Sa fi fost luni, sa te trezesti cu ceas, sa primesti telefoane, sa muncesti in timp ce cafeaua e inca la jumatate, apoi sa pleci pe drumuri care toate au ceva de rezolvat. Sa te trezesti deodata ca esti fata in fata cu cea mai frumoasa bucatica de luna patrata pe care ai vazut-o in ultima vreme, iar intermediarul minunatei intalniri sa nu aiba habar de ce ochii tai sunt mari-mari si te bucuri ca un copil. Sa porti in geanta pretiosul dar si sa te intorci la pas, prin soare, catre casa, pret de cateva metrouri, iar la fiecare intersectie sa te uiti la cer. Sa primesti un telefon si sa raspunzi cu bucurie pentru ca nu e nimic complicat, ci un “Ce mai faci? Am sunat pentru ca mi-era dor sa te aud.” si sa fie vorba despre tine, egoist asa, pentru ca sub soarele de luni meriti sa nu mai fii ascultatorul etern. Apoi sa vina un alt apel care sa anunte o bucurie si sa te bucuri si tu, de parca ar fi vorba de tine. Sa nu incerci sa intelegi nimic din ce nu ai putut intelege nici ieri, nici acum doua saptamani si sa iei o pauza de o zi din a face ce le place altora.
A fost cumva ziua mea si am luat-o pur si simplu cu ambele maini. Cu o bucatica de luna patrata in geanta. Cand nu mai vezi semnele…incep ele sa se inghesuie in jurul tau… 🙂
Si da, cochetaria zilei a fost ca, trecand cu pofta pe langa toate covrigariile si pizzeriile din zona…am cumparat o sticla de apa. 😀 (n.b. Am gatit acasa, tarziu in noapte, 4 feluri de mancare pentru ca mama nu are nicio vina) 🙂
Si, pentru ca ziua mea sa se incheie asa cum trebuie…mai sunt si premiile Grammy! 🙂