Omul cel bun…al lui Andrei Serban

Am cunoscut oameni fundamental buni. Foarte putini. Incredibil de putini. Poate e cercul meu prea restrans (imi tot spun). M-am minunat de ei si bucurat deopotriva. Doar de doi dintre ei ma mai bucur si acum, in existenta noastra pe aceeasi planeta. De fiecare dintre ei am auzit spunandu-se, romanesc?!, acelasi lucru: “prosti de buni“, cand ei, de fapt, au inima aceea. Si o intelepciune aparte, si o lumina speciala. Si incredibil de multe incercari in care s-au incapatanat sa ramana asa cum sunt. Fundamental buni.

Omul01_foto-Mihaela-Petre-940x626
foto: Mihaela Petre

Povestea Omului cel bun din Seciuan de la asta porneste. De la o exceptie. Una “pacatoasa”. Si are in ea, scriitura lui Brecht, toata schela unei constructii reale pentru destinul omului “defect” intr-o lume care nu are nimic special. Nici macar o criza economica. Are toate personajele necesare pentru ca povara bunatatii sa devina evidenta, clara, privitorului. Are toate ingredientele pentru care nu-se-poate-altfel in ecuatia de destin a exceptiei binelui. Are, si cat de frumos, un alter-ego: masca omului bun trebuie sa fie omul-cu-picioarele-in-asfalt care lupta, pentru a proteja, acelasi Bine, dar cu armele lumii, cele cunoscute, cele care nu sperie, cele care nu arata slabiciune.

Bunatatea e o slabiciune. Probabil singura slabiciune a Frumosului…

Omul cel bun din Seciuan” se afla de astazi, in mod oficial, pe scena teatrului din Romania. Bulandra. In regia lui Andrei Serban. A fost una dintre putine dati cand, felicitand si strangand mana unui creator (de spectacol de teatru de data aceasta) am experimentat o intreaga paleta de emotii. Si un pic de fericire pentru contemporaneitate.

Am ajuns la premiera datorita Andei Pittis, careia ii multumesc cu toata inima.

Plecaciune tuturor de pe scena si din afara scenei, implicati in punerea in scena si in lucrul cu emotiile. Cu emotiile celor care vor intelege cerul intors si vor auzi strigatul de final. Cu propriile lor emotii care au trecut si dincolo de poveste.

Nu, piesa nu e o lectie. Bunatatea nu se preda in mod organizat. Are un alt filon.

Mea culpa de final: sunt cea care s-a ridicat in picioare sa aplaude, in pofida recomandarii  “nu va ridicati in picioare…s-ar putea sa-l deranjati pe vecinul din spate” 🙂 Am apreciat ironia si i-am vazut efectele. Sau, ma rog, m-am manifestat nepoliticos… 🙂

(foto: Mihaela Petre)

Ea nu-i femeie, e miere

alina-manole

vezi tu, nimic din ce stii nu-ti ramane in cap cand vine vorba de ea, nimic din ce-ai invatat nu-ti mai este de folos… ca n-are nimic ascuns si te intrebi “cum mama naibii?! asta nu-i femeie!” si ai dreptate, asta nu-i femeie, e miere din cea care curge auriu si acopera toate ranile… ce femeie te trimite la culcare singur pentru ca ea are treaba, are descantece de facut, ca sa-ti treaca relele…? ce nu stii e ca o inteapa in inima cand ii spui ca esti trist, cand se uita la tine si te vede abatut, ca se duce cu mainile pline de grijile tale sa le puna in sare si o ustura si-o dor dar zambeste printre lacrimi ca stie ca tu vei fi mai bine, asta e grija ei cea mare, sa-ti fie bine, uita-te cum in fata ei iti pica toata bravada, se duce dracului, are ceva de nu stii ce sa-i spui: sa-i vorbesti de pat, sa-i vorbesti de inima, sa-i vorbesti de copilul ala din tine…? si te apuca toate cele ca nu-i ca celelalte, cu ele poti sa soptesti si sa te culci si sa te simti dupa cum ti-e pofta de carne, cu ea te simti om intreg si dezgolit, uite cum cad toate cele de masti si te inveleste cu bunatate si nu-i maica-ta si nici n-are cum sa fie ca nu-ti vorbeste ca ea, iti vorbeste altfel, parca dinauntrul tau, parca din carti, din cele magice si te sperii…cum sa fie femeia asta buna cu tine asa, pur si simplu? si fara sa ceara nimic, nici de iubit, nici de trait …o fi naluca! asta e!… dar pe naluci nu poti sa le prinzi in brate si sa le saruti…iar tu visezi asta si o faci in gand de zeci de ori si de fiecare data gandul asta te ridica o palma de la pamant, ce-o fi gandind ea la ora asta? cu cine-o fi? nici n-ai dreptul sa intrebi, cand se rascoala in tine gandul asta ti-e rau si iti merge de-a-ndoaselea, nu-i a ta si nici nu crezi ca ar putea sa fie desi e toata acolo pentru tine si stii ca o sa ramana, cu gandurile ei bune care iti dau aripa… stii ca te inalti doar pentru ca se uita la tine si te vede cum poti sa fii, cum iti doresti sa fii, acolo sus, cel mai sus, asta e iubire? de ce n-ai avut habar de asta de la inceput, de-acum 15 ani, de-acum 7? acum ti-e frica, o sa pierzi tot ce te-au invatat altii si urla mintea-n tine sa o uiti, sa o renegi pentru ca nu vrei sa fii cel din oglinda ochilor ei, acolo esti perfect si de asta ai face toate prostiile, ca sa-i arati ca nu se poate ca ea, ca nu poti sa fii bun la nesfarsit, ca prosti sunt aia de-s buni ca-si dau timpul aiurea pentru ceilalti, ai fost si tu asa si uite ca ai ajuns pe jumatate orb, cu franjuri pe la ombilic de cat te-au sapat razboaiele, daca te uiti bine nici ea nu sta prea bine, dar refuza sa  fie altfel si primeste toate lucrurile zambind fara sa se intoarca, plutind peste guri de spuma, de unde atata putere, e clar, face ceva, altfel n-ar rezista, e prea mica, o poti lua in palma si incape acolo, macar daca te-ar lasa sa o iei in palma si sa ai grija tu, tu sa ai grija? la o adica de ce nu? poate are nevoie sa doarma, uite, sa doarma o noapte intreaga fara sa scrie, fara sa stea cu ochii deschisi, mari si intunecati ca cerneala lui Dumnezeu, nu intelegi, ea nu e… n-are definitie….ce haos e in jur si ea un punct luminos cand nu mai stii incotro, poate m-ar iubi – spera inima – dar vine gandul si rade de tine, ea nu ma poate iubi doar pe mine, ea nu e femeie, e bunatate care curge ca mierea ….

Alina Manole

5.08.2014

lectia lui 2013

azi, chiar in ultima zi, am mai invatat ceva. a inceput asta-noapte un gand sa infloreasca in mine (bine, si in cord, cu palpitatiile de rigoare 🙂 ), azi e mult mai clar si il voi numi lectia lui 2013.

dincolo de muzica, am facut prea putine lucruri pentru mine. am calatorit prea putin, mi-a fost frica sa incerc lucruri noi, n-am ajuns la medic decat la limita, n-am ajuns la mine decat la limita, m-am retras in carapace de mai multe ori, am daruit cu prea putin ecou, am dat din timpul meu unor oameni care nu au stiut sa primeasca darul celui-care-stie-sa-asculte, m-am bucurat pentru ceilalti uitand sa-mi traiesc bucuriile mele, considerandu-le ca nefacand parte din viata mea ci dintr-o alta, mai putin importanta. poate m-am impartit in fiecare, cu sinceritate si devotament, asa cum se impart cartile in mintea cititorilor…

am mai scris ca nu regret nimic din cele prin care am trecut in ultimii 30 de ani (ce sa fac daca m-a inceput devreme lumea?!). nici pe 2013 nu-l regret. a fost un an in care mi-am intins limitele cu naivitate, in care am fost foarte corecta cu toata luma si mai putin corecta cu mine.

pentru ca azi am timp, pret de cateva ore, ma bucur de coridoarele noi ale vietii mele, ale Insinelui meu.

lectia lui 2013 este aceea ca, la capatul foarte multor ani in care am avut grija de altii, din mine, din casa mea, de la capatul celalalt al unui telefon, de nervii lor, de grijile si povestile lor de viata, voi incepe sa am grija de mine, Alina. va trebui sa ma uit la mine un pic din afara, ca la un prieten, in definitiv de nedespartit. acestui prieten ii voi da sfaturile mele, pe el il voi asculta mai atent, lui ii voi spune “iesi si traieste” atunci cand ii va fi teama de urmari. acestui prieten ii voi aminti ca da, avem coloana vertebrala pe care nu a inclinat-o nimeni dintre cei care nu au stiut ca bunatatea nu e semn de prostie, ci esenta rara. acestui vechi si neglijat prieten al meu ii voi arata ca deciziile trebuie luate in consecinta unica a drumului spre fericire propriu, ca fericirea altuia ii sta in decizia de a urma sau nu un acelasi drum.

imi voi face timp pentru acest prieten, mai mult decat pentru oricine si nu voi mai considera asta egoism. in viata mea sunt singura cu care, in mod obligatoriu si fara tagada, voi ramane pana la capat de curcubeu.

raman un om bun, asta e dovada, si dupa 2013, ca unele lucruri nu se schimba niciodata.

sa devin un om mai bun cu mine insami, asta e dorinta mea mare pentru anii care vin.

La multi ani, Alina!

La multi ani fiecaruia dintre voi, oameni buni!

vreau o zi

o zi sa fie liniste, bunatatea sa nu coste, sa primesc lucruri minunate si sa nu fie un schimb, sa pot sa tac, sa pot sa pun cele mai stupide intrebari, sa ma pot adanci in temeri

o zi sa fie calm si sa curga totul usor si frumos, sa nu-mi pese, sa pot sa privesc in gol, 5 minute, sa nu aud intrebari, sa nu ma judece nici ingerii si legat de ei… o zi in care sa-i vad

o zi, una singura, in care sa dorm si somnul sa-mi fie pazit, sa fiu iubita fara niciun motiv, repet, fara niciunul, oricat de mic

o zi sa pot spune orice despre mine, tot intunericul, toata lumina si apoi sa fie totul uitat, de tot si definitiv

o zi ca un suvoi de apa croit dupa trupul meu, in care sa ma imbrac, nu sa ma spal

o zi in care sa pot uri cu toata fibra, in care sa uit ca-s om bun…ba nu…asta n-o sa se poata niciodata…

apoi sa incep sa traiesc

o sa vina repede ziua asta.

bunatatea nu are nevoie de scuze

am o parte a mea pe care nu mi-o poate lua nimeni. partea aceea care se numeste “bunatate”.  nu stiu de ce si cum “gena” asta naiva tot creste, parca cu fiecare palma, cu fiecare rana, cu fiecare nedreptate. o fi bunatatea un soi de “monstru simpatic” , care creste hranindu-se cu uratul din ceilalti?! (asta a fost gand de 1 secunda)

in definitiv,  raul e cel mai usor de facut, cel mai la indemana. rautatea cauta scuze tot timpul si pretexte ca sa se manifeste. acorda o puternicie de scurta durata si atat de trista. rautatea e miiiica…si jos…si mananca din tine si te face sa nu mai ai nimic special, nimic luminos. si nici macar nu-ti dai seama…

sa fii bun insa, chiar si atunci cand iti vine sa urli iar in carnea si sufletul tau sunt rani …acolo e lupta care merita, cea mai frumoasa, a ta cu lumea, a ta cu tine insuti.

sunt un om bun si inca lupt sa raman asa

………………………………….

alta serie de versuri, care poarta si ele o semnificatie, ca toate cele pe care le scriu…

tu ai vandut marea, m/v alina manole (album dragoste in 3)

am strigat dupa tine, dupa tine-am strigat un secol sau doua…pana te-am gasit

cu tine alaturi am ales sa tac…tu ai vorbit prea mult, m-ai risipit

an dupa an coloram poezii, an dupa an desenam emisfere

tu le-ai luat, le-ai intins pe asfalt si pasii multimii le-au strivit in tacere

ref: tu ai vandut marea mea pe o noapte

un alt rasarit ai avut langa ea

m-ai mintit ca tine fac parte

esti marea lor acum ….nu mai esti marea mea

am strigat dupa tine, dupa tine-am strigat… visul meu colorat, copt de Luna-n amurg

eu te-ascundeam printre scoici argintii, tu ai curs catre mal…

eu unde mai curg…?

ref: tu ai vandut marea mea pe o noapte

un alt rasarit ai avut langa ea

m-ai mintit ca tine fac parte

esti marea lor acum ….nu mai esti marea mea

……………………………………………

de data asta pun si filmare de anul asta, de acum 1 luna

Ma primiti cu colinda?

Treburile aproape terminate, cadourile impachetate, bradutul impodobit, un cd cu colinde frumoase, motan debusolat de tot ce se intampla, incepe asteptarea prietenilor invitati in traditia casei care tine de ani si ani, indiferent pe unde mi-au umblat pasii.

Momentul acestea de liniste e pretios. Sper sa va fie bine, tuturor, sa aveti liniste, sa aveti iubirea meritata alaturi, sa fiti sanatosi, sa va amintiti ca sunteti in esenta buni, indiferent de cum va transforma viata.

Va doresc sa primiti ce-i mai bun si mai frumos.

Uneori, cuvintele nu-s indeajuns!

Craciun fericit!

Ma primiti cu colinda? 🙂