7 septembrie, concert Luna Patrata in Bucuresti

am spus ca revin cu detalii referitoare la concertul din 7 septembrie. acum, ca toate sunt stabilite ferm, va anunt ca vinerea viitoare vom fi in Garage Club & Lounge si ca vom incepe sa cantam la ora 9. seara. pentru cei care vor veni pentru prima data si au ascultat doar albumele…veti auzi piese noi. pentru cei care vin mai des la concerte, veti auzi piese si mai noi. locatia, daca nu stiti, se afla foarte aproape de metroul de la piata romana, pe laterala fostului magazin eva, cu statie de autobuz la purtator (nu merg cu transportul de suprafata, nu stiu numerele….). partea buna e ca, desi pare mic, in functie de numarul de rezervari lucrurile se pot amplasa altfel si devine deodata incapator.

pun si una bucata afis, in care se disting si partenerii si numarul de telefon pentru rezervari (0769. 42.72.43, de sunat la ore decente)

sa ne vedem sanatosi!

concerte in perioada urmatoare

ca sa le adunam pe toate la un loc, le enumar

– vineri, 24 august, in Vama Veche, la terasa Povestea Ceaunului, ora 23:00, concertul “Dragoste in 3” – inchidem Festivalul de Fotografie “Vama sub lumini de Oscar”

– duminica, 26 august, in Stefanesti/Arges, la Muzeul Golesti, ora 19:30 – recital in cadrul manifestarii ProIstoria Fest 2012

– vineri, 7 septembrie, in Bucuresti, inca nu va spun unde, spun doar ca mi-am propus ceva pentru acea data…mda…si uite cum nu zic nimic de fapt…dar ma bucur ca se intampla concertul din capitala pentru ca va fi o pauza apoi cam maricica.

Pentru cel putin doua dintre concerte, formula va fi Alina Manole, Adrian Cristescu, Tudor Olaru si Claudiu Purcarin.

Si ca sa nu ziceti ca va “fac program” doar cu Luna…va invit si la concertele Butterflies in My Stomach din aceasta saptamana: joi in Kulturhaus, intr-un schimb cultural cu trupa La Marche din Germania, vineri in Poiana Urbana (in spatele Hanului lui Manuc) si sambata in Vama Veche la Papa la Soni.