Trio de concerte cum n-a mai fost demult

Un concert de seară, un recital de gală, un concert de amiaz’ – mai jos despre fiecare dintre ele! 🙂

Concertul meu de seară e la Târgu Mureș, pe 6 martie, la ora 19:00, în The Office – Clubul Presei. Am emoții mari pentru că n-am mai fost demult în Orașul Îmbrățișărilor (l-am numit așa după primul meu concert acolo, în Teatru 74). Bilele sunt în vânzare deja, există o perioadă de presale până pe 3 martie . Linkul spre bilete e acesta https://m.iabilet.ro/bilete-targu-mures-alina-manole-umbra-inimii-108652/

Recitalul meu de Gală este la Cluj Napoca, pe 7 martie, la Casa de Cultură a Studenților. Evenimentul se numește Gala Poveste Folk și se află la prima ediție, se desfășoară pe durata a două zile (6 și 7.03) cu invitați unul și unul – amintesc doar de Ducu Bertzi, Fără Zahăr, Mircea Vintilă, TVA – Trupa cu Valoare Adăugată) iar programul complet îl puteți afla fie de pe facebook (căutați ”Poveste folk”) fie direct din linkul de bilete – https://m.iabilet.ro/bilete-cluj-napoca-gala-poveste-folk-cluj-napoca-editia-1-106637/

Concertul de amiaz e în Orașul meu de catifea – Sibiu, pe 8 martie, în Love Bar. Sper ca toți cei care m-au întrebat când vin în Sibiu să fie la ora 14:00 la locul întâlnirii. La ora 14:00, da. Ca să avem mai mult timp de relaxare după, doar e 8 martie! Linkul spre bilete este acesta – https://m.iabilet.ro/bilete-sibiu-alina-manole-umbra-inimii-108658/

În toate cele trei apariții de scenă voi fi în ipostaza de om cu chitară și povești. Umbra Inimii va ajunge așadar în trei orașe frumoase la începutul lunii martie. Sper că vor mai urma și alte călătorii de inimă. Doamne, scriu fraze scurte sau propoziții. E clar, am emoții deja! Ufff! 🙂

Concert aniversar – 12 ani cu Luna Pătrată

Dubla aniversare personală, a mea și a Lunii Pătrate, se întâmpla pe vremuri într-un concert de sală sau club mare, cu oameni și scenă vie. Pentru al 2-lea an consecutiv…nu se poate. Să nu pot cânta e pentru mine un chin enorm de un an încoace, dar despre asta nu mai vreau să scriu acum, ca să nu întunec fragila bucurie de pe 17 martie, cea ONLINE.

Pe 17 martie, miercuri, la ora 20:00, vă aștept la concert pe site-ul Vstage.ro. Accesul se face pe bază de bilet, în funcție de cât doriți și puteți contribui. O parte din sumă va fi donată unor cauze umanitare. Nu mă laud niciodată cu actele caritabile și nu o voi face nici acum. Mă veți crede pe cuvânt că știu exact, de fiecare dată, pentru ce sunt folosiți banii și că ajung unde sunt nevoi adevărate.

Pentru cine nu are timp miercuri la ora 20:00, biletul cumpărat poate fi folosit vreme de 7 zile pentru a viziona concertul. Vom avea și o fereastră de chat în care voi vedea mesajele voastre și voi răspunde în timp real. Asta ca să nu aveți îndoieli că e chiar live ce se întâmplă, nu filmat și pus pe site. 🙂 În plus, cine are bilet poate să cumpere pachetul VINIL+CD la prețul de 100 lei (inclusiv taxe de transport, reduse de la 180 lei).

Am emoții, am și un nod în gât pentru că iar nu vă văd. Sper că veți face poze cu mine acasă la voi și că mi le veți trimite, pentru ca apoi, peste ani, să râdem împreună de vremurile aestea.

12 ani cu Luna Pătrată. 12 ani de când am lansat oficial planeta aceasta, singura planetă muzicală din lume. Cu voi lângă mine, altfel nu ar fi fost posibil.

Mulțumesc! Plecăciune și Drag!

Septembrie, joi

Așa se așază lucrurile uneori…! Mai întâi a fost o vacanță neașteptată, pentru mine cea fără vacanțe/concedii (nici planificate, nici spontane, pur și simplu nu le am în program). Dar cum 2020 are surprize plăcute, contrabalansând lucrurile urâte din jur, pot trece în amintire 8 zile de răsfăț la malul mării și în miezul unei livezi. La mare, ce-i drept, am avut concert, dar cu excepția celor 2 seri, una cu dedicație și una tihnită, am stat, am citit, am băut pahare mari cu lapte și am adunat bagaj frumos pentru scrieri ulterioare. În livadă a fost ca de obicei, cu cald de prieteni și cu multe pisici mici-mici, numai bune de pupat și de ținut în brațe. Măsura frumoasă a lucrurilor am simtit-o acasă: cât am fost plecată nu m-a durut nimic, mi-am luat tratamentul constiincioasă (efecte de pandemie) dar nu, nicio durere nu m-a scos din ritm. Bucureștiul însă…

Dincolo de faptul că îmi place să locuiesc în Capitală, că cei 26 de ani de când sunt aici m-au făcut un om al metropolei la care visam de copil, viteza și presiunea orașului își spune cuvântul. Am spus de multe ori în ultima vreme că peste 2 decenii voi sta undeva la curte, într-o zonă liniștită a unui oraș mai mic și mai curat. La cum merg lucrurile, parcă îmi vine să pun planul în aplicare mai repede căci la doar câteva zile de la întoarcerea acasă somaticul s-a răzvrătit și mi-a adus 48 de ore oribile. Azi stau cât de cât pe picioare, dar perspectiva nu e încântătoare. Norocul este că am la ce să mă gândesc, ceva frumos. E joi azi, nu? 🙂

Peste fix o săptămână, joia viitoare, pe 17 septembrie, am primul spectacol Joia Păcătoșilor din anul 2020. Mai era un pic și se făcea 1 an de când nu mai urcasem pe scenă cu JP. Am anunțat pe facebook ce și cum, probabil cam mult față de cum anunț de obicei dar sunt tare încântată de ce se arată. Pentru cine nu are facebook și mă citește aici, linkul spre bilete e aici și mai sunt câteva disponibile pentru evenimentul ce va avea loc în Grădina Urbană (lângă Intercontinental, aproape lipit). Mulțumesc celor care cumpără bilete! 🙂

Revenind, nu știu dacă Bucureștiul îmi face rău sau îmi fac singură rău pentru cum sunt când îl locuiesc. Poate e graba cu care aștept răspunsuri și cu care se așteaptă răspunsuri de la mine. Poate e presiunea constantă a muncii care trebuie să producă bani pentru a susține visele mele nebune. Poate e aerul pe care îl respir și care nu este atât de curat precum zonele din care am venit. Poate e toamna care m-ar ajunge oriunde aș fi. Nu știu. Ce știu cert este că azi mi-e mai bine și e joi, iar joia viitoare vorbesc și cânt despre păcatele de izolare. (hihi! inițial mă gândisem să pun un subtitlu la spectacol – ”Amanți în izolare,” dar am zis să nu fiu atât de păcătoasă din prima…)

Să ne vedem/citim/cunoaștem cu bucurie și sănătate! 🙂

Pătrat de călătorie muzicală – noiembrie 2018

turneu alina manole noiembrie

Plec de-acasă! Dodo motanul nu este foarte incantat, dar n-am ce-i face…muzica ma trage de maneca, asfaltul si el. Astept calatoria aceasta de 1 luna, de cand am anuntat prima data de concert. Recapitulez pentru cine nu are facebook si inca nu m-a aflat acolo, pe pagina muzicala (facebook.com/AlinaManoleOficial)

16 noiembrie, Sibiu, Imperium Live – Bilete se pot cumpara online AICI iar dupa ce luati bilete sunati pentru rezervarea de locuri la 0369 454 690 (după ora 11:00)

17 noiembrie, Bistrita, Festivalul Bistrita Folk – Bilete la Centrul Cultural Dacia

18 noiembrie, Cluj Napoca, Cotton Club – Bilete se pot cumpara online AICI iar dupa ce luati bilete sunati pentru rezervarea de locuri la 0747 268 866 (după ora 12:00)

19 noiembrie, Brasov, Dai Mattoni – Bilete se pot cumpara online AICI, iar dupa ce luati bilete sunati pentru rezervarea de locuri la 0729283570 (după ora 12:00)

Toate informatiile intr-un singur link sunt pe Entertix.ro

Special la aceasta calatorie este faptul ca nu se rezuma la un concert alinesc. Vin cu albumul ”Lucruri simple”, a carui poveste, intortocheata, nebuna, pe alocuri magica, pe alocuri absurda, trebuie povestita. Un pic de ”bucatarie” de album, cu istoria cantecelor, cu istoria productiei si a colaborarilor. Da, cant si din cantecele ”vechi”, ca se baga singure in bagaj si vor atentie…! 🙂 Si da, e concert de om cu chitara la purtator si-atat.

Mai e ceva special, dar asta tine mai curand de mine decat de cei care isi doresc sa ajunga la concert: mi-e dor de drum, de orasele acestea. Scriam la un moment dat pe facebook ca Sibiu e orasul meu de catifea, Bistrita e orasul cu miros de mere, Cluj e orasul cu ganduri in balanoas iar Brasov e cel cu pietre verzi. Am, pentru fiecare dintre ele, cate un reper, un soi de amprenta desavarsit de frumoasa pe care o vreau din nou in fata ochilor, in aerul pe care il respir.

 Plec de-acasa! Si abia astept! Si da, va mai exista un drum frumos, la Calarasi, unde sunt si in juriul festivalului si in recital in formula cvartet, in perioada 23-25 noiembrie, Despre asta insa, in articolul viitor.

Cine isi doreste albumul, il poate comanda prin Carturesti, in librarii sau online 🙂

A! Intre timp am scos pe youtube un fragment de la lansare. Inceputul serii. Lucruri simple, cum altfel?! 🙂

Lucruri simple

banner format 2

Lucruri simple – așa se numește albumul pe care îl voi lansa la finalul lunii Mai în București, la Teatrul Nottara (sala Horia Lovinescu).

Pentru prezentarea albumului am scris cele de mai jos. A ieșit o imagine corectă asupra poveștilor din album și vă invit să citiți dacă sunteți tare curioși 🙂

„În albumul acesta nu se desparte nimeni. E o noutate, dar asta nu înseamnă că lucrurile sunt roz și pufoase. E vorba doar de o stare de echilibru relativ, în care multele întâmplări ale vieții sunt luate ceva mai ușor, fără drame profunde. Personajele noului album sunt diverse: femeia care visează în ploaie de dorul Lui, bețivul care îi cântă iubitei sub balcon, oamenii pentru care “NU e panică” să aibă încă o relație, bărbatul care așteaptă la miez de noapte telefonul Ei, amanții în ziua lor liberă, cuplul cu el poet neînțeles și ea minoră, cuplul cu ea aproape convinsă de un zburător… Apare și țigara, ca un leitmotiv al tuturor momentelor în care am scris aceste cântece sau al momentelor pe care le-am trăit pentru a ajunge să le scriu.
Albumul nou este o sumă de lucruri simple. De viață. Viața reală, nu cea din filme. Pentru că viața reală are mai multă MUZICĂ înăuntru decât orice început sau final al unei povești de dragoste.
Am spus cum se numește albumul?
LUCRURI SIMPLE
Există acolo și un cântec care se numește la fel.”

Voi mai scrie în următoarea perioadă despre toți oamenii împreună cu care se întamplă această poveste din viața mea. Oameni care au venit spre mine, simplu, pentru a scrie împreuna despre Lucruri simple. Azi am fluturi in stomac, atât de mulți încât toate spațiile goale rămase în inimă au acum bătăi de aripă. (adica tremur de pasul acesta uriaș de a-mi asuma oficial un album nou și tot ce ține de el…)

Bilete s-au pus deja în vânzare. Presale (65 de lei) până la data de 10 aprilie, 80 de lei după această dată și pot fi cumpărate de pe MYTICKET sau ENTERTIX

Detalii multe vor fi pe facebook, în pagina de eveniment
https://www.facebook.com/events/152743895541683/

și în pagina oficială

facebook.com/AlinaManoleOficial

Vă îmbrățișez,

Alina Manole

P.S. Nu mi-am găsit cuvintele prea bine azi, dar mă adun io…! 🙂

 

Videoclip nou!

Alina Manole
Alina Manole – secventa videoclip

Doaaamnelor si dooomnilor!

(aici bat tobele!)

Sambata, 26 septembrie, la data la care se vor implini 5 luni si o zi de la ultimul meu concert-standard din Bucuresti, lansez videoclip. Adica il proiectez in premiera in sala Teatrelli, acolo unde va avea loc concertul numit Toamna sub Luna Patrata

Cantecul pentru care se intampla toata agitatia se numeste “Langa mine” si se afla pe albumul “fericirea de Luni”. E Track 2.

Este cantecul pentru care am scris la un moment dat o formula de prezentare care (modesta sunt si eu!) mi-a placut atat de mult incat apare peste tot si o tot spun. Pentru cine m-a uitat de la concertul din aprilie sau pentru cine nu a fost niciodata la vreun concert ca sa auda ce (prostii) spun, textul de prezentare suna cam asa: ” Langa omul potrivit ai aripi. Langa oricare altul nici nu stii ca poti zbura“.

Videoclipul este realizat cu niste prieteni. Nu, nu ne-am stricat prietenia dupa aceasta colaborare 😀 (am umor de om obosit, iertare! :D)

Primul dintre ei (alfabetic) este Marius Tanef, om cu ochi bun in raport cu obiectivele sale. De camera, aparat sau scop declarat al filmarii. Ne cunoastem demult si imi plac stilul, calmul si umorul lui. In plus, imi plac luminile sale, cele pe care le pune (sau nu) pe subiectul filmat.

Al doilea este Tudor Olaru (Teddy). Il cunoasteti din perioada in care cantam impreuna, el fiind omul cu chitara bas. Il cunoasteti si dintr-o surpriza video pe care mi-a facut-o in 2012, cand ne-a filmat pe toti fara sa stim in turneul printre nametii Moldovei. A rezultat videoclipul piesei “Astazi nu vii“, aparut de Dragobetele meu de suflet.

De data aceasta insa, Teddy m-a filmat cu stirea mea si am gandit impreuna o multime de detalii. Acum monteaza si e stresat 🙂 Din cauza mea, desigur. 🙂

Nu stiu daca sa va spun acum detalii din “bucataria” de filmare…hm…mai bine las pe altadata, ca iar ma trezesc ca scriu 1 km de articol. Ideea principala este ca daca anunt public lansarea, nu mai am cum sa ma razgandesc. Ca se mai facuse videoclip al piesei “Langa mine” si a picat un card. Definitiv. Irevocabil. Si m-am suparat. Rau. De data asta arat ce-a iesit indiferent de consecinte 🙂

Un alt aspect important al concertului de la Teatrelli este ca vom incerca sa facem proiectii video pe toata durata spectacolului, asa cum s-a mai intamplat in locurile unde am avut toate conditiile tehnice.

Biletele pentru concert s-au pus deja in vanzare prin Eventim si la casa de bilete Teatrelli. Rugaminte mare: concertul incepe la 7 seara, nu la 8 ca pe vremuri. Veniti un strop mai devreme pentru un strop de vin. Merge perfect cu ce facem noi. In plus, va rog sa nu amanati prea mult cumpararea biletelor pentru ca, asa cum au aratat experientele trecute, locurile se ocupa relativ repede iar eu nu am cum sa ajut in situatia asta, nici macar pe cei care imi stiu numarul de telefon… 🙂

Fac rezumat: concert – lansare videoclip – 26 septembrie -hurry up!

Plecaciune si drag!

Alina Manole

Sa incepem anul muzical!

ALina Manole

Putine lucruri sunt intamplatoare asa ca da, inceputul anului meu muzical va avea loc in Bucuresti, in minunata sala Teatrelli, cu spectacolul “Joia Pacatosilor – Alina Manole & Raul Kusak”. Pe 23 ianuarie, adica vineri 🙂 Nu-i problema, spectacolul acesta s-a cantat si marti si sambata si luni. Titlul spectacolului nu da un indiciu de zi asa ca, vinerea viitoare, la final de program de lucru sau inceput de program de week-end, puteti veni sa ne vedeti si sa ascultati nu doar mesajele cantecelor ci istoria care le leaga. Nu e concert (pentru cine a fost macar o data lucrurile sunt clare, specific pentru cei care inc anu au testat varianta aceasta de “terapie muzicala”) . Nici teatru nu e. E un format experimental, al unei marturisiri in care si povestea spusa si cea cantata au o logica. Zic eu. 🙂 Si cum etichetele nu-mi plac, ramane la latitudinea celor care vin sa ma aseze intr-o cutie si sa puna pe ea label-ul 🙂

Am tot fost intrebata de pe ce youtube nu exista mai multe fragmente si mai concludente. Explicatia vine din structura spectacolului…textele nu sunt neaparat la fel, povestea poate lua uneori o alta intorsatura pentru ca, personajele sunt vii si active. In viata lor se intampla permanent cate ceva. Care personaje? Cine vine…afla 🙂

Biletele s-au pus in vanzare. Experienta celorlalte spectacole arata ca se duc repede catre oameni faini asa ca…cine vrea sa petreaca seara cu noi e bine sa se grabeasca 🙂 Biletele se gasesc fie in Piata Lahovari (la sala Teatrelli) fie pe Eventim.ro

Va astept asadar vineri…pentru Joia! 🙂

Seria concertelor standard va incepe in februarie iar pentru luna martie deja s-a stabilit data aniversarii Lunii Patrate (in fiecare an, in luna martie, rememorez un pic momentul debutului oficial, prin albumul Luna Patrata). Va spun asta ca sa va pregatiti agendele! 🙂 Detalii in curand! 🙂

Doua vesti

Prima dintre ele a fost deja anuntata pe contul oficial de facebook: pe 10 decembrie, de la ora 20:00, in Bucuresti, va avea loc spectacolul “Joia Pacatosilor”. Poveste muzicala cu sens. Fericit, zic eu. Aceasta joaca muzicala a mea si a lui Raul va fi pe scena Teatrelli, din Piata Lahovari. Biletele s-au pus deja in vanzare prin Eventim sau direct la casa de bilete a salii pentru cine are drum prin Piata Romana. Locuri nu sunt multe, sala este superba. Mai jos o imagine cuminte, fara spectatori.

teatrelli

A doua veste este legata de zonele de distributie ale albumului “Fericirea de Luni” si ale celorlalte scoase de subsemnata pana la “fericire”.

Mai intai recapitulez cele deja existente:

– prin Bestmusic.ro/shop – variantele digitale ale albumelor “Luna Patrata”, “Dragoste in 3” , “Cu drag” si “Fericirea de Luni” + variantele fizice

– prin distribuitorul Niche Records – variantele fizice ale albumelor “Dragoste in 3” si “Fericirea de Luni”

– prin eMag – varianta fizica a albumului “Fericirea de Luni”

Auditii legale pot fi facute prin  iTunes si deezer – primele 3 albume (cine a cumparat bilet prin iabilet la concertul de la Hard Rock Cafe are o luna de abonanent gratuita, sper sa nu fi uitat cei care au luat bilet)

Recapitularea e gata. Acum anunt noutatea. In foarte scurt timp, albumul cel nou se va gasi la rafturile librariilor Carturesti. In afara de Bucuresti, iata si lista oraselor unde veti putea gasi albumul: Iasi, Cluj-Napoca, Suceava, Constanta, Brasov, Arad, Timisoara, Ploiesti. Cum abia astazi s-a facut livrarea catre Carturesti, banuiesc ca vor mai trece cateva zile pana cand vor ajunge efectiv in librarii…cum aflu…anunt!

Sa ne vedem sanatosi!

Luni, 20 octombrie

Am inceput ziua de Luni cu pofta. De visat. Si iata-ma rasfoind magazine on-line (adica Thomann.de pentru cunoscatori) dupa tot felul de jucarii pe care mi le doresc. Sau care imi trebuie. Chestia asta mi-a luat 2 ore. Lista scurta arata bine pe hartie, microfonul, sistemul inEar si pianul electric. Doar pe hartie insa, ca mai am si altele de facut 🙂 Dupa cele 2 ore m-am scuturat, am terminat (inca) o cafea si am revenit la munca.

Acum fac pauza si profit de ea pentru ca pe blog nu am anuntat concertul de pe 13 noiembrie. Si nu toata lumea are facebook. Ceea ce nu e rau 🙂

Asadar fac anuntul: pe 13 noiembrie, de la 21:30, in Bucuresti, la Hard Rock Cafe, am concert. Scena noua, emotii la purtator cat incape. Da, stiu, mai sunt zile bune pana atunci, dar asta nu ma impiedica sa nu ma gandesc la ce e de facut.

Formula de concert e completa: eu (indispensabila, n-am ce face!), Raul, Claudiu, Dan si Adrian.

Biletele s-au pus in vanzare prin iabilet.ro . La achizitionare exista optiunea de Bilet electronic (SMS și/sau email) pe care o puteti folosi cu incredere! Cumpararea biletelor de pe www.iabilet.ro asigura automat si rezervarea de locuri la masa scapandu-te de drumul pana la locatie sau de un telefon pentru rezervare. Care masa poate fi in fata scenei (locuri VIP 40 de lei) sau in laterale (canapele, mese etc. – 30 de lei biletul). Cine isi cumpara bilet prin iabilet are parte de o luna gratuita de abonament la Deezer, in valoare de 7 euro.

Cine vrea bilet din alta parte…are de unde sa cumpere 🙂 Adica mai sunt niste locuri unde pot fi gasite dupa cum urmeaza: Magazinele UMAN din Baneasa Shopping City (etaj) si Piata Romana (George Enescu 30 colt cu Magheru), SENIA in Magazinul Muzica, Agentiile Perfect Tour – Str. Theodor Aman, Nr. 11 si Calea Victoriei nr. 100 si direct la  Hard Rock Cafe.

Am spus oare tot ce tine de “tehnice” ? 🙂 Cred ca da. Ba nu! Mai e ceva! Alocarea locurilor rezervate prin cumpararea de bilet se face in ordinea datei la care a avut loc operatiunea. Deci daca veti cumpara bilete in ziua de concert…sanse slabe sa ne vedeti altfel decat pe ecrane 🙂

Mi se termina pauza.

Pun poza.

afis alina manole HRC

Pun si link catre pagina de facebook a evenimentului. Cine are cont pe FB primeste si multumiri daca da invite si share. Ale mele 🙂 Cu mare drag!

Pun si un live cu piesa “Asa si-asa”, varianta 2014 🙂

Sa avem spor la munca! 🙂

Drumurile care ma salveaza…

…da, ma salveaza si de mine uneori 🙂 (spus fara ton dramatic, cu un pic de ironie pe care – numai eu – mi-o permit la adresa mea)

una dintre bucuriile mele mari este sa plec pe campii. vorba vine. plec pe asfalt, rotile mananca fiecare kilometru si … incepe lumea. cele mai multe idei de scris imi vin in masina. bancheta din spate e cea mai inspirata. in fata devin copilot si sunt prea atenta. cateva cantece asa au aparut. cele mai multe poeme acolo stau, pe drumul dintre destinatii. chiar si cele mai multe momente personale fericite tot de calatorii au tinut. si acum zambesc 🙂

toamna incepe asa cum speram, cu septembrie auriu si drumuri muzicale. i-am spus calatorie fericita pentru ca, “organizatoric” vorbind, este vorba de partea a doua a turneului de promovare. “Fericirea de Luni” a mers in Moldova, la mare si in nord. acum plecam cu albumul cel nou in 5 orase de care mi-era dor.

sa le iau pe rand:

24 septembrie – Sibiu 🙂 – despre “orasul meu de catifea” am mai vorbit 🙂 si da, cantam din nou la Atrium, loc de frumoase amintiri…

25 septembrie – Cluj-Napoca  – ajung atat de rar la Cluj, fir’ar! poate de asta bucuria e si mai mare ca da, in sfarsit…La Cizmarie

26 septembrie – Baia-Mare – pentru a doua oara am fost invitati la Sarbatoarea Castanelor! ce peripetii faine au fost anult trecut…ioi! le-am povestit pe blog la vremea aceea. acum imi vine in minte si concertul de dupa concert…

27 septembrie – Zalau – in Zalau am cantat de 3 ori pana acum dar…ultima data in 2011… 🙂 acum ajung insa cu Raul, care e nascut in Zalau (si ma gandesc ce frumos va fi cand, aliniind planetele, vom merge impreuna in Roman). concertul e sub umbrela Muza Fest, pe Terasa Boema

28 septembrie – Brasov – ei bine, cu Brasov-ul e poveste interesanta! au trecut…tadaaaa…5 ani de cand nu am mai…si culmea, s-ar crede ca e aproape de casa :)) vom canta in Times Pub!

cireasa de pe glazura amara care sta pe prajitura numita turneu de septembrie se numeste…Bucuresti. ne intoarcem la Teatrelli cu bucurie si drag. pe 29. partea frumoasa e ca am integrat acest “acasa” in turneu si-l vom trata ca atare. ca inca o destinatie. voi ajunge in Bucuresti in ziua concertului, singura diferenta va fi ca nu voi merge la hotel pentru pregatirile de dupa proba. pentru acest concert s-au pus in vanzare deja biletele pe eventim sau la casa de bilete a salii, din Piata Lahovari. concertul din Bucuresti inseamna si o joaca faina, intrucat pe scena va fi, in afara de duo-ul de baza, Adi Flautistu – contrabas si Adi Tetrade – tobe. Pe Adi-de-la-tobe l-au cunoscut cei care au venit la Tg Mures, Sighetu Marmatiei si Vama Veche 🙂

sunt cam 1200 de kilometri si 5 concerte in tara. cu toamna. cu munti. cu paduri. cu asfalt. cu muzica. cu oameni faini alaturi (cant cu Raul Kusak si Ovidiu Condrea). cu oameni frumosi in fata mea. cu emotiile mele, de fiecare data uriase.

va astept sa veniti la concerte pe toti cei care sunteti in locurile unde ajungem si care aveti de trait si de iubit pana la capat. facem si terapie. bonus 🙂 adica eu imi fac cu voi…

foto-turneu-Alina-Manole