primul cantec pe care mi-l aduc aminte este “cine iubeste si lasa”. l-am invatat nu pentru sonoritate ci pentru semnificatie. eram prin scoala generala, intelesul mi-era necunoscut inimii de acum, evident, dar istoricul de familie mi-l facea potrivit. am si acum imaginea unui trunchi de cais, doborat de varsta nu de fierastrau, pe care imi intindeam glasul in vara aceea de referinta (unde “aceea” inseamna o sinapsa mai lunga de fapt).
l-am cantat atunci si mamei, acum am habar cum poate fi reactia unui adult in fata copilului care canta un astfel de cantec. cu romantele era obisnuita, scoala bunicii, deh…
am ascultat apoi insistent, obsesiv, Maria Tanase, dupa o cura teribila de Edith Piaf. carcotasii ar spune ca am inceput invers? mai conteaza? s-a lipit undeva acolo, de radacina limbii mele romane. muzica ei am regasit-o in folclorul romanesc, audiat pe zone si vremuri. cuvantul insa, imbracat cu vocea ei, a ramas cu ecou unic.
vorbeam cu Anda, duminica, despre interpretarea cantecului “Un tigan avea o casa” si ne rascoleam toti porii amintindu-ne, in unda comuna, cum suna.
cat despre “Pana cand nu te iubeam” … am vazut mai devreme prelucrarea Pink Martini si uite cum devine si Maria Tanase cool pentru o serie de. de, punct.
cantecul asta mi se pare ca este Bolero-ul de Romania.
am zis