adevarul are proasta calitate de a fi incomod, indiferent de ecuatia in care intra. am fost educati frumos ca unele lucruri “nu se spun”. am fost educati sa verbalizam adevarul in tinute lejere, varatice…un adevar imbracat in costum deranjeaza. socialul are regulile lui, draga mamei, asa ca se admit variatiuni pe tema adevarului dar nu, nu poti spune Adevarul in fatza. ala doare, deranjeaza, distruge corole.
evident, unii exagereaza cu imbracatul si-l impodobesc cu atat de multe accesorii incat cel caruia ii este prezentat se pierde in falduri si habar nu are de la ce ai pornit
pe mine nu m-a ocolit tipul asta de educatie dar nu a prins. strategia mea e urmatoarea: ori aman sa spun adevarul pana cand ii devine evident si subiectului, ori cand il spun e splendid si curat (asa mi se pare mie) in toata goliciunea …numai ca, precum orice nuditate afisata public, deranjeaza puternic. evident, mi-o fur. atributul de “incomod” se transfera de la adevar la subsemnata si mi se lipeste de eticheta sociala.
uneori e si mai greu…cum sa spargi, prin adevar, zidul puternic pe care il contruieste falsul manipulant prin dramatism? pai nu poti, de asta doare….
in alta ordine de idei…inclin sa cred ca, in situatii aparte, minciuni elaborate stiu sa genereze doar femeile. au de partea lor emotionalul – de cele mai multe ori nerafinat – al barbatilor. au de partea lor un dramatism justificat social (din gura lumii citire: e femeie, e slaba, pica, se autodistruge etc). au de partea lor o ratiune puternica nesupusa pulsiunilor sexuale (astept o femeie sa ma contrazica…exista?!). dispun de gandire strategica mai ales atunci cand ajung la limita. in plus, acuza atunci cand au ceva de ascuns. intotdeauna.
am spus “inclin sa cred”, deci sa ma ierte barbatii destepti.
sunt o prietena incomoda.
legat de luciditate, asta-noapte, un prieten il cita pe tutea: “Luciditatea este o limpezire a spiritului nimicitoare. Când eşti lucid eşti în faţa cimitirului. A fi lucid înseamnã a-ţi da seama perfect de limitele şi neputinţele tale.”
in ceea ce ma priveste, inseamna ca stau deja in fata cimitirului, ca e deja gravat numele meu si stau si ma uit de la doi pasi.
cu luciditate semnez si ascult Sting
If you’re walking to escape, to escape from your affliction
You’d be walking in a great circle, a circle of addiction
ok, imi pare rau daca ti-ai furat-o recent cumva pe chestia asta. si imi pare rau daca modul in care o sa-mi dau si eu cu pareri te va necaji in fel(uri) sau nu o sa-ti fie de niciun folos.
🙂 acum o sa dau cu pareri pe cateva chestiuni, asa, la liniuta:
– tu poate te-ai referit doar la “adevarul” ala (“sa-i spun pe bune sau nu parerea mea despre cat zice ca a slabit?”). altfel, adevarul fara ghilimele, nu cred ca “are proasta calitate de a fi incomod, indiferent de ecuatia in care intra”. cred ca sunt si ecuatii in care nu mai e deloc incomod. sau, prin comparatie cu ce implica a-l tine sub pres, e mai putin incomod sa-i dau drumul (nu avem mereu de ales intre bine si rau, uneori alegem raul mai mic)
– ok, cred si eu ca multe mame, au dat sa ne invete tot felul de traznai. deh, asa or fi crezut si ele ca (ne) este mai bine. dar de la un punct incolo mai modelam si noi lutul nostru
– cred si ca adevarul in fata poate sa doara, sa “distruga corole”. doar ca ma mai bate si gandul ca o corola distrusa de un adevar ar fi mai degraba o corola falsa. deci ar fi o corola frumoasa ori ba? stii povestea aia despre copilul care a zis fix ce a crezut el despre hainele cele noi ale imparatului? 🙂 crezi ca ar fi fost mai fain sa-si tina copilul gura?
– pot sa fiu de acord ca exista momente (sau feluri) de a spune adevarul mai potrivite, ori altele mai ca nucile in pereti. mais, c’est la vie! toti avem riscuri de gestionat.
– 😀 te rog s-o iei si pe-asta ca pe-o chestiune de gust personal: nu ORICE nuditate afisata public, deranjeaza PUTERNIC :))
– mai sunt chestii care mi-au ridicat intrebari, dar ai punctat chiar tu acel “inclin sa cred…”, deci ma pot abtine de la comentarii :))
– cred ca sunt prieteni/prietene incomozi/incomode care sunt mai misto decat cei care ma lasa sa vad doar ce e la gura pesterii mele
– sper sa nu irit multa lume, dar daca as vorbi putin cu dl. Tutea l-as intreba asa (macar sa ma dumiresc): “De ce sa fie nimicitor pentru spiritul meu a-mi da seama de limitele si neputintele mele? Nu e mai bine sa mi le inteleg si sa-mi fie drag de mine si asa, cu limite si neputinte intelese si acceptate? Ma pot impaca bine cu mine mai ales in masura in care nu-mi simt limite si neputinte?”
– 🙂 mi-au placut canturile tale de la cantarea de sambata trecuta. bravo! multumesc!
deci da! 🙂 oameni normali, domnule! :)) sa ne incomodam, ca-i de bine!