oscar si tanti roz

“oscar si tanti roz” a fost una dintre cartile pe care le-am citit in vama veche. cu imprumut de la prietena mea. ma prevenise ca o sa stau cu nasul in batista si nu am rezistat provocarii.

“oscar si tanti roz” – piesa de teatru – am evitat-o luni de zile. impresia lasata de carte era puternica si dupa ceva ani de la lectura. am spus ca trebuie sa imi gasesc o stare potrivita ca sa pot sa vad piesa, cu atat mai mult cu cat Oana Pellea… Cu atat mai mult cu cat Ea.

in timp am tot primit invitatii, un bilet in plus, la un moment dat nu mai erau bilete. si ieri s-a intamplat iarasi. emilia imi spune fraza magica “am un bilet, vii?”. si cu nurofene luate en-gros am mers.

pentru cititorul de carte, baiatul de 10 ani bolnav de cancer va avea comportament intre varsta reala si varsta bolii si a statului in spital, iar marius manole reuseste sa atinga de multe ori pe parcursul celor 2 ore, filonul anilor crescuti pe repede inainte ai personajului oscar. Oana Pellea nu joaca in piesa…Tanti Roz joaca in piesa, o simti, o vezi, o intelegi, e arhetipala. nimic aici care sa ma surprinda, doar incantarea in fata unei actrite unice. scenografia e potrivita pana la identificare, foarte bine. elementele regizorale se aglomereaza insa in partea a doua si ceva se pierde undeva. unde “ceva” sunt scrisorile lui oscar, cele care, pentru cititorul de carte, sunt cele care dau greutatea si consistenta simbolica a povestii. poate de aceea voi scrie ca pentru cititorul de carte, scenariul pacatuieste in a doua jumatate.

sunt insa constienta ca piesa de teatru nu e lectura de carte. si ca, dincolo de mici observatii, piesa de teatru e  foarte buna in ansamblu si ca am rezonat puternic cu ceea ce s-a intamplat pe scena.

o remarca din timpul vizionarii: cati dintre cei din sala vor sa stie ca exista copiii bolnavi de cancer in spitale pentru care  donatii adunate ca bilete de teatru, ar insemna inca 10 seringi, inca o drena, inca un pansament….

sper sa ii vad la manifestari de caritate.