Posted on

Defectul Lunii

Radio Romania Cultural in casti. Semnalul nu e prea bun, jazz-ul anilor ’30 se aude cu fasait. Swing. Perfect. Prin spatele casei trece trenul, ii simt vibratia. Aprind o tigara. Geamul e deschis pe jumatate. “Sa nu adormi cu el deschis” – aud in minte ultimul sfat al mamei inainte sa ma retrag in camera. “Nu adorm” – am raspuns cuminte. Zilele acestea sunt copil. Am avut tot rasfatul posibil. Ce bine e sa ti se puna masa. Sa ti se aduca cirese in castron. Sa ti se goleasca scrumiera. Nu inteleg de ce, adult fiind, tot mama ma rasfata. Aici am un defect, de femeie, zau! Sau un defect de Luna 🙂
Luna aproape plina. Plina de tot va fi luni, ziua. Dar cine o s-o vada atunci? Maine noapte va fi cumva, iar eu voi fi la Piatra Neamt cu cantecele nestiute. Cu papadiile mele. Cu fulgerele de acum prinse pe retina.

Luna de la fereastra
Astazi m-am plimbat singura prin oras, in caldura, cu mainile in buzunar, amintindu-mi…da..amintindu-mi o multime de detalii pe care le credeam inchie in cutii demult. Primul pupat. Prima imbratisare. Primul sarut. Primul sarut de vara, cu torentiala la purtator si noi in ploaie ca prostii, sub o streasina curgatoare. Primul caine. Al doilea caine. Prima scrisoare. Prima gura de alcool. Prima scoala, a doua, liceul. Liceul…! Am intrat astazi pe usa principala si mi s-a facut stomacul ghem. Curtea e la fel de frumoasa. Scarile care dadeau spre curte si lectiile de fotografie ale dirigintelui. Chipuri de colegi si prieteni. “De ce nu am sunat pe nimeni oare? Puteam macar sa le scriu pe facebook…“. Nu mi-am raspuns…
(Acum “Nora” lui Ibsen la RRC…ioi!)
Apoi viata de drum, Bucuresti-Roman. Gara, parcul, barul din parc cu o cutie de fanta expirata sau prima data cand m-am uitat la asa ceva pentru ca voiam sa-mi ocup mainile si mintea. Mintea mea de azi vede fix ca atunci totul. Inregistrez si prezentul, pe cat pot. Magazine vechi, magazine noi. O rochie noua. Da, trebuia sa fie si o rochie noua, de la fabrica de rochii de aici. Second-hand-uri luate la rand pentru nimicuri. O oprire la cafea la Casa Veche. O librarie care miroase ca pe vremuri si e inca acolo. Muzeul de Arta sau a doua mea casa in vremea scolii. 3 lei biletul. O expozitie noua cu tablouri avandu-l ca tema pe Sergiu Celibidache. Exponatele vechi pe care memoria mea le-a scos la suprafata pana mi-au dat lacrimile. “Stiu tablourile acestea! – imi venea sa spun cu voce tare – dar “Fata cu porumble” nu era pe peretele asta”…
Piata! Mai mica decat Oborul dar mai plina de precupeti autentici, unul langa altul, cu verde mult si rosu intens si cu preturi indecent de mici.
Plimbari cu mama de mana, astazi emotionata dupa revederea de 50 de ani. Care 50 de ani? Mama mea eleganta, in rochie frumoasa albastru cu alb, cu tocuri perfecte, cu parul alb si insigna de “romanvodista” in piept. Eu prea sport imbracata, fir’ar, tocmai azi.
Luna aproape plina si eu fericita. A trebuit sa plec putin si sa vin aici, acasa la mama.
Maine plec putin pana la “Piatra”. Apoi ma voi reintoarce acasa in Bucuresti, un alt Acasa construit bucatica cu bucatica in ultimii 20 de ani. De rasfat va trebui sa am grija insa. Exista servicii online? 🙂

Posted on

Caut chirias!

dodo-cu-lalele

Am petrecut impreuna in ultimii ani cele mai multe si frumoase rasarituri urbane la cafea. Din bucatarie, uitandu-ne in zare, in liniste si tihna. Mi-a gazduit scrisul, motanul, piticii, repetitiile, fericirile de Luni sau tacerile si apele din ochi. Mi-a fost Acasa.
Eu si casuta in care am locuit o cifra 6 cu semnificatie pentru anul 2015…ne departim. Si am un nod in gat, cu toata bucuria casutei care ma asteapta.
Ideea e oricum urmatoarea: mi-ar placea sa o locuiasca un chirias fain. Ii datorez Casutei anuntul asta 🙂 Reabilitatea exterioara a avut loc acum 3 ani (se simte bine la intretinere, oricum toate sunt contorizate), vecinii de sus si-au demontat toate (pe rabdarea mea 😀 ) la finalul anului trecut si ma indoiesc ca mai vor gresie, faianta si mobila la comanda in urmatorii ani (au reparat si tevile, deci gata cu grija de inundatii), scara e proaspat reconditionata si zugravita.

Apartamentul are 2 camere mari, o bucatarie cat o camera, o debara pe hol geniala si inca una in bucatarie ca slava cerului e loc mult, un balcon lung inchis care da, ca toate camerele, catre stradute mici si verzi. De sus se vad coroane de copaci si inaintea ochilor…blocuri inaalte care-s departe. In mod frecvent patruleaza masina de politie prin spate (sunt insomniaca si ii vaz), si asta face ca zona sa fie safe. Si este. Etajul 7 e avantajul pentru rasarituri si pentru liniste, iar proprietarii sunt oameni minunati (si dupa toate experientele mele precedente va garantez ca sunt proprietarii ideali de casuta…altfel nici nu as fi stat atatia ani…).

E nemobilat (utilat insa in zona bucatariei), are activ contul de net+tv, este foarte aproape de metroul Piata Sudului (in linie dreapta 5 minute, cu metroul pana la Romana…15 minute), pe strada mare cu farmacii, magazine (Profi, Mega, aprozar mic + non stop la coltul blocului), utilitare, banci. Piata mica e tot la 5 minute sar in directia opusa metroului (va dau eu un pont sa mergeti la o tanti anume pentru legume si la o alta tanti pentru carne gustoasa si branza buna buna). Piata mare e langa metrou.

E primul meu anunt imobiliar dar nu fac reclama aiurea. Chiar e casuta frumoasa!
Daca vreti sa va mutati, sa va schimbati locul, sau aveti prieteni care doresc sa faca asta, dati mai departe si scrieti-mi (comentariu aici cu adresa de mail reala, ca sa pot sa va scriu apoi, sau mesaj privat pe FB) si va pun in legatura cu proprietarii.

Motivul pentru care ma mut nu are legatura cu casuta ci cu mine.

Na, ca m-am emotionat! Relatiile frumoase nu sunt doar cu oamenii…

Update: da, peste fix o saptamana plec in turneu si nu vreti sa stiti ce inseamna asta atunci cand fiecare zi inseamna cutii, cutiute, saci 🙂 Vom ajunge insa in Brasov, Targu Secuiesc, Piatra Neamt, Botosani, Roman si Iasi (cine vrea detalii poate sa dea click pe linkul acesta) , iar pe 12 martie vom aniversa Luna Patrata in Bucuresti, la Hard Rock Cafe. Nimic nu se schimba in aceasta privinta 🙂

Posted on

Cand muza vrea sa manance varza la cuptor…

…sau un articol de unde rezulta ca oamenii-care-canta sunt perfect normali 🙂 un mit-doua tot risca o cadere asa ca atentie…nu cititi in continuare daca inca mai aveti senzatia ca dincolo de microfon stau fiinte de-a dreptul nepamantene! poti sa-ti imaginezi o seara dezbracata de muzica de fundal (jazz, blues), carte deschisa,  pahar de vin? poate artistul sa sada asa, casnic? uite ca poate!

m-am uitat la stiri. apoi am plecat la cumparaturi pentru ca nu mai mancasem de ieri. si mi s-a facut “pofta de ceva”, o aceeasi pofta de acum vreo 3 ani. fiecare cu neimplinirile lui 🙂 prin urmare am luat varza si carne macra de porc. si un strop mic de afumatura. si ardei si rosii si ceapa. si am spus in gand “screw the diet”!

am venit acasa, am pus sa-mi fac pofta. nu descriu etapele, ca n-are rost. dar ce sa fac in timp ce varza mea cu carne sta cuminte la cuptor? pai…scriu! ca ma apuca in orice conditii! si am avut si o provocare creativa faina. si-am scris. si am si inregistrat ca sa ramana dovada pentru maine dimineata sau pentru mai tarziu. dovada ca inspiratia are legatura cu starea de bine care sa poate sa vina de oriunde. de exemplu din caldura din jur.

TV-ul mic e deschis la meci, scriu articolasul asta cu zambet, in bucatarie e cald datorita cuptorului nu radet-ului (care se joaca cu nervii mei si mai ales cu factura de curent, ca am in permanenta radiator in priza in dormitor), o sa pun o poza definitorie (faza intermediara) pentru seara mea culinara si ma voi simti razbunata dupa atatea poze cu prajituri puse pe facebook, am de spalat vase si asta imi repugna total pentru ca nu are nimic creativ spalatul vaselor. gatitul…oh, doamne, da… 🙂

n-o sa ascult muzici alese in noaptea asta (in afara de ce-am ascultat pe repeat pana acum), nu voi citi articole cu sens, o sa astept sa se faca minunatia de la cuptor, o sa pap cu pofta si satisfactie maxima, o sa caut un film romatic (nu, nu ma dau desteapta, nu vreau alb-negru, vreau film color, productie 2010 and more) si o sa … stau. pur si simplu. pana se va satura muza de varza la cuptor si o sa-mi zambeasca frumos si-o sa ma pupe corespunzator. ca si muza trebuie hranita din cand in cand romaneste 🙂 si o sa zambesc iarasi gandindu-ma la foarte multi muzicieni pe care ii cunosc si care gatesc senzational. stiu muzele astea la cine sa vina! 😀

si gata!

varza

Posted on

pe tine ce te fericeste?

Alina Manole

in cartierul meu n-a plouat destul azi, noroc ca intalnirea de seara a fost cu preluare de la domiciliu si uite asa am scapat de aburul care se ridica din asfalt. casa mea e din nou cuib. am scapat de var, praf, aglomeratii. energiile circula bine cred pentru ca mi-e drag din nou de…”imprejur” 🙂 cartile sunt si ele fericite, nu mai sunt acoperite de plastice, respira. dodo, lenes ca de obicei, vine din cand in cand sa verifice daca sunt prin preajma, apoi se duce in lumea lui.

iata lucrurile astea mici in care imi sta fericirea de … marti, 23.07 :  o tigara in bucatarie, o pagina de blog, apoi pat, carte, aer conditionat (ciudata interventie tehnica in ecuatie … sau? 🙂 ) . un prieten mi-a spus ca asta suna a singuratate si l-am intrebat “pe tine ce te fericeste?“. a inceput sa-mi vorbeasca despre lucrurile mari care-i stau nu in ecuatia de fericire ci in obisnuitul zilelor. ancora lui in realitate s-a cimentat pe undeva, intre familie, bani si vise…si a ramas acolo, imobila.

nu sunt omul care sa se bucure imberb de fiecare clipa a vietii si sa multumeasca universului pentru fiecare lucru care i se intampla. uneori ma enervez cumplit pe contexte, oameni, ore (pe cele proaste), ramificatii. ceea ce nu-mi refuz sunt momente ca acestea. in general la ore mici. cand ziua de asfalt incepe sa taca (sa taca naibii odata! – asta e adaugirea din momente proaste) si imi rezerv bucuria de a face ceva, oricat de mic, care sa compenseze un “urat” sau sa prelungeasca o stare de bine. imi rezerv dreptul de a sterge pentru 1 ora ce nu-mi face bine si sa spun “la asta ma gandesc maine“. nu e superficialitate, e nevoia, uneori organica, de a simplifica un timp personal. cat se poate. am invatat ca (si) asta se numeste fericire. si am invatat tare greu! 🙂

ma asteptam ca prietenul (de mai sus), in linia lucrurilor mari care il fac fericit, sa vorbeasca despre dragoste. n-a facut-o. i-as fi spus sa caute fericirea in cele mai mici dintre lucrurile pe care le traieste in iubirea lui. i-as fi spus ca uneori, fericirea se poate rezuma cam asa: “bine-ai venit acasa. te iubesc“. spus cu toata inima. apoi sa inceapa ziua, seara, noaptea, viata. am tacut insa si am vorbit despre vacante in insule…

departe sunt de a fi inteleapta…doar ca in ecuatia prezentului meu vad ca foarte frumoase cele mai simple dintre lucruri. uite, de exemplu, cel mai frumos lucru de pe planeta mi s-a parut ca s-a intrupat intr-o ceapa. o sa povestesc despre asta altadata. ma asteapta o carte si un zambet 🙂

 (foto: Vlad Eftenie)

 

Posted on

o zi fara telefon mobil

ora 10:00 – evident ceasul suna de macar jumatate de ora. ma ametesc intre drumuri de cafea, baie, e-mailuri.

0ra 10:30 – trebuie sa tiparesc formulare pentru alte aprobari necesare albumului. stampila. semnatura. opis. bun, sunt toate

ora 11:00 – inca o gura de cafea, o tigara “furata” intre machiaj si “cu ce ma incalt cat de cat comod pentru cat am de mers azi”

ora 11:20 – ies din casa, am actele, cheile de la casa, portofelul.

ora 11:30 – constat ca mi-am uitat telefonul mobil acasa…

…si iau decizia sa nu ma intorc acasa sa il iau.  in primele 10 minute am simtit o stare de agitatie vecina,verisoara sau cuscra cu atacurile de panica. ce ma fac fara telefon? am de facut drumuri multe, daca ma suna x sa confirme y, la randul meu mai trebuie sa dau telefoane…

dupa alte 10 minute, coborand la prima statie de metrou din seria celor de azi si luand-o catinel “in jos” catre institutia unde aveam de depus dosar, ma “destept”. daca voi primi vreun telefon important voi suna inapoi cand ajung acasa. pana atunci, drumurile de azi nu presupun (cu o singura exceptie) inca un contact telefonic inainte. e bine. voi supravietui.

ajung la institutia cu pricina. am 5 etaje de urcat, la alegere, cu liftul sau pe jos. ma gandesc la picioarele mele si la tocurile din dotare. lift sa fie. are macar 60 de ani (liftul), scartaie ingrozitor. panica: daca se opreste liftul intre etaje si eu nu am telefonul la mine?! nu s-a oprit. nici la coborare desi nu stiu de ce parca “in jos” nu mi-a mai fost gandul la telefon…

plec spre a doua destinatie. nici acolo nu am nevoie de telefon mobil. e ceva ce-mi lipseste insa. probabil ca as merge verificandu-l din cand in cand, comunicand diverse pe what’s app sau prin telefon. sau as suna-o pe mama (sa o verific, evident) si  mi s-ar parea ca distantele parcurse pe jos se duc mai repede.

plec spre a 3-a destinatie: studio. aici lucrurile nu-mi sunt foarte clare. Victor a spus “dupa 1:30”, n-am sunat dimineata sa verific…am o problema care tine de telefonul uitat acasa deci. decid sa fac o oprire intermediara, intr-un loc unde stiu ca gasesc si un telefon si un laptop sa comunic pe facebook ca … “Vin”. ajung. nu e omul cautat in shimb ma intalnesc din intamplare cu o prietena pe care n-am mai vazut-o demult. am, teoretic, jumatate de ora la dispozitie. bem o cafea si incep sa ma relaxez 🙂 imi dau seama ca, stand cu nasul in telefon, s-ar putea sa pierd lucruri faine pentru simplul fapt ca imi aranjez activitatile muuuult prea ordonat 🙂

gasesc un telefon, il sun pe Victor, il anunt ca vin, e totul ok.

plec spre studio si fac gestul automat de a-mi verifica telefonul. imi aduc aminte ca e acasa si deodata ma simt mai…safe 🙂 nu am ce pierde 😀

stau la o trecere de pietoni cu rosu interminabil pentru pietoni si ma uit in sus. sunt niste nori tare faini. nu i-as fi vazut daca vorbeam la telefon. ma uit la oameni si ma inec in agitatie. zambesc (de nebuna, dar imi asum).

la studio ma linistesc. sunt cumva acasa. lucram 3 ore pana ne simtim epuizati, si eu si Victor. trimit un mesaj pe facebook prietenei cu care stabilisem sa ma vad dupa studio, va citi mesajul, ma linistesc de tot.

plec spre casa, singura mea temere este … sa nu raman blocata in liftul blocului in care stau. atunci mi-ar trebui telefonul. nu s-a blocat nici asta. slava cerului!

ajung acasa, vad apeluri ratate si mesaje. imi dau seama ca am avut parte de liniste azi, neasteptata. respir, imi aprind o tigara, zambesc si incep sa dau telefoane.

urmatoarea data il voi uita acasa programat. nu se moare din asta, desi asta am crezut in acele 10 minute de panica initiala. dimpotriva 🙂

Posted on

liliacul de acasa

un moment frumos e sa primesti fotografii da la casa mamei, cu flori multe 🙂 cel mai mult ma bucur ca de cativa ani are un liliac frumos si parfumat, cu “noroace” multiple. ce mai cautam “noroacele” copil fiind! ori in liliac, ori in trifoi…

uneori mi se face dor sa merg acasa si sa stau macar cateva zile, dar cred ca asta se va intampla mai incolo, peste cativa ani, cand voi avea aer  de respirat mai mult.

radacinile conteaza.

Posted on

26 septembrie, premiera videoclip la Antena 1

In avanpremiera lansarii noului album “Dragoste in 3”, una dintre piesele de referinta ale materialului discografic a devenit de povesti…nu doar de poveste!

6 povesti de viata, surprinse in imagini – asa poate fi descris videoclipul piesei “Ea nu ma stie”. Sunt povesti reale, posibile: un cuplu de amanti, un cuplu plictisit, un trio…incert, femeia care asteapta, barbatul care pleaca pentru a ajunge la timp acasa, grupul de prieteni in care se sarbatoreste o despartire…

Videoclipul a fost realizat cu multi prieteni si tehnica de ultima ora. Locul de filmare, clubul Kulturhaus, a fost (in premiera pentru un astfel de proiect muzical) un cadru perfect pentru povestile de dragoste desenate regizoral de Bobo Burlacianu.

Cei care vor viziona acest clip muzical vor observa cu siguranta suprapunerea de planuri alb-negru si color. Aceasta se intampla si pentru ca fiecare poveste, luata separat, are o semnificatie pentru cei care o traiesc…asa ca doar ei, atunci cand sunt in prim-plan, vor avea “culoare” si “viata”  .

Iata o parte dintre prietenii si profesionistii care au facut parte din echipa de filmare:

Regizor: Bobo Burlacianu, cunoscut ca Bobo Mare, membru al trupei Fara Zahar

Editor de imagine: Cristian Grosu

Director de imagine Razvan Dascalescu

Producator: Tudor Balcu

Echipamentele au fost puse la dispozitia echipei de filmare de VideoLink

Make-up artist: Ioana Cristea

Multumim celor care au ajutat la realizarea acestui videoclip: Adrian Soaita, Catalin Rudolf, Cosmin Covei, Bujor Stoicovici, Marius Tanef si prietenilor-actori care au “suportat” auditia piesei “Ea nu ma stie” pret de …14 ore: Alina, Barrie, Andreea, Cristina, Daniel, Adrian, Ruxandra, Veronica, Sabina si Ioana.

Filmarile au fost efectuate in Clubul Kulturhaus

Lansarea videoclipului va avea loc luni, 26 septembrie, in cadrul emisiunii Neatza cu Razvan si Dani, difuzata la Antena 1.

Aceasta lansare precede evenimentul de lansare a albumului “Dragoste in 3” din 30 septembrie, la Teatrul Nottara din Capitala. Biletele sunt disponibile in reteaua Eventim (Librariile Carturesti si Humanitas, magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Orange si online pe www.eventim.ro in pagina de eveniment).

Partenerii evenimentului de lansare sunt: Jurnalul National, Foreverfolk, Radio Lynx, Sapte Seri, Hotnews, Bestmusic.ro, Muzicabuna.ro, TheGig.ro, Acasa.ro, Let’s Rock, 4arte.ro, iconcert.ro si Prom Art prin Dana Cristescu.

Posted on

Concert 18 iunie – Bucuresti

stiu, 18 iunie inseamna o zi de sambata, iunie, vara. o parte dintre voi veti fi la mare sau prin zone de relaxare. pentru cei ramasi in bucuresti insa, daca vreti sa va racoriti intr-un interior in care noi venim cu muzica…va astept cu drag 🙂

concertul nu aduce o “aniversare de X ani de la”…nici un eveniment de tipul “ultimul concert din vara asta in bucuresti”.

daca soarta ne va fi favorabila si daca dumnezeu ma va iubi destul, concertul se va subscrie unei formule de tipul “prima data cu…”. Claudiu Purcarin pe numele lui, Nashu’ pentru prieteni si pentru mine un mai nou prieten, artist extraordinar si om de bun simt cum rar se mai intampla. Ritmica si feelingul lui Claudiu vor fi auzite pe albumul nou, pe toate piesele, fara exceptie.

va astept cu drag, nu uitati si de rezervari ca nu costa: 021:310.80.48

Concert 18 iunie - Alina Manole - Luna Patrata

Posted on

aroganta, plouam

ploua ca ceata. am tot stat acasa pana a inceput. apoi am plecat la probele de sunet. daca ador ceva e momentul de dinainte de ape: vatul, haosul, tensiunea din nori. nu vi se pare ca suna a vanatoare de oameni? picatura cu picatura fiecare dintre cei de sub nori va fi atins. nu scapa nimeni. pe crestet, pe ureche, in ochi cand se uita in sus, pe umeri, pe coapsa desi fuge, de sus in jos, de jos in sus pe pantaloni sau pe tocuri…

ploua ca ceata. taxiul nu s-a strecurat… mai avea un pic si devenea strecuratoare.

cu aroganta voi scrie ca uneori sunt ca ploaia asta. cad cu putere pe viata de langa mine. desi ma intreb daca ma poate duce, asta nu ma impiedica, nu ma schimba. eu stiu ca trebuie sa curg, asa traiesc, pentru asta am fost facuta.

am ajuns acasa cu bucuria reintoarcerii la culcusul meu cald si la atmosfera pe care o are casa de o vreme incoace. am 75 de lalele in casa (stiu cate sunt pentru ca le-am numarat cand le-am schimbat astazi apa si am mai aruncat din cele traite deja prea mult). cumparate, primite cadou. pana anul asta nu-mi placeau…dar stiu si momentul in care mi-au deschis ochii. mai am si garoafe si narcise albe batute si frumos mirositoare.

O parte din laaaleeeelele

nu se mai simtea nici fumul de tigara, am inspirat inauntru doar un aer incarcat de verde intre geamuri si usi. acum evident ca fumez, in bucataria mea de lucru.

mi-am amintit in seara asta ca dodo implineste acusi 8 ani. cu mine e de 7. motan cuminte si prost si blanos si afectuos si atat de ca mine cand nu vrea sa fie deranjat… 🙂

ascult Sting. e mai putin de 1 luna pana la concert…

I must love what I destroy and destroy the thing I love

Posted on

razlet, ravasit, raceli

ma tot chinui sa scriu ceva, adica sa imi fac timp de liniste. am zile agitate, incarcate, sper sa treaca frigul pentru ca ma amorteste rau si nu mai suport propolisul…

asta-noapte m-am trezit la un moment dat cu senzatia ca e vara si mult prea cald. evident ceva febra. si febra de ganduri ravasite. in cele din urma m-am amuzat pentru ca ma tot straduiesc sa fie lucrurile in ordine, le analizez, le pun in cutie (a pandorei) si se intampla ceva care ma da peste cap. dar cum spuneam la un moment dat, ma bucur de mine ca sunt Om care Traieste, nu Omul – Planor. la ce bun sa iti incadrezi toate si sa te cunosti si sa te “indrepti” si sa te certi si sa te ordonezi…?! cand ai mai avea timp de simtit, pana in adanc?! 🙂

ceva ganduri razlete de data asta (dar cu bullets, da?!)

  • incep sa ma gandesc serios la numele viitorului album. stiu cu ce piesa incepe (cred…) , stiu (sigur) cu ce piesa se va incheia. sunt multe optiuni care-mi trec prin minte, dar cred ca la un moment dat voi avea nevoie de ajutor 😉
  • iarasi nu ma uit la stiri! recuperasem ceva saptamana trecuta. noroc cu Andrei Partos (pe care l-am tot amintit cand vine vorba de brief-uri la obiect si pe gustul meu legate de politic, monden, social in media)
  • se apropie aniversarea de 2 ani a Lunii Patrate. 2 ani foarte plini de emotia cu care muzica pe care o fac a ajuns la sufletele, din ce in ce mai multe si toate atat de frumoase. vom aniversa, va spun de acum, prin (cel putin) un concert in care vom fi in formula completa (cvintet: chitara, bas, clape, contrabas, trompeta). daca se modifica ceva…anunt oricum 🙂
  • motanul meu aproape a innebunit. alearga de nebun, mi-a sfasiat o canapea pe laterala, miauna…nu mai suporta nici el frigul…a! trebuie tuns! ultima experienta a fost trista pt el caci fata care a venit sa-l tunda avea aparat prost si destul de putina experienta cu asa ceva (….da, stiu, trebuia sa ma interesez mai bine) si in cele din urma i-a facut un soi de pre-anestezic din care s-a trezit cu greu. cum e motan cuminte si bland, nu mai vreau sa-l trec prin asa ceva. ca doar in alte dati n-a fost bai cu tunsul…daca stiti, cunoasteti, oameni priceputi  (am avut numarul unui cuplu foarte simpatic de medici veterninari care au venit acasa si chiar a fost super ok) dati-mi de stire! (da, tuns la domiciliu)
  • nu uitati de vineri! daca sunteti acasa si cu internet sau radio prin preajma, va garantez ca vom rade mult impreuna
  • maine e concert Adrian Berinde la Clubul Taranului !

aveti grija de voi si sa nu raciti…vine primavara si avem tot timpul 😀

p.s. uite ca am primit si o poza civila (vreo 4 de fapt….) Multumesc 🙂