un soi de oboseala

am cam obosit. sa vorbesc un lucru si sa nu se intample. sa stabilesc un calendar si sa fie uitat. sa deleg un lucru pentru ca apoi sa-l fac tot eu. sa intalnesc oameni pentru care “merge si-asa”, adica oricum, tarait, indoit.

am obosit sa vad momentele de penibil in care responsabilitatea e a reflexivului, atat de depersonalizata si de fada.

am obosit sa am grija mult si pentru multe si sa aloc timp pentru atat de mult din ce nu-i al meu si cand vine vorba de revers, medalia sa fie goala.

am obosit de gandul ala pacatos care imi circula prin cap, cu generalizarea aceea idioata “asa-s romanii”. il refuz, il resping si cumva ramane agatat de mine ca … o pata. agatat ca o pata, da, o sa folosesc metafora asta.

imi incep saptamana prost sau inchei prost o saptamana care, culmea, pana azi era buna? sa stau si sa ma gandesc la “partea plina a paharului” cand de fapt paharul s-a umplut cu destul de mult din ce nu-i al meu, pe cat de bun ma duce si pe mine sufletul?

in noaptea asta nu ma impac cu nimeni si nici nu mai impac pe nimeni (adaptare dupa “amantele” – pentru cine nu stie cantecul)

si pana la 12, cand incepe luni, o sa ma dezic de bunul meu simt proverbial si o sa-l  arunc intr-un colt, sa stea acolo si sa mai vad si eu lucrurile cum sunt de fapt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *