Interioare de turneu

alina-manole-ceai

6 concerte in 6 zile. fara pauza. de ce sa fie pauza? era vorba de 6 concerte nu de 12. la 10 de fapt as negocia o zi libera. pana atunci, au fost 6 zile si 6 orase diferite. fiecare cu piticul propriu. daca as fi avut timp, as fi scris dupa fiecare concert. despre oamenii care au venit in cluburi si care s-au comportat ca la teatru. adica mi-au daruit liniste si atentie. sper ca ce am oferit la schimb a fost pe masura gestului lor. am primit flori, daruri, zambete, imbratisari, povesti. am cunoscut si personal oameni stiuti doar de pe facebook. am calatorit 1200 de kilometri printr-o toamna minunata, aurie. a fost frig si soare in acelasi timp.

Sibiu – orasul meu de catifea…m-a primit cu bratele deschise si am cantat la unison multe dintre piese…

Cluj-Napoca – energie multa si nu stiam cum sa ma impart cu totul, de tot…

Baia Mare – mai calda decat anul trecut si cu pitici destui…

Zalau – surpriza unui loc atat de plin si de atent…

Brasov – cald de sufragerie de acasa…

Bucuresti – atatea chipuri noi sau demult nevazute…

in rest…bucatarie de turneu. cu foarte bune, cu mai putin placute. cu surprize frumoase. cu stress. cu bagaje desfacute si impachetate la loc in aceeasi zi pentru ca dimineata si cafeaua plecarii spre alt loc sa fie mai line. cu mic-dejun la pat sau o vorba tarzie despre muzica. cu artificii sau cu revederi. cu spanac pregatit cum trebuie sau supa crema de legume geniala. cu geaca de iarna si nas in soare. cu ora de trezire si ora de somn. cu muzica. cu oamenii de langa mine – cvartet frumos de calatorie.

vinerea aceasta…peste 2 zile adica…am din nou concert in Bucuresti. se deschide un club nou: Cotton Club. e in pasajul Palatului Telefoanelor. pe Calea Victoriei 50. asta daca am inteles eu bine. si cred ca da 🙂 concertul nostru va fi atipic in ecuatia evenimentelor organizate. sunt bune si exceptiile din cand in cand. fiind vorba despre o deschidere de club, intrarea este libera 🙂

va fi ultimul concert pana…oho…departe!  am ceva in minte, o schema intreaga. eu si piticii mei care se joaca. si mai am de gand sa fac una sau alta…inca nu le spun pentru ca in ultima vreme ori nu mi-a iesit cate o idee, ori am stat dupa altii, ori am intalnit cate un gica-contra care a zis nu la orice. tot de capul meu le voi face insa…ca de obicei 🙂

si cum intotdeauna o iau in pasi mici, intai trebuie sa rezolv migrena. e a doua zi. am scos-o si pe strazi, m-a lasat cat sa rezolv treburile, apoi a revenit, sacaitoare si neplacuta.

ii mai dau niste poze la care sa se uite. de la Sibiu si Cluj de exemplu 🙂

bagajesc…

linii si becuri

astazi au intarziat cumva toate. si repetitia, si drumurile, si cheful.

evident, si bagajele. trebuiau sa fie gata demult.

problema este insa ca plec pentru 5 zile si 3 evenimente, fiecare dintre ele (si zile si intamplari) avand desfasurare diferita. asta inseamna si haine “civile” si de scena, si accesorii, si tot felul de gadget-uri. plus laptoapa. draga de ea, ocupa cel mai putin loc…

teoretic sunt un om cumpatat cand vine vorba de haine. practic nu-mi iese. si tot practic am marea problema cu sosetele. stiti ca se ascund de obicei. la mine nu, le place sa stea cuminti dar…nu in pereche. lucrul asta mi se trage demult, de cand mi-am dat seama ca o soseta de un fel si alta de alt fel ma scapa din momente mai…triste. prietenii mei s-au obisnuit, sunt in regula, dar cand calatoresc incerc sa stau cuminte…. 🙂

…sau poate doar mie mi se pare ca arata haios?! 🙂

sosete

una peste alta, s-au adunat: un troller, o geanta medie, o geanta mica, un rucsac. plus geanta mica cu cd-uri “dragoste in 3”. se mai adauga 2 cutii cu albumul nou (aici e mai usor ca sunt sigilate). plus chitara. plus scaun rosu. mai iau hartii, carti (mi-am luat azi o carte al carei titlu m-a facut sa zambesc)….plus rochii pe umerase. da, noroc ca maine am ajutoare, sper sa fie si loc…

plecarea e acusi. emotii de toate felurile. unele mai putin placute. altele dintre cele mai frumoase. am vrut sa adaug: “nimic special in asta, un mix de vara obisnuit“. da’ parca nu pot. 🙂 stiu exact de ce si pentru ce sunt fiecare dintre emotii. si uneori as vrea sa mi le ia cineva pe toate si sa-mi spuna “va fi bine” .

pfuuui! am de inchis fermoarele. gentilor. cutiilor :)) fug!

 

drumurile poarta adevaruri incomode

sa pleci la un drum nou inseamna sa faci bagajul dupa ce, o vreme poate, te-ai insigurat intr-un univers confortabil de “a-fericit”. ce iei la tine? ce alegi din multimea de amintiri, de lucruri?

a fost o vreme cand purtam dupa mine toate amintirile. acum, pe masura ce trec anii, aleg mai atenta povara emotionala a bagajelor mele. niciun bagaj din cele cu care pornesti la drum nu trebuie sa atarne mai mult ca motivul pentru care ai ales desprinderea.

drumurile pornesc dinauntru, intotdeauna dinauntru. cele vechi se lipesc de pasi si ingreuneaza. daca iti spun: “pune gratarul la rascruce, curata talpile, ramai intors cu spatele pentru ca oricare celalalt isi are deja drumul lui nou de o vreme incoace“….te vei supara putin? e un adevar incomod…o sa-ti treaca supararea dupa ce vei face primul pas…care pas oricum e ca o aruncare in prapastie…dar ce senzatie de plutire incredibil de frumoasa…si habar nu ai ca plutesti spre Sus

impachetez doar haine astazi.  inca ma mai gandesc cat din tine las aici…tu esti bagajul meu incert si dureros, care se roaga inca, fara sa stie ca ar putea fi al naibii de fericit

monedele nu-s bani nici la piata

o zi administrativa in mijlocul saptamanii are darul sa te umple de nervi in loc sa te goleasca de energiile negative.

nu am iesit din casa de vreo 3 zile. cald, lucru la niste piese, nu stiu cand a trecut timpul. si nici n-am avut motiv suficient de bun. astazi insa ma decid sa-mi mobilizez resursele si fac ordine prin casa si ceva ordine in bagaje, daca tot urmeaza sa plec sambata la vama. de bine de rau respir mai cu repere. pana aici totul in regula. drumul pana la piata, scurt de altfel, imi dovedeste inca o data ca leul nu e leu pentru toata lumea.

adica fisele nu mai merg. tanti de la rosii se uita crucis, nenea de la piersici ofteaza cu subinteles, femeia de la ceapa numara ironic  “gloantele” mele metalice. vor hartii, e mai comod sa operezi asa, iti mai lasa omul restul. asa, cu totul calculat la centima, iti umpli buzunarele de metal. vorba lui caragiale “nu umblu cu metal, mi-e frica de traznet”.

eu ce sa fac cu tot metalul adunat de la aceeiasi vanzatori si pe care-l tin expus intr-un recipient de sticla la geam?!?! daca nici piata nu ma accepta, banca ma obliga sa-i fac fisic…atunci ori ma organizez sa primesc doar resturi celulozice, ori incep sa-i gauresc si sa-mi fac salba. stiau ei conationalii nostri ceva…

ceva idei?!