ce au, draga, barbatii care gatesc?

aseara scriam pe facebook asta: “Pagina unui magazin on-line s-a impartit in doua. Cadouri pentru Ea si Cadouri pentru El. Pretextul e “valentinul” de pe 14. Conform site-ului respectiv, pentru vineri pot sa-mi doresc urmatoarele: placa de par, epilator, masina de spalat vase. Pentru El oferta e asta: televizor led, iphone, masina de gaurit. Nu m-au nimerit deci: vreau si iphone, vreau si o bormasina din aia beton ca sa agat tabloul in timp ce el imi gateste o friptura la cuptor

(iphone-ul era de context, tot samsung mi-as dori ๐Ÿ™‚ )

unul dintre comentarii a fost strict legat de ideea barbatului care gateste. “suna bine ideea“. din punctul meu de vedere…suna normal.

asadar… ce au draga barbatii care gatesc?

din punctul meu de vedere au, in primul rand, nevoi naturale de hrana. in al doilea rand … cred ca au mame normale ๐Ÿ™‚ (ma voi explica mai tarziu)

am intalnit barbati pe tot palierul de implicare gastronomica: de la “nu stiu, nu fac, nu ma pricep, face nevasta” la “gatesc mai bine decat nevasta“. i-am apreciat mai mult pe unii decat pe ceilalti? nu, pentru ca nu erau acasa la mine ๐Ÿ™‚ in ecuatia altcuiva te preocupa mai putin lucrul asta. cand insa esti in cuplu situatia se schimba. nu stiu cum as reactiona daca barbatul de langa mine nu ar dori sa faca nimic cand vine vorba de bucatarie. nu mi s-a intamplat pana acum dar stiu un lucru extrem de important pe care cred ca il stiu toate femeile: timpul e la fel de pretios si pentru mine si pentru el. un task impartit la doi inseamna un timp castigat pentru fiecare. sau doua taskuri desfasurate in acelasi timp (exemplu: el pregateste masa, eu pun rufe la spalat).

de asemenea, cred ca barbatii care nu gatesc sunt de fapt exceptii. exceptii ale mamelor care i-au crescut in mitul “e baiat, nu trebuie sa invete” si a partenerelor care, din dedicare, dragoste sau o doza consistenta de prostie, cred ca gatitul este avatarul exclusiv al femeii . retineti ca acesta nu e un discurs feminist. e vorba doar de o impartire fireasca de atributii. si de cuplu. normal, din perspectiva mea. ๐Ÿ™‚ si daca intr-adevar nu stie si e impiedicat…nicio problema, se mananca salate si oua fierte pana se dobandesc primele abilitati. sau se incalzesc semi-preparate la cuptor. adica nu se mai cauta scuze ๐Ÿ™‚

pe vremuri, cand barbatul era singurul aducator de venituri, cratita putea fi considerata compensatorie. acum insa, cred ca diviziunea muncilor de natura casnica este necesara. si daca partenerul nu reactioneaza…si voi sunteti atat de orientate catre universul casnic…lasati-l doamnelor cu hainele nespalate si cu frigiderul gol. puteti lua masa in oras cateva zile, cu cate o prietena, vorbind despre muzica, teatru, carti si moda, in timp ce va invata cum functioneaza masina de spalat si aragazul, pe care din comoditate si alint nu le-a remarcat pana acum ๐Ÿ™‚

nu e discurs feminist. e vorba de un echilibru necesar. in plus, nu ar mai ofta nimeni cand personajele unui film gatesc impreuna si totul pare atat de sexy. ei bine…nu pare! chiar este ๐Ÿ™‚

despre experienta ceaunelor

experienta aceasta merita sa fie povestita cel putin pentru ca in noaptea de sambata spre duminica nu ma mai lua somnul ๐Ÿ™‚

am stabilit ce gatesc, am stabilit pasii, am trimis retetarul pentru stabilirea cantitatilor finale, m-am trezit la 7 si jumatate, la 9 fara un sfert eram la locul faptei. dimineata, inca racoare, cafeaua pe terasa, fasolea deja la fiert, cocosii la randul lor in proces de fierbere, legumele taiate. da, am primit ajutor, ca ceaunele sunt uriase.

si ne-am apucat. am inghitit fum cat pentru 2 baxuri de tutun, am baut litri de apa. am gatit.

nu partea asta merita povestita ci bucuria de a vedea oameni mai mult sau mai putin cunoscuti care au vrut sa pape ce-am facut eu. sau faptul ca dupa 50 de minute primul ceaun cu bors de cocos(h) era aproape gata si ca da, la buna inspiratie a lui horatiu, cand a inceput aventura culinara, am gatit mai mult astfel incat sa mai existe un “ceaun de rezerva”. sau bucuria de a pune in castroane si farfurii pentru cei veniti la masa.

i-am cerut scuze taximetristului la intoarcerea acasa pentru fumul din hainele mele. mi-a spus “lasati, doamna, ca se vede ca ati muncit astazi” si m-am gandit la cei care ma hranesc atunci cand ies in oras. am stat ore langa focuri aprinse pe o caldura mare rau (nu ca in bucatarie ar fi mai racoare), aveam picioarele umflate, ma durea capul, aveam ochii mici si o oboseala maxima. unii fac asta in fiecare zi. am constientizat asta asta-noapte (sau dimineata, in fine) cand m-am intins in pat. nu e o meserie usoara, oricat de asumata ar fi ea de cei care chiar au ce cauta in bucatariile publice…

am trait o zi minunata, asta cu siguranta. mi-era dor sa gatesc si sa impart papa bun pentru prieteni. a fost o premiera pentru mine sa gatesc in spatiu public. am avut emotii cat china ๐Ÿ™‚

sa va fie de bine! ๐Ÿ™‚

multumesc lui horatiu pentru invitatie, multumesc tuturor ajutoarelor mele de la copac, multumesc celor care au facut poze ca sa ma vad apoi in actiune (e o ipostaza noua, cum sa nu vreau poze?!), multumesc prietenilor ramasi in bucuresti si care au venit pe canicula la racoarea de sub copacel si care au inhalat si ei o parte din fum ca sa fie langa mine.

si, daca tot v-am hranit un pic, sper sa ne vedem joi, la clubul taranului, la spectacolul “joia pacatosilor” , ca sa hranim si sufletul ๐Ÿ™‚

O pasiune secundara

Daca doriti sa ma cunoasteti si altfel decat in ipostaza de om care canta, iata, a aparut ocazia. O ocazie de duminica, de pranz de duminica, in care daca nu aveti chef de gatit si de incalzit casa cu aragaz sau cuptor….va invit la masa. Va voi gati duminica ACEASTA la ceaun doua dintre felurile mele preferate de mancare, cu istorie de familie si de viata: bors de cocos si fasole pestrita cu afumatura.

Ca sa va relaxati un pic si sa aveti incredere sa veniti si sa gustati din ceea ce gatesc cred ca trebuie sa va povestesc un pic despre aventurile mele bucataresti ๐Ÿ™‚

Am gatit pentru prima data in clasa a 3-a, asta dupa o “practica” intensa in bucataria bunicii unde-mi bagam nasul in orice. Si cand spun “orice”, credeti-ma pe cuvant! Un compot de cirese din ciresul din curte. Il tin minte si acum pentru ca facusem si insolatie si aveam febra, iar compotul acela “m-a pus pe picioare” ๐Ÿ™‚ A urmat in vacanta de vara a aceleiasi varste (unele lucruri sunt notate, da) o mancare de rinichi cu vin alb (si da, am pus cam mult vin, tin minte asta pentru ca mi-a fost cam rau si de atunci nu prea imi plac cartile de bucate). Am dezbracat gaini de pene si am invatat sa le transez cam tot pe atunci. Prima supa de legume am gatit-o in clasa a 5-a si din momentul acela mi-am luat “rolul” de bucataras in serios in casa mamei. Cred ca pentru ea a fost amuzant sa ajunga acasa de la birou si sa gaseasca si masa pusa si bunatati…ca doar nu gateam orice, nu? Uneori exageram, vezi faptul ca acum mananc icre destul de rar… :))

Am invatat destul de repede sa improvizez. Dati-mi un frigider aproape gol si cu siguranta gasesc cel putin 2 solutii. Asta mi se trage din studentie cred, cand resursele din primul an, inainte sa ma angajez, au fost cam putine.

Nu-mi place sa gatesc pentru mine only, prefer un sandvish sau ceva ce pot face in 10 minute.

Cuptorul, ca inventie, mi se pare in continuare genial si fara el unele mancaruri chiar nu….chiar nu! ๐Ÿ™‚

In continuare pun muraturi si fac dulceata. Plus visinata, dar asta e la alta categorie ๐Ÿ™‚

La ultimul gratar la care am fost invitata am sfarsit prin a-mi baga nasul in fum si a-mi testa bataturile din varful degetelor (chitara sa traiasca!) pentru a intoarce carnea, micii, aripioarele…Nu ma pot abtine! ๐Ÿ™‚

Fripturile imi plac cu cat mai putine condimente, dar asta doar de vreo 3 ani. Etape de gust ๐Ÿ™‚

Mancaruri preferate am…o multime! Asta nu inseamna ca le si fac, prefer sa ma gandesc la ele si sa-mi amintesc gustul, nu de alta, dar caloriile conteaza ๐Ÿ™‚ Lista ar cuprinde obligatoriu, din cele pe care imi si place sa le gatesc: musaca la cuptor (reteta adaptata si devenita “musaca de impacare”), ardeii umpluti, coastele de porc la cuptor, borsul cam de orice fel (preferat acum vara fiind borsul-de-verde, cel facut doar din “buruieni” si care se poate manca rece), fasolea cu afumaturi, varza de vara cu carne de porc, oua umplute… Din toate astea in ultima perioada am gatit cel mai des salate ๐Ÿ˜€

Nu ma pricep prea bine sa fac prajituri si dulciuri. Tot in vremea copilariei mi-am testat abilitatile, am reusit doar un parfait de ciocolata si un mousse de capsuni…plus pandispane clasice dar ele nu se pun… M-am resemnat cu gandul ca stiu niste locuri in Bucuresti unde pot sa-mi satisfac pofta cu un cornet de ciocolata si o amandina…

Imi dau seama cam cate as mai avea de povestit legat de experientele/experimentele mele culinare. Am gatit carnuri mai putin obisnuite, am testat combinatii de gusturi…ca orice om pasionat de bucatarie de altfel.

Va povestesc toate astea pentru ca am ocazia sa gatesc ceva din ce-mi place …. si o fac in mod public. Si am emotii uriase si sunt stresata rau pentru ca … prietenii pot sa te minta ca le-a placut, clientii unei carciumioare…nu ๐Ÿ™‚

Ideea a aparut in toamna. Vorbeam cu Horatiu, gazda La Copac, despre cati oameni se aduna in jurul ceaunelor cand vine vorba de zile de duminica, si cati dintre ei povestesc despre mancarurile pe care le fac. Atunci a spus Horatiu pentru prima data “cum ar fi….?” si aveam acelasi gand!

Iata ca se intampla!

Recapitulez oarecum: Duminica, 23 iunie, La Copac (Pitar Mos 23) gatesc pentru oricine vrea sa vina sa manance un bors de cocos si o fasole pestrita cu scaricica. Voi gati afara, la ceaune. Voi avea si ajutoare, ca 70 de litri de ciorba inseamna …ohoo….muuult! ๐Ÿ™‚ Cine vrea sa ma vada in actiune poate sa vina si mai repede de ora de pranz. Teoretic, mancarea va fi gata pe la 12 jumate – 13 ๐Ÿ™‚

Evident puteti comanda si alte feluri de mancare, bucataria este deschisa ๐Ÿ˜€ Limonadele sunt bune, fresh-urile inventive, e liniste si racoare sub umbra de copac.

Va recomand si sa faceti rezervari…

Va imbratiseaz cu drag,

Alina Manole – FJChef (FJ stiti de la ce vine, da?) ๐Ÿ™‚

Multumesc, Catalin Savulescu pentru fotografii! ๐Ÿ™‚

P.S. Si dupa ce luam masa impreuna duminica, joia viitoare va astept la spectacolul “Joia Pacatosilor”, la Clubul Taranului. Bucuresti ๐Ÿ™‚

sa nu fie luni

sa iti bagi picioarele in ea de luni si te dai bolnav la birou ca sa ramai in starea asta de “nimic de facut”. asa, ca sa ti se para ca opresti timpul in loc si sangele si gandurile si pocniturile mici pe care le auzi in creier din cand in cand. te chinui un pic pentru ca deh, obiceiurile proaste zgarie cu insistenta cand incerci sa faci ceva fix pe dos. ca de exemplu…cum bei cafeaua. o bei la masa din bucatarie, in timp ce verifici mailurile si aprinzi tigara, sau in pat, in camera-in-care-nu-se-fumeaza? televizorul e deschis imediat pentru stirile de inceput de saptamana sau nici nu observi ca exista?

o luni in care sa lenevesti atat de mult incat corpul sa se infurie, sa te implore sa faci macar un pas in afara cearceafului si sa te lupti cu tine…sa mai cedezi din cand in cand cat sa vorbesti la telefon si sa incepi sa tanjesti dupa linistea din camera de dincolo.

apoi, dupa cateva ceasuri, pentru ca faci ochii mari, sa parasesti ziua de luni, asta faina, si sa pleci pe strazi, fara sa te mai clatini asa de rau pentru ca proastele obiceiuri s-au retras si ele, in jena si vinovatia lor uriasa. macar azi.

muzica de final

Intalnirile de drag

de ani de zile, muulti, seara de Ajun inseamna seara cu prieteni apropiati. ne adunam in fata bradului, cantam,ย  bem (discret, foarte discret) mancam turtele mamei si alte bunatati (in pofida postului, stiu, sunt o pacatoasa). ne facem cadouri simbolice (anul trecut instituisem un buget, dar a fost in mod brutal si crud incalcat, asa ca m-am lasat de asta), eventual lasam televizorul pe vreun film de sezon si palavragim asa…batraneste. pe langa brad, evident. ca am zis de cadouri: ma panichez cand vine vorba de ele, oricum ar fi ele de mici sau mari. daca nu le va placea simbolul? daca nu-i ok? sfarsesc prin a bananai prin magazine un pic haotic si pe ultima suta de metri “solutionand” problema. nu stiu daca de fiecare data fericit ๐Ÿ™‚

teoretic ar trebui sa pregatesc si ceva muzica, numai ca hard-ul laptoapei e full aproape de tot felul de chestii pe care nu mai am timp sa le arhivez ca lumea. de curand ma uitam prin niste fotografii mai vechi si am descoperit inclusiv o petrecere de Craciun, cu Mos cu tot. anul asta m-am transformat in Elf si am adus Mosul mai devreme (cunoscatorii stiu de ce si unde), asa ca ma voi pune doar pe impodobit bradul. plus ale bucatariei, alaturi de mama. Legat de bucatarie, trebuie sa ma laud: muraturile pe care le-am pus anul asta – gogonele, castraveti, gogosari – au iesit absolut geniale!! ๐Ÿ™‚ bine, a venit si mama cu un pic de pepene murat (de la lipovenii rusi), singura varianta pentru mine ca sa inghit vreo bucatica de pepene de orice fel.

inca nu-mi gasesc cutia cu “gloabe” de catifea. mai am de sapat prin cutii se pare. problema mea acum e sa nu dau de vreo cutie a pandorei, din cea inchisa bine si sigililata. sper sa am buna inspiratie!

va doresc sa fiti alaturi de cat mai multi dintre cei care conteaza si sa va amintiti cu drag de cei care sunt departe sau prea departe. si sa zambiti si sa fie cald.

vineri va urez oficial! ๐Ÿ™‚ pana atunci, doar am mai zis: pregatiri cu spor!

a! vineri noaptea, Psihologul Muzical e la datorie. Andrei Partos nu face pauza, nu ia vacante ๐Ÿ™‚