prima intalnire cu teatrul

cand vii dintr-un oras de provincie micut, fara sala de teatru, perspectiva pe care ti-o deschide (in cazul meu) bucurestiul este imensa. in urma cu (tare) multi ani, ca studenta, descopeream rand pe rand salile de teatru din capitala si actorii, vazuti la televizor, dobandeau carne si caldura. de dimineata incerc sa-mi aduc aminte care a fost prima piesa de teatru la care am mers. stiu ca era vorba de teatrul national, sala atelier.  stiu ca am plans. stiu ca era 1996, ca ma simteam relativ prost pentru ca sunt in blugi. in vremea aceea, o anumita tinuta era respectata. stiu ca pe undeva, prin cutiile mele, am inca prezentarea piesei.

apoi mersul la teatrul a devenit o obisnuinta, apoi n-a mai fost, apoi s-a revitalizat dorinta de a merge in salile de teatru si tot asa, in etape distincte de viata. in timp am devenit din ce in ce mai selectiva, in timp am observat ca desi mi se pare ca eu nu imbatranesc actorii mei preferati se duc sau sunt apasati de varsta. am prieteni actori, tineri, care joaca in tara, “underground”, si desi i-as vedea pe scena clasica si stiu ca si ei isi doresc asta, ma bucur ca in 16 ani teatrul s-a extins de la exclusivitatea salilor, la intimitatea de club. da, nu e peste tot bine, nu e peste tot cum trebuie…

in timp ce scriam mi-am dat seama ca ar fi trebuit sa incep cu faptul ca teatrul in viata mea si a generatiei din care fac parte, in acelasi reper de origine provinciala mica, a venit prin undele radio, in copilarie, si ca atunci m-am indragostit si-am ramas asa, cu o stare minunata cand e deschis radio-ul in masina si merg prin bucuresti sau prin tara si aud piese de teatru. caci radioul inseamna si altceva decat muzica…:)

si mai e ceva: tot pe vremea copilariei, o piesa de teatru pentru copii a ajuns la casa de cultura si evident ca am fost in sala. tin minte si acum un crampei pe care il povestesc nu pentru ca ar fi singurul pe care il mai tin minte din periplul prin sali de teatru, ci pentru ca au avut impactul acela de poveste, al primei interactiuni cu teatrul la varsta mica. “am cazut pe ganduri si m-am lovit!” – spunea un personaj. “pai erau gandurile rare” – ii raspunde altul…. 😀 astazi merg intr-un teatru dedicat copiilor, la Excelsior, pentru a-l asculta, la vreme de seara, pe Nicu Alifantis 🙂

e ziua mondiala a teatrului.

26 septembrie, premiera videoclip la Antena 1

In avanpremiera lansarii noului album “Dragoste in 3”, una dintre piesele de referinta ale materialului discografic a devenit de povesti…nu doar de poveste!

6 povesti de viata, surprinse in imagini – asa poate fi descris videoclipul piesei “Ea nu ma stie”. Sunt povesti reale, posibile: un cuplu de amanti, un cuplu plictisit, un trio…incert, femeia care asteapta, barbatul care pleaca pentru a ajunge la timp acasa, grupul de prieteni in care se sarbatoreste o despartire…

Videoclipul a fost realizat cu multi prieteni si tehnica de ultima ora. Locul de filmare, clubul Kulturhaus, a fost (in premiera pentru un astfel de proiect muzical) un cadru perfect pentru povestile de dragoste desenate regizoral de Bobo Burlacianu.

Cei care vor viziona acest clip muzical vor observa cu siguranta suprapunerea de planuri alb-negru si color. Aceasta se intampla si pentru ca fiecare poveste, luata separat, are o semnificatie pentru cei care o traiesc…asa ca doar ei, atunci cand sunt in prim-plan, vor avea “culoare” si “viata”  .

Iata o parte dintre prietenii si profesionistii care au facut parte din echipa de filmare:

Regizor: Bobo Burlacianu, cunoscut ca Bobo Mare, membru al trupei Fara Zahar

Editor de imagine: Cristian Grosu

Director de imagine Razvan Dascalescu

Producator: Tudor Balcu

Echipamentele au fost puse la dispozitia echipei de filmare de VideoLink

Make-up artist: Ioana Cristea

Multumim celor care au ajutat la realizarea acestui videoclip: Adrian Soaita, Catalin Rudolf, Cosmin Covei, Bujor Stoicovici, Marius Tanef si prietenilor-actori care au “suportat” auditia piesei “Ea nu ma stie” pret de …14 ore: Alina, Barrie, Andreea, Cristina, Daniel, Adrian, Ruxandra, Veronica, Sabina si Ioana.

Filmarile au fost efectuate in Clubul Kulturhaus

Lansarea videoclipului va avea loc luni, 26 septembrie, in cadrul emisiunii Neatza cu Razvan si Dani, difuzata la Antena 1.

Aceasta lansare precede evenimentul de lansare a albumului “Dragoste in 3” din 30 septembrie, la Teatrul Nottara din Capitala. Biletele sunt disponibile in reteaua Eventim (Librariile Carturesti si Humanitas, magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Orange si online pe www.eventim.ro in pagina de eveniment).

Partenerii evenimentului de lansare sunt: Jurnalul National, Foreverfolk, Radio Lynx, Sapte Seri, Hotnews, Bestmusic.ro, Muzicabuna.ro, TheGig.ro, Acasa.ro, Let’s Rock, 4arte.ro, iconcert.ro si Prom Art prin Dana Cristescu.

Imagini de la filmarea de videoclip

Filmarea videoclip-ului nu se putea intampla daca nu eram suficient de nebuni incat sa credem ca se poate.  Anul trecut, dupa un concert, doi prieteni ne-au spus ca ne sprijina si ei daca ne bate gandul unui astfel de proiect video. Anul acesta le-am reamintit ce-au spus anul trecut 🙂

Initial filmarea trebuia sa aiba loc pe 23 august. Nu s-a putut si a fost amanata pentru 6 septembrie. Zi de meci de altfel, dar nu a contat.

Filmarile au durat (fara partea de pregatire) de la 7 seara la 7 dimineata. Ca locatie…o premiera si pentru locatie si pentru mine 🙂 Prietenii care au stat alaturi de mine pentru a face parte din videoclip au indurat multe. Multe ore de asteptare, multe schimbari de perspectiva. Le multumesc asadar actorilor pentru rabdare: Ruxandra, Adi, Ioana, Alina, Barrie, Daniel, Cristina, Veronica, Sabina, Marius, Andreea. Sper ca dupa ce se vor odihni indeajuns sa mai vorbeasca cu mine 😀

Povestea cu mai multe detalii o veti putea auzi in aceasta saptamana, vineri noaptea, la Psihologul Muzical. Am bucuria mare de a fi invitata de catre Andrei Partos in emisiunea sa pentru a prezenta noul album si ultimele aventuri. Iar aventurile de la filmari sunt haioase tare. Veti auzi in premiera cateva piese de pe albumul “Dragoste in 3” si evident voi canta si live. Lansarea de pe 30 septembrie de la Teatrul Nottara a fost deja anuntata, daca o anuntati si voi mai departe…plecaciune!

Iata cateva fotografii de la filmare. Multumesc, Marius 🙂 Ai fost …”de toate” 🙂

Inca o secventa de la filmare
Inca un strop de pudra din mana Ioanei
Sedinta de band 🙂 Dan era la machiaj 😉
Mai aranjam luminile un pic, actorii asteapta
Retusuri de vedete
Click sau Clack?
Asteptand scena 23
Se filmeazaaaa!
Imagine cu regizor, DOP si cameraman
secventa videoclip alina manole
Ea nu ma stie - Alina Manole, secventa de filmare

Despre Folk you 2011 – absentele si experimentul Puya

Am spus ca voi scrie, ma tin de cuvant. Pentru cine nu a citit inca, opinia mea despre festival mi-am exprimat-o inainte de data de 21 iulie, intr-un articol de blog.

Am ajuns vineri dimineata in Vama Veche. Seara de joi a ajuns la mine prin intermediul televizorului si prin comentariile surselor de la fata locului. Pentru ziua de joi highlight-urile se pare ca au fost Claudia Ciobanu (felicitari!), discursul lui Chilian (am auzit atat de multe variante incat astept sa vad filmari ca sa ma pronunt) si concertul Zdob si Zdub (foarte bun, opinie unanima a celor cu care am stat de vorba). Din ce-am vazut la tv, recitalul Zoei a fost super si, personal, consider ca oricat de bine intentionat ar fi Tudor Gheorghe oferind lectii de muzica si purtare, faptul ca in discursul sau se regasesc greseli de gramatica (“care” in loc de “pe care” etc.) diminueaza din efect cel putin pentru zanateci ca mine care au un cult fata de exprimarea corecta in limba materna.

Serile de vineri, sambata si duminica le-am trait pe plaja, in culise sau, oricum, in zona de acoperire fonica a festivalului.

Absentele festivalului: Maria, Dinu Olarasu, Nicu Alifantis. Daca despre Maria am aflat ca nu s-a prezentat deloc in Vama Veche (tinerii ar trebui sa utilizeze scenele pe care vor sa cante), pe Dinu Olarasu l-am vazut vineri seara intr-o stare de spirit foarte senina alaturi de alti colegi de breasla si sambata – cu o stare de spirit nemodificata – la una dintre terasele din zona scenei. Nu inteleg inca de ce a ales sa nu mai ajunga pana la scena in seara de sambata. Astept explicatiile sale inainte sa ma pronunt.  Absenta sa mi-a fost benefica pentru ca cele 40 de minute care ii erau alocate pentru recital s-au impartit intre Fox Studis, noi si Poesis. Intrucat am auzit alte explicatii ale recitalului nostru prelungit, iata, cu o matematica simpla se lamureste problema. In loc de 25 de minute am cantat 40 (15 minute in plus si acelea verificate in permanenta cu band managerul  – adica tudor – care statea langa scena, caci inca era asteptat artistul lipsa).

Nicu Alifantis nu a fost absent ci fara glas. Au tot aparut zvonuri fel de fel legate de motivul “real” al deciziei sale de a nu urca pe scena. Probabil e greu de crezut ca un artist pe care il iubim si respectam are probleme de sanatate. Mi-ar fi placut si mie sa existe alt motiv, pentru ca il prefer pe Nicu Alifantis in voce si cu gatul sanatos. Ei bine, din pacate, nu a fost asa. A fost insa prezent langa scena inclusiv in seara de sambata, din respect fata de public. Chapeau!

Experimentele festivalului: Guess Who si Puya. Daca la Guess Who reactia negativa a publicului a fost moderata, la Puya tensiunea a fost mare si riscurile ca totul sa degenereze in violenta haotica au fost si mai mari. De zile bune incoace se cauta vinovati. Actorii importanti care au dus la situatia de sambata raman Organizatorul, Artistul si Publicul. Sa-i luam pe rand.

Organizatorul – a experimentat la fel cum experimenta in anul 2009 cu Iris. Tin minte cati oameni s-au bucurat atunci cand au vazut, surpriza!, microbuzul cu Minculescu aparand langa scena. Era ultima seara de festival. Culmea, eu atunci m-am burzuluit… A prevazut organizatorul reactiile de sambata din timpul recitalului Puya? Inclin sa cred ca nu si aici cred ca sunt multe de invatat. Chiar daca mesajul puya este unul de protest social, asta nu inseamna ca poate fi expus pur si simplu in fata unui public cu precadere fan-folk, chiar daca vorbim despre un festival privat de muzica. Gandind foarte sec si rece, se cerea un scenariu mai bun in ceea ce priveste introducerea artistului in festival. Simplul anunt al numelui intr-o lista nu explica, nu justifica, nu nimic. Momentul de interventie prin discursurile lui Marius Tuca si al Andei Pittis a fost necesar si ma bucur ca s-a intamplat in toata ecuatia plina de adrenalina si pe alocuri de alcool. Calmarea spiritelor nu a venit – din punctul meu de vedere – din partea lui Marius Tuca ci din partea Andei Pittis, prezenta in fiecare zi de festival langa scena. (Un gand oarecum adiacent….cam multa lume spune ce-ar fi gandit sau simtit Florian Pittis daca ar fi vazut aceasta editie de festival…un pic de bun simt n-ar strica nici in aceasta privinta)

Puya – a uitat ca nu e la el “acasa”, inconjurat de fani. Nu a fost informat si nu s-a informat asupra tipului de public caruia i se adreseaza. Nu stiu daca o minima incercare din partea lui de ajustare a discursului artistic ar fi ajutat, dar agresivitatea reactiilor sale (venite si din frica totusi) a inrautatit lucrurile. Dupa “Ruga” lui Valeriu Sterian au intrat mix-urile “gangsta”….not goood at all!!! Ce a uitat artistul este ca nivelul mediu de studii al celor de pe plaja era peste media publicului pe care il are de obicei. Mai pe romaneste: esti in fata unui public destept, impatimit de folk si care nu te vrea. Injuri? Vei fi injurat si mai tare. Spui “hai, organizati-va” (pentru huiduieli si injuraturi)…oh, da, se vor organiza! Artistul devine Artist prin Public si datorita lui. Puya, din punctul meu de vedere, nu a fost artist in seara de sambata. Faptul ca nu a renuntat sa cante desi zburau sticle si putea sa fie ranit a fost privit de o parte din cei care stiu ce inseamna scena ca fiind un act remarcabil. Eu cred ca a fost un test greu de imagine publica. L-a trecut

Publicul – s-a impartit in 3 categorii. Au fost cei care au plecat, cei care au ramas si au exprimat nemultumirea verbal si violentii. Primele doua categorii merita respect pentru faptul ca si-au definit o pozitie fata de recitalul amintit intr-un mod care nu a atentat la integritatea fizica a nimanui. Celor care au aruncat cu recipiente de plastic sau de sticla le doresc sa se afle cel putin o data intr-o situatie similara unde sa nu fie actanti principali ci doar spectatori. Vor intelege atunci cum zboara cioburile, cat de puternica e lovitura pe care o primesti in cap cu o sticla plina cu nisip aruncata de la distanta (unul dintre tehnicienii de scena isi revenea cu greu intr-unul dintre corturi), cum e sa te feresti in ultimul moment de unul dintre “proiectile” si totusi sa fii lovit la picioare  (vazut cu ochii mei, e vorba de Nicu Alifantis), cum e sa primesti o sticla drept in mana (e vorba de Chilian), cum e sa zboare cioburi in zona unde sta copilul tau, cum e sa stai in primele randuri inca de la ora 7 (inca nu ai apucat sa pleci sau protestezi in felul tau) si sa te trezesti cu o sticla ca te loveste in spate  s.a.m.d. Nimic nu justifica violenta. Absolut nimic.

Un soi de concluzie: fiecare dintre actorii importanti ai momentului trebuie sa isi gandeasca incidentul si trebuie sa invete din el. Sursa conflictului nu sta in actiunea in sine de a invita, in calitate de organizator (fie si al unei manifestari Private), un artist controversat, ci intr-o istorie emotionala a festivalului, una puternica. Oricat s-ar vorbi despre o dinamica (in sensul de crestere, intindere etc), ea ramane deocamdata exclusiv a festivalului si nu a tipului de public la care se face referire. Se va schimba structura publicului de la anul? Inclin sa cred ca da. Va fi bine pentru folk? Nu stiu. Va fi bine pentru festival? Rece si lucid, da.

Am scris deja multicel. Voi continua cu sectiunile “Rock-ul festivalului” si alte chestii care-mi vor trece prin cap legate de Miscarea de Rezistenta – Folk You! 2011. Sper sa-mi fie iertata detasarea emotionala, incerc sa radiografiez pe care pot de obiectiv si sper ca lectura voastra sa tina cont de asta. Va veni si randul emotionalului sa se exprime.

Sa fim sanatosi!

salonul nr. 6 – cronica de nepriceput

daca nu ai un nebun, cauta-l cu atentie. il vei gasi in tine sau intr-un Celalat semnificativ. in ambele cazuri vei avea de invatat. despre asta e vorba in Salonul nr. 6, adaptare dupa Cehov, in interpretarea actorilor daniel tudor, catalin stelian, dana nedelcu, andreea runceanu, razvan canache. Regia: Adrian Berinde

revenirea pe scena a lui Adrian Berinde este in sine o bucurie. recunosc ca ii astept cu nerabdare muzica, dar pana atunci ma “multumesc” si cu un act regizoral care utilizeaza spatiul unui club precum prometheus la maxim. scena e clubul tot, spectatorii devin pacienti linistiti in saloanele lor, fumand, band cate o licoare, amortiti de medicamentul pe care spectacolul in sine il ofera. luminile cad nu doar pe actorii care merg printre spectatori , ci pe spectatorii insisi, si asta rupe privitorul de un context obisnuit de club. elementele de scenografie sunt suficient de putine, discrete, reci. cum altfel intr-un spital de nebuni?

ce se intampla in Salonul nr. 6? un doctor, 2 pacienti, o femeie-paznic si o himera compun un tablou care baleiaza intre logica, filosofie si delir. cine-i doctorul? cine-i pacientul? cine se salveaza din spital? afli la final? exista vreo “rezolutie” evidenta?…hm…

despre jocul actorilor? o stinghereala de inceput nu imi poate sterge impresia de bun, insa remarc cu incantare ca daniel tudor mi-a ramas in minte viu. poate pentru ca aceasta e soarta “nebunului”, exacerbat, urlator, abulic. asa cum razvan canache, nebunul cuminte, a construit (in limita a 2 replici) un Personaj credibil, perfect integrat in text.  in ceea ce-i priveste pe dana nedelcu (“femeia-gardian” – actrita despre care am aflat ca vine pe scena dupa o pauza de 10 ani) si catalin stelian (“medicul”) am avut senzatia ca au avut prea mare grija la inceput sa transmita cuvinte (textul nu e facil) si nu emotii. stradania lor s-a dus spre final in act artistic pliat pe starea textului si ma gandesc ca au gasit echilibrul intre emotia actorului care joaca pe culoar-ul unor mese de club si emotia personajelor pe care le au de interpretat. despre “himera” andreei runceanu, ideea de la care s-a construit personajul e fantastica. aparitia “fetei cu vioara” impresioneaza si confera o iesire din ritmica obisnuita a unei piese de teatru din cele vazute in ultima vreme de subsemnata. faptul ca devine si personaj “activ”, in piesa, si nu doar un meteor e  meritul regizorului-artist cantator, cum altfel?!

despre public, altadata.

impresia generala? ma intorc la ce spuneam la inceput: daca nu ai un nebun in viata ta…cauta-l. se poate numi si berinde.

(thumbnail-ul e construit dupa afisul de spectacol…trebuia sa-l incadrez cumva in dimensiunile bannerului de template…sper sa nu se supere nimeni…)