imi plac furtunile de cand ma stiu (si am in minte prima furtuna traita vreodata) dar cu ciclonul n-am avut legaturi din motive evidente. de unde si reactia mea de la ora 6 dimineata cand una bucata tunet zdravan a zguduit geamurile, blocul, masinile si m-a ridicat din pat in picioare instant. dupa doua intrebari simultane ( “ce-a fost asta?” si “ce caut in picioare?” ) m-am ghemuit la loc si la caldura. nu inainte sa ma uit la ceas, pentru ca momentul trebuia retinut cu cat mai multe detalii.
acum bubuie un pic capul de durere. migrena, draga de ea, fara de care n-as simti diferenta intre bine si rau….
daca mi-ar fi suficient de clara dimineata as scrie ceva legat de cerul dinauntru si de descarcarile de tip furtuna. da’, cu tot cu cafea, lucrul acesta nu se intampla. asa ca aman poezia pentru altadata si ma intorc la cateva e-mailuri cu rider-uri tehnice, contracte, facturi, asa cum ii sta bine unui om-care-canta si care ar vrea sa fie doar om-care-canta 🙂 mai ales cand vine vorba de a raspunde cererilor de concerte care incep cu “organizam un festival dar nu avem buget“. asta inseamna, din punctul meu de vedere, ca nu vorbim despre un festival de organizat ci o eventuala sezatoare cu prieteni la care se pune bilet de intrare pentru ne-prieteni. partea “delicata” apare cand nu doar ca nu sunt prietena cu cei care incep organizari fel-de-fel, dar nici macar nu ne avem in listele de pe facebook (“indicator” de buna comportare sociala, dupa cum observ de cativa ani incoace…iar asta am scris cu ironie, da?). probabil, raspunsul asteptat ar fi: “da, venim sa cantam pro-bono doar pentru ca nu aveti finantare iar noi, cei care cantam, suntem niste rasfatati oricum, nu ne trebuie nimic in afara de aer si muze” 🙂 numai ca … nu pot. fie si din principiu. orice munca trebuie remunerata. se exclud aici situatiile in care muncile muzicale sunt donate unor cauze speciale. se exclud si cazurile speciale de prietenie testata. se exclud si prietenii care nu spun “multumesc” dupa. bine…se auto-exclud 🙂
….
(pauza de telefoane)
…
am plecat de la un tunet si am ajuns la chestiuni de bun-simt. nu e bine. mai bine puneam o poza cu motanul. avea mai multe like-uri pe facebook decat articolul asta 🙂
sa fie niste nori.
…acu’ dacă tot am ajuns cu picioarele pe pământ… măcar cu capu’ sa rămânem în nori..:) fie ei și fără like-uri…
p.s. ma duc sa-mi cumpăr paratrăsnet …
norii isi au rostul lor frumos