Posted on

Septembrie, joi

Așa se așază lucrurile uneori…! Mai întâi a fost o vacanță neașteptată, pentru mine cea fără vacanțe/concedii (nici planificate, nici spontane, pur și simplu nu le am în program). Dar cum 2020 are surprize plăcute, contrabalansând lucrurile urâte din jur, pot trece în amintire 8 zile de răsfăț la malul mării și în miezul unei livezi. La mare, ce-i drept, am avut concert, dar cu excepția celor 2 seri, una cu dedicație și una tihnită, am stat, am citit, am băut pahare mari cu lapte și am adunat bagaj frumos pentru scrieri ulterioare. În livadă a fost ca de obicei, cu cald de prieteni și cu multe pisici mici-mici, numai bune de pupat și de ținut în brațe. Măsura frumoasă a lucrurilor am simtit-o acasă: cât am fost plecată nu m-a durut nimic, mi-am luat tratamentul constiincioasă (efecte de pandemie) dar nu, nicio durere nu m-a scos din ritm. Bucureștiul însă…

Dincolo de faptul că îmi place să locuiesc în Capitală, că cei 26 de ani de când sunt aici m-au făcut un om al metropolei la care visam de copil, viteza și presiunea orașului își spune cuvântul. Am spus de multe ori în ultima vreme că peste 2 decenii voi sta undeva la curte, într-o zonă liniștită a unui oraș mai mic și mai curat. La cum merg lucrurile, parcă îmi vine să pun planul în aplicare mai repede căci la doar câteva zile de la întoarcerea acasă somaticul s-a răzvrătit și mi-a adus 48 de ore oribile. Azi stau cât de cât pe picioare, dar perspectiva nu e încântătoare. Norocul este că am la ce să mă gândesc, ceva frumos. E joi azi, nu? 🙂

Peste fix o săptămână, joia viitoare, pe 17 septembrie, am primul spectacol Joia Păcătoșilor din anul 2020. Mai era un pic și se făcea 1 an de când nu mai urcasem pe scenă cu JP. Am anunțat pe facebook ce și cum, probabil cam mult față de cum anunț de obicei dar sunt tare încântată de ce se arată. Pentru cine nu are facebook și mă citește aici, linkul spre bilete e aici și mai sunt câteva disponibile pentru evenimentul ce va avea loc în Grădina Urbană (lângă Intercontinental, aproape lipit). Mulțumesc celor care cumpără bilete! 🙂

Revenind, nu știu dacă Bucureștiul îmi face rău sau îmi fac singură rău pentru cum sunt când îl locuiesc. Poate e graba cu care aștept răspunsuri și cu care se așteaptă răspunsuri de la mine. Poate e presiunea constantă a muncii care trebuie să producă bani pentru a susține visele mele nebune. Poate e aerul pe care îl respir și care nu este atât de curat precum zonele din care am venit. Poate e toamna care m-ar ajunge oriunde aș fi. Nu știu. Ce știu cert este că azi mi-e mai bine și e joi, iar joia viitoare vorbesc și cânt despre păcatele de izolare. (hihi! inițial mă gândisem să pun un subtitlu la spectacol – ”Amanți în izolare,” dar am zis să nu fiu atât de păcătoasă din prima…)

Să ne vedem/citim/cunoaștem cu bucurie și sănătate! 🙂

Posted on

Defectul Lunii

Radio Romania Cultural in casti. Semnalul nu e prea bun, jazz-ul anilor ’30 se aude cu fasait. Swing. Perfect. Prin spatele casei trece trenul, ii simt vibratia. Aprind o tigara. Geamul e deschis pe jumatate. “Sa nu adormi cu el deschis” – aud in minte ultimul sfat al mamei inainte sa ma retrag in camera. “Nu adorm” – am raspuns cuminte. Zilele acestea sunt copil. Am avut tot rasfatul posibil. Ce bine e sa ti se puna masa. Sa ti se aduca cirese in castron. Sa ti se goleasca scrumiera. Nu inteleg de ce, adult fiind, tot mama ma rasfata. Aici am un defect, de femeie, zau! Sau un defect de Luna 🙂
Luna aproape plina. Plina de tot va fi luni, ziua. Dar cine o s-o vada atunci? Maine noapte va fi cumva, iar eu voi fi la Piatra Neamt cu cantecele nestiute. Cu papadiile mele. Cu fulgerele de acum prinse pe retina.

Luna de la fereastra
Astazi m-am plimbat singura prin oras, in caldura, cu mainile in buzunar, amintindu-mi…da..amintindu-mi o multime de detalii pe care le credeam inchie in cutii demult. Primul pupat. Prima imbratisare. Primul sarut. Primul sarut de vara, cu torentiala la purtator si noi in ploaie ca prostii, sub o streasina curgatoare. Primul caine. Al doilea caine. Prima scrisoare. Prima gura de alcool. Prima scoala, a doua, liceul. Liceul…! Am intrat astazi pe usa principala si mi s-a facut stomacul ghem. Curtea e la fel de frumoasa. Scarile care dadeau spre curte si lectiile de fotografie ale dirigintelui. Chipuri de colegi si prieteni. “De ce nu am sunat pe nimeni oare? Puteam macar sa le scriu pe facebook…“. Nu mi-am raspuns…
(Acum “Nora” lui Ibsen la RRC…ioi!)
Apoi viata de drum, Bucuresti-Roman. Gara, parcul, barul din parc cu o cutie de fanta expirata sau prima data cand m-am uitat la asa ceva pentru ca voiam sa-mi ocup mainile si mintea. Mintea mea de azi vede fix ca atunci totul. Inregistrez si prezentul, pe cat pot. Magazine vechi, magazine noi. O rochie noua. Da, trebuia sa fie si o rochie noua, de la fabrica de rochii de aici. Second-hand-uri luate la rand pentru nimicuri. O oprire la cafea la Casa Veche. O librarie care miroase ca pe vremuri si e inca acolo. Muzeul de Arta sau a doua mea casa in vremea scolii. 3 lei biletul. O expozitie noua cu tablouri avandu-l ca tema pe Sergiu Celibidache. Exponatele vechi pe care memoria mea le-a scos la suprafata pana mi-au dat lacrimile. “Stiu tablourile acestea! – imi venea sa spun cu voce tare – dar “Fata cu porumble” nu era pe peretele asta”…
Piata! Mai mica decat Oborul dar mai plina de precupeti autentici, unul langa altul, cu verde mult si rosu intens si cu preturi indecent de mici.
Plimbari cu mama de mana, astazi emotionata dupa revederea de 50 de ani. Care 50 de ani? Mama mea eleganta, in rochie frumoasa albastru cu alb, cu tocuri perfecte, cu parul alb si insigna de “romanvodista” in piept. Eu prea sport imbracata, fir’ar, tocmai azi.
Luna aproape plina si eu fericita. A trebuit sa plec putin si sa vin aici, acasa la mama.
Maine plec putin pana la “Piatra”. Apoi ma voi reintoarce acasa in Bucuresti, un alt Acasa construit bucatica cu bucatica in ultimii 20 de ani. De rasfat va trebui sa am grija insa. Exista servicii online? 🙂

Posted on

buzunare

buzunare cu hartii, notite, rest de tutun, brichete, cartele de metrou, servetele, maruntis, chitante, bomboane, pliculet de ceai (!), nisip…

buzunare cu amintiri la mine-n inima. ce ventricole?! ce cutii? buzunare! cu fermoar, clapeta, nasture sau pur si simplu cu despicatura de cord.

ultimii 1300 de km inseamna un buzunar plin cu amintiri frumoase. de fapt, nu, nu cu amintiri. cu muzica si oameni. oameni. iubiri. marturisiri. emotii. adevaruri. oameni, cu toate ale lor, cu toate ale mele.

am aflat cum e sa mergi in club si sa ti se para ca esti in teatru. sa fii intimidat de tacere. sa te intrebi in pauza dintre doua piese daca e totul in regula. “e sunetul bun?”. la pauza sa ti se spuna “nu-i asa ca mai veniti?”…si tu stii ca inca nu ai terminat spectacolul si sa nu intelegi…

oameni care tac pentru ca poate au momentul lor cu ei insisi mai mult decat momentul lor cu tine. si canta. despre marea vanduta, despre pitici, despre adevaruri, despre fericirea de luni, despre aripi…

oameni care aleg sa fie cu tine. langa tine, pe scena. in fata ta. cea mai onoranta dintre alegeri.

femei si barbati reali, adevarati, in carne si oase, care stiu sa iubeasca pana la Luna si inapoi.

pe cer, vreme de 4 zile, Luna, asteptand sa-i faci poza la final de intalnire.

si tu, departe de casa, departe de ganduri, departe de alegeri, departe de tine, cu campuri de maci sub roti in cel mai adevarat scenariu de dragoste care iti este dedicat. dragoste de drum. poezie de drum. muzica de calatorie. muzica dinauntru

buzunare cu lumina de la oameni si de la cer.

plecaciune si drag!

 

Posted on

Bolero de Romania

primul cantec pe care mi-l aduc aminte este “cine iubeste si lasa”. l-am invatat nu pentru sonoritate ci pentru semnificatie. eram prin scoala generala, intelesul mi-era necunoscut inimii de acum, evident, dar istoricul de familie mi-l facea potrivit. am si acum imaginea unui trunchi de cais, doborat de varsta nu de fierastrau, pe care imi intindeam glasul in vara aceea de referinta (unde “aceea” inseamna o sinapsa mai lunga de fapt).

l-am cantat atunci si mamei, acum am habar cum poate fi reactia unui adult in fata copilului care canta un astfel de cantec. cu romantele era obisnuita, scoala bunicii, deh…

am ascultat apoi insistent, obsesiv, Maria Tanase, dupa o cura teribila de Edith Piaf. carcotasii ar spune ca am inceput invers? mai conteaza? s-a lipit undeva acolo, de radacina limbii mele romane. muzica ei am regasit-o in folclorul romanesc, audiat pe zone si vremuri. cuvantul insa, imbracat cu vocea ei, a ramas cu ecou unic.

vorbeam cu Anda, duminica, despre interpretarea cantecului “Un tigan avea o casa” si ne rascoleam toti porii amintindu-ne, in unda comuna, cum suna.

cat despre “Pana cand nu te iubeam” … am vazut mai devreme prelucrarea Pink Martini si uite cum devine si Maria Tanase cool pentru o serie de. de, punct.

cantecul asta mi se pare ca este Bolero-ul de Romania.

am zis

Posted on

meciuri

somnul m-a tras de maneca asta-noapte: tenis, nu orice fel de meci. apoi s-a dus sa se plimbe prin ploaie ca un adevarat cuceritor de retine. confruntarea de pe teren a fost superba, tineam cu amandoi, stiam ca preferat e Nadal, radacinile mele ma atentionau legat de Djokovic (sarb, deh…).

tin minte prima mea vizionare de meci de tenis, la un televizor alb-negru, stiu ca ma lua somnul si rezistam cu brio, nu intelegeam de ce adultii se uita cu atata atentie. apoi am inceput sa merg pe un teren de zgura cu un prieten din scoala generala si sa-mi placa si sa inteleg. emotia atunci cand ma uit la tenis e diferita de emotiile corespunzatoare altor sporturi: gimnastica, handbal, rugby, fotbal. de inteles: prima data, acea prima data conteaza si de amprenta ei nu poti scapa o viata 🙂

o paranteza mica: mi-e dor de un meci de rugby vazut la locul faptei 🙂

finalul de meci de tenis a insemnat…pofta de mancare, nocturna, cumva legata tot de momente vechi: ceai de plante si paine prajita cu unt. intre timp ora 3 dimineata. apoi 4. somnul meu inca se mai plimba pe strazi, nu degeaba, avea de cautat un raspuns si l-a gasit, asa cum era de asteptat, la vedere.

am mai scris ceva inainte sa adorm in hartiile care ma gazduiesc cand nu vreau muzica. vine octombrie, octombrie de Sus.

e seara de fotbal. pentru 2 ore nu va exista rosia montana, nu va exista problema cainilor fara stapan. un consens care ma intristeaza un pic desi e al naibii de normal in orice parte a lumii….

Posted on

decret de vacanta

decretez vacanta, desi….Mark Knopfler a fost un rasfat, cateva zile la mama acasa au fost si ele superbe…dar da, decretez vacanta de capul meu!
ma duc sa pun ganduri in ordine si sa ies poate din amorteala de care scriam ultima data. asta-i semn de intelepciune….tiiii….si credeam ca nu voi ajunge sa recunosc prea repede ca devin “om mare” …

imi voi lua la mine carti cat sa trec dintr-o lume in alta. pana si cartea mea de metrou o sa se afle in bagaje, pentru ca deja nu mai pot sa ii visez finalul (pentru cine nu a citit articolul despre cartea de metrou, pe scurt e vorba despre o carte pe care o citesc doar in calatoriile cu metroul oricat de curioasa as fi de continuare…si ma abtin cu greu, de luni de zile sa nu o termin la mine in pat. a nu se intelege ca merg rar cu trenul de subteran, insa drumurile nu dureaza mai mult de 15 minute, deci nu-i timp de lectura prea multa…).

imi voi lua cu mine si cochilia in care tot am adunat lucruri in devalmasie. dorinta de ordine e clara: e a doua oara cand in cateva paragrafe cand scriu de aranjat, ordonat, curatat. va fi un soi de curatenie de Paste, in soare si cu mare de mai.

imi iau la mine si o agenda mica, ca sa scriu de mana daca imi vine.

ma iau pe mine, femeie, civila, cu toti creierii si inima toata.

imi iau zambetul ca sa-i arat cer de stele.

imi iau fluturii toti, nu mai las niciunul in bucuresti sa umble de nauc pe strazi

gata! fug!

Posted on

abia astept sa traiesc azi

nu stiu sa fiu “un amic”. prieten stiu cum sa fiu. de aici mi s-au tras destule 🙂

e final de ianuarie si am deja cateva lucruri simpatice pe care le-am adunat in zona de amintiri din care imi voi hrani (daca va fi cazul sa ajung acolo) o batranete pe sezlong. chiar si acum insa mai trag cu ochiul in urma si ma mir, de mine, de drumul de pana acum si multumesc in gand lui dumnezeu, oricat as fi de nedusa la biserica, pentru ca am ajuns intreaga si (relativ) sanatoasa, la varsta asta. o prietena imi spunea ca ne alegem parintii inainte de a ne naste. nu stiu daca e adevarat sau nu, dar am cea mai frumoasa mama cu putinta. inca ma mai surprinde, cu idei si planuri fel de fel pe care le dospeste langa soba cu lemne care mi-a vegheat si mie copilaria. daca voi avea un copil la un moment dat imi voi dori sa fiu o mama pe cat de normala si de decenta si de deschisa la minte e mama mea.

incepusem cu ceva, iarasi am luat-o pe una dintre ramificatii…niciodata nu voi avea cale dreapta de la A la B 😀 asa cum niciodata nu voi crede in punctul zero. de la o anumita varsta, oricat de trait sau de netrait ai fi, nu exista un zero absolut pentru nimic. fiecare isi poarta istoriile in spate, adunate putin cate putin, din bune, rele, cu mosteniri de familie, cu greseli de copilarie, cu nebuloase ale varstelor  20, 30… important e sa fii impacat cu tine, cu alegerile tale. evident, neuitand ca nu esti buricul pamantului si ca poti face orice. da, stiu, e greu sa ai coloana dreapta “in ziua de azi…” … 🙂

e final de ianuarie, nu stiu de ce dar ma simt ca si cand as incheia anul 2012. a fost un an al dracului de. (da, punct)

anul asta insa incep sa recuperez, prin oameni si evenimente, tot ceea ce am crezut ca pierd cu cateva luni in urma. de fapt, nu am pierdut nimic, am castigat mai mult decat puteam crede, fiind omul care sunt. si in primul rand castig amintiri pe care timpul, selectiv, le pune in cutii. unele nu vor mai fi deschise niciodata. altele vor rabufni bucuros la fiecare aducere aminte. si e doar inceputul.

in alti ani spuneam in ianuarie: “abia astept primavara”. acum spun “abia traiesc ziua de azi”. inca nu s-a terminat, mai sunt niste ore bune, pe care simt cu toata inima ca le traiesc.

un copil frumos scria de curand despre vis si masti. (saricica, stii ca mi-esti draga) 🙂 mi-a placut un rand din cele scrise, mai mult decat altele: “niciuna din consecințele minciunilor noastre nu rămâne fără răspuns”. a trai cu sinceritate, asta e pentru mine drumul cel mai simplu de la A la B. nimeni nu a spus ca e si usor sau rapid sa ajungi la destinatie 🙂

am pornit de la un gand, am crescut copacul de idei si uite unde am ajuns… 🙂

sa fiti buni!

a! un pic de muzica pentru ca se potriveste cu tot din jur, chiar si cu soarele asta care s-a intors un pic si lumineaza blocurile de vis-a-vis 🙂

Posted on

despre gari

uitasem ca am crescut pe langa o gara, uitasem mirosul de pacura, mersul in balans pe sina dezafectata, lumea cu griji si treaba, “asta e trenul de craiova?”, uitasem pana si cum arata un “nas” sau cum suna fluierul de plecare. mergeam cu trenul foarte des, ca tot studentul venit din provincie, apoi ca tot studentul la sociologie trimis pe teren cu chestionare. apoi a venit masina, confortul de sosea.

am calatorit de curand cu trenul. pot sa spun “cu al doilea tren” intrucat cel in care credeam ca ma voi urca a plecat din gara fara mine…si dupa ce m-am “botoshit” am aflat ca aveam de calatorit cu altul, de la un alt peron… 🙂 pana sa urc insa am stat in gara si mi-am amintit cumva toata emotia. prezentul : cersetori, calatori in costum, copii, papornite, genti de laptop…o aglomeratie pestrita. nimic nou. s-au imbulzit amintiri. si linii lungi…

s-au schimbat cusetele, s-au schimbat scaunele, biletele arata altfel, nu se mai fumeaza…si am observat asta in timp ce zambeam un pic tamp asa uitandu-ma pe geam la toamna inca verde. si am mers catre un loc pe care ajunsesem sa nu-l mai plac dintr-o prostie, ca toate prostiile in care ajungi sa crezi doar pentru ca iti sunt de neinteles.

la intoarcere a fost si mai bine…am schimbat trenuri, am poposit inca intr-o gara, scorojita si amara, unde am fumat, evident, si am baut ceai bun de rasfat si m-am incarcat cu toata energia milioanelor de oameni care adunati in pumn de decentii au dat parfum unui ciment cu suierat de plecare.

unele drumuri sunt asa cum trebuie, cu liniste, cu caldura, cu ras, cu inima, cu sinceritate.

evident va las cu Sting

p.s. maine plec, cu masina de data asta, catre alba si cluj ne vedem acolo! 🙂

Posted on

martisoare de referinta

cand imi amintesc de martisoare, o perioada anume imi vine in minte. eram in scoala generala si colegul de banca era fiul directoarei de scoala. va dati seama cate martisoare primea doamna directoare 🙂 colegul meu lua de la ea (nu stiu daca cu stire sau nu) si venea in clasa cu punguta cu minunatii. “pe vremea mea“, martisoarele aratau oarecum clasic, dar cand dadeai peste unul mai special…era sarbatoare. cat timp am impartit aceeasi banca am primit cate un martisor in fiecare pauza. pe unul inca il mai am, in carcasa de plastic, o floricica vizibila in ambele parti…amintirea aceasta mi-e draga mult si ma induioseaza. cu tot cu amintirea asociata a fetei care nu intelegea de ce colegul ii daruieste atatea martisoare 🙂

un alt martisor frumos l-am primit ani mai tarziu si a fost o carte lasata la usa camerei de camin, ca eram plecata, nu de altceva. imi doream cartea, era obligatorie pentru studiul sociologiei, o am si acum si o pretuiesc pentru ce scria acolo si pentru cine mi-a daruit-o. cu tot cu dedicatie. nu tine de emotii de indragostire, tine de altfel de emotii, de prietenie, mult mai puternice la vremea aceea, care insa nu au rezistat timpului si mai ales distantei.

al 3-lea martisor de referinta e de dupa 30 de ani. momentul a fost frumos si adolescentin, ca o naivitate cu snur alb-rosu.

ma intreb ce imi voi mai aminti la 63 de ani din toate astea. in fine, blog sper sa am si atunci 🙂

(floarea din poza are si ea o istorie…acum sper doar sa mai lumineze ceva din primavara capricioasa a lui martie)

Posted on

ma uit la radacini

am scanat astazi cateva fotografii de familie. acum stau si ma uit la radacinile mele si ma intreb cum mi-ar fi fost o nastere atunci, pe la 1900 si ceva…

despre bunica mea ar fi multe de spus: o casatorie fara voie si una din necesitatea razboiului, copiii, refugiul din fata mortii, vaduviile, foametea, permanenta reconstructie de camin (daramat de bombe sau de oameni), comunismul, dosarele de chiabur, munca in organizatii legale sau nu la rascruci de sisteme politice, moartea a doi dintre copii, lupta pentru maine, relatia noastra speciala, accidentul, boala, alzheimer, momentul de final.

ii iubesc amintirea ca si cum ar fi plecat putin, numai cat sa ma astepte cu masa de sambata la pranz