bombe, sateliti si prognoze

acum, ca ma simt mai linistita ca testul americanilor cu bomba supersonica a reusit (intre timp china plaseaza pe orbita sateliti unul dupa altul si am senzatia ca incepe un joc de dame pe undeva pe sus), dupa ce am rasuflat a usurare ca (tot) americanii au dejucat planuri de atentate la casa alba cu arme fabricate la cugir, dupa ce mi s-a reamintit intruna saptamana asta ca imprumuturile de 400.000 de euro sunt posibile (nu inteleg de ce uitasem asta) si ca mircea geoana exista (?!), pot sa inchei saptamana si sa incep una noua. e ora potrivita, cand nici duminica nu mai e duminica si nici lunea nu apasa pe umeri.

faptul ca imi amortesc doua degete de la mana stanga nu e promitator. intotdeauna am spus ca moartea incepe devreme, ca ne facem noi ca ploua dar ne preschimbam pe masura ce trec anii in niste electrocasnice ruginite, cu depuneri de calcar si improvizatii cu calti ca sa astupam scurgerile de energie. de ce nu am primit la nastere un certificat de garantie…nu stiu! 🙂 evident, s-ar putea ca amorteala sa vina de la faptul ca am stat in cot 😀 sau poate…se schimba vremea! asa ajung la telefonul unei prietene care mi-a reamintit ca de fiecare data cand am concert la Cluj acolo incepe sa ploua, sa ninga sau se face brusc foarte frig. prognoza anunta doar nori de data asta…dar cum si astia vin dupa niste zile clare…da, e ceva suspect!

oricum, incepe o saptamana gol-goluta, numai buna de-mbracat cu timp personal, utilizat pe masura posibilitatilor.

nu stiu pentru ce sa ma bucur mai mult: ca plec, cu cine plec, unde plec, de ce plec?

s-au adunat cam multe

Incep sa imi placa zilele fara acces traditional la internet. Intru de pe mobil, verific mailuri apoi ma retrag in alte activitati. Cine vrea sa ma gaseasca o poate face prin telefon. Si eu obisnuiesc sa sun, deci de ce sa nu fie si reciproca valabila?

Ce-am mai facut ?

Saptamana trecuta, intr-o plimbare neprevazuta, am ajuns prin Magazinul Cocor. Impresia de inghesuit vine si din lumina insuficienta…doar ecranele de pe exteriorul cladirii mai salveaza cate ceva. Inca se mai amenajeaza magazine, domnisoarele din cele deja existente sunt amabile dar extrem de plictisite (le vezi inainte sa intri in incinta). Prin magazin se plimba lume putina, mult mai putina decat in Magazinul Unirii, pe care l-am vizitat imediat dupa, in cautare de. (da, dupa “de” urmeaza punct)

A! Inainte de plimbarea neprevazuta am petrecut ceva timp in Parcul Copiilor. Pana acum stiam doar partea din fata, cu banci multiple si stalpi nenumarati. In schimb, interiorul arata foarte bine si e bine gandit. Impresia de parc sportiv nu e doar o impresie: numar mare de aparate de fitness, pista de carting, platou de aterizare elicoptere (asta nu e info confirmat), destul de mult beton “salvat” oarecum de portiunea verde din spate, unde troneaza gratare puse la fel de liber la dispozitia doritorilor. Adica la fel de liber precum aparatele pentru exercitii, puse foarte simpatic in perechi.

Ieri am avut filmari pentru un spot la un nou parfum ce va fi lansat pe piata. Rareori se intampla ca lucrurile sa mearga bine pe tot parcursul unei zile de filmare…dar de data asta a mers ca uns. Adela Popescu a fost minunata, echipa de operatori, luministi, tehnicieni la fel, clientii relaxati….combinatie perfecta, ce mai!

Filmari spot - in curand fotografii

Oboseala am simtit doar seara tarziu, dar a fost una fericita, de munca dusa la capat fara probleme.

Marti va avea loc o alta filmare, de data asta a mea in calitate de artist. Impreuna cu Zoia mergem la “Timpul Chitarelor”, unde ne vom juca un pic, asa cum o vom face si pe 22 noiembrie la Cinema Scala. Legat de concertul de lunea viitoare, pot sa va spun ca se munceste mult si pe masura ce trece timpul imi dau seama ca experimentul acesta muzical e una din cele mai grele provocari pe care le-am primit, si eu si Zoia, de multa vreme 🙂 A! Intre timp s-a lansat si concurs pe Foreverfolk pentru platitorii de bilet! Premiile constau in 3 albume “Luna Patrata”! Detalii aici!!

Gata, inchei ca trebuie sa ma pregatesc pentru emisiunea de diseara de la Lynx. Tema de astazi va fi “In calitate de spectator, ce apreciezi cel mai mult la un artist folk aflat pe o scena, fie ea de club sau de sala de spectacole?”. Va astept pe frecventele virtuale de la 6 la 8

Sa aveti o saptamana frumoasa!