manole (voce si chitara), Raul Kusak (pian), Dan Nicolau (trompeta), Adi Tetrade (tobe). Invitatul special al serii este chitaristul si compozitorul Dan Iliescu, liderul trupei Timpuri Noi. Playlist-ul va include si cantece noi!

3.  Cadouri!

Fiecare dintre spectatori are un cadou din partea mea si a prietenilor de la #doityourselfie . Mergeti la acesti prieteni, faceti o fotografie si o veti primi imprimata pe un magnet. Toate fotografiile digitale pe care le veti face, vor fi intr-un album pe facebook, deci totul ramane! 🙂 Pe mese vor fi stafide in ciocolata pentru ca 24 martie e ziua stafidelor in ciocolata. (pai nu?!)

4. Amintiri

Colectia 3 A.M. – singurul material fizic ce curprinde cele 3 discuri mari scoase pana acum (pe scurt Luna, Dragostea si Fericirea) – va fi disponibila pentru comenzi in seara de concert. Mai sunt, in total, 38 de exemplare! Apoi gata.

Tot ce am scris mai sus exista si pe pagina de facebook a evenimentului. Nu toata lumea are insa cont 🙂

Cam asa stau lucrurile. Sper sa ne vedem pe 24 martie cat mai multi lunatici si sa cantam impreuna planetei noastre muzicale. Eu ma voi bucura o data in plus, caci imi voi aniversa si ziua de nastere tot acolo. Cum altfel?! .)

Concert Alina Manole - 8 ani Luna Patrata

O aniversare pentru o inima ‪#23ianuarie

aniversarea verocikai

Am cunoscut-o pe Veronica Soare prin intermediul facebook. Ii urmaream postarile destepte, ma amuzam de comentarii. Asa am inceput sa vad ce face si pe unde umbla cu minunile ei. Un lucru tare important in legatura mea virtuala cu Verocika a tinut insa de …caleidoscoape. Mie-mi plac pana la Luna si inapoi. Ei ii plac pana la Soare si dupa, dovada ca s-a apucat de mestesugit cu cartoane,oglinzi si margele colorate. Si ii invata si pe altii. Bine, nu stiu daca m-as apuca sa fac, dar stiu ca as vrea sa o vad la lucru (e avertisment deja!)

Pe 25 noiembrie, una dintre putinele mele iesiri din casa m-au dus la Veronica. Am stat cuminte, ca o timida ce sunt. Am socializat cu Marius Matache, venit si el la party-ul Lolei. Am stat pe jos si m-am uitat la bulina de emotie care se numea Veronica. Apoi ne-am vazut si am povestit intr-o ceainarie simpatica, afland ce vrea sa faca de ziua ei, pe 23 ianuarie.

Si va spun si voua sa cititi pe site-ul ei ce si cum. Ideea principala este ca orice cadou ar vrea prietenii virtuali sau reali sa ii faca de ziua ei, Veronica ii roaga sa transforme totul in dar pentru o inima. Echivalentul in bani al fiecarui cadou se aduna frumos. Mai mult, exista niste cutii pictate frumos de copii sau oameni mari, cutii ce vor fi scoase la licitatie. Si, cum sa va zic, dar acolo-s niste nume de desenatori!! Oana Pellea, Adrian Despot, Iulian Tanase, gashka Kooperativa 2.0, prezentatorii de matinal FM George Zafiu și Vlad Petreanu, Cabral, Marius Manole plus inca niste nume pe care le tine aniversata ascunse 🙂

Pe mine Veronica m-a rugat sa cant. Si o sa fac asta. Eu si chitara, 3 piese + Luna Patrata. E cadoul meu pentru ea si pentru lucrurile frumoase pe care le face pentru altii. Nu sunt singura care vine cu chitara. Dati click aici si aflati cine mai canta 🙂

Sambata, 23 ianuarie, la Therapy (langa Moxa), ne adunam de la 7. O intrebam astazi daca toti invitatii vor veni la timp. A inceput sa rada. E ca mine. Ii place punctualitatea 🙂

(Dificil pentru mine este ca acolo vor fi o multime de bunatati sarate si dulci si nu stiu daca ma voi putea abtine sa nu gust….uffff 🙂 )

Cine doreste sa vina (desi nu stiu daca mai sunt locuri disponibile) sa o cunoasca sau sa o revada, se poate inscrie prin e-mail. Adresa e in afisul de mai sus.

Ma duc sa ma mai uit putin prin caleidoscopul meu, primit acum ani multi, si de care nu ma satur… 🙂

pregatiri, alergatura si muzici

buuun….am zis ca daca nu scriu acum nici nu mai apuc sa fumez si eu linistita o tigara 🙂

zile incarcate, au trecut cu bine, renul mic e vioi, ma bate pe mine la cap cu menu-ul pentru seara de Ajun, cand ne vom aduna prietenii care au fost alaturi de mine in 2012 ca sa … stam, sa ne facem cadouri simbolice si sa bem un pahar de vin alaturi de …turte moldovenesti cu nuca, poale-n brau si alte desfatari de sezon 🙂 anul asta cred ca fiecare trebuie sa pregateasca o colinda, m-am gandit eu mai bine 🙂

vremea nu e atat de urata incat sa nu iesi din casa, lipsa taxiurilor ma cam rupe atunci cand nu pot suplini distantele doar cu metroul, am fost la cateva concerte cat sa acopar toata gama de nevoi de sarbatoare, de la rock la colind, nu am facut toate cumparaturile si mi-e o lene monumentala…

nu prea am inteles ce s-a intamplat cu brazii de anul asta. abia azi am vazut in zona pietei cateva exemplare, chestie care mi se pare un pic ciudatica. a merge la un hypermarket de tip bricostore pt asa ceva mi se pare un prea mare efort. vad eu maine insa, azi merg la inca un concert si acusi fug ca sa am tot timpul de circulat in regula.

asta-noapte, cand ma uitam in lungul bulevardului cu clopotei luminati, am avut senzatia ca tunelul se termina in curand si ca va veni si lumina, acea lumina de care mi-e al naibii de dor 🙂 e si asta un soi de sfarsit al lumii.

am fugiiiit!

rosu de cires in ochii mei

titlul suna de-a dreptul poetic, adevarul este ca….de mai bine de o saptamana, vorba cuiva, m-am ascuns in cires 🙂 ochiul meu stang are rosu decorativ, de sarbatoare. a pornit de sus si in fiecare zi pata rosie aluneca pe langa iris, inspre jos de ochi (habar n-am termeni medicali). cand ai ochi ‘maro”, ca mine, rosul de langa e de-a dreptul armonios si, desi am surprins ceva priviri inspre mine mai curioase, stiu ca o sa-mi si treaca si o sa regret ca n-am avut o camera foto profesionala ca sa imortalizez momentul. ce efect photoshop?! 😀

azi laptoapa merge prost iar gmail-ul are probleme, noroc ca nu am prea mult timp la dispozitie cu pregatirile casei. e doar tv-ul deschis (asa am aflat ca va ninge de craciun si prin sud…se va implini dorinta oare?!), dodo isteric pentru ca tot apar si dispar obstacole in calea lui…suficient cat sa transform activitatile zilei de azi in ceva suportabil.

ieri am copt si turte pentru prajitura traditionala de Ajun, de data asta am “furat” mamei indeletnicirea (te cam frigi la degete si de obicei ma feresc, dar cum nu mai am de cantat pana la anul….), . astept ziua de sambata pentru impachetat cadouri in hartie lucioasa si cu funde (asta e, bibilesc!)

acum vad la tv ca la anul iarasi se termina lumea. nu stiu daca va fi ca in povestea cu lupul care in cele din urma vine, dar cine are timp sa se gandeasca la final de lume cand sunt atatea de trait? 🙂

verde-verde, piatra lunii si piticu extensibil

trebuie sa ma laud. mai intai cu ceva verde-verde, doua boabe de malachit sub forma de cercei. ii port de cand i-am primi, m-as si culca cu ei in urechi daca nu m-ar intepa un pic…piticul e in extaz total, va dati seama! am si inel pereche, pentru el incerc sa-mi caut lucruri verzi, cat mai verzi…(nu prea gasesc, da’ asta e alta poveste). iar cine mi-a facut darul stie ce stie!

mai apoi trebuie sa ma laud cu o bucatica de piatra lunara slefuita cu maiestrie de un om cu pasiuni foarte frumoase. piatra lunii, daca e sa ma iau dupa ce se scrie pe ici pe colo e si buna pentru meditatii si pentru pancreas si e recomandabila celor care cheltuiesc prea mult (asta e doar o parte, literatura e nenumarata). dar cum meditatii fac pentru linistire creier, pancreasul e sanatos, de cheltuit am cheltuit azi pentru o pereche de pantaloni faini….literatura ramane unde-i sade bine 🙂  gestul insa depaseste orice semnificatie legata de piatra in sine, e unul tare frumos si m-a bucurat mult mult mult pentru ca in toata nebunia ultimelor saptamani am gasit motiv de zambet si de recunostinta. cum gasesc snur frumos, ca pentru o piatra a lunii, cum il voi pune la gat. sper ca asta sa se intample pana la concertul care e acusi.

Piticul meu extensibil :))

nu in ultimul rand trebuie sa ma laud cu un pitic. mosu a venit cu el de Ajun…si cand ma supara dodo il fac gelos jucandu-ma cu el. e un pitic ce creste cat vrei tu 🙂 (pozele sunt facute cu telefonul la lumina instalatiei pentru bradut…o sa ii fac si poze faine)

gata cu lauda 🙂

reincepem concertele acusi. cine nu a fost la ultimul concert nu stie inca piesa noua-noua. se numeste “intoarce-te acasa (mai repede!)”. sa ne vedem sanatosi (pana atunci intru intr-o sesiune minunata de mers la dentist si de rezolvat problemele de sanatate aparute fix de sarbatori…)

Intalnirile de drag

de ani de zile, muulti, seara de Ajun inseamna seara cu prieteni apropiati. ne adunam in fata bradului, cantam,  bem (discret, foarte discret) mancam turtele mamei si alte bunatati (in pofida postului, stiu, sunt o pacatoasa). ne facem cadouri simbolice (anul trecut instituisem un buget, dar a fost in mod brutal si crud incalcat, asa ca m-am lasat de asta), eventual lasam televizorul pe vreun film de sezon si palavragim asa…batraneste. pe langa brad, evident. ca am zis de cadouri: ma panichez cand vine vorba de ele, oricum ar fi ele de mici sau mari. daca nu le va placea simbolul? daca nu-i ok? sfarsesc prin a bananai prin magazine un pic haotic si pe ultima suta de metri “solutionand” problema. nu stiu daca de fiecare data fericit 🙂

teoretic ar trebui sa pregatesc si ceva muzica, numai ca hard-ul laptoapei e full aproape de tot felul de chestii pe care nu mai am timp sa le arhivez ca lumea. de curand ma uitam prin niste fotografii mai vechi si am descoperit inclusiv o petrecere de Craciun, cu Mos cu tot. anul asta m-am transformat in Elf si am adus Mosul mai devreme (cunoscatorii stiu de ce si unde), asa ca ma voi pune doar pe impodobit bradul. plus ale bucatariei, alaturi de mama. Legat de bucatarie, trebuie sa ma laud: muraturile pe care le-am pus anul asta – gogonele, castraveti, gogosari – au iesit absolut geniale!! 🙂 bine, a venit si mama cu un pic de pepene murat (de la lipovenii rusi), singura varianta pentru mine ca sa inghit vreo bucatica de pepene de orice fel.

inca nu-mi gasesc cutia cu “gloabe” de catifea. mai am de sapat prin cutii se pare. problema mea acum e sa nu dau de vreo cutie a pandorei, din cea inchisa bine si sigililata. sper sa am buna inspiratie!

va doresc sa fiti alaturi de cat mai multi dintre cei care conteaza si sa va amintiti cu drag de cei care sunt departe sau prea departe. si sa zambiti si sa fie cald.

vineri va urez oficial! 🙂 pana atunci, doar am mai zis: pregatiri cu spor!

a! vineri noaptea, Psihologul Muzical e la datorie. Andrei Partos nu face pauza, nu ia vacante 🙂

cateva poze cu Mosu’ de sambata

stiti ca scriam ca incerc sa conving agentii Mosului Craciun sa gaseasca 10 minute in programul lui foarte ocupat pentru a veni la noi in vizita. nu de alta, dar erau de fata copii mari si mici, cuminti foarte, care aduceau carti pentru alti copii, care urmau sa primeasca si muzica si cate un cadou mic-mic…intelegi voi toate ratiunile pentru care a meritat sa insist!

venirea lui a fost un secret pe care de-abia asteptam sa-l spun…dar am rezistat eroic si cred ca a meritat 🙂

nu mai zic nimic pentru ca iarasi ma emotionez…multumesc celor care ati fost sambata la concert, asa frumosi si atat de dragi si atat de multi si atat de speciali! va multumesc si pentru ca ati ales drept cadou de craciun albumul “cu drag” si pentru ca ati cantat cu noi…multumesc emiliei si lui manu pentru ca au facut fotografii,  si emiliei din nou pentru ca a filmat pentru arhiva personala tot concertul 🙂 urmeaza concertul de miercuri, 15 decembrie. va fi ultimul concert public de anul acesta din bucuresti. pe 16 suntem la craiova

concert cu funda rosie
alina manole si mos craciun
discutie intre alina manole si mos craciun
sfaturile mosului catre lunatici
Mos Craciun povestind Lunii patrate
Noi i-am cantat lui Mos Craciun

Donatia de carti de la concertul de sambata

Revin asupra ei pentru ca mi-e drag sa cred ca dar din dar inseamna zambet. Ideea ii apartine unui prieten care m-a rugat sa facem demersul acesta in cadrul unui concert cu luna patrata.  Am acceptat imediat, ca tot omul care iubeste cartile si le devoreaza la propriu (unde propriu = cu creierul tot in priza de lectura). Cartile au ca destinatie copii de scoala generala. Avem si scoala cu pricina, mai bine zis biblioteca unei scoli din cartierul Rahova. Eu am avut norocul sa am o biblioteca mare acasa. Poate si voi. Am mers la biblioteca orasului de cateva ori (asta cand chiar nu reuseam sa dau de vreo carte necesara la scoala). Si acum tin minte primul meu contact cu cartile de-acolo, uzate si mirosind a vechi. Facultatea mi-a adus un alt tip de contact cu bibliotecile, atunci chiar cautam scrieri vechi 🙂 De curand, intr-o cercetare care m-a dus prin orase mici de prin tara, am ajuns sa moderez o serie de focus group-uri intr-o biblioteca mai veche decat orice amintire personala…cu acelasi miros de vechi si de umed, cu un frig monumental si bibliotecare “incremenite” de vreme.  Dar sa revin: daca aveti in casa lecturi obligatorii pe vremuri si doriti sa le transmiteti mai departe unor copii care au nevoie adevarata de ele…atunci veniti la concertul de sambata cu ele.  la intrare va fi o cutie sau ceva similar. va multumesc tare.

tot legat de concertul de sambata de la clubul taranului, nu am uitat de cadourile pentru voi, cei care veniti.  spuneam doar “dar din dar” 🙂

luni cu sarbatoriti si lansari

in primul si in primul si in foarte primul rand: La multi ani aniversatilor de astazi!! Sa-si poarte numele cu bucurie si sa nu-l faca de rusine 🙂

in al doilea rand, daca saptamana incepe cu luni, iar luni e sarbatoare…eu zic ca se inclina balanta spre bine pentru saptamana asta (adica trebuie…)

va anunt ca repetitiile pentru spectacolul de la cinematograful scala au inceput deja. experimentul muzical al duetului meu cu zoia se contureaza frumos. piesele sunt alese, partiturile sunt scrise, a inceput joaca cu chitari si voci. de munca este, dar e o munca frumoasa si foarte speciala. va invit la spectacolul de pe 22 noiembrie, biletele s-au pus deja in vanzare 🙂

am fost intrebata si raspund: da, voi avea concert in decembrie, in formula de “luna patrata” la care se adauga colindele de pe maxi-single-ul “cu drag”.  ma tot mir de cat de putin timp mai este pana de sarbatori…ceva repetitii, cateva concerte si gata, voi face bradul si voi sta cuminte sa vina mos craciun. cel mai bun semn al faptului ca vin sarbatorile a venit acum o vreme cand au fost comandate 50 de albume pe post de cadouri de craciun pentru clientii unei firme. oameni cu gusturi bune, clar! 🙂 daca va vin idei si voua, “cu drag” si “luna patrata” va stau la dispozitie la subsemnata 🙂

a! era sa uit! am primit de la marius si laura, prietenii mei dragi de la calarasi, cateva filmari de la ultimul concert. in curand vom pune pe youtube macar una din piesele noi…:) cat despre laura, sa stiti ca astazi isi lanseaza “copilul de hartie” cum imi place mie sa-i spun volumului ei de versuri “Cuvinte pictate”. lansarea va avea loc la cafeneaua Historia, cafenea situata pe str Sf Stefan, deasupra clubului “el primer comandante”.  si ca sa fie totul dupa cum si-a dorit poeta, in cifre lansarea suna cam asa: pe 8 noiembrie, ora 8 🙂 (si cu 88 de pagini de poezie, asta e informatie din interior, am eu sursele mele)

inchei asa cum am inceput! la multi ani Mihaililor si Gavrililor! 🙂

dezastru, blocaj, taxe

lucrurile stau dezastruos – zice inaltul functionar. pe bune?!?! nu ne-am dat seama inca de anul trecut. chiar am crezut in declaratiile moderate, nu ne-am indoit nicio clipa de forta statului de gestionare criza. nuuu…cine?! noi, astia de platim taxe? niciodata!

sa blocam conturile tuturor firmelor datoare – zice alt inalt functionar. serios?!?! pai sa facem si asta….dar cu niste conditii. mai intai si mai intai nu mai scuzam de la plata datoriilor pe marii datornici. sa nu mai stergem nimic, niciun leu. apoi, ca tot veni vorba, sa nu iertam nici companiile de stat. dupa care sa blocam si conturile statului pentru ca nu returneaza de ani TVA-ul. si apoi sa blocam, tovarasi!

ordonanta 58 se modifica. crestem si mai mult impozitul pe veniturile din drepturile de autor – zic mai multi inalti functionari.  inca nu se spune nimic, dar absolut nimic, despre astia de platim de cel putin 2 ori contributii la buget.  tin minte cum ne incuraja nu-mai-stiu-care-alt-inalt-functionar sa ne luam inca un job. acum m-am prins si de ce. oricum, astept “cuminte” ziua de miercuri ca sa imi exprim opinia. ca doar asa a zis noul ministru de finante: sa mai asteptam o tzara pana se decide ce si cum…sa se decida deci

cadourile pot fi impozitate – zic aceeiasi. si nu doar cadourile de paste si de craciun (in mediul privat nu se mai dau demult prime, daramite cadouri) ci si, atentie: “o serie de avantaje primite de angajaţi – abonamente şi costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartele telefonice în scop personal, permise de călătorie pe orice mijloace de transport folosite în scop personal, anularea unei creanţe a angajatorului asupra angajatului, împrumuturi nerambursabile, cazare, hrană, îmbrăcăminte, alte bunuri si servicii oferite gratuit sau la un preţ mai mic decât preţul pieţei”. sa-mi spuna si mie cineva cum naiba se impoziteaza convorbirile telefonice in interes personal?! 😀 sau care e logica pentru impozitarea unui abonament la metrou de 25 de lei? sau de ce un angajat sa fie impozitat pe un  … sa zicem…tricou, cumparat de la angajat, adica de la fabrica in care munceste, cu pret de productie si nu cu pret de magazin?!?!? eu nu inteleg. ori sunt eu rupta de lume si nu stiu de cate calatorii si vacante gratuite au angajatii din privat in romania, ori sunt doar un cetatean cu ceva creier..

si toate aberatiile vor fi aruncate in graba, cat mai repede, in sistemul de aprobari si implementari.

mai incepe si noul an scolar…

jenant