Un clip la care nu m-am mai uitat demult…Damien Rice ramane unul dintre compozitorii si muzicienii mei preferati. Si nu de cand am vazut “Closer”.
la telefon – mircea cartarescu
mult dupa ce se terminase totul intre noi ea a continuat totusi
sa-mi dea telefon
mai ales martea, miercurea, o data pe saptamana
la doua saptamani…
imi dadea telefon val dupa val, spargand in spuma sticloasa si inghetata conversatia ei
revarsand-o la mine in camera ca peste o plaja cu alge si fructe de
mare si crabi forfecand pestii putrezi
de multe ori mareea ei ma surprindea citind, lenevind, reparandu-mi
masina de scris
meditand cu toleranta si compasiune la lumea carnoasa si
descarnata
prin care zburatacim tarsiindu-ne respiratia
julindu-ne inima, subzistind…
apa subtire, vernila, stergea din nisipul aparatului meu fonator
imagini dupa imagini, intrebari asupra conditiei umane a acestui
amurg
imi spala pielea de porcariile incrustate, de paraziti, de soselele
atarnind in smocuri, zornaindu-si nelinistea
si in fine, parca ma inviora un pic pentru urmatoarele cateva zile
discutam fleacuri, si astfel a trecut sezonul cel mai favorabil
dragostei si je m’en fichismului
si frunzele pomilor s-au zgarcit, iar noi continuam sa vorbim numai
la telefon
si nici n-am stiut cand s-au petrecut cu noi atatea schimbari
si de ce s-a modificat intr-atat
filozofarea noastra asupra formelor si evenimentelor
nici acum nu suntem batrani, stiu ca oricine ar rade si-ar spune
“nu va inteleg. ce va impiedica in definitiv sa o luati de la capat,
ma rog, sa va vedeti, sa faceti amor, sa mergeti la teatru
sa faceti impreuna tot ce-nsemna odata
cum sa spun…farmecul, firescul acelei…” si alte prostii.
e greu de inteles. cu toate acestea nu se mai poate.
e la fel cum creierul nu intelege ca dupa o vreme nu se mai poate
trai
extras din “Plurivers 1”, Mircea Cartarescu, Ed. Humanitas, 2003
Sufletul meu – Ole Sarvig
sufletul meu e-o padure
cu dantele de ramuri,
cu lumini si umbre,
cu zile si seri.
poteca
taie tesatura padurii.
eu insumi, fara glas,
vuiesc ca o inima –
veghind peste oamenii care
trec prin sufletul meu
Ole Sarvig, 1921
trad. Veronica Porumbacu
din “Poezia nordica moderna”, Ed. pentru literatura, 1968
cantec naiv – emil brumaru
ce se intampla cand ti se intampla ce nu voiai sa se intample?
- cade curentul. nu mai merge nimic: centrala termica, hidrofor, computer. asadar: frig, seceta si plictis…cica e vant. cei de la electrica sunt prompti la telefon. “in 2-3 ore, in functie de tipul problemei”
- tipul problemei e delicat
- delicata devine si asteptarea, dar mananci la lumanare, e romantica atmosfera. pacat ca te ia cu frig. ai vrea sa te bagi in pat si sa te uiti la tv
- a venit curentul dar…
- …n-am platit factura la tv. pachetul de baza e inaccesibil. in schimb am 300 de canale de satelit disponibile pe care pot viziona posturi arabesti, italiene si sexy (o combinatie de fapt). plus real madrid tv, realitatea tv si protv intl. stiri am auzit toata ziua, figura lui Boc nu ma inspira, “vacanta mare” in reluare e ca un borcan de mustar expirat, fotbalul ma pasioneaza doar cand e vorba de steaua si de echipele romaniei in campionate ce trec granita…ei bine, devine evident ca prefer sa raman pentru 2 minute pe un canal sexy.
- canalul sexy: figuri triste si lipsite de inspiratie, prin figura intelegandu-se “tot”. e emisie cu italience si conversatiile sunt de tipul “ciao, ce faci? bine! tu? bine si eu. iti place ce vezi? da!” dupa care apelantul tace din motive evidente.
- motive evidente: inchid tv-ul si imi repornesc computerul inchis in mod brutal de oprirea si pornirea curentului. scan disk. update antivirus. scan again. nu merge netul. resetare modem. in cele din urma ma declar conectata. zambesc uitandu-ma la iconitzele gri ale prietenilor mei care acum 2 -3 ore probabil erau online. gasesc pe cineva. rescriem dictionarul limbii romane. murim de ras. se duce la culcare.
- intru pe blog la Alina Manole EVIDENT.
- postez insemnarea de mai sus. nu apare nu niciun refresh. o iau de la capat
- a mers?
o zi de toata jena
azi e o zi de luni in care nu stiu incotro sa ma duc si nici nu vad indicatoarele. e o zi fara prioritati, fara “to do” list, o zi care va trece de-a-n pururea si in care nici macar somnul de pranz n-o sa-mi dea impresia de utilitate. da, sunt eu fucked up astazi, am chef sa ies din coltul asta de lume si s-o iau la trap prin bucuresti, cum faceam in studentie, dar la dracu, spiritul meu studentesc a murit o data cu angajarea fulltime (cel mai rau imi pare de amintirea cu cinemateca, fratii Karamazov, sala full, stand pe jos 3 ore jumate, frig de incremeneai si pe deasupra neplatitor de bilet, de!). da, sunt intoarsa pe dos din motive mai mult sau mai putin colorate, dispozitia mea e una intre gri si violet palid, e luni si mi-e teama ca nu are nicio legatura starea mea cu prima zi din saptamana…devin incoerenta, se simte? ma apasa un sentiment de vinovatie si o teama de singuratate, imi plang de mila azi pentru ca e o zi insorita si mie imi vine sa ma urc pe pereti, am adrenalina pe minus sau e un demo-depresiv de primavara, i-as scrie prieteni mele mailul traditional “ca de luni” dar stiu ca ea e ocupata, are alte griji, un “to do” list fain, si gata cu momentul asta, am sters din el cateva randuri care m-ar fi putut transforma in mai mult decat o creatura patetica. macar am recunoscut: azi sunt intoarsa pe dos, va arat si voua cusaturile…probabil o sa pun un film si-apoi ne citim la categoria “despre filme”.
un xanax la doamna!
va pup
Deja vu sau un film ratat
Eh, daca stiti cu totii stragerea de stomac pe care o aveti in momentele de deja vu (ca sunteti pe strada, ca tocmai vorbiti cu cineva la telefon, ca stati pur si simplu la birou in fata computerului si brusc o unda de surpriza a recunoasterii/revederii cadrelor amestecata cu alterarea perceptiei asupra timpului)…ei bine, daca sunteti familiarizati cu senzatia, degeaba o veti cauta in filmul lui Denzel Washington, degeaba veti incerca sa empatizati cu personajul, sa spuneti “uau, asa e” sau sa considerati intamplarile din film drept potentiale cauze ale aparitiei senzatiei de deja vu. Degeaba ai crezut in prezentarea filmului. Nimic nu reconstruieste emotia, regizoral filmul e foarte slab, despre restore point – uri nici nu mai vorbesc.
Dar ce-avem in filmul asta? Previzibil: gadgetul…tehnica…laboratoarele secrete…satelitii si tehnica triangulatiei…inspectorul introdus in lumea mirifica a controlului exercitat de americani cu scop profilactic si care desi nu intelege nimic pricepe repede, sfarsind prin a fi teleportat molecula cu molecula…
Clasicul scenariu propagandistic care mie personal imi lasa gust amar si migrez pe Cinemax la filme norvegiene. Sau sa raman la Bruce Willis care iese sifonat din fiecare film, viu desigur si cu simtul umorului nealterat. Sau poate am eu gusturile cinematografice incerte.
Cert e ca ma opresc aici pentru ca Deja Vu nu merita prea mult timp alocat. Din punctul meu de vedere nici macar pentru vizionare.
