ora 10:00 – evident ceasul suna de macar jumatate de ora. ma ametesc intre drumuri de cafea, baie, e-mailuri.
0ra 10:30 – trebuie sa tiparesc formulare pentru alte aprobari necesare albumului. stampila. semnatura. opis. bun, sunt toate
ora 11:00 – inca o gura de cafea, o tigara “furata” intre machiaj si “cu ce ma incalt cat de cat comod pentru cat am de mers azi”
ora 11:20 – ies din casa, am actele, cheile de la casa, portofelul.
ora 11:30 – constat ca mi-am uitat telefonul mobil acasa…
…si iau decizia sa nu ma intorc acasa sa il iau. in primele 10 minute am simtit o stare de agitatie vecina,verisoara sau cuscra cu atacurile de panica. ce ma fac fara telefon? am de facut drumuri multe, daca ma suna x sa confirme y, la randul meu mai trebuie sa dau telefoane…
dupa alte 10 minute, coborand la prima statie de metrou din seria celor de azi si luand-o catinel “in jos” catre institutia unde aveam de depus dosar, ma “destept”. daca voi primi vreun telefon important voi suna inapoi cand ajung acasa. pana atunci, drumurile de azi nu presupun (cu o singura exceptie) inca un contact telefonic inainte. e bine. voi supravietui.
ajung la institutia cu pricina. am 5 etaje de urcat, la alegere, cu liftul sau pe jos. ma gandesc la picioarele mele si la tocurile din dotare. lift sa fie. are macar 60 de ani (liftul), scartaie ingrozitor. panica: daca se opreste liftul intre etaje si eu nu am telefonul la mine?! nu s-a oprit. nici la coborare desi nu stiu de ce parca “in jos” nu mi-a mai fost gandul la telefon…
plec spre a doua destinatie. nici acolo nu am nevoie de telefon mobil. e ceva ce-mi lipseste insa. probabil ca as merge verificandu-l din cand in cand, comunicand diverse pe what’s app sau prin telefon. sau as suna-o pe mama (sa o verific, evident) si mi s-ar parea ca distantele parcurse pe jos se duc mai repede.
plec spre a 3-a destinatie: studio. aici lucrurile nu-mi sunt foarte clare. Victor a spus “dupa 1:30”, n-am sunat dimineata sa verific…am o problema care tine de telefonul uitat acasa deci. decid sa fac o oprire intermediara, intr-un loc unde stiu ca gasesc si un telefon si un laptop sa comunic pe facebook ca … “Vin”. ajung. nu e omul cautat in shimb ma intalnesc din intamplare cu o prietena pe care n-am mai vazut-o demult. am, teoretic, jumatate de ora la dispozitie. bem o cafea si incep sa ma relaxez 🙂 imi dau seama ca, stand cu nasul in telefon, s-ar putea sa pierd lucruri faine pentru simplul fapt ca imi aranjez activitatile muuuult prea ordonat 🙂
gasesc un telefon, il sun pe Victor, il anunt ca vin, e totul ok.
plec spre studio si fac gestul automat de a-mi verifica telefonul. imi aduc aminte ca e acasa si deodata ma simt mai…safe 🙂 nu am ce pierde 😀
stau la o trecere de pietoni cu rosu interminabil pentru pietoni si ma uit in sus. sunt niste nori tare faini. nu i-as fi vazut daca vorbeam la telefon. ma uit la oameni si ma inec in agitatie. zambesc (de nebuna, dar imi asum).
la studio ma linistesc. sunt cumva acasa. lucram 3 ore pana ne simtim epuizati, si eu si Victor. trimit un mesaj pe facebook prietenei cu care stabilisem sa ma vad dupa studio, va citi mesajul, ma linistesc de tot.
plec spre casa, singura mea temere este … sa nu raman blocata in liftul blocului in care stau. atunci mi-ar trebui telefonul. nu s-a blocat nici asta. slava cerului!
ajung acasa, vad apeluri ratate si mesaje. imi dau seama ca am avut parte de liniste azi, neasteptata. respir, imi aprind o tigara, zambesc si incep sa dau telefoane.
urmatoarea data il voi uita acasa programat. nu se moare din asta, desi asta am crezut in acele 10 minute de panica initiala. dimpotriva 🙂