Am tacut pentru ca nodul a fost prea mare. Am incercat sa il dezleg cumva dar merge greu. In plus, cand m-am exprimat printr-un status muzical pe facebook au exista vreo doua voci de oameni mici care mi-au zis ca am pus prea plinul meu pentru like-uri. Pentru cine vrea, poate sa dea click AICI ca sa vada despre ce e vorba. Nu, nu am dat comunicat de presa. Nu a fost un eveniment ci un soi de ruga. Atat cat poate un om care canta. Apoi am dat logout din facebook si am facut altele. Concrete. Pentru mine sau pentru altii.
Ieri am anuntat data reprogramarii concertului “Fata cu Luna Patrata”. Concertul va fi in Spice Club, pe Calea Victoriei, pe 20 noiembrie, de la ora 19:30. Aceeasi formula speciala propusa inainte de intamplarea aceasta cumplita. Detalii sunt pe facebook, un click si aici pentru cine este interesat. Recunosc, a anunta acest concert mi s-a parut ca din alta lume.
Am tot incercat sa scriu ce gandesc legat de una sau alta dintre temele de discutie din ultima vreme. Despre faptul ca a pune la zid si fara masura oamenii din underground care au asigurat scene artistilor la inceput de drum nu e o solutie. Ca a te descoperi deodata solidar cu artistii ar trebui sa insemne ca ai acasa bilete de concert si discuri cumparate, nu piratate. Ca interzicerea fumatului in spatii publice trebuie sa fie buna de principiu pentru plamani, nu o victorie ‘in lupta impotriva ereticilor care fumeaza”. Ca a judeca actele medicale atunci cand nu stii sa aplici un plasture inseamna ca ceva e in neregula cu masura justa a lucrurilor. Ca iesirea in strada a fost, da, cel mai bun lucru din anul acesta in materie de societate civila dar ce urmeaza nu tine doar de clasa politica ci de fiecare dintre noi. Iar “NOI” inseamna si populatia rurala care-i cat jumatate din tara si diaspora care s-a mobilizat anul trecut asa cum nu credeam. Iar “NOI” inseamna fiecare “EU” care nu judeca ansamblul daca in acelasi timp nu-si face evaluarea de sine. Toti am dat spagi, toti am dorit sa sarim peste etape, fiecare contribuie la sistem cu cate un defect. Am tot incercat sa scriu pe larg despre comunicarea defectuoasa a BOR si de rusinea pe care inca o resimt legat de etichetarile care au venit din zona aceasta. Despre donarea de sange si copiii pe care-i auzeam pe strada in timp ce mergeam la Universitate. Despre jandarmi, pompieri sau prieteni implicati in multe dintre evenimente.
Am scris in mintea mea sau pe hartie zeci de ganduri dar nodul din mine s-a facut si mai mare, cu fiecare anunt de pus de aripi.
Si-atat.
Cand ai pus statusul cu melodia, ai facut un lucru extraordinar. A fost prima zi de dupa nenorocire cand durerea si urletul din mine s-au transformat in lacrimi. Piesa ta ma scos din impietrire si soc. A continuat sa doara cumplit, insa parca putin altfel. Mai bland. Durerea aia care inseamna ca ai trecut de la negare si revolta si ai ajuns la acceptare. A fost cea mai potrivita piesa pe care cineva putea sa o dedice celor din Colectiv. Nu am considerat nicio secunda ca ai facut-o pentru like-uri si promovare. Ti-am multumit, atunci, in gand, pentru darul minunat pe care l-ai facut sufletului meu. “Plec putin” va ramane mereu pentru mine cantecul pentru ingeri. Stiu ca nu cu gandul asta l-ai scris, insa pentru mine asta va fi si ma va ajuta mereu sa accept ca la un moment dat toti oamenii dragi trebuie sa plece putin, dar nu e o despartire definitiva si ii voi revedea undeva, candva, printre ingeri.