Concert aniversar – 12 ani cu Luna Pătrată

Dubla aniversare personală, a mea și a Lunii Pătrate, se întâmpla pe vremuri într-un concert de sală sau club mare, cu oameni și scenă vie. Pentru al 2-lea an consecutiv…nu se poate. Să nu pot cânta e pentru mine un chin enorm de un an încoace, dar despre asta nu mai vreau să scriu acum, ca să nu întunec fragila bucurie de pe 17 martie, cea ONLINE.

Pe 17 martie, miercuri, la ora 20:00, vă aștept la concert pe site-ul Vstage.ro. Accesul se face pe bază de bilet, în funcție de cât doriți și puteți contribui. O parte din sumă va fi donată unor cauze umanitare. Nu mă laud niciodată cu actele caritabile și nu o voi face nici acum. Mă veți crede pe cuvânt că știu exact, de fiecare dată, pentru ce sunt folosiți banii și că ajung unde sunt nevoi adevărate.

Pentru cine nu are timp miercuri la ora 20:00, biletul cumpărat poate fi folosit vreme de 7 zile pentru a viziona concertul. Vom avea și o fereastră de chat în care voi vedea mesajele voastre și voi răspunde în timp real. Asta ca să nu aveți îndoieli că e chiar live ce se întâmplă, nu filmat și pus pe site. 🙂 În plus, cine are bilet poate să cumpere pachetul VINIL+CD la prețul de 100 lei (inclusiv taxe de transport, reduse de la 180 lei).

Am emoții, am și un nod în gât pentru că iar nu vă văd. Sper că veți face poze cu mine acasă la voi și că mi le veți trimite, pentru ca apoi, peste ani, să râdem împreună de vremurile aestea.

12 ani cu Luna Pătrată. 12 ani de când am lansat oficial planeta aceasta, singura planetă muzicală din lume. Cu voi lângă mine, altfel nu ar fi fost posibil.

Mulțumesc! Plecăciune și Drag!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *