povestea “duel cu greiere” a pornit de la un greiere real si foarte zgomotos care ajunsese la etajul 5 al apartamentului in care locuiam cu multi ani in urma.
astazi locuiesc tot undeva sus (fara glume, va rog) 🙂 si m-am trezit cu un greiere stand foarte cuminte pe frunzele violetei de parma. care violeta de parma e in casa, la geamul dinspre balcon.
a stat cuminte cat am facut poze, apoi a tzopait prin casa pana cand a gasit fereastra pe care a sarit fara spaime. (dodo dormea, slava cerului, ca altfel aveam de luptat cu 2 fiinte tare simpatice)
acum stau si ma intreb…nu-i asa ca s-ar putea sa fie acelasi greiere?
Desigur, era acelasi greiere maiăstru ce-ţi sopteşte la ureche linia melodică, poate şi versurile … deşi fiinţa din poză nu prea e greiere, dar de dragul fabulei şi mai ales al tău, este Greierele din duel !
Cri-cri cu drag, Alina !!!
si daca nu-i greiere de ce canta?! … si sare?! … asa de rau am confundat eu?! lacusta nu e…
nu e musai ca toti greierii sa fie negrii sau sa arate la fel. legat de ceea ce ai spus mai sus ca el sare si canta, mi-am adus aminte de un banc, nu cu un greiere ci cu un purice (poate iti dau idei de un alt cantec :D) ” Se spune ca intr-un laborator se fac teste pe un purice. I se rupe un picior si i se spune sa, sara. Acesta sare. I se mai rupe un picior si iar i se spune sa, sara. Acesta iar sare. Oamenii de stiinta ii rup toate picioarele si ii ordona iar puricelui sa, sara. Acesta nu schiteaza nici o miscare. Cercetatorii insista sa execute saritura dar puricele nu face nimic. CONCLUZIA: daca puricelui i se rup toate picioarele acesta nu mai aude. ” daca a sarit de acolo de sus …. s-ar putea sa fi fost ultimul lui duel cu viata, pe care sunt sigura ca l-a castigat.
Numai bine
:)) uitasem bancul, tare simpatic! merge de-un cantec despre oamenii de stiinta :))
Întâmplarea cu greierele poposit pe frunzele violetei de Parma din casa ta… mi se pare de-a dreptul incredibilă. Iar poza este de nota 10. Te invidiez!:) Acea violetă este, cumva, floarea de la mine?
Am avut şi eu un greiere în balcon, cu mulţi ani în urmă, la puţin timp după ce îl pierdusem pe tata. A cântat atât de trist şi dureros o noapte întreagă, încât eu şi mama ne-am închipuit că era spiritul tatei întrupat, în mod misterios, în acel greieraş. Era pitit printre frunzele unor plante din balconul meu, dar oricât de mult m-am străduit să-l văd, nu am reuşit. Aşa că tu ai avut o şansă fantastică!
Evident că a fost acelaşi greiere, cel din duelul tău, Alina dragă…
Cri… cri… cri…
Lia, tu mi-ai daruit o ciclama (care a inflorit pentru a doua oara in cateva luni) 🙂 violeta are povestea ei 🙂