am primit intrebarea cu “poti sa…” de sute de mii de ori. nu exagerez. si voua vi s-a intamplat cu siguranta. “poti sa inchizi lumina?”, “poti sa iei paine?”, “poti sa ma suni la 8?”, “poti sa ma intelegi?”, “poti sa taci?”….nu scriu mai departe, ati inteles ideea cu sutele de mii. 🙂 la varsta mea… 😉
vineri, la final de lansare de nisip a albumului “fericirea de Luni”, am fost rugata sa vorbesc la telefon cu doi copii ai caror parinti tineri si foarte frumosi se aflau in fata mea si cerusera autograf pentru ei. ele, de fapt. doua fete. parintii m-au vazut pentru prima data cantand la Garana, anul trecut. fetele stiu versurile albumului anterior, “dragoste in 3”, pe de rost. cea mica nu vorbeste foarte bine inca, dar versurile le stie pe toate. si e albumul de familie pentru drum cu masina. si, stiind ca parintii se vor intalni cu mine, asteapta de 2 ore langa telefon sa-mi auda vocea.
preiau legatura 🙂 vorbesc mai intai cu cea mai mare dintre fete. aflu ca ea si sora ei sunt la bunici. si ca ii place de mine. apoi o cer la telefon si pe cea mica. are 3 ani si jumatate, imi “sufla” parintii. o intreb daca e cuminte. tace un pic, spune “da”. o mica pauza.
apoi aud “Alinaaaa….”
“Da”
“Poti sa fii tu cantecul meu?”
…
pacat de adultii care nu pun intrebarile potrivite.
da, copiii spun lucruri… minunate. iar cine se infioara la astfel de cuvinte, nu poate sa fie decat un om minunat. pot sa-ti multumesc, din nou, alina manole? desigur ca pot. multumesc!