Luni, 9

cand am adormit cerul se pata cu galben. blocurile mici aveau inca umbre pe ferestre si pasarile incepusera galagia. ochii mi se inchideau de somn dar chicoteam in perna de bucuria de a auzi dialoguri muzicale primare, nepretuit de frumoase. plus o amintire, care ma va urmari intotdeauna: prima mea dimineata cu pasari, din vremea liceului, cand ma prinsesera zorii invatand pentru bac (ioi, cati ani au trecut de atunci….). atunci am simtit “cumva” miracolul pe care l-am regasit apoi in verile cu rasarit de asfalt.

nu e noutate ca nu-mi plac verile. caldura e singura si asta se suprapune peste singuratatile mele ( e un conflict pe undeva 🙂 ) . noroc ca diminetile cu pasari compenseaza mult. uneori mai mult decat diminetile cu oameni.

in ultimele zile am resimtit din plin finalul muncilor de jumatate de an. am fost prevenita: te va durea fiecare cm de carne,  chimiile toate vor fi date peste cap. fara avertismente au mai fost efecte secundare. in schimb…telefonul nu a mai sunat de 37 de ori pe zi (acesta a fost maximul inregistrat la un moment dat ), n-am mai intepenit in fata laptoapei sau nu am mai facut drumuri multiple cu taxiul in tot felul de colturi de Bucuresti. maximul de relaxare l-am atins cumva sambata. cu toate chimicalele inghitite si care m-au tinut cuminte, a existat meci de tenis, un film minunat (the grand boulevard hotel) si o cina de sarbatoare, cu calorii la pachet. da, m-am “premiat” 🙂

am crezut ca imi va fi greu sa spun “gata, a trecut”.  m-am inselat. pana si de asta am fost prevenita: dupa cateva zile vei incepe sa te gandesti la ce faci mai departe, vei imagina din nou o “jucarie”. … e adevarat, domnule Mitran….

ce nu mi-a placut deloc, dar deloc, mai mult in ultimele doua luni, au fost cateva chestiuni administrative: faptul ca a trebuit sa-mi fac cumparaturile, ca a trebuit sa gatesc, sa spal vase, sa fac ordine. mi-a displacut si singuratatea, desi numai timp de cuplu traditional n-as avut printre hartii, contracte, banci, repetitii, planificari. sigur insa as fi avut cui sa ma plang si…da…as fi fost o partenera groaznica 🙂

ce-mi place acum este ca, uite, e Luni, motanul doarme pe scaunul de langa mine, am o amortire pisicoasa in picioare si o sa ies din casa pentru ca vreau nu pentru ca trebuie 🙂

veste de album nou

a fost frumos la Teatrelli. asa cum uneori trebuie sa fie de frumos la finalul unei zile ciudat de grele. cu emotia de a anunta faptul ca vom intra in studio sa inregistram noul album. aceasta este vestea cea mare. sub umbrela ei va exista multa munca. am inceput deja sa lucram la sala de repetitii. desenam, pe hartie si pe instrumente. ne gandim la jucarii, la cele mai simple jucarii…sunt cel mai greu de realizat. Raul e alaturi de mine si gandim solutii. ii multumesc si aici. Victor Panfilov e in stand by, asteapta sa incarcam tot si sa intram in studioul sau nou si tare frumos. Nasu’ si Dan sunt langa mine si ei. mai exista un muzician care a spus “da” colaborarii, contrabasist in toata regula. om frumos si ordonat: Adi Flautistu. am momente cand intru in usoara panica. momentele artistului. vine apoi peste mine producatorul-de-mine care spune ca nu am timp, pana la intrarea in studio, decat de munca si de facut planurile administrative. este nevoie de sponsori si parteneri pentru ca lucrurile sa mearga foarte bine. considerati asta un soi de anunt 🙂 “se cauta” 🙂

va fi un altfel de album si abia il astept. e undeva acolo un plus de maturitate pe care trebuie sa o demonstreze viitorul material.

termene sunt pe hartie. sper sa fie totul in realitate cat mai aproape de ceea ce vreau.

ce pot spune acum este ca albumul va contine 11 piese. o parte dintre ele sunt cunoscute din spectacolele live (cumva in cerc restrans totusi), una dintre ele este pe youtube de o vreme. doua sunt noi si vor ramane noi pana la lansare.

mai sunt lucruri pe care le voi scrie insa pe masura ce inaintam in pregatirea materialului audio.

abia asteptam sa fac anuntul acesta, mi-am ingaduit sa-l fac insa pe viu, in fata celor care au venit la concertul de la Teatrelli.

pe 24 februarie, da, de Dragobete, va avea loc spectacolul Joia Pacatosilor (voce si pian, eu si Raul, cu povesti scrise de subsemnata), tot in Bucuresti. maine voi anunta exact locul, cu precizarea pe care o fac inca de pe acum ca va fi un numar limitat de locuri. e un spectacol cantat si vorbit.

pentru ca am si filmat concertul de pe 1 februarie, cu ajutorul Emiliei si lui Eugen, voi incerca sa pun si cateva fragmente muzicale pe youtube 🙂

sa aveti o saptamana usor de suportat! 🙂

monedele nu-s bani nici la piata

o zi administrativa in mijlocul saptamanii are darul sa te umple de nervi in loc sa te goleasca de energiile negative.

nu am iesit din casa de vreo 3 zile. cald, lucru la niste piese, nu stiu cand a trecut timpul. si nici n-am avut motiv suficient de bun. astazi insa ma decid sa-mi mobilizez resursele si fac ordine prin casa si ceva ordine in bagaje, daca tot urmeaza sa plec sambata la vama. de bine de rau respir mai cu repere. pana aici totul in regula. drumul pana la piata, scurt de altfel, imi dovedeste inca o data ca leul nu e leu pentru toata lumea.

adica fisele nu mai merg. tanti de la rosii se uita crucis, nenea de la piersici ofteaza cu subinteles, femeia de la ceapa numara ironic  “gloantele” mele metalice. vor hartii, e mai comod sa operezi asa, iti mai lasa omul restul. asa, cu totul calculat la centima, iti umpli buzunarele de metal. vorba lui caragiale “nu umblu cu metal, mi-e frica de traznet”.

eu ce sa fac cu tot metalul adunat de la aceeiasi vanzatori si pe care-l tin expus intr-un recipient de sticla la geam?!?! daca nici piata nu ma accepta, banca ma obliga sa-i fac fisic…atunci ori ma organizez sa primesc doar resturi celulozice, ori incep sa-i gauresc si sa-mi fac salba. stiau ei conationalii nostri ceva…

ceva idei?!

casnice

dintodeauna mi-a placut sa-mi folosesc mainile pentru treburi casnice. de la o vreme incoace insa am inceput sa ma gandesc ca daca ma lovesc cumva iremediabil nu mai pot sa respect promisiunile de concert. si sa ma vedeti cum “operez” tehnico-administrativele…
de exemplu, mai devreme, am (re)reparat aspiratorul cat sa-l pot folosi inca o data. aveam langa mine un patent, un cutter, o rola de scoci (sa nu insistam asupra operatiunii in sine). la un moment dat am simtit ca lama de la cutter se uita la mine. jur ca se uita. Continue reading "casnice"