Luni, 20 octombrie

Am inceput ziua de Luni cu pofta. De visat. Si iata-ma rasfoind magazine on-line (adica Thomann.de pentru cunoscatori) dupa tot felul de jucarii pe care mi le doresc. Sau care imi trebuie. Chestia asta mi-a luat 2 ore. Lista scurta arata bine pe hartie, microfonul, sistemul inEar si pianul electric. Doar pe hartie insa, ca mai am si altele de facut 🙂 Dupa cele 2 ore m-am scuturat, am terminat (inca) o cafea si am revenit la munca.

Acum fac pauza si profit de ea pentru ca pe blog nu am anuntat concertul de pe 13 noiembrie. Si nu toata lumea are facebook. Ceea ce nu e rau 🙂

Asadar fac anuntul: pe 13 noiembrie, de la 21:30, in Bucuresti, la Hard Rock Cafe, am concert. Scena noua, emotii la purtator cat incape. Da, stiu, mai sunt zile bune pana atunci, dar asta nu ma impiedica sa nu ma gandesc la ce e de facut.

Formula de concert e completa: eu (indispensabila, n-am ce face!), Raul, Claudiu, Dan si Adrian.

Biletele s-au pus in vanzare prin iabilet.ro . La achizitionare exista optiunea de Bilet electronic (SMS și/sau email) pe care o puteti folosi cu incredere! Cumpararea biletelor de pe www.iabilet.ro asigura automat si rezervarea de locuri la masa scapandu-te de drumul pana la locatie sau de un telefon pentru rezervare. Care masa poate fi in fata scenei (locuri VIP 40 de lei) sau in laterale (canapele, mese etc. – 30 de lei biletul). Cine isi cumpara bilet prin iabilet are parte de o luna gratuita de abonament la Deezer, in valoare de 7 euro.

Cine vrea bilet din alta parte…are de unde sa cumpere 🙂 Adica mai sunt niste locuri unde pot fi gasite dupa cum urmeaza: Magazinele UMAN din Baneasa Shopping City (etaj) si Piata Romana (George Enescu 30 colt cu Magheru), SENIA in Magazinul Muzica, Agentiile Perfect Tour – Str. Theodor Aman, Nr. 11 si Calea Victoriei nr. 100 si direct la  Hard Rock Cafe.

Am spus oare tot ce tine de “tehnice” ? 🙂 Cred ca da. Ba nu! Mai e ceva! Alocarea locurilor rezervate prin cumpararea de bilet se face in ordinea datei la care a avut loc operatiunea. Deci daca veti cumpara bilete in ziua de concert…sanse slabe sa ne vedeti altfel decat pe ecrane 🙂

Mi se termina pauza.

Pun poza.

afis alina manole HRC

Pun si link catre pagina de facebook a evenimentului. Cine are cont pe FB primeste si multumiri daca da invite si share. Ale mele 🙂 Cu mare drag!

Pun si un live cu piesa “Asa si-asa”, varianta 2014 🙂

Sa avem spor la munca! 🙂

concert cu jucarii

eu asa ii zic pentru ca, printre altele:

1. am avut o piesa refacuta muzical si cu mine in alta ipostaza, cu mainile libere (to touch) 🙂

2. “asa si-asa” a insemnat schimbare de roluri intre basist si pianist (?!)

3. “am un pitic” a inceput cu glasul lui nasu’ de la tobe (graaaav: aaaam uuun pitiiiic)

4. bujor stoicovici si alina manole intr-un duet atipic (voce si contrabas)

asadar jucarii 🙂 eu m-am bucurat ca un plod de ele, sper ca si cei care au venit s-au bucurat tare.

inca ceva, mai personal, a fost ca am primit zambete, daruri buburazoase, un pic de verde, flori 🙂 si femeia si artistul sunt happy asadar 🙂

acum voi insista un pic pe momentul cu bujor. l-am intrebat, in calitate de prieten, imediat dupa concertul lui cu BiMS din B52, cum i s-ar parea o joaca muzicala impreuna. a spus da si saptamana asta i-am trimis o inregistrare a unei piese hibrid. necantata in public, proaspata, fragila, nedefinita nici macar pentru chitara. urma sa o cantam in formula din seara de concert, voce si contrabas. am repetat impreuna si am simtit ca va fi bine, intr-o empatie care s-a construit desi venim din zone diferite din punct de vedere muzical.

nu stiu ce s-a auzit, cum (are emilia grija de mine insa si in zilele urmatoare voi afla 🙂 ) insa pentru mine, artist, a fost un moment superb, de care ma bucuram in timp ce cantam cu bujor. pentru prietenia cu care a acceptat sa cantam impreuna ii multumesc 🙂

ii multumesc si lui claudiu care a venit special de la cluj pentru concertul asta. mi-era un doooooooor!!! 🙂 iar lui adi si teddy le transmit pe aceasta cale ca mi-au facut surpriza cea mai mare din cei 3 ani de cand cantam luna patrata :)) (daca i-ati fi vazut cum se ridica si isi schimba locurile, adi trece la bas si teddy la clapa…..!)… lui tudor ii multumesc ca devine sunetist la fiecare concert, si asta nu avantajeaza deloc comunicarea profesionala ulterioara 😀

acum, in timp ce scriu, astept sa se descarce doua piese din cele cantate in seara asta: “de 30 de ani” (da, piesa noua) si “trezeste-ma” (cu band)…si bat din pinteni, ascult vali sterian la psihologul muzical, beau o gura mica de courvoisier, fumez o tigara, stau cu picioarele pe un scaun si … mi-e bine, din binele pe care vi-l doresc si voua cu toata bataia de cord 🙂

de unde rezulta ca…

…iarasi nu vine sfarsitul lumii. acuma…eu am stat pana cand a inceput ziua fatidica, aproape ca m-a prins concertul pe scena (sau chiar era 12 cand am terminat? ca nu mai stiu!), dar n-am primit niciun semn cum ca de azi gata! ba mai mult, dupa ce m-am indulcit cu ciocolata cu cirese si mi-am aranjat trandafirii si freziile undeva aproape de laptoapa, parca-parca as zice ca nu mai vine napasta! 🙂

am avut concert in joy. pacat de niste detalii care au scapat la categoria investitie in sunet. sa nu intelegeti ca nu e! doar ca mai e de lucru, ca in muuulte locuri. muuuuuulta lume, cunoscuta sau mai putin cunoscuta, o masa care a fost ca in visul meu de dupa-amiaza (pe facebook am povestit), caldura cat cuprinde si rasete multe pentru ca ne-am jucat teribil. pentru cine nu a fost trebuie sa precizez ca joaca de piesa care se numeste  “asa si-asa” are mai nou o varianta pop…nu vreti sa stiti cum e 😀

am cantat in formula completa ritmica (si cu ovidiu adica) si am facut glume multiple, mai ales la adresa mesei de care scriam mai sus. glumele, evident, le-am priceput noi toti ceilalti. poate e doar o chestie de empatie, poate doar una de inteligenta 😀

experienta in sine de concert a fost foarte frumoasa si ma bucur de venirea celor care fie n-au mai venit demult, fie au tot promis ca ajung si iata, au ajuns, la folk-jazz-ul meu, pe care-l cresc si-l cocolosesc si cu care ma laud. copil, deh! stilul, nu eu 😀

acum ma simt ca in aproape fiecare noapte de dupa concert. plina de energii, cu zambet pe Dinauntru, fericit de obosita.

e 1:53

dodo doarme langa mine

buna dimineata 🙂

anunt oficial

…ca pe data de 16 februarie avem concert cu skepsis.

music hall, alina manole, adrian cristescu, tudor olaru, luna patrata, pitici, ea nu ma stie, prietenul invizibil, asa si-asa, detalii, amantele, cutia pandorei, tu taci, despre mine, concomitent cu primavara, tu ai vandut marea….and so on 🙂

se fac si rezervari prin telefon 0736941655 si se pot cumpara bilete en avant prin www.biletoo.ro , prin magazinele celor de la biletoo precum si la music hall. in locatia cu pricina, pe 11 februarie (vineri adica), mare concert Cargo. ne vedem si atunci.

Concert Alina Manole - Music Hall, 16 februarie

brief de folk you 2010

incepusem sa scriu pe larg cum a fost in ultimele zile. nu s-a salvat, mana sortii, asa ca reiau pe scurt: am ajuns joi, am fost stresata pana vineri dupa recital, sambata m-am bucurat de spectacol iar duminica m-am refugiat de lume intr-o incercare de relaxare. marti am ajuns acasa si despre luni habar nu am ce sa zic…a trecut repede si lenes ca un motan printre usi.

cand ai un reper muzical si profesional artistic precum nicu alifantis, sa canti “dupa” e de zeci de ori mai dificil. reperul e dat, standardul se vede, se aude, se simte. “concertul de semineu” a fost impecabil. cand am urcat pe scena am simtit ca e scaunul un pic cam departe de cat ma puteau duce pasii. mi-era teama sa nu pierd ordinea pieselor de recital, scrisa pe o foita si pusa in maneca, mi-era inima in gat. in plus, prima piesa era cea lansata cu doua zile inainte (“tu ai vandut marea”)…mai stiu versurile? oare le va placea piesa? se aude bine?… si dupa un timp cat o clipire…recitalul s-a terminat. jumatatea de ora a trecut aproape instant. stiu ca mi s-a facut semn ca ma incadrez in program lejer, ca nu depasesc nicio limita de timp (daca mi se spune sa cant 3 minute si 28 de secunde, puteti fi siguri ca atat voi canta si ca urmare si cele 30 de minute au fost 30 de minute). sunetul impecabil ne-a facut sa ne simtim ca intr-o sala de concert si aici ii voi multumi lui claudiu si stage expert. tehnic a fost incredibil de bine.

m-am topit de nu-stiu-cate-ori cand reuseam sa aud pe scena ceea ce sufletele vamei cantau alaturi de noi. m-am bucurat sa vad atatea brate deschise care se jucau pe “asa si-asa” sau pe “am un pitic”… asa cum m-am emotionat tare tare la “luna patrata” pe care o citeam pe buzele multora. ecoul acesta e cel mai mare premiu si cea mai mare distinctie pe care o pot primi.

am coborat de pe scena ca dupa un somn cu vis intens.

tot ce a urmat a fost muzica, relaxare, rasarit si iarasi muzica. e deja poveste. plus un concert surpriza de luni, la “baza sportiva”, ca intre prieteni.

urmeaza concertele de pe 31 iulie si 6 august din Vama Veche. Oficiale, ca sa zic asa 🙂

Alina Manole

diverse muzicale

aseara a fost aniversarea a 2 ani de FolkFrate in Iron City si evident ca mi-a fost drag sa-i vad in actiune sarbatoreasca pe cei (minm) 3 oameni care fara pauza sau vacanta mentin o atmosfera muzicala tare simpatica in fiecare miercuri in clubul cu pricina. s-a cantat mult si cu chef de viata si de fun, am plecat ceva dupa 12 cu o stare de spirit imbunatatita fata de ultimele 2 zile.

a urmat un cosmar, cel mai sinistru al oricarui om dintre cei care canta: aveam un concert in care nu puteam sa vad audienta si sunetist de 2 lei….cum naiba sa te trezesti zambind dupa asa ceva?! 🙂

maine plecam spre arad. se anunta cod galben de furtuni si vijelii…asta e vestea proasta. vestea buna e ca se anunta si un “folk fara varsta” intr-unul dintre liceele din bucuresti. de data asta promit sa fiu sanatoasa sau cel putin pe picioare (data trecuta am absentat pe motiv de criza biliara de la Kretzulescu…si mi-a parut atat de rau…).

va las cu 2 “cover”-uri care ma topesc de emotie pentru ca e vorba de copii frumosi si de 2 jocuri de-ale mele…”prietenul invizibil” si “asa si-asa”