Imi plac indragostitii. Toata bucuria ce le iese prin pori devine contagioasa, nu ma mai pot opri din zambet cand ma uit spre ei si inima mea incepe sa bata, cu o sincopa in plus. De drag.
Imi plac indragostitii pentru ca se uita unii la altii si incep sa rada si Doamne, cum rad, ca in cea mai frumoasa copilarie de prunc. De parca ar sta calare pe curcubeu si-ar manca bomboane de fericire.
Au in ei muzica, cea mai potrivita muzica, au in ei ordinea lui Simplu si le e de ajuns. Scriu scrisori in minte, pe hartie, in telefon, pe piele, in nisip, pe nori, pe oamenii pe langa care trec, le curg cuvintele si nu se opresc, nu se opresc, lumineaza.
Au ei “ceva” si “ceva”-ul acesta inseamna tot. Tot aerul.
Si, indiferent cat vor fi indragostiti, cateva ore sau multe saptamani, se vor hrani multa vreme din aceasta bautura a simturilor care-i transforma in regii pamantului.
Nu m-am mai indragostit demult si, exact cand simteam ca imi lipseste, i-am intalnit, si mi-au salvat lumea fara sa stie.
…asa as descrie concertul din seara de vineri. Lemn, verde-verde, amfiteatru, organizatori faini tare (multumesc, Mioara! multumesc, Alina!), sunet impecabil (multumesc, Claudiu Ionescu!), ajutoare de nadejde pe langa mine (Eugen, Emilia), pofta de cantat distribuita frumos intre noi 4 (subsemnata, Raul, Dan si Ovidiu).
Nu stiu cand a trecut ora de concert…o ora si un pic de fapt…a fost cumva…
Ma uitam la chipuri, atat de multe necunoscute dar si cateva pe care le stiu de acum…aproape o viata…Anca (ma vedea pe scena acum18 ani, intr-un debut intrerupt de bunavoie cam tot atunci), Diana-Nanuc (tot 18 ani de cand ne stim). Perechi tinere si faine, cu pitici sau fara, perechi cu timbru alb, iata, impreuna intr-un parc, la concert, copii de 20-30 de ani cu parintii acolo, in aer liber, murmurand versuri. In astfel de circumstante, imi vine uneori sa ma opresc din cantat si sa ma duc la cate cineva…pentru cate o lumina din ochi, ca sa intreb “ce ti-ai adus aminte?”…cum ar suna asta?! Ar fi ciudat si “unfair” pe alocuri. La naiba, nici eu nu spun ce e in mintea mea cand cant… 🙂
Mi-a fost insa indeajuns sa aud “lalaalalalaaaa” sau “oh, Doamne, da” sau “vreau sa-mi cumperi…” cantat in cor. Si sa vad dansatorii fluturi. Si sa ridicam impreuna mainile in coregrafia de “asa si-asa”.
Fix in seara de vineri am primit dar. De la atat de multi oameni. Plecaciune si drag tuturor!
Am adunat energie cat sa mai mut muntii vreme de 3 zile. Apoi voi pleca in turneu, ca intotdeauna, ca intr-o vacanta speciala, pe care cei de langa mine o simt din plin.
…da, ma salveaza si de mine uneori 🙂 (spus fara ton dramatic, cu un pic de ironie pe care – numai eu – mi-o permit la adresa mea)
una dintre bucuriile mele mari este sa plec pe campii. vorba vine. plec pe asfalt, rotile mananca fiecare kilometru si … incepe lumea. cele mai multe idei de scris imi vin in masina. bancheta din spate e cea mai inspirata. in fata devin copilot si sunt prea atenta. cateva cantece asa au aparut. cele mai multe poeme acolo stau, pe drumul dintre destinatii. chiar si cele mai multe momente personale fericite tot de calatorii au tinut. si acum zambesc 🙂
toamna incepe asa cum speram, cu septembrie auriu si drumuri muzicale. i-am spus calatorie fericita pentru ca, “organizatoric” vorbind, este vorba de partea a doua a turneului de promovare. “Fericirea de Luni” a mers in Moldova, la mare si in nord. acum plecam cu albumul cel nou in 5 orase de care mi-era dor.
sa le iau pe rand:
24 septembrie – Sibiu 🙂 – despre “orasul meu de catifea” am mai vorbit 🙂 si da, cantam din nou la Atrium, loc de frumoase amintiri…
25 septembrie – Cluj-Napoca – ajung atat de rar la Cluj, fir’ar! poate de asta bucuria e si mai mare ca da, in sfarsit…La Cizmarie
26 septembrie – Baia-Mare – pentru a doua oara am fost invitati la Sarbatoarea Castanelor! ce peripetii faine au fost anult trecut…ioi! le-am povestit pe blog la vremea aceea. acum imi vine in minte si concertul de dupa concert…
27 septembrie – Zalau – in Zalau am cantat de 3 ori pana acum dar…ultima data in 2011… 🙂 acum ajung insa cu Raul, care e nascut in Zalau (si ma gandesc ce frumos va fi cand, aliniind planetele, vom merge impreuna in Roman). concertul e sub umbrela Muza Fest, pe Terasa Boema
28 septembrie – Brasov – ei bine, cu Brasov-ul e poveste interesanta! au trecut…tadaaaa…5 ani de cand nu am mai…si culmea, s-ar crede ca e aproape de casa :)) vom canta in Times Pub!
cireasa de pe glazura amara care sta pe prajitura numita turneu de septembrie se numeste…Bucuresti. ne intoarcem la Teatrelli cu bucurie si drag. pe 29. partea frumoasa e ca am integrat acest “acasa” in turneu si-l vom trata ca atare. ca inca o destinatie. voi ajunge in Bucuresti in ziua concertului, singura diferenta va fi ca nu voi merge la hotel pentru pregatirile de dupa proba. pentru acest concert s-au pus in vanzare deja biletele pe eventim sau la casa de bilete a salii, din Piata Lahovari. concertul din Bucuresti inseamna si o joaca faina, intrucat pe scena va fi, in afara de duo-ul de baza, Adi Flautistu – contrabas si Adi Tetrade – tobe. Pe Adi-de-la-tobe l-au cunoscut cei care au venit la Tg Mures, Sighetu Marmatiei si Vama Veche 🙂
sunt cam 1200 de kilometri si 5 concerte in tara. cu toamna. cu munti. cu paduri. cu asfalt. cu muzica. cu oameni faini alaturi (cant cu Raul Kusak si Ovidiu Condrea). cu oameni frumosi in fata mea. cu emotiile mele, de fiecare data uriase.
va astept sa veniti la concerte pe toti cei care sunteti in locurile unde ajungem si care aveti de trait si de iubit pana la capat. facem si terapie. bonus 🙂 adica eu imi fac cu voi…
ma pricep sa rasfat mai bine decat sa fiu rasfatata. chiar si in vizite. de data asta nu mi-a mers…
prietenii care m-au “rapit” din Bucuresti, au avut strategia optima pentru reusita: au facut invitatia o data, de doua ori, a treia oara au spus “venim in Bucuresti vineri, te luam si gata”. tonul imperativ a doborit stilul meu nemiscator de “uichend”… 🙂
si iata-ma vinerea trecuta, in plina saga cu o reparatie de teava (mesterul suna intotdeauna de cel putin 3 ori la usa pentru ca niciodata nu face ce trebuie….dar asta e alta poveste), cu un inceput de raceala, pastile cumparate si bagaj facut, cum astept sa fiu preluata de la domiciliu. pana cand am ajuns nu mi-a venit sa cred ca am iesit “din barlog” 🙂
si a inceput rasfatul intr-o casuta de poveste. culinar a fost rasfat absolut, pentru ca prietena mea, dincolo de profesii liberale, este o priceputa in ale bucatariei…mama-mama! am abandonat dieta din prima zi in favoarea unui bors cu perisoare genial (preferatul meu din toate timpurile)…a doua zi n-am rezistat unui mistret impanat cu toate aromele … si tot asa…. 🙂 cu greu am reusit sa obtin aprobarea de a spala vasele…(asta fiind singura activitate negociata, ca in rest …. numai semne de “interzis”! ) 🙂
rasfatul de aer a venit din faptul ca am mers pe dealuri, printre livezi, pana undeva pe o culme (inca) tomnatica unde ochii nu aveau pe ce sa-si opreasca retina…iar cand nu am facut plimbari am stat pe terasa in soare. soare, nu ceata, asta da intamplare frumoasa la pachet!
rasfatul de joaca a venit la pachet cu ceilalti membri ai familiei, patrupezi, cu chef de mangaiat sau de joaca. asta da terapie!
rasfatul de suflet a venit din povestile de seara, asezate, despre toate lucrurile despre care mai pui din cand in cand un status pe facebook 😀 despre viata, oameni, sistem de educatie, calatorii, politica, social, destine, valori, vise, planuri.
rasfatul de poezie s-a tradus in fiecare noapte in camera japoneza unde am dormit (la propriu, nu la figurat), la lumina unei lampi din sare, cu stiloul meu grena si foile mele si gandurile toate…
singura problema a fost raceala, tinuta cat de cat sub control de medicamente. ea m-a toropit un pic duminica vreo 2 ore si m-a tinut in pat la somn. in rest am fost matinala, ca prea a fost frumos.
luni m-au adus in Bucuresti, resedinta lor e tot in Capitala, doar casuta asta e mai departe de Bucuresti si inca nu se indura niciunul sa se reintoarca mai mult de 1 zi-doua in asfalt. ii inteleg perfect!
am revenit la teava mea “reparata” de 2 ori in 3 zile, astazi astept o alta echipa de mesteri, cel mai mult s-a bucurat dodo ca m-am intors, raceala m-a pus in pat aproape instant cum am intrat in casa, m-a adormit, apoi m-a cam speriat un pic cu sange din nas. astazi m-am trezit cu soarele in ochi si am zambit, iarna tot nu mai vine si cumva nu ma mira…
ieri vorbeam cu prietenii mei sa merg acolo si cand vor inflori merii, sunt livezi nenumarate si in curte si peste tot…nici nu-mi pot imagina bucuria de floare … si de-abia astept!
am inceput anul cu o calatorie…hm…deja suna bine!
pe 1 februarie – primul concert in Bucuresti! detalii acusi 🙂
una dintre cele mai mari bucurii personale vine din carti. cu pagini noi sau in editii din 1905. sunt usor alergica la mirosul de vechi si bacteriile aferente, am gasit solutia insa, pot citi si cu masca de chirurg volumele acele care mai au un pic si depasesc suta de ani …si nu glumesc. sunt indragostita de carti, pe vremea cand stateau in cutii mi se rupea sufletul sa le stiu ascunse. o parte au fost eliberate, in biblioteca mea sau a altora.
ieri am primit carti. doi prieteni s-au decis sa faca un pic ordine in biblioteca lor cu mii de volume, au triat colectiile duble, au donat colectii intregi bibliotecii unui liceu si…m-au chemat si pe mine “sa ma uit”. si m-am uitat si am ales dupa titluri sau amintiri sau alte considerente pe care nu le pot spune aici si care au legatura cu emotionalul. mi-am facut “turnuletul” care ieri a ajuns la mine acasa. parca mi-ar fi intrat in casa cel mai frumos dintre toti musafirii posibili (nu va suparati, prieteni care veniti la mine acasa… 🙂 )
ca oricarui musafir de pret, cartilor primite le voi face loc in minte, in inima si in spatiu…pentru partea aceasta din urma am solutii destule pana voi cumpara inca un corp de biblioteca. multumesc, Dana si Danut, pentru cadoul magic!
tin minte cand citeam pe o improvizatie de canapea de geam, facuta din cutii. in jurul meu carti, sub mine carti, eu in carti. “fericirea nu inseamna concediu in rai”, inseamna si universul minunat al lecturii.
ma bucur ca am un asemenea reper pentru bucurie si pentru “posesiunile materiale”. cartile vor conta intotdeauna mai mult decat “o plasma” , un telefon, pantofi sau genti de fitze sau orice bun de cumparat si de etalat in public. pana si casa mea, cea mai frumoasa, vine din ele.
e vineri, mai devreme cerul era gri, acum e bleu, m-am trezit la 7 si jumatate din senin, apoi am mai lenevit putin pana ce vecinii au inceput sa bormasineze, pana la ora asta am facut ceva treburi, iata, am scris si pe blog, am fumat decent de putin/mult, ba chiar am avut si o idee buna pentru concertul de pe 16 decembrie din Bucuresti (concertul de final de an, sper ca nu ati uitat!)
37 e numar prim. numerele prime sunt una dintre putinele mele fixatii (oare?!) 🙂 care au rezistat de-a lungul timpului.
am terminat de lucru cateva materiale care trebuie sa plece maine. teoretic “la prima ora”. practic imi voi pune ceasul sa sune ca sa si reusesc. am un program incarcat si azi: dincolo de ce e ziua in mod obisnuit, pe seara un cocktail aniversar cu ocazia implinirii a 60 de ani de cand una dintre companiile romanesti rezista pe piata, apoi concert Tapinarii&Fara Zahar in Puzzle. voi dormi in “uichend”, incerc sa-mi promit asta, dar nu prea vreau sa ma fac de rusine eu in fata mea…
a trecut prima ninsoare. nu apucasera sa cada primii fulgi si a inceput “plansul” pe FB: mama ce trafic, ce frig, zapada de pe masini-ce facem cu ea?, de ce unii sunt fericiti cand ninge, ce e romantismul asta? etc.
dragilor, mai odihniti-va un pic din griji. macar 5 minute. macar cand se declanseaza ceva frumos. aveti tot timpul sa va plangeti in urmatoarele 3 luni de vremea de afara. daca ajungi sa nu te bucuri simplu, iesind pe balcon, in strada, din casa, din masina la prima ninsoare, atunci ai ingropat in glod copilul din tine. tare pacat…
recunosc, m-am bucurat mai mult de 5 minute. nu pentru ca-s mai copil (…zic si eu…) ci pentru ca am nevoie de bucurie si cerul e o sursa care nu pretinde nimic in schimb. norul ala de sus se daruie, in virtutea anotimpului, fara sa-i pese de mine. isi face treaba. pentru mine “treaba” asta a insemnat bucurie. si ras. si chiot. si manusi colorate si geaca trasa pana peste urechi. si un gand de bun si bland care mi-a umplut sufletul. si m-am simtit frumoasa, cea mai frumoasa femeie din lume. si iubeam un nor care-si facea treaba. mi-a fost frig, am inghetat ieri strand intr-o intersectie si privind in sus…dar era frig de alb, primul din iarna de final de 2013. necomplicat, simplu.
nu-mi refuz bucuriile. sunt putine locurile de unde vine starea de bine fara sa ai pret de platit, fara sa trebuiasca sa dai ceva la schimb, fara sa fii in garda.
monedele ma incurca. dai peste ele unde nici nu gandesti si mai ales in masina de spalat unde fac un zgomot teribil. daca cumva ti-ai pus jeansii pe pat te vei trezi cu o moneda sub perna. in baie, pe masa de pe hol, la casa cu pitici (am si asa ceva, nu surprinde pe nimeni, nu?!), pe canapea, masa, polita de la geamul din bucatarie. iar in genti….oh, doamne, in genti….toate gentile, posetele, rucsacii mici, mari…
da, am borcanul clasic, ala mai simpatic, in care-mi golesc buzunarele. cand se umple insa…
poate ca e si vina mea. nu sunt nici cel mai ordonat om din lume. sa stau dupa fiecare runda de cumparaturi sa le pun intr-un loc anume mi se pare o pierdere de timp. nu judecati inainte sa va vedeti tabieturile voastre, da? 🙂
din cand in cand ma mai apuca insa ordinea si iata-ma si cu pungute cu bani. punguta de 50 de bani, punguta de 10 bani, punguta de 5 bani. am intrebat prietenii daca le pot duce la banca. mi-au dat un traseu prea complicat insa…
chestia asta o gandeam de dimineata.
pentru ca astazi frigiderul m-a implorat sa-i dau de lucru cu ceva si sa nu mai consume curent degeaba, mi-am stabilit un menu de vara si am plecat la piata… tadaaaaa…cu monede. am luat si hartii, just in case, baza a ramas insa metalica.
poate suna stupid pentru unii, dar m-am intors acasa bucuroasa de parca as fi cumparat un avion. am luat capsuni, cirese, rosii, ardei, dovlecei, patrunjel, marar, ceapa verde, usturoi verde, ceva carne, 2 iaurturi mici si toate astea platind cu fise. nu s-a suparat nimeni (vezi anul 2010…am mai scris la un moment dat despre asta), ba chiar am primit si bonusuri leguminoase (morcov si ardei iute) de la una din precupetele de la care cumpar cam de fiecare data cand ajung sa vreau sa gatesc.
am umplut un rucsac dintr-o jumatate de punguta de 50 de bani si din o “mana buna” de 10 bani luata din borcanul din bucatarie…plus o hartie de 5 lei implicata in proces, nu de alta, dar nu mai aveam fise 🙂
nu stiu ce s-a intamplat de ignor in ultimii ani cel putin valoarea monedelor. poate pentru ca am avut si anul 2010 (vezi linkul de mai sus). tin minte ca, fiind copil, vanam monede prin casa si cand adunam suficient de multe ii cumparam mamei cate ceva. nu mie, da, sunt un copil bun 🙂 despre cum spalam sticle va spun altadata… 🙂
una din posibilele explicatii este ca am lucrat prea mult cu hartii. nu ca bani, ca documente. hartii la schimb pentru alte hartii.
ma duc zambind sa gatesc cel mai bun ghiveci de legume din lumea mea si apoi sa pap niste cirese si apoi sa pun niste capsuni cu zahar brun intr-un castron urias, sa moara casa de placere si de miros 🙂
Ma uit un pic in urma si ma ameteste anul care se incheie. A fost zbuciumat, intens, plin, pe alocuri stralucitor, pe alocuri urat. A fost un an al extremelor.
Imi pare rau ca am pierdut timp, minute, ore, zile, stiind ca le pierd si ca se vor duce naibii si nu voi intelege nimic. Imi pare rau ca nu am citit mai mult, ca nu m-am dus la un curs la care voiam sa ajung, ca nu am facut unele lucruri dupa intuitia si capul meu si amanarile nu mi-au adus bine. Imi pare rau ca am spus unele cuvinte, chiar daca erau frumoase. Imi pare rau ca nici anul asta nu am fost pregatita sa accept ca unii oameni pot dezamagi si rani cumplit. Imi pare rau ca sunt neputincioasa in fata cancerului unui om drag si ca nu m-am facut medic atunci cand asta mi-a trecut prin cap.
Imi pare bine ca am fost la concert Sting. Imi pare bine ca am trait si m-am lasat sa simt pana in ultimul cartilagiu, chiar daca asta nu mi-a facut bine (doar muzical, acolo am tot scris/compus) 🙂 Imi pare bine ca am investit din nou, cu efort, intr-un nou album. Imi pare bine ca am prieteni langa mine care ma iarta si imi vor binele si ma bucur ca inca reusesc sa-i pastrez. Imi pare bine ca nici anul asta “nu am crescut mare” si ca tot nu am uitat cat de femeie sunt. Imi pare bine ca am iubit, ca m-am iubit, ca am iertat, ca uit.
Imi doresc ca la anul pe vremea asta sa fiu a naibii de fericita 🙂
despre evenimentul bailey group din perspectiva organizatorica voi scrie dupa ce mai sedimentez un pic cele 3 zile in care am fost aproape de cei 5: victor, poogie, patches, peter si cristian (sound eng). acum doar ma bucur ca tudor a insistat si m-a convins si cu alte argumente decat muzica lui bailey ca aceste doua concerte “trebuie facute”, ma bucur ca la hrc si la vintage am gasit oameni faini cu care sa colaboram minunat, ca am avut parteneri media si prieteni care nu doar au fost incantati de idee si au venit la concert dar au si dat de veste si ne-au ajutat, ma bucur ca si bujor a fost in nebunia asta si ca echipa tehnica a functionat cum era de asteptat de super bine, ma bucur ca au fost atat de multi muzicieni la cele doua concerte si ma bucur si pentru cei care au “testat” pentru prima data Muzica bailey-ana, ma bucur pentru cei care au plecat zambind dupa o zi de lucru din timpul saptamanii si mai am motive destule dar le mai tin si pentru mine.
mda, suna organizatoric oricum. deci nu prea mai e corect “voi scrie”, tocmai am scris.
impresii, opinii scrise si fotografii puteti citi/vedea la Andi Moisescu si pe iconcert. pe fb restul, la radiouri in emisiunile realizatorilor prezenti. va multumesc.
ca sa amestec de tot lucrurile as mai scrie tot aici ce m-a asteptat la intoarcerea de la sibiu…las totusi pe mai tarziu 🙂
ei, uite cum nu vin cuvintele asa cum trebuie…sa fac intai un ceai de sunatoare.
…
mda, nu mai am ceai de sunatoare, merge si unul de macese.
am reusit sa dorm mai bine de-abia dupa a doua seara de aniversare. joi noapte am adormit la 6 dimineata, intensitatea energiilor primite m-a facut sa fiu “in priza” si sa ma foiesc pana au aparut zorii. evident ca pe fond nervos am mai avut ceva probleme somatice…sa spun ca m-am obisnuit?
a fost o nebunie. sunt intrebata daca a fost o diferenta intre seara in care nu a fost permis fumatul si seara in care s-a putut fuma. evident ca da. diferente au fost dar nu din cauza numarului de tigari aprinse 🙂 au fost doua seri superbe, fiecare cu energia ei, fiecare cu sufletele ei, cu mine avand la fel de multe emotii si joi si vineri.
ca si puncte nevralgice….joi am avut surpriza incomoda ca locatia sa fie ocupata de o manifestare cu public fix in intervalul in care trebuiau intinse cabluri, puse monitoare, testate instrumente, facute probe. pentru mine personal a fost cam sinistra situatia in primul rand datorita succesiunilor de evenimente din ziua cu pricina. fusesera multe, relativ neplacute si iata-ma pe terasa, stand cu prieteni, fumand si intreband din 5 in 5 minute…”noi cand facem proba?”. daca am fi stiut ne-am fi dus la o alta ora, dar chiar si asa, scena fiind ocupata, ar fi trebuit sa o luam de la capat….
dupa ce s-a incheiat evenimentul surpriza m-a surprins si pe mine cat de repede a mers totul, dar asta tine mult si de cine se ocupa de butoane (multumesc tudor) ca nici n-a fost nevoie sa mai urc pe scena, toate fiind pregatite si mergand brici.
vineri seara a fost un pic mai usor din punctul asta de vedere….eu cu un pic de febra, ragusita si cu tusea la mine. a durat un pic pana a fost aranjat si ecranul pentru proiectii si trase alte cabluri, alte prize…deh…
gata cu punctele cu stress 🙂
in prima seara momentul cu Marius Batu, oricat de pregatit ar fi fost (s-a facut si repetitie) nu m-a pregatit si pentru emotia de a canta pe scena impreuna cu un artist minunat. in a doua seara….a fost la fel 😀 mainile transpirate pe chitara, inima bubuind, bucurie la maxim, o senzatie de incredibil ca mi se intampla lucruri atat de speciale.
in ambele seri am fost pe scena in formule de la 1 la 5. baietii mei, dragii mei, frumosi tare, talentati mult, au impartit cu mine emotiile, le-au mai preluat si pe ale mele si mi-au zambit, s-au jucat si au fost minunati.
in ambele seri m-am uitat inspre versuri pentru ca erau momente de pierdere, cand uitandu-ma cu bucurie la sufletele din fata mea uitam de mine…
aaaaa! am primit atat de multe flori si atat de multe cadouri frumoase…am inca 2 pitici, tort in forma de buburuza, am casuta de pitici, un “I LOVE AM” care m-a facut sa rad, un pisoi cam ca al meu care sta intr-un bocancel, plastiline colorate pentru bijuteriile de le invat a face, un caleidoscop (!) cu care joi noaptea pe la 4 ma jucam in pat cu veioza aprinsa, o carte de bucate cu retete care te fac sa razi si alte si alte minunatii de care ma bucur ca un copil 🙂
sa nu se supere insa nimeni cand voi spune insa ca nimic nu egaleaza faptul ca atat de multa lume a ales sa petreaca alaturi de mine, de noi, niste ore de muzica lunatica. sa-mi fie iertate lacrimile, erau de bucurie.
in urma cu niste ani uitasem de jumatatea mea muzicala. acum nici nu mai conteaza de ce pentru ca Acum sunt un om bucuros si fericit ca am intalnesc in permanenta Oameni Frumosi
Ma inclin pana la pamanat in fata Sufletelor voastre
Si voi repeta, sentimental si patetic in ochii unora, ca nu, nu va merit!
p.s. nu ma pot abtine 🙂 pun si 3 poze…vor urma si altele 🙂 Pe 14 aprilie ne vedem la Cluj Napoca, 15 aprilie Targu Mures, 16 aprilie Reghin, 17 si 18 Zalau (prima seara este de concert mare, in a doua seara participam la un eveniment caritabil, cu strangere de fonduri pentru copiii cu sindrom Down)
Tort de buburuza de la doua buburuze frumoaseColtul meu fericit cu pitici si floriFoto din prima seara. Urmeaza si alte poze
