nu-s fan ghiocei. o fi o chestie de atitudine. cupa de floare prea se inclina, prea are nevoie de sprijin ca sa supravietuiasca. pe cat de rezistente sunt floricelele astea, de ies din pamant cand e inca iarna, pe atat de triste sunt dupa lupta cu pamantul. sfortarea de inceput, cea care le inalta, e miraculoasa…da’ apoi? capul se pleaca. (m-as putea gandi si la o rugaciune, dar … nu azi.)
sunt oameni care dupa ce lupta mult ingenuncheaza obositi, prea obositi de eforturile de inaltare. poate pentru ca nu a fost timpul potrivit pentru ei sa rasara sau e vorba de structura pur si simplu?
raman la garoafele mele, superbe, senzuale, care neavand parfum de la mama natura pot dobandi acel parfum pe care ti-l doresti, imaginezi, amintesti
consideratiile mele de azi pot fi puse pe seama consumului de propolis 😀
ne vedem maine
Poate sunt asa cocosati si de potopul nostru de asteptari; cum vedem ghiocei, ne aruncam hainele groase, desi gerul inca musca. Apoi dam vina tot pe ei, saracii, ca n-au adus primavara, asa cum am vrea cu totii, satui sa ne tot zgribulim. Brrr!