de cele mai multe ori “ma prind” tarziu de unele lucruri care se intampla in jurul meu. uneori atat de tarziu ca ma sperii. asta ma face un om naiv, printre altele. sau, cum mi-a spus cineva, o fiinta ce inca mai copilareste. la varsta mea imi permit 🙂
unul dintre evenimentele intamplate acum fix o saptamana mi-a revenit in minte astazi pentru ca l-am povestit. povestindu-l mi-am dat seama ca mi s-a intamplat mie 🙂
sa va explic. vinerea trecuta, de ziua mea, stiam ca am doua lucruri de facut: sa merg la inregistrari pentru Garantat 100% si sa cant la o petrecere privata “pusa in calendar” de prin ianuarie…
la inregistrarile pentru emisiune, Catalin Stefanescu, Gabi Scarlet si restul echipei, iertat sa-mi fie ca nu stiu numele tuturor, mi-au facut surpriza de a-mi ura “La multi ani” in timp ce faceam probele de sunet. succesiunea clipelor a fost cam asa: aud in monitoare un cantec de “la multi ani”. in limba engleza. (nu pot sa-mi amintesc nici acum ce cantec era). ma gandesc: “se testeaza monitorizarea”. dupa cateva secunde vad ca se strang randurile un pic si ca se uita echipa la mine si langa mine pe scena apare Catalin Stefanescu cu buchet frumos de flori. nu-mi dau seama ce flori sunt. parca vad lucrurile un pic din afara…ma bucur pentru mine, ma straduiesc sa nu plang ca sa nu stric bunatate de machiaj.
aduna-te, femeie, daca poti, sa canti piesa pentru care esti in studio. nu garantez pentru nivelul emotiilor din glas pentru emisiunea din aceasta duminica 🙂 recunosc ca am incercat sa ma adun destul de bine si sa ma detasez ca sa pot fi acolo pentru scopul definit…
de la TVR am plecat intr-o scurta pauza in Puzzle, de unde urma sa plec la concertul privat. aveam de cantat, voce si chitara, acustic, pentru manifestare aparte. ajung la Espace Minoux, sunt “cazata” in mansarda, am voie sa si fumez. recunosc, am stat desculta si m-am intins la un moment dat pe un patuc de pitic. sunt chemata sa cant, anuntata de Razvan Voiculescu. Intru. o vad pe Anca, o vad pe Anda, nu apuc sa gandesc nimic, aud cantat. cred ca si batai din palme. e lume in picioare. apare Mirela Retegan cu tort si lumanare. cica sa imi pun o dorinta. cica ea e capul rautatilor. mai vad chipuri cunoscute. ok, se intampla ceva. aud ca Mirela spune ca s-au adunat prieteni. ma asez pe marginea scenei mici, am tortul in brate. stiu ce imi doresc. spun cu voce tare “imi doresc ca toti prietenii mei sa fie sanatosi si fericiti”. mi-e suficient.
asadar, petrecere supriza de ziua mea. am cantat. aveam in cap “am venit sa cant, cant”. aveam un soi de plan pentru ceea ce stiam ca se va intampla initial. se duce naibii, bocesc, imi fac curaj sa mai cant. cred ca am si spus “nu stiu cum sa va cant: sunteti public sau prieteni?” . se canta cu mine. cineva glumeste ca sa acopere propria emotie. in timp ce sunt acolo mai recunosc chipuri. ok, cu omul ala m-am intalnit azi, acum 1 ora, si nu a zis nimic. aaa…uite-o si pe Diana…uite-i si pe Manu si Florin…Cristi, Ruxandra…si sunt doar o parte dintre cei care pot fi enumerati.
incerc sa inchei ca nu mai pot, dar seara nu e gata. primesc o diploma mare semnata frumos. primesc o contributie pentru album din partea lor. in sala de protocol (altfel nu stiu cum sa-i spun) sunt bunatati aduse din Fagaras de o doamna tare priceputa. papam, vorbim, ma mir, ma bucur pentru cineva dar nu stiu pentru cine. pentru mine nu-s invatata sa ma bucur.
azi e o saptamana de cand s-a intamplat sa nu-mi dau seama ca mie, Alina, cativa prieteni mi-au pregatit o petrecere surpriza. un gest frumos, pe care l-am facut si eu pentru oameni din viata mea, si pe care, cu sinceritate spun, mi l-am dorit. s-a intamplat sa fie in martie 2014 si eu sa nu-mi dau seama zile bune ca da, mie 🙂 le multumesc tuturor pentru gand si gest, le multumesc celor care au venit, care au tacut si n-au spus nimic, ii multumesc lui Razvan pentru a mintit pentru mine 🙂
fix in seara aceea cand… 🙂
duminica aceasta ne veti auzi la Garantat 100%. Formula de scena: Alina Manole (voce si chitara), Raul Kusak (pian), Dan Nicolau (trompeta), Claudiu Purcarin (tobe), Adrian Flautistu (contrabas).
dovada momentului aniversar din emisiune…
moment fotografiat de la “concertul-surpriza”
pe 2 iunie e lansarea noului album 🙂 detalii in curand…