ma sperie incultura semenilor mei mai tineri. nu sariti in sus, mai exista o speranta, e vorba doar de o parte din ei…
diferenta de varsta intre mine si o parte dintre cei despre care voi scrie acum este de 10-12 ani, de aceea cuvantul “tanar” are in scriitura asta a mea de luni dimineata rol de reper de varsta, comun, pentru cazurile destul de numeroase cu care am intrat in contact in ultima vreme. ma uit si ma sperii.
citesc un articol in care un tanar jurnalist isi exprima opinia despre teatru (i se pare inutil) si despre Oana Pellea (nu are rost sa mai scriu ce, ca e jenant) scrisa intr-o lirica subtire de manea
un realizator tanar de emisiuni matinale TV ma intreaba despre trupa “Timpuri Noi” – “De unde-s baietii? din Bucuresti? Ce canta?”
un tanar DJ de radio, post privat si pe vremuri cu stil, intreaba despre o trupa cu istorii muzicale mai batrane si decat mine “Ce pu…a mea canta astia?”
e cool sa fii prost? sa fii, teoretic, formator de opinie, si sa nu ai habar despre ce scrii sau difuzezi?
in curand lucrurile vor sta oare asa? “am vazut poza lui Einstein, ce tripat omu’! teoria relativitatii nu exista, “frate”. Beatles – am auzit de ei, i-am vazut in postere prin Londra, cred ca aveau concert (frate, cat am baut la Londra!) , Kafka – o incercare de hipstereala ruseasca, Hitler – super tare. Si in definitiv, Romania unde se afla pe harta?”
si in orice, dar absolut in orice, venerabila vorba “ce pu…a mea”, ca deschidere de discutie pentru orice, ca adjectiv, ca opinie…
cunosc tineri, din aceeasi categorie de varsta, care citesc literatura, care asculta muzici si de-acum 100 de ani si de-acum 2 zile, care inteleg ca pentru a vorbi despre ceva atunci trebuie sa ai un minim habar inainte sa deschizi gura.
sunt, la randul meu, un om tanar, dar parca ma imbatranesc cei care au 25 de ani degeaba si mai fac si caz din asta. am scris despre acest segment de varsta desi am intalnit destui oameni de 30 de ani si peste cu probleme similare. dar parca mai putini in orizontul meu social…
evident, s-ar putea sa intalnesc eu toate exceptiile…din zona media, culturala…
Dragă Alina, excepția, din păcate pentru lumea în care trăim, ești tu.
Și dacă tu, în cercurile în care te învârți și în care am văzut oameni deosebit de frumoși, ai ajuns la sentimentul ăsta, înseamnă că lucrurile sunt chiar mai grave decât aveam eu senzația. În condițiile în care, în rarele ocazii când deschid televizorul, mi-e silă să rămân un minut pe un canal TV românesc, probabil nu e de mirare. Mi-aș asuma cu mândrie eticheta de mizantrop dacă n-aș cunoaște câțiva oameni pe care-i stimez și care nu-mi permit să-mi pierd definitiv speranța.
Oricum, după cum văd eu lucrurile, poți să-ți tratezi dezamăgirea cu mândria că prin ceea ce faci, cu muzica ta și cu vorbele tale, contracarezi efectele negative ale unei întregi armate de astfel de ipochimeni…
Nivelul de cultură al fiecăruia dintre noi nu-l stabilesc nici vremurile, nici oamenii din jur. Erau și odinioară, cu siguranță, oameni care nici măcar nu-și puneau problema unde este Londra, pentru că nu știau de existența ei. De Beatles deja e derizoriu să mai vorbim.
Problema, în ziua de azi, este că prostia a devenit publică. Câtă vreme îți manifești lipsa de cunoaștere, oricum ar fi ea, retras într-un colțișor și neștiut de nimeni, răul nu este atât de mare. Dar dacă ții morțiș să-ți expui lipsurile, chiar și numai în lumea virtuală, asta devine într-adevăr o problemă demnă de a fi semnalată. Căci remediată nu e cu putință.
P.S. Legat de subiectul Cațavencii și Oana Pellea, ”distinsul” autor al articolului a primit un răspuns extrem de plastic de la Carmen Tănase. Pe Facebook. Și pe limba lui.