Despre Folk you 2011 – absentele si experimentul Puya

Am spus ca voi scrie, ma tin de cuvant. Pentru cine nu a citit inca, opinia mea despre festival mi-am exprimat-o inainte de data de 21 iulie, intr-un articol de blog.

Am ajuns vineri dimineata in Vama Veche. Seara de joi a ajuns la mine prin intermediul televizorului si prin comentariile surselor de la fata locului. Pentru ziua de joi highlight-urile se pare ca au fost Claudia Ciobanu (felicitari!), discursul lui Chilian (am auzit atat de multe variante incat astept sa vad filmari ca sa ma pronunt) si concertul Zdob si Zdub (foarte bun, opinie unanima a celor cu care am stat de vorba). Din ce-am vazut la tv, recitalul Zoei a fost super si, personal, consider ca oricat de bine intentionat ar fi Tudor Gheorghe oferind lectii de muzica si purtare, faptul ca in discursul sau se regasesc greseli de gramatica (“care” in loc de “pe care” etc.) diminueaza din efect cel putin pentru zanateci ca mine care au un cult fata de exprimarea corecta in limba materna.

Serile de vineri, sambata si duminica le-am trait pe plaja, in culise sau, oricum, in zona de acoperire fonica a festivalului.

Absentele festivalului: Maria, Dinu Olarasu, Nicu Alifantis. Daca despre Maria am aflat ca nu s-a prezentat deloc in Vama Veche (tinerii ar trebui sa utilizeze scenele pe care vor sa cante), pe Dinu Olarasu l-am vazut vineri seara intr-o stare de spirit foarte senina alaturi de alti colegi de breasla si sambata – cu o stare de spirit nemodificata – la una dintre terasele din zona scenei. Nu inteleg inca de ce a ales sa nu mai ajunga pana la scena in seara de sambata. Astept explicatiile sale inainte sa ma pronunt.  Absenta sa mi-a fost benefica pentru ca cele 40 de minute care ii erau alocate pentru recital s-au impartit intre Fox Studis, noi si Poesis. Intrucat am auzit alte explicatii ale recitalului nostru prelungit, iata, cu o matematica simpla se lamureste problema. In loc de 25 de minute am cantat 40 (15 minute in plus si acelea verificate in permanenta cu band managerul  – adica tudor – care statea langa scena, caci inca era asteptat artistul lipsa).

Nicu Alifantis nu a fost absent ci fara glas. Au tot aparut zvonuri fel de fel legate de motivul “real” al deciziei sale de a nu urca pe scena. Probabil e greu de crezut ca un artist pe care il iubim si respectam are probleme de sanatate. Mi-ar fi placut si mie sa existe alt motiv, pentru ca il prefer pe Nicu Alifantis in voce si cu gatul sanatos. Ei bine, din pacate, nu a fost asa. A fost insa prezent langa scena inclusiv in seara de sambata, din respect fata de public. Chapeau!

Experimentele festivalului: Guess Who si Puya. Daca la Guess Who reactia negativa a publicului a fost moderata, la Puya tensiunea a fost mare si riscurile ca totul sa degenereze in violenta haotica au fost si mai mari. De zile bune incoace se cauta vinovati. Actorii importanti care au dus la situatia de sambata raman Organizatorul, Artistul si Publicul. Sa-i luam pe rand.

Organizatorul – a experimentat la fel cum experimenta in anul 2009 cu Iris. Tin minte cati oameni s-au bucurat atunci cand au vazut, surpriza!, microbuzul cu Minculescu aparand langa scena. Era ultima seara de festival. Culmea, eu atunci m-am burzuluit… A prevazut organizatorul reactiile de sambata din timpul recitalului Puya? Inclin sa cred ca nu si aici cred ca sunt multe de invatat. Chiar daca mesajul puya este unul de protest social, asta nu inseamna ca poate fi expus pur si simplu in fata unui public cu precadere fan-folk, chiar daca vorbim despre un festival privat de muzica. Gandind foarte sec si rece, se cerea un scenariu mai bun in ceea ce priveste introducerea artistului in festival. Simplul anunt al numelui intr-o lista nu explica, nu justifica, nu nimic. Momentul de interventie prin discursurile lui Marius Tuca si al Andei Pittis a fost necesar si ma bucur ca s-a intamplat in toata ecuatia plina de adrenalina si pe alocuri de alcool. Calmarea spiritelor nu a venit – din punctul meu de vedere – din partea lui Marius Tuca ci din partea Andei Pittis, prezenta in fiecare zi de festival langa scena. (Un gand oarecum adiacent….cam multa lume spune ce-ar fi gandit sau simtit Florian Pittis daca ar fi vazut aceasta editie de festival…un pic de bun simt n-ar strica nici in aceasta privinta)

Puya – a uitat ca nu e la el “acasa”, inconjurat de fani. Nu a fost informat si nu s-a informat asupra tipului de public caruia i se adreseaza. Nu stiu daca o minima incercare din partea lui de ajustare a discursului artistic ar fi ajutat, dar agresivitatea reactiilor sale (venite si din frica totusi) a inrautatit lucrurile. Dupa “Ruga” lui Valeriu Sterian au intrat mix-urile “gangsta”….not goood at all!!! Ce a uitat artistul este ca nivelul mediu de studii al celor de pe plaja era peste media publicului pe care il are de obicei. Mai pe romaneste: esti in fata unui public destept, impatimit de folk si care nu te vrea. Injuri? Vei fi injurat si mai tare. Spui “hai, organizati-va” (pentru huiduieli si injuraturi)…oh, da, se vor organiza! Artistul devine Artist prin Public si datorita lui. Puya, din punctul meu de vedere, nu a fost artist in seara de sambata. Faptul ca nu a renuntat sa cante desi zburau sticle si putea sa fie ranit a fost privit de o parte din cei care stiu ce inseamna scena ca fiind un act remarcabil. Eu cred ca a fost un test greu de imagine publica. L-a trecut

Publicul – s-a impartit in 3 categorii. Au fost cei care au plecat, cei care au ramas si au exprimat nemultumirea verbal si violentii. Primele doua categorii merita respect pentru faptul ca si-au definit o pozitie fata de recitalul amintit intr-un mod care nu a atentat la integritatea fizica a nimanui. Celor care au aruncat cu recipiente de plastic sau de sticla le doresc sa se afle cel putin o data intr-o situatie similara unde sa nu fie actanti principali ci doar spectatori. Vor intelege atunci cum zboara cioburile, cat de puternica e lovitura pe care o primesti in cap cu o sticla plina cu nisip aruncata de la distanta (unul dintre tehnicienii de scena isi revenea cu greu intr-unul dintre corturi), cum e sa te feresti in ultimul moment de unul dintre “proiectile” si totusi sa fii lovit la picioare  (vazut cu ochii mei, e vorba de Nicu Alifantis), cum e sa primesti o sticla drept in mana (e vorba de Chilian), cum e sa zboare cioburi in zona unde sta copilul tau, cum e sa stai in primele randuri inca de la ora 7 (inca nu ai apucat sa pleci sau protestezi in felul tau) si sa te trezesti cu o sticla ca te loveste in spate  s.a.m.d. Nimic nu justifica violenta. Absolut nimic.

Un soi de concluzie: fiecare dintre actorii importanti ai momentului trebuie sa isi gandeasca incidentul si trebuie sa invete din el. Sursa conflictului nu sta in actiunea in sine de a invita, in calitate de organizator (fie si al unei manifestari Private), un artist controversat, ci intr-o istorie emotionala a festivalului, una puternica. Oricat s-ar vorbi despre o dinamica (in sensul de crestere, intindere etc), ea ramane deocamdata exclusiv a festivalului si nu a tipului de public la care se face referire. Se va schimba structura publicului de la anul? Inclin sa cred ca da. Va fi bine pentru folk? Nu stiu. Va fi bine pentru festival? Rece si lucid, da.

Am scris deja multicel. Voi continua cu sectiunile “Rock-ul festivalului” si alte chestii care-mi vor trece prin cap legate de Miscarea de Rezistenta – Folk You! 2011. Sper sa-mi fie iertata detasarea emotionala, incerc sa radiografiez pe care pot de obiectiv si sper ca lectura voastra sa tina cont de asta. Va veni si randul emotionalului sa se exprime.

Sa fim sanatosi!

19 Replies to “Despre Folk you 2011 – absentele si experimentul Puya”

  1. Ei să ştii că da,şi eu am simţit că Folk you 2011 a avut un pic de suferit.Să fie Puya,Guess Who prezenţi sau Dinu Olăraşu şi Nicu Alifantis absenţi…să fie oare oamenii care în pauzele dintre recitaluri se mulţumeau să stea jos şi să aştepte următorul moment,nu să se ridice ca în ceilalţi ani şi să strige *cer să se facă lumină*…una peste alta,Folk you 2010 mi-a plăcut mai mult.Nici nu ştiu de ce.Poate că ceea ce ai povestit tu mai sus mi-a lăsat un gust ciudat.Eu nu am plecat,eu nu am rămas să înjur ci am vrut să văd cu reacţionează Puya,cum reacţionează oamenii…DUR.Din partea tuturor.Prea dur pentru Folk you.
    În rest,îmi pare aşa de bine că ne-am văzut!

    Te îmbrăţişez din nou.

  2. NU! Festivalul se indeparteaza mult de conceptul original … Isi va pierde publicul original… Stau si ma gandesc si la alte dedesubturi… puya sustinut de MediaPro, Folk YOU antena … organizatorii au stiut ca asa va fi … publicul de la folk you, doar masa de manevra, sa strice imaginea lu PUYA si indirect succesul turneului URSUS etc… Daca e asa, e trist, folkistii au fost doar masa de manevra. Inclin sa cred ca e asa … pentru ca mult prea repede au preluat stirea Antenele. Au reusit sa manipuleze cel mai cult si inteligent public al Romaniei, aducandu-le in fata un cocalar.

  3. buna.felicitari ptr concert.superb(una dintre reusitele festivalului).vin de ani buni si vad cu regret cum de la editie la editie,incercarea de expansiune media si megalomania hranita de orgoliul exacerbat al organizatorilor nu fac decit sa paleasca(aproape sa intunece)farmecul discret,aparte si exclusivist al celei ce se voia a fi intilnirea unor oameni cu marea, cu poezia si cu muzica.incepind cu stergerea comentariilor la doua zile de la prezentarea programului(din care orice retard ar fi inteles ce reactie il asteapta pe puya la vama)si cotinuind cu scoaterea numelui Florian Pittis de pe toata simbolistica festivalului duc la convingerea ca la anul ne putem astepta la orice(oricum la nimic bun).imnul taxi m-a incintat,textul insa a devenit retoric.doar bine.

  4. Si mie mi-a parut foarte rau cand am auzit ca nu va mai canta Nicu Alifantis, dar mi-am luat doza de folk de la ceilalti mari artisti 😀
    Folk you a reusit inca o data sa ma aduca in starea de visare cu ochii deschisi, un fel de transa din care ies abia dupa cateva zile bune de stat printre stalpii de beton ai orasului.

    p.s.
    Nu sunt fan Puya … dar Respect! pentru ca a ramas pe scena chiar daca era huiduit … si s-a arunca in el cu sticle (?!! folkistii de obicei ataca prin versuri, nu raspund cu violenta fizica)
    Poate daca venea cu o chitara si facea o varianta acustica la vreo piesa era altceva 🙂

    O saptamana frumoasa si cu muzica buna!

  5. Sunt unul dintre cei care m-am exprimat, inca de cand am aflat, impotriva acestei “cresteri si intinderi” a festivalului Folk you, perceput ca fiind cel mai mare festival de folk din Romania.Chiar daca este cu o sursa de finantare privata, consider ca un bun organizator, care a iesit in fata numai dupa disparitia lui Pittis, trebuie sa pastreze spiritul festivalului si prin aceasta respecta istoria, publicul, scopul initial si da dovada de profesionalism. Este prea devreme sa se gandeasca sau sa gaseasca solutii cu privire la public deoarece in fiecare seara, de mai multe editii, au fost intre 5000 si 15.000 spectatori.Daca are un alt obiectiv, scop al miscarii, inseamna ca numai se foloseste de folkisti si de fanii folk. Pentru el acestia au fost un bun inceput /artisti cu notorietate, public relativ numeros, avizat si peste media de studii, cele cateva editii reusite/ iar acum a venit vremea sa puna in practica, mai vizibil, metodele si instrumentele prin care vrea sa atinga scopul miscarii.Consider ca publicul de folk a fost inselat prin aceste noi manevre, el acceptand initial rock-ul.
    Ar trebui ca Marius Tuca, cel putin acum,dupa cele intamplate, sa aiba o explicatie pertinenta a ceea ce doreste in concret.
    La aceasta editie, organizatorii si acest Puya au sfidat publicul care a reactionat fiecare dupa cum a fost provocat. Eu cred ca daca nu ar fi fost “mistocarita” de catre Puya, acea parte mica din public nu se manifesta si aruncand pet-uri pe scena ci ramaneau ai arata artistului semnul/marca/festivalului.Iar tu artist nu saluti spectatorii cu salutul tau obisnuit adresat fanilor tai si nu-i i-ai in deradere.
    O lectie pentru toti, inclusiv pentru artistii de folk.
    Fiind in prima seara, eu am apreciat prestatia Magdei Puskas/poate subiectiv/ la care publicul s-a ridicat in picioare, au cantat majoritatea si a fost singura bisata insistent, strigandu-i-se numele pana ce a revenit pe scena. In seara a doua am inteles ca si fata de Emeric Set s-au comportat la fel iar incepand din acel moment serile urmatoare au fost sub “dominatia” dramei din vama cu Vama. A fost o lovitura de imagine si inteligenta a celor de la Vama, dand o lectie organizatorilor, publicului,artistilor folk, cat si lui Puya.
    Cat despre Olarasu, toata lumea spune ca l-au vazut pe terase, inclusiv pana la ore tarzii – caracteristic. Dar despre Alifantis imi este greu sa cred ca numai din cauza vocii nu a cantat, fiind prezent la scena ba incasand si un pet, facand si probele de sunet (?), cantand cu 2 zile inainte la Arenele romane,etc. Daca a fost prezent la scena, dupa cate il cunosc, ori el si-ar fi cerut scuze de pe scena ori ar fi insistat ca organizatorul sa anunte motivul imposibilitatii de a concerta iar nu sa anunte Baniciu in recitalul sau despre Nicu Alifantis.

  6. Inteleg ideea de experiment, dar si experimentul trebuie facut cu cap. Muzica respectiva sa aiba macar ceva in comun cu evenimentul. Rockul si folkul au in comun chitara, poezia din versuri(uneori) , si de ce nu pe alocuri public comun(at least I’m one of them). “Hip-hop”-ul nu are nici o legatura, oricum l-ai intoarce, si Puya cu precadere. Acesta e “artistul” care nu a cantat liceenilor(deci publicului target) pentru ca n-au reusit sa stranga ultimii 50 de euro din suma ceruta. Cu un exercitiu de toleranta , as accepta hip-hopul ca muzica de protest, dar nu pe Puya care dupa parerea mea nu transmite si nu crede in vreun mesaj social, ci doar in banii pe care-i poate scoate din asta. Acest aspect comercial al ‘artistului’ se bate iar cap in cap cu ideea festivalului Folk you.. Eu inclin sa cred ca organizatorii au prevazut care va fi reactia, si daca e sa fiu un pic speculativa, poate asta au vrut sa obtina. In felul asta, printr-o stire scandaloasa(ptr ca altfel de stiri greu razbat), Folk you a aparut la jurnalul de stiri al aproape fiecarei televiziuni. Sper totusi, ca nu asta a fost intentia.

  7. Alina eu personal iti multumesc pentru ca ai spus in acest articol tot ceea ce am gandit si eu in zilele in care am fost pe plaja la festival. Cred ca de aceasi parere sunt multi altii. Eu una am facut parte din prima categorie, a celor care au ales sa plece (atat la Guess Who cat si la Puya) in primul rang pentru ca la aruncat cu sticle nici nu m-am gandit (violenta atrage violenta) si varianta exprimatul verbal a fost iar eliminata pentru ca am ales sa imi pastrez glasul (care inca se resimte) pentru cantat alaturi de artistii care imi sunt aproape de suflet.
    Multumesc inca o data pentru muzica frumoasa pe care ne-o oferi si pentru articol.

  8. Muzica nu intocmeste nici o ierarhie a inteligentei si nici macar sociala.Numai noi romanii ne categorisim unii pe altii in functie de genul de muzica pe care-l ascultam sau interpretam.Intr-un climat normal ca sa nu spun ceea ce doare cel mai tare, intr-o lume civilizata nu cred ca asemenea greseli ar putea avea loc, atat de organizare cat si de comportament. Pana la urma felicitari lui Puya pentru felul in care a abordat problema. Faptul ca asculti muzica folk nu inseamna nimic ci doar ca asculti muzica. Ca publicul de la folk you 2011 este peste nu stiu care alt public ca educatie, este o remarca tipic romaneasca, penibila si ne caracterizeaza ca natie. Intre folk, hip-hop,manele,hard rock sau trance nu este nici o diferenta, toate se intocmesc cu portative,note muzicale si masuri si daca cineva isi permite sa asocieze, sa categorisesca sau mai rau, sa acuze atunci da dovada de frustrari lamentabile si inadaptabilitate la diversitate culturala.

  9. @Tiberiu Bucur: Daca pentru tine toate genurile de muzica sunt la fel, si alaturarea a orice 2-3 note muzicale inseamna muzica, atunci dai dovada ca ori esti inginer, ori nu intelegi ce-nseamna muzica 🙂 Iti sugerez sa mai studiezi un pic problema pe net(de ex, citeste cateva comentarii pe youtube la videoclipurile lui Puya) si o sa intelegi cine sunt fanii/publicul lui. Si-apoi mai vezi daca e cazul sa acuzi tot romanul de penibil si frustrari.

  10. Bine punctat, corect si obiectiv. Asa este: fiecare are partea lui de vina.
    Acum, sper sa invatam si din asta, sa pastram ce a fost frumos, sa dam uitarii “cele rele”. Anul viitor organizatorii sa se hotarasca – Miscarea de Rezistenta sau Folk You (pana acum nu a fost o combinatie reusita) si daca, totusi, ramane asa – atentie la organizare (nu prinde bine desertul servit inaintea supei), artistii sa “studieze” publicul inainte sa accepte oferta (sportivii, inainte de marile meciuri, studiaza adversarul, terenul, sustinatorii) si aici ma refer si la cei care si-au anuntat prezenta, dar abia mai apoi s-au “hotarat” ce sa faca, iar publicul sa-si dovedeasca cunostintele in “ale genului” prin reactie si comportament.
    Desi abia s-a incheiat evenimentul, abia astept sa citesc pe acest blog detalii despre Folk You 2012 si chiar cred ca voi avea surprize placute, in sensul ca va fi cea mai reusita editie, bine organizata, cu folk 100%.
    Toate cele bune !

  11. Z.O.B.
    nu stiu daca va spune ceva numele dar trupa asta a incheiat seara dupa incidentul Puya. Probabil ca e greu sa recunoasca cineva ca dupa haosul instaurat la Puya a existat o trupa (NU de folk) care a salvat seara cu un recital misto urmat de bis.

  12. @Valentina – imi pare rau sa-ti spun ca pe internet in cel mai rau caz ma informez, de studiat sa spunem ca voi studia in alta parte sau poate am studiat in alta parte. Muzica, ca si termen general este compusa din genuri muzicale, folk este un simplu gen muzical ca oricare altul.Sa nu ma intelegi gresit si eu sunt un chitarist ,,scolit” prin cabanele din muntii Romaniei, apoi poate am aprofundat sau nu, oricum este irelevant. Punctul principal este ca daca animalele alea care au aruncat cu sticle sunt ,,miscarea de rezistenta” atunci prefer sa fiu ,,manelist” si ,,sa arunc cu banii” nu cu sticle. Iar daca am sa caut sa diferentiez indivizi prin preferintele lor muzicale atunci chiar trebuie sa-mi aloc timp pentru un cotrol medical amanuntit … psihiatric cel putin!

  13. Ati auzit vreodata sa se ‘petreaca’ invers? Adica la un concert de/al lui Puya sa se cante muzica folk…?!
    Sunt una din persoanele care a participat la festival, am venit de la 18,30 stiind ca incepe la ora 19, hmmmm 9probabil timpul nostru inseamna prea putin si nu merita)… am fost foarte revoltata de la inceput… de cand am auzit ca este invitat Puya… si inca sunt revoltata… Orice ar spune Dl Tuca… ce si cum a argumentat a inrautatit situatia… ‘este o scena libera si poate sa urce cine vrea atata timp cat are un mesaj de transmis’… Ce mesaj? ‘sus pe gard, sus pe gard… tatze si alte cele?! Am fost contra si mi/am exprimat nemultumirea intorcandu/ma cu spatele, incrucisand mainile si ridicand degetul mijlociu, dar am fost si mai revoltata cand publicul cerea sa se dea jos de pe scena si el persifla fara incetare si masura. Am strigat cat m/au tinut plamanii ‘jos Puya’ si ‘muie’ si as mai face/o daca este nevoie… nu mi/e rusine, pe cuvant…Ce legatura are acel gen muzical cu muzica folk??? Sper sa nu se zica si despre acest festival ‘Ce a fost si… cum a ajuns. Doar banii conteaza se pare!’

    Si Dl Chilian… cum ati spus ca suntem? Prefer de 1000 ori sa raman asa cum ziceti dvs… decat sa ma vand pe o linguseala si sa ma las cumparat pe un ‘periat’. Poate acum sunt mult prea contrariata dar… in preferintele mele muzicale nu mai exista Florin Chilian.
    Ce inseamna…citez ‘Spre deosebire de “colegii” mei, am refuzat întotdeauna să mă ascund în confortul fetid şi putred pe care convenţia asta numită succes ţi-l poate conferi.’ ? Atat am citit si mi/a ajuns…
    sau
    ‘Daca ati avea decenta sa intelegeti in ce lume traiti cu adevarat, v-ar ingheta sufletele’… va inghetat sufletul?

    ….mai bine ‘golan’ cu inima curata si stiu ca pot sa privesc oamenii in ochii.

    Versuri “Valeriu Sterian – Imnul golanilor”

    A fost o data ca-n povesti
    A fost in Romania,
    O mare gasca de golani,
    Ce-au alungat sclavia.
    Noi nu ne-am confundat nicicind
    Cu “oamenii de bine”,
    Numiti si neocomunisti
    Cu fara de rusine.

    R:
    Mai bine haimana,
    Decit tradator,
    Mai bine huligan,
    Decit dictator,
    Mai bine golan,
    Decit activist,
    Mai bine mort,
    Decit comunist.

    Vrem libertate
    Nu comunism
    Si nici schimbari de forme
    Si deaceea, securisti,
    Sa nu ne puneti norma.
    Noi nu vrem neocomunism,
    Nici neolibertate,
    “Democratii” originale
    Si nici minciuni sfruntate.

    Ne-ati intrebat ce vrem aici
    Dar stie toata tara,
    Noi sustinem punctul 8
    De la Timisoara.
    Sa cada patru-sapte-trei
    Ce tine TVR,
    Legînd in lanturile ei,
    Chiar si cuvintele !

    Alegeri fara comunisti,
    Fara nomenclatura,
    Si nu va temeti de golani
    Fara coloratura.
    Din cei care au murit
    Ne-am reintors naluci
    Sa nu mai fie cum a fost
    Macelul de atunci

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *