Posted on

Septembrie, joi

Așa se așază lucrurile uneori…! Mai întâi a fost o vacanță neașteptată, pentru mine cea fără vacanțe/concedii (nici planificate, nici spontane, pur și simplu nu le am în program). Dar cum 2020 are surprize plăcute, contrabalansând lucrurile urâte din jur, pot trece în amintire 8 zile de răsfăț la malul mării și în miezul unei livezi. La mare, ce-i drept, am avut concert, dar cu excepția celor 2 seri, una cu dedicație și una tihnită, am stat, am citit, am băut pahare mari cu lapte și am adunat bagaj frumos pentru scrieri ulterioare. În livadă a fost ca de obicei, cu cald de prieteni și cu multe pisici mici-mici, numai bune de pupat și de ținut în brațe. Măsura frumoasă a lucrurilor am simtit-o acasă: cât am fost plecată nu m-a durut nimic, mi-am luat tratamentul constiincioasă (efecte de pandemie) dar nu, nicio durere nu m-a scos din ritm. Bucureștiul însă…

Dincolo de faptul că îmi place să locuiesc în Capitală, că cei 26 de ani de când sunt aici m-au făcut un om al metropolei la care visam de copil, viteza și presiunea orașului își spune cuvântul. Am spus de multe ori în ultima vreme că peste 2 decenii voi sta undeva la curte, într-o zonă liniștită a unui oraș mai mic și mai curat. La cum merg lucrurile, parcă îmi vine să pun planul în aplicare mai repede căci la doar câteva zile de la întoarcerea acasă somaticul s-a răzvrătit și mi-a adus 48 de ore oribile. Azi stau cât de cât pe picioare, dar perspectiva nu e încântătoare. Norocul este că am la ce să mă gândesc, ceva frumos. E joi azi, nu? 🙂

Peste fix o săptămână, joia viitoare, pe 17 septembrie, am primul spectacol Joia Păcătoșilor din anul 2020. Mai era un pic și se făcea 1 an de când nu mai urcasem pe scenă cu JP. Am anunțat pe facebook ce și cum, probabil cam mult față de cum anunț de obicei dar sunt tare încântată de ce se arată. Pentru cine nu are facebook și mă citește aici, linkul spre bilete e aici și mai sunt câteva disponibile pentru evenimentul ce va avea loc în Grădina Urbană (lângă Intercontinental, aproape lipit). Mulțumesc celor care cumpără bilete! 🙂

Revenind, nu știu dacă Bucureștiul îmi face rău sau îmi fac singură rău pentru cum sunt când îl locuiesc. Poate e graba cu care aștept răspunsuri și cu care se așteaptă răspunsuri de la mine. Poate e presiunea constantă a muncii care trebuie să producă bani pentru a susține visele mele nebune. Poate e aerul pe care îl respir și care nu este atât de curat precum zonele din care am venit. Poate e toamna care m-ar ajunge oriunde aș fi. Nu știu. Ce știu cert este că azi mi-e mai bine și e joi, iar joia viitoare vorbesc și cânt despre păcatele de izolare. (hihi! inițial mă gândisem să pun un subtitlu la spectacol – ”Amanți în izolare,” dar am zis să nu fiu atât de păcătoasă din prima…)

Să ne vedem/citim/cunoaștem cu bucurie și sănătate! 🙂

Posted on

Prima noapte de după…

După ce am aflat că lucrurile încep să nu meargă bine, mai insistent de pe la mijlocul lui februarie pentru că pe vremea aceea mă uitam la știri, mi-am făcut provizia necesară de răbdare și m-am pregătit, pe cât am putut, pentru momentul de picaj despre care știam că se va instala corespunzător în timpul izolării. Luna martie a fost cruntă. Nici aprilie nu a fost mai generoasă, căci presiunea emoțională a sărbătorii de Paști a fost chiar mai mare decât cea a zilei mele de naștere. Mi-am ocupat creierii cu ceva cu multe: întâlniri on-line pe youtube sau pe pagina de facebook, două concerte pe platforma Vodafone România – Împreună mai puternici, scris, compus, regizat (videoclip, l-ați văzut?) și…visat. Dar dacă însă mi-ar fi spus cineva înainte de luna MAI că spre final de august voi lansa un audiobook sub formă de aplicație, cred că nici măcar nu aș fi râs. Spun ”înainte de luna mai pentru că din 21 mai a început nebunia.

Vedeți voi, am o mirare bucuroasă. Sunt un om norocos, o spun de multe ori uitându-mă (mai ales) în urmă. O parte din ce am trăit, în viața mea publică sau privată, a dobândit sens bun pentru mine la o vreme după (pe o mică parte le-am identificat instant că sunt spre binele meu și le-am dus mai ușor). O parte semnificativă însă au stat tot timpul sub semnul unei ”mirări”, căci s-au născut în cele mai potrivite momente și au generat situații care mi-au hrănit sufletul până în adânc. Cam așa și cu ideea care a devenit mai mult decât o carte, iar ideea aceasta a dobândit aripi și a și învățat să zboare, cu oamenii cei mai potriviți alături. Și, legat de oameni, am avut atâtea dezamăgiri în prima parte a anului (legat de caractere și comportamente) încât chiar nu m-am așteptat să se însenineze în zona asta. Punând totul pe seama efectelor crizei, și în ceea ce mă privește și în ceea ce îi privește pe ceilalți, deja mă așteptam la orice!

Într-un articol anterior povesteam despre aventurile din spatele Aventurilor Rățoiului Adalbert. A mai fost încă una, chiar în ziua lansării. Pe 25 august știam că e totu în regulă. După 3 luni și jumătate de muncă și efort și presiuni care mi-au adus vizite la medici mai mult decât orice temere legată de virus. Aplicația urma să fie activă de la 8 dimineața pentru toate platformele: Android, iOS, Huawei. La 12 aveam întâlnirea online, pe facebook, cu anunțul oficial. Ei bine, la ora 12:00 aveam aplicație lansată doar pentru Apple & Comp. Vă puteți imagina supărarea. LIVE-ul a existat, am avut oricum ocazia să povestesc despre oameni și despre aplicație, ce include, cum poate fi utilizată etc. Dovada AICI . Până seara, 21:30, am avut o jumătate de zâmbet și durere de stomac. Apoi, miracol, a reacționat și google și iată-mă din nou, al doilea live, ca să anunț și disponibilitatea aplicației pentru Android. Yupii!

PRIMA NOAPTE DE DUPĂ (adică marți spre miercuri) a fost o noapte cu energii pe care nu mai știam cum să le consum. Mi le-am potolit cu ceva feed-back-uri despre aplicație. Un crash intr-un singur dispozitiv a devenit pentru mine o problemă de viață și de moarte, drept pentru care am cerut mai multe informații și apoi le-am predat lui Alex (app dev) într-un email de ora 3 dimineața. 🙂 (până când m-am trezit era aproape rezolvat…) Apoi iar am stat să mă mir și să vorbesc de una singură despre minunile care se întâmplă. Și știți care este uneori problema noastră? Când se întâmplă ceva frumos frumos, parcă nu ne vine să credem, parcă nu ni se întâmplă nouă, parcă e în viața noastră de la cinema. 🙂

Pentru că mă laud vă scriu mai jos toate linkurile disponibile. Voi cumpărați aplicația. Este frumoasă. Este și pentru adulții fără copii, așa cum este și autoarea cărții. Este pentru seri în care nici televizorul nu vă adoarme. Este pentru copii și pentru copii undercover, așa cum am mai zis. Și da, plătiți o sumă modică, o singură dată, pentru o veșnicie de poveste în telefonul vostru, răsplătind pe fiecare dintre cei care i-au dat lui Adalbert cele mai frumoase aripi ca să ajungă la nori.

CLICK AICI pentru telefoane sau tablete cu Android

CLICK AICI pentru telefoane sau tablete iOS

Pentru Huawei nu pot copia un link ca să vă îndrum, dar dacă veți da căutare fie și după Adalbert, îl veți găsi pe rățoi. 🙂

Posted on

O cauți sau te caută?

Am primit tricoul din imaginea de mai jos. L-am purtat. O să îl mai port deși nu sunt de acord cu mesajul, dar tocmai pentru că nu sunt de acord a generat niște discuții foarte interesante despre Fericire și căutarea ei. Căutare versus așteptare, așa s-a numit un adevărat debate pe care l-am avut în cerc restrâns, pătrat de fapt că deh, e pandemie.

Căutăm fericirea și o avem în minte drept scop în fiecare dintre acțiunile noastre sau ne vedem liniștiți de toate lucrurile de asfalt care să ne mulțumească (muncă, facturi, rate, întâlniri, seriale) fără pretenții și dacă o fi să ne găsească, lucky us?

Depinde, evident, cum definim fericirea. Dacă ține de bani, schimbăm subiectul. Dacă ține de o relație, atunci schimbăm subiectul din nou pentru că 1. Nu mi se pare sănătos ca așa minune să depindă exclusiv de un alt individ și 2. un cuplu are și atribuții administrative. De exemplu, cine spală vasele și cine șosetele, cine gătește sau cine sforăie. Hai să nu amestecăm chiar toate, vă rog.

Pentru mine, ca să mă pun fair în discuție, fericirea înseamnă momentele de echilibru perfect între lumea mea și lumea exterioară. Între vreau și trebuie. Între dorințe și obligații. Umbrelă mare, vă zic! Ca să mă întorc puțin la paragraful anterior, Iubirea nu mi-a adus fericire, dar a adăugat un context emoțional bun și consistent pentru manifestarea momentelor de grație din interiorul meu.

Și da, Fericirea nu e o stare continuă. Prima dată când am simțit-o cu adevărat a durat doar câteva secunde. A doua oară la fel. (și gata, credeați că mai număr?) O mai vreau? Da. Am așteptat-o să vină? Nu. Am dorit-o, am muncit pentru ea, am ajustat asperitățile din interiorul meu, mi-am vindecat traumele, m-am impacat cu cine sunt și apoi i-am pornit în căutare. Căutarea echilibrului, precum spuneam. Numai atunci când ești în echilibru o poți “vedea”, o poți recunoaște. Dacă aș fi căutat asfalt în loc de emoții, dacă aș fi renunțat la obiceiul “burghez” de a scrie (așa mi s-a spus), dacă aș fi renunțat să visez cu ochii deschiși pentru că asta nu produce nimic concret sau imediat, dacă m-aș fi schimbat pentru a semăna mai mult cu x sau y (of, Doamne, mi s-a spus la un moment dat să devin și eu o femeie cu viață normală, ce atâta cântat și scris, mai bine fac un copil și intru în rândul lumii🤦🏻‍♀️), dacă mi-aș fi limitat așteptările pentru că “asta e, așa e lumea, doar nu vrei să ramai fără oameni în jur”, dacă aș fi înghițit lipsa bunului simț, dacă m-aș fi împietrit pe dinăuntru de tot…aș fi renunțat la mine toată și la scopul meu de Fericire. Sau, așa fiind, poate m-ar fi găsit fericirea altora pe acasă și i-aș fi închis ușa în nas. :)) Da, nu uitați, fericirea unuia nu este fericirea altuia. Nu uitați asta când încercați să vă convingeți prietenii să fie mai mult ca voi decât ca ei înșiși. 🙂

Subiect lung, aș mai sta să despic firul în 467, am pornit de la un tricou și de la o dezbatere privată, am ajuns la altele, acum vreau să coc niște vinete. Apoi să mai pregătesc una alta pentru lansarea de marți (cum adică ce lansare??????) . Apoi să visez cu ochii deschiși că îmi este bine și mai ușor în lumea exterioară. Dar până la momentul acela am de făcut lucrurile care îmi dau echilibru: să scriu, să cânt, să rămân copil, să mă joc cu gândurile, să dansez cu mâinile, să muncesc, să îmi fac griji, să iubesc, să mă mir de ce e frumos și bun, să văd Unicorn și pitici și să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce viață frumoasă am. 💛🟨

Posted on

O veste, cea mai veste, despre Adalbert!

Lumea Rățoiului Adalbert este delicată și sinceră. Aventurile lui, scrise de mine, citite și de copii și de copiii undercover (părinți sau adulți fără copii) au adus în viața mea o altă perspectivă asupra interacțiunilor de la inimă la inimă. Adică nu m-am așteptat să devină prieten cu atât de multă lume. 🙂 Ce s-a întâmplat însă cu el și cu mine în ultimele luni a însemnat un carusel de nopți nedormite, râsete, bucurie sau disperare. Și totul a pornit de la o idee năstrușnică și de la un Unicorn care s-a înfipt bine cu picioarele în pământ și m-a întrebat: ”De ce nu? ”. Și cum să nu asculți de un Unicorn?

O parte dintre voi veți ofta (adică aceia dintre voi care ați citit cartea): nu am scris (încă) o continuare. Aș fi fost influențată de vremurile astea și i s-ar fi clătinat și lui pământul sub picioarele portocalii. În schimb…haideți să vă spun ce-am făcut și ce prieteni au fost lângă mine.

Copii de toate vârstele, Adalbert are VOCE! I-am dat voce. Și lui și celorlalte personaje din poveste: Faz, Pit, Bizou, Mama Li, Nor-cel-Mic, Vultur, Câine Bun. 🙂 Mai mult decât atât, Rățoiul Adalbert are propria lui aplicație, pe Google Play, IoS și AppGallery, adică poate poposi în telefoanele și tabletele voastre.

Inițial, m-am gândit că i-ar sta bine lui Adalbert într-o carte audio. Izolarea mi-a dus însă gândurile mai departe și alături de mine au venit cei mai potriviți oameni pentru ele. Și un Unicorn, precum spuneam.
– Alex Zamfir – programator, om calm și structurat și răbdător în a-mi explica lucruri (mulțumesc, Cozmin Vasile, pentru recomandare)
– Victor Panfilov – în studioul căruia am înregistrat vocile pentru că în studioul meu de acasă ajungeau zgomote de bormașină sau de petreceri nocturne ale vecinilor, și Mișa Ungureanu – cu ajutorul căruia am făcut prelucrările brute ale înregistrărilor.
– Mugurel Coman – fără de care aplicația ar fi avut vocile personajelor, foarte drăguțe, dar nu ar fi avut…context. Ilustrațiile muzicale realizate de Meghi sunt atât de frumoase încât vă veți îndrăgosti iremediabil de rățoi și familia lui, vă veți teme pentru el în episodul cu Vultur, veți râde la toate giumbușlucurile. Iar modul în care rățoiul nostru deschide ochii…vai!
Pe parcursul proiectului, am experimentat pe alocuri un nivel de stress fantastic, căci trăim în România și acest lucru – de exemplu – e un indicator prost atunci când vrei să ai cont de developer, pentru Apple cel puțin.
Acum însă, aproape de momentul de lansare, aplicația este frumoasă și delicată, așa cum este Adalbert, și abia așteaptă să ajungă la voi.
Nu veți avea doar o carte audio, ci o poveste audio cu tot ce îi trebuie. În plus, în aplicație, există opțiunea ca fiecare capitol audio să poată fi citit, în același timp cu lectura. Adică și text, și imagine, și lectură și ilustrație muzicală toate la un loc.
Aplicația include și un bonus – Cântecul lui Adalbert.

Abia aștept să zâmbiți împreună cu mine, mai ales când intră Nor-Cel-Mic în scenă.

Pentru cine nu a citit până acum cartea, ea se mai găsește și în format fizic, în Cărturești și Emag. Arată ca în copilăria mea cu cărți frumoase, tipărite pe hârtie de calitate, cu ilustrații realizate de Alina Iftime. Ce vă sfătuiesc acum este să așteptați un pic și să descărcați aplicația pentru o experiență completă vizuală, audio, de poveste.

Mai e un pic și vine lansarea. Am scris mult și încă nu am spus data, nu? :))))))))))

Posted on

2020 – dincolo de jumătate

Este trecut acum de jumătatea anului. Ce-am făcut până acum?

N-am mai deschis demult paginile blogului, facebook-ul și-a făcut treaba și mi-a luat din tihna de a scrie aici.
Apoi a venit 2020 și ne-a zăpăcit pe toți suficient de mult încât să nu mai conteze nimic în afară de contextele care se redefinesc de la zi la zi aproape.

Primul concert al anului era programat pe 12 martie. Carantina și restul restricțiilor a făcut ca prima dată de concert cu public din 2020 să fie pe…18 iulie. 🙂 Am început să le spun concertelor acestea că sunt pe scenă vie, asta ca să fac distincția între ce am realizat prin intermediul internetului și concertul cu scenă sub picioare, scenă care nu e la mine în sufragerie.

Din izolare am avut câteva concerte on-line, transmise pe facebook și pe youtube. Pe 12 martie (data la care, precum spuneam, urma să aibă loc concertul din Stuf), pe 21 martie (de ziua mea, că tot eram în izolare), pe 28 martie (la aniversarea a 11 ani ai Lunii Pătrate)și pe 16 aprilie (în Joia specială care a dat titlul spectacolului ”Joia Păcătoșilor”). Toate înregistrările sunt disponibile, dacă vă este dor de mine. Cui i-a fost foarte dor a comandat, in perioada de izolare, albumul si cartea de poeme ”Iubire virgula” in format digital, prin email. Multumesc!

Pe 2 Mai și 13 iunie am cântat în cadrul proiectului Împreună mai Puternici, organizator Vodafone România, curator Tudor Chirilă. Faptul că au fost puse bilete în vânzare, faptul că mulți iubitori ai Lunii au ales să cumpere măcar un bilet deși concertele au fost la liberă vizionare, în direct, pentru tot universul, well…asta m-a topit. A fost ca o îmbrățișare puternică și o doză mare de oxigen.

Apoi a venit 18 iulie, Stagiunea Muzicală din parcul Al I Cuza, Foișorul de Lemn. Nu pot descrie întâlnirea cu oamenii de acolo…nu pot încă. Atât de emoționant a fost.

Legat de ce scriu sau compun, izolarea mi-a luat inițial din elanul creator, dar cum tot prin scris și cântat mă echilibrez, am reînceput să îmi văd de ale mele. Un cântec nou-nou este ”Singur cu Singur”, lansat și el de ziua Lunii Pătrate. Nu e cea mai fericită înregistrare cu telefonul, dar e pe youtube, mărturie. Și tot pe youtube am urcat ”Nu e panică” (fragment de la lansarea albumului ”Lucruri simple” din 2018, de la Teatrul Nottara și, ieri, un videoclip nou pentru un extras de pe album, ”Amiază de sâmbătă”. Acest videoclip este cireașa care m-a făcut să schimb fața blogului și să scriu pentru prima dată după multă vreme aici. Ca să mă laud, evident. :))) L-am realizat singură și îmi place și cântecul. Cine dorește să îl vadă, pe youtube îl găsește. Și mai jos.

Lista întâmplărilor din prima partea a acestui an neașteptat nu se oprește aici, dar îmi păstrez elanul și pentru o altă poveste. Căci legat de povestea ”Aventurile rățoiului Adalbert” am de spus niște lucruri. Și despre Unicorni întâlniți în cale. Și despre câteva dezamăgiri care au făcut loc unor evenimente mai frumoase decât mă așteptam. Și despre un vis pe care îl an de ani buni și pentru care respir. Și…

Și gata, nu mai zic nimic. Vizionare plăcută! Voi reveni! 🙂

Posted on

Pătrat de călătorie muzicală – noiembrie 2018

turneu alina manole noiembrie

Plec de-acasă! Dodo motanul nu este foarte incantat, dar n-am ce-i face…muzica ma trage de maneca, asfaltul si el. Astept calatoria aceasta de 1 luna, de cand am anuntat prima data de concert. Recapitulez pentru cine nu are facebook si inca nu m-a aflat acolo, pe pagina muzicala (facebook.com/AlinaManoleOficial)

16 noiembrie, Sibiu, Imperium Live – Bilete se pot cumpara online AICI iar dupa ce luati bilete sunati pentru rezervarea de locuri la 0369 454 690 (după ora 11:00)

17 noiembrie, Bistrita, Festivalul Bistrita Folk – Bilete la Centrul Cultural Dacia

18 noiembrie, Cluj Napoca, Cotton Club – Bilete se pot cumpara online AICI iar dupa ce luati bilete sunati pentru rezervarea de locuri la 0747 268 866 (după ora 12:00)

19 noiembrie, Brasov, Dai Mattoni – Bilete se pot cumpara online AICI, iar dupa ce luati bilete sunati pentru rezervarea de locuri la 0729283570 (după ora 12:00)

Toate informatiile intr-un singur link sunt pe Entertix.ro

Special la aceasta calatorie este faptul ca nu se rezuma la un concert alinesc. Vin cu albumul ”Lucruri simple”, a carui poveste, intortocheata, nebuna, pe alocuri magica, pe alocuri absurda, trebuie povestita. Un pic de ”bucatarie” de album, cu istoria cantecelor, cu istoria productiei si a colaborarilor. Da, cant si din cantecele ”vechi”, ca se baga singure in bagaj si vor atentie…! 🙂 Si da, e concert de om cu chitara la purtator si-atat.

Mai e ceva special, dar asta tine mai curand de mine decat de cei care isi doresc sa ajunga la concert: mi-e dor de drum, de orasele acestea. Scriam la un moment dat pe facebook ca Sibiu e orasul meu de catifea, Bistrita e orasul cu miros de mere, Cluj e orasul cu ganduri in balanoas iar Brasov e cel cu pietre verzi. Am, pentru fiecare dintre ele, cate un reper, un soi de amprenta desavarsit de frumoasa pe care o vreau din nou in fata ochilor, in aerul pe care il respir.

 Plec de-acasa! Si abia astept! Si da, va mai exista un drum frumos, la Calarasi, unde sunt si in juriul festivalului si in recital in formula cvartet, in perioada 23-25 noiembrie, Despre asta insa, in articolul viitor.

Cine isi doreste albumul, il poate comanda prin Carturesti, in librarii sau online 🙂

A! Intre timp am scos pe youtube un fragment de la lansare. Inceputul serii. Lucruri simple, cum altfel?! 🙂

Posted on

Povești de album – ultima parte

Nu am mai avut timp să scriu despre toate întâmplările care s-au succedat în producția și lansarea albumului. Având multiple roluri, de producator, artist, manager de proiect 🙂 abia am avut timp să respir. Dar am respirat aerul magic al serii în care, în sala mare a teatrului Nottara, am prezentat albumul nou în fața lunaticilor prezenți.

De atunci încoace, am dus albumul în țară, l-am lasat și în Cărturești, l-am cântat în București (în varianta de club) și am continuat să visez la ”Lucruri simple”.

În luna noiembrie plec de capul meu într-o lansare de tip storytelling în Sibiu, Bistrița, Cluj și Brașov 🙂 Detalii vin în altă scriere pe blog, dar cine e curios poate să intre pe facebook.com/AlinaManoleoficial 🙂

alina manole 1 alina manole 2 alina manole 3 alina manole 4 alina manole 5 alina manole 6 alina manole 8 alina manole 9

Posted on

Povești de album – producția – episodul 2

9

Am facut o pauza cam lunga intre episoade, numai ca lucrurile au avut mersul lor, oricat m-as fi straduit sa respect dead-line-uri.

Ajunsesem la finalul inregistrarilor de album. Ce a urmat a fost un soi de haos din care am iesit in sambata de dinainte de Pasti. 🙂

Mixajul cantecelor a constituit unul dintre lucrurile pe care le-as pune pe seama lui Mercur retrograd, dar cumva mi-a devenit destul de simpatic incat sa stiu ca mai bine stau cuminte si sa-l las in banii lui decat sa ma revolt. 🙂

In orice relatie profesionala, empatia joaca un rol foarte important. Am povestit in episodul 1 cam cum se construiesc cantecele la sala de repetitii. Cumva, la studoiul initial, ceva nu a mers ok in privinta asta. Tehnic, lucrurile corespundeau unor parametri, dar nu unor povesti. In calitate de creator, mi-am dorit pe album mai mult decat cantece corecte. Mi-am dorit povesti muzicale pe care ascultatorul sa le simta cu totul, iar elementele de regie si dinamica erau doua aspecte extrem de importante.

Prin urmare, cu un mix gata, am mai cautat o varianta. Initial ca sa vad daca sunt o nebunaaaa – vorba cantecului – si mi se pare ca nu e ok. Am trimis asadar proiectul unui cantec la alt studio, departe de Bucuresti. Ce s-a intors la mine (si fara sa dau vreun element ajutator) a fost ceva ce in capul meu suna cum trebuie. Am verificat apoi cu oameni de nadejde si da, incepea sa sune cum trebuie. Prin urmare, tot proiectul albumului a luat calea celui de-al doilea studio. Pe scurt, a plecat la Nimrod. 🙂

Albumul Lucruri simple are asadar doua studiouri in care s-a lucrat: studioul de inregistrari si studioul de mix si master. 🙂 E mai cu mot! Credeti-ma insa ca a meritat!

Am primit versiunea finala sambata dupa-amiaza. Datorita unor conditii exterioare (plecarea din tara a inginerului de sunet) totul s-a desfasurat intr-un ritm nebun. Am primit materiale la 2 dimineata sau la 8 si jumatate dimineata. A fost o priza continua si cred ca, pe vremea telefoanelor cu fir, am fi inrosit linia Bucuresti-Cluj. 🙂 Nimrod  a fost unul dintre oamenii care au inteles fara sa ii spun ca timpul meu nu mai trebuie irosit.

Asadar sambata dupa-amiaza – 7 aprilie 2018, notez in clar – am descarcat albumul in telefon si am plecat pe strazi, cu castile pe urechi. Bucurestiul devenise deja orasul liber pe care il iubesc mai mult decat atunci cand musteste de masini si oameni. Am facut plimbarea si-am bocit un pic si din acel moment am dat shut down tuturor gandurilor. Cel putin pana astazi, cand am reinceput sa desenez (in continuare) detaliile lansarii de pe 28 mai.

Sa va mai spun ca abia astept sa eliberez macar un cantec in eter? 🙂 In curand, destul de curand … 🙂

In episoadele urmatoare va voi povesti un pic si despre saga fotografiilor de album si a detaliilor legate de tinuta, lucruri care – daca nu ar avea si ele niste ghemotoace mercuriene – nu ar defini o adevarata bucatarie de album :))

Si da, la final de poveste, va spun ca mai sunt fotolii rosii superbe, libere, la sala mare a Teatrului Nottara, care isi asteapta lunaticii. Stiu ca sunt multe evenimente in Bucuresti la final de Mai, dar uitandu-ma la playlist, cred ca ne vom distra de minune in seara de 28!

Posted on

Povești de album – producția – episodul 1

16 martie 2018

2 luni de zile de cand am început producţia de facto a albumului “Lucruri simple”.

Astăzi voi scrie despre prima perioadă, cea de preproducţie. Acea perioadă în care fiecare cântec este gândit, scris pe hârtie, în care i se dă un contur mult mai clar. Cântece scrise în ultima vreme sau (două dintre ele) mai demult un pic, trecând un test de timp absolut necesar.

Eu și Raul (Kusak) la sala lui de repetiţii. Trompetă? Nu aici. Mai curând violoncel. Solo pian sau solo trompetă? Câte măsuri la început? Cum se încheie? Un intro redefinit pe loc.

– Cum îţi sună așa?

– Bun! Hai să scriem!

Și momentele frumoase de coerenţă și empatie muzicală.

Un exemplu (deloc întâmplător) este cel al cântecului “Lucruri simple“.

Îl cântasem o singură dată în public și atunci dintr-un “televizor” (e vorba de spectacolul Necântate 2.0, cu mine în dublu exemplar pe scenă). L-am avut pe lista albumului nou fără nicio îndoială. E…foarte al meu.

Și pe 16 ianuarie, acum două luni, i l-am cântat lui Raul. În momentul în care mâinile i s-au așezat pe clape am știut că acest cântec s-a scris înainte de mine. Și că e o furtună pe undeva înainte de poveste și furtuna e în mâinile lui Raul. Am dus cu greu cântecul până la capăt de plâns, de emoţie, de bucurie, de recunoștinţă că trăiesc momente de “perfect”. A trebuit să ies din sală pentru că nu voiam să-mi sperii colegul de scenă :)) Acela a fost de altfel și momentul în care am decis numele albumului. Nu zic ca nu m-am răzgândit sau ca nu am avut îndoieli “de marketing”, dar “Lucruri simple” a rămas emoţia cea dintâi. 🙂

Revenind la etapa de preproducţie, după ce eu și Raul am dat contur poveștilor, pentru că plecam 3 zile de concerte în Moldova în formula cu Adi Tetrade, am început să facem planuri în 3.

La întoarcerea în București am început lucrul în trio. Propunerile lui Adi au completat imaginea de bază a fiecărei piese. A! Uitasem să spun că 4 dintre cântece erau deja testate în concerte și aveau deja o contribuţie importantă, cea a live-urilor. :)Să nu subestimăm acest aspect! 🙂

Și iată-ne, după încă o serie de zile de lucru, în concertul de la Clubul Ţăranului. Deja februarie, a durat ceva că mai aveam și de muncit. Ninsoare, că deh…dar am avut avanpremiera albumului. Cu ceva momente simpatice legate fix de zona pentru care lucrasem cel mai mult. “Cum începe?” “La naiba, care era tempoul?” Am râs mult și asta și pentru că am cel mai simpatic și deștept public din univers, care a înţeles exact faptul că participă la o repetiţie generală cu scop nobil 🙂

Și da, după experienţele toate adunate, puteam să intrăm în studio.

Aventurile de la înregistrări, colaborarea cu violoncelistul Mihail Grigore, trompetistul Sebastian Burneci și inginerul de sunet George Nemeznic, le voi povesti în episodul următor. 🙂

Înainte să închei, trebuie să mai scriu ceva pentru că e important în ecuația lucrurilor care nu depind de mine.

Ieri, 16 martie, am înregistrat vocea pentru cântecul Lucruri simple. Rămas, fără să-mi dau seama aproape, ultimul pe listă.

Cu el au început toate, cu el am încheiat azi încă un capitol. Mai sunt atât de multe! Ioi! Le voi povesti și aici, măcar pe o parte dintre ele 🙂 Se mai desfășoară unele în paralel cu ce am povestit legat de cele 2 luni, dar voi reveni asupra lor 🙂

Între timp (că trebuie să fac și asta din considerente lesne de înțeles) vă invit alături de mine (în calitate de sponsori individuali, că alții nu vin, deh) pe 28 mai, la Teatrul Nottara, la lansarea albumului nou. Presale până pe data de 31 martie. 

Partea drăguță e că mi-a venit o idee (acum vreo 3 ani de fapt) pe care s-ar putea să o pun în practică în categoria daruri pentru lunatici. Sper să îmi iasă! 🙂

Posted on

Anul 2018 va avea 364 de zile

Cu ziua de Luni am rezolvat demult, adică are în ea cel puțin o doză teoretică de fericire.

Aș fi vrut să am o rețetă și pentru marți 13. Așa proastă zi nu am mai avut demult. Toate întoarse, răsălmăcite, amânate, agățate. Un ghem încâlcit de situații și de reacții. N-am înțeles nimic, n-am înțeles de ce.

Au fost 3 lucruri care mi-au salvat cât de cât ziua și ploaia de care încercam să mă bucur în timp ce umblam cu bocancii uzi prin oraș. Două țin de oamenii cu care nu-mi trebuie facebook ca să ne înțelegem. Al treilea ține de faptul că începem să ne adunăm pentru lansarea de la Teatrul Nottara. Sau cel puțin așa spune harta de pe myticket/entertix. Asta înseamnă că nu pot da înapoi și că trebuie să lupt în continuare ca tot ceea ce se va întâmpla atunci să fie pe măsura celor care vor veni la spectacol.  Am target superior 🙂

E deja miercuri, acum, când scriu. O să invoc planete și asteroizi și energii și Univers și Cer și pe Șeful lor ca perioada următoare să fie mult mai bună. Și pentru mine și pentru toți cei care-s lunatici. Merităm.

Cât despre ziua de Marți, 13 martie, o voi scoate din calendar. Păstrez din ea ce e bun și numesc altfel intervalul. De exemplu, Itram 31.