Cadoul meu de 8 martie.
S-a intamplat asa: acum cateva saptamani am primit un telefon care ma informa despre o manifestare dedicata femeii si sustinuta de Centrul Cultural Casa Artelor. Eram intrebata daca doresc sa particip in calitate de om-care-canta. Lucrurile au curs apoi dupa tipic. Intre timp aflu ca initiatorul evenimentului este Marius Matache, care vrea sa serbeze femeile minunate din lumea jurnalismului online. Acces exclusivist, pe baza de invitatie, femei una si una. Planetele s-au aliniat perfect.
Si vine ziua evenimentului. Probe. Sala. Sunet perfect. Intimitate. O sala mica si rosie, cu scena cat trebuie. Eu pe ganduri. Imi amintesc de casa aceasta din vremea Casei Eliad. Si ma apuca usor nostalgia. Ca sa imi treaca febra urc si asist la vernisajul expozitiei pictoritei Medi Dinu, aflata la varsta venerabila de 107 ani. Nu e bine. Ma emotionez si mai tare. Beau o cafea. O manifestare se incheie, este urmata de cea in discutie. Incep sa vina invitatele (au fost si domni, cativa, piper peste sarea din bucatele serii). Are loc prezentarea pentru bloggeri si jurnalisti a locului. Ok. Se aduna fluturii in stomac. Un pic rau. Pap ceva din cele interzise, doua guri cat sa ridic glicemia. Apoi cobor la cabina.
Acum, intr-un film, scena ar arata cam asa: ceata si atmosfera eterica prin care merg eu spre mine, cea de acum 20 de ani. Castigam un premiu si eram invitata pentru prima data la Casa Eliad, o carciumioara pentru artisti, cu scena si toate cele pentru concerte live. “Pe vremea aceea” nu existau cluburi in care sa se cante cu atata usurinta. Imi amintesc si de prima mea emisiune filmata acolo. Mi-l amintesc pe Valeriu Sterian si pe multi dintre artistii cu care acum am bucuria sa impart muzica. Eu cu ochii mari. Sociolog in devenire. Care cateva luni mai tarziu se lasa de cantat. :)))
Se schimba cadrul, gata cu filmul, sunt la cabina, cred ca Make imi face semn ca in 2 minute incepem, aud discursul dnei Alice Barb si merg catre scena.
Timpul se comprima si am avut curaj sa spun asta public. 20 de ani s-au comprimat intr-un spatiu care a inceput sa nu mai aiba timp. Cantam in Casa Eliad, culmea, in aceeasi postura de om cu chitara ca si atunci. Primele 3 piese tremur, dar vine “Cutia pandorei” si incep sa se auda voci minunate.
Primul lucru pe care il tin minte ca fiind cu adevarat real sunt lacrimile de la Luna Patrata. Ale mele, stiti ca nu pot abtine, asta e emotia celor care va asculta pe voi, cei care cantati cu voce tare ๐
Am cunoscut aseara oameni luminati la minte (asta e expresia mamei si-mi place), am revazut chipuri pe care le am in inima, am inteles ca nimic nu e intamplator in cele care s-au desfasurat, pe scena si in sufletul meu.
Multumesc, Marius Matache, de doua ori: o data pentru jucaria ta aniversara si o data pentru cat te-ai agitat pentru ca toata lumea sa fie bine. Multumesc celor care reprezinta Casa Eliad – Centul Cultural Casa Artelor si care au fost prezenti aseara in mod activ la desfasurarea evenimentului (echipa tare faina!). Multumesc tuturor celor care mi-ati spus “Nu am auzit de tine” sau “Nu stiam de tine pana acum”, urmate de faptul ca va place cate ceva din ce fac (versuri de piese, voce etc) ๐ Uimirea voastra imi face bine pentru ca nicio intalnire nu e intamplatoare. Nici a mea cu voi, nici a fiecaruia dintre voi cu cantecele mele. Exista un moment pentru fiecare cuvant impartit cu ceilalti. Multumesc prietenelor pentru invitatiile la ceai, pentru flori si pentru imbratisari. Anca, Oana, Raluca, Ileana, Loreta, Amalia – ma bucur de revedere! Daca as bea alcool in perioada asta, as fi pus un pahar cu vin de Samburesti (dietele-s grele, da) ๐ Na, ca fac si reclama acuma, nu e platita, relax, doar e unul dintre vinurile bune pe care le cumpar de regula. :)))
Pentru cine vrea sa citeasca gandurile celor care au fost prezenti, iata mai jos cateva articole aparute deja astazi ๐ Facebook-ul e mai generos momentan cu ganduri si fotografii ๐
Daniela Bojinca – Cadou 8 martie
Diana Duca – Seara in care Marius Matache m-a fermecat cu folk
Adriana Sandru –ย ziua 8
Meseria de parinte – Cand eram mica imi doream sa cant precum alina manole
Irina Manole – Cantecul e cel mai frumos cadou
Fotografiile de mai jos au fost primite de toate participantele pe un stick, impreuna cu materiale documentare despre Casa Eliad ๐
Ne citim pe facebook – facebook/AlinaManoleOficial , ne auzim in fiecare marti la SmartFM si stati pe aproape pentru ca azi am mai facut un pas pentru aparitia cartii mele cu ratoiul magic ๐